Poezia simbolistă

Plumb
Arta poetica simbolista modernaPlumb – George Bacovia (eseu)
Dormeau adanc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint
— Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb
. Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig
— Stam singur langa mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.
de George Bacovia
Poezia Plumb a apărut în fruntea volumului de debut cu acelaşi nume, din 1916, care a
trecut aproape neobservat în epocă, mai ales pentru că România se pregătea să intre în
primul război mondial. Este considerata o capodopera a creaţiei bacoviene şi o culme a
simbolismului românesc.
Titlul : plumbul este un metal ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti :
- greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească ;
- cenuşiul sugerează monotonia ;
- maleabilitatea metalului sugerează dezorientarea, labilitatea psihică ;
- sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o singură vocală) simbolizează
închiderea definitivă în spaţiul existenţial, fără nicio soluţie de ieşire.
Tema literară ilustrează condiţia poetului într-o societate superficială, care nu îi înţelege
aspiraţiile.
În poezie exista un motiv esenţial: moartea, redat prin sicriu, mort, somn, dormeau
adânc, cavou, coroane, era frig, era vânt. Celelalte motive - amorul, tristeţea,
singurătatea, nevroza, plumbul - sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esenţiale de
alunecare inevitabilă spre moarte, spre neant.
Lirismuleste subiectiv prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (pers. I a
vb stam, am început, pers I a adj pos. amorul meu.
Discursul poeticeste conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprima o
stare sufleteasca disperata, lipsitade orice speranta.
Structura : poezia este alcatuită din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale
realităţii: unul exterior, alcatuit din cimitir, cavou, simboluri ale unei univers rece, ostil,
care îl împinge pe poet la izolare şi disperare şi unul interior, sufletesc, sugerat de
sentimentul de iubire care îi provoacă poetului disperare, nevroză, deprimare, dezolare.
Cuvântul-cheie al poeziei este plumb, care se repetă de şase ori (folosit obsesiv, apare de
trei ori, în fiecare strofă în rima versurilor 1 i 4 la cezura versului 2)
şi are valoare de simbol,. În exprimarea sicriele de plumb sugerează nemiscare,
încremenire; amorul de plumb sugerează o senzaţie de rece, de insensibil; si-i atârnau
aripele de plumb sugerează căderea, imposibilitatea zborului şi a salvării.
Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează descompunerea materiei - element definitoriu
pentru poezia bacoviană - ci împietrirea; presiunea fiind prea mare, poetul se pietrifică
necondiţionat.
Prima strofă defineste un univers rece, străin, în care poetul trăieste sentimentul
singurătătii tragice. Acest spaţiu închis, sufocant, apăsător în care trăieşte poetul poate
ilustra societatea, ca univers limitat, dar şi pustiul sufletesc.
Dormeau adânc sicriile de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmânt -
Stam singur în cavou… si era vânt…
Si scârtâiau coroanele de plumb.
Spaima existenţială este amplificată de frecvenţa termenilor din câmpul semantic al
morţii, precum şi de stridenţa vb scârţâiau.
Strofa a douadefineste realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme
întors cu faţa spre apus, adică spre moarte. Aripile de plumb sugerează zborul în jos,
căderea surdă şi grea, din care poetul nu se mai poate înalţa; căderea în moarte este
inevitabilă, şi nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o şansa de salvare:
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am început sa-l strig -
Stam singur lânga mort… si era frig…
Si-i atârnau aripile de plumb.
Limbajul artistic
La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizează ideea de
alunecare spre neant.
La nivel fonetic - Frecventa consoanelor m, b, v, l, a diftongului au si a triftongului eau
sugereaza foarte bine plânsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile.
La niv. morfologic - Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) desemnează trecutul
nedeterminat, o acţiune trecută dar neterminată, în continuă desfăurare încă, aşadar
permanenţa stării de angoasă.
-Repetitia conjunctiei si amplifică atmosfera macabră: Si flori de plumb si funerar
vestmânt - / …si era vânt… / Si scârtâiau coroanele… si-am început sa-l strig… si era
frig… si-i atârnau aripile de plumb….
La niv.
lexical – prezenţa cuvintelor din câmpul lexical al morţii.
La niv stilistic - Epitetele adânc, întors, funerar, singur contribuie la realizarea unei
nelinisti metafizice.
Mijloacele artistice de realizare cuprind, pe lângă simbol, metafore (fl de pl, aripi de pl) şi
personificări “Dormeau adânc sicriile de plumb”.
Elemente de versificaţie : cele două catrene au versuri de câte zece silabe, ritmul este
iambic, iar rima îmbrăţişată.
Poezia Plumb este o poezie simbolistă prin :
- atmosfera deprimantă ;
- corespondenţa dintre cuvinte şi elemente din lumea minerală ;
- prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei, prin rima cu sonoritate surdă,
verbe la imperfect, verbe cu sonoritate stridentă : scârţâiau, strig ;
- prin repetiţia obsedantă a cuvântului cheie ;
- cromatica sugerată prin flori, coroane, plumb ;
- structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă în afară de versul al doilea,
astfel încât versul 1 este în relaţie cu versul 5, 3 cu 7, i 4 cu 8.
- folosirea simbolului şi a sugestiei.