Cuplul de personaje in proza realista

Ghita-Ion

Proza realista se remarca in literatura romana prin veridicitatea perspectivei si prin realismul
personajelor construite.Idilizarea satului lipseste,iar viziunea narativa omniscienta este bazata pe observatia
stricta a “pulsatiei vietii”.Inclinarea spre personaje-tip este specifica realismului,orientat spre surprinderea
unor trasaturi specifice:tipul arivistului,al adulterinei,al raufacatorului sunt doar cateva pe care literatura
romana le ilustreaza in proza realista.
Proza lui Ioan Slavici este încadrabilă în contextul realismului românesc şi stă sub semnul
concepţiei de factură iluministă despre literatura, aceea ca literatura trebuie sa aiba o finalitate etica, sociala si
nationala, sa propuna cititorului o reflectare asupra valorilor existentiale.
Realismul este o ampla miscare literara aparuta in Franta, la mijlocul secolului al XIX-lea, ca o
reactie antiromantica, avand prelungiri si in secolul XX, a cărei doctrina se bazează pe răsfrângerea obiectivă,
veridică, a realitătii, repudiind idealizarea acesteia.
Principalele trasaturi ale curentului sunt lipsa idealizarii, atitudinea critica fata de societate, stilul
solemn si impersonal, preocuparea pentru social, obiectivitatea lucida, demistificatoare, interesul pentru
amanuntul plasticizant, tipicitatea actiunilor si a personajelor, prezentarea ,,banalitatii” cotidiene.
Un realism clasic autentic intalnim la Slavici, in surprinderea vietii Ardealului la toate nivelurile:
social, etnic, etic, psihologic şi economic. În scrierile sale se reflectă mai ales lumea satului transilvănean care
dezvăluie un univers dominat de norme patriarhale, în care echilibrul este asigurat de elementele de tradiţie.
Ieşirea din normă produce dezechilibru şi atrage după sine sancţiunea. Rebreanu însă optează pentru universul
rural de la începutul secolului XX, prezentând problematica ţăranului lipsit de pământ, dispus la orice, după
principiul lui Nicolo Macchiavelli : ,, Scopul scuză mijloacele. ’’
In categoria arivistului,dornic de imbogatire prin orice mijloace,se incadreaza doua personaje
monumental construite: Ghita,din nuvela realist-psihologica ”Moara cu noroc” ,de I.Slavici,si Ion din romanul
omonim , al lui Liviu Rebreanu.
In construirea personajului Ghita,Slavici recurge la modelul Julien Sorel,un arivist ce-si depaseste
conditia,indiferent de consecinte.Cizmar de profesie,Ghita nu e multumit cu viata linistita,dar modesta pe care
o duce si hotaraste sa se mute,cu toata familia,la Moara cu noroc,devenind carciumar.Pune binele familiei mai
presus de orice,iar demersul sau,desi o nemultumeste pe batrana,soacra lui Ghita,are ca scop
imbogatirea.Calea aleasa e cinstita,cel putin la inceput.Munceste alaturi de Ana si batrana,iar oamenii ce vin
la carciuma il apreciaza pentru vorba buna.
In antiteza cu acesta,Ion, personajul eponim al romanului rebrenian, isi intemeiaza familia dintr-un
motiv egoist:averea.Odata cu Ana,sotia urata si insarcinata,dar bogata,Ion dobandeste pamantul visat.Calea
este usoara,Ion acceptand la inceput compromisul,pentru ca mai apoi sa incerce sa se apropie de femeia
iubita,Florica,devenita sotia lui George Bulbuc.
Ghita,pe de alta parte,face si el compromisuri,imediat ce apare la han Lica samadaul.Individ
promiscuu,malefic,Lica il convinge treptat pe Ghita sa ii fie tovaras de faradelegi.Daca evolutia negativa a lui
Ghita i se datoreaza caracterului influentabil si lui Lica,in schimb Ion se dezumanizeaza doar ca urmare a
propriului caracter si a dorintei de a avea pamant.
Punctul nevralgic al personajului Ghita este familia,singura lui slabiciune pe care o va specula
Lica.Santajat cu siguranta familiei,Ghita cedeaza in fata lui Lica,nu inainte de a-l infrunta si ameninta:”Cei ca
mine sunt prieteni de nadejde si slugi primejdioase.Baga de seama sa nu pierd si cele ce am”.Pe parcurs
insa,eroul isi da seama ca cinstea,odata pierduta,nu se recupereaza usor si isi deplange soarta potrivnica:”Ei!
Ce sa-mi faca daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?!Ce sa-mi fac daca asa m-a lasat Dumnezeu?”.
Slabiciunea lui Ion ramane Florica,iar glasul iubirii,inabusit de setea de pamant,va rabufni de cateva
ori,vulcanic.In ziua nuntii cu Ana,Ion o priveste pe Florica,dar isi spune in sine:,,...as fi o natafleata sa dau cu
piciorul norocului”.Cealalta slabiciune,cea pentru pamant ii coordoneaza toate actiunile,generand conflictul
principal,cu Vasile Baciu,dar si pe cel cu George Bulbuc.
In relatia cu sotia sa,Ghita este la inceput tandru si iubitor,iar Ana ,blanda si fidela.Treptat,Ghita o
impinge in bratele lui Lica,drept momeala,insa Ana este redusa la barbatul viril,atat de diferit de Ghita-“o
muiere in haine barbatesti”.Remuscarea si constiinta vinovata il fac pe Ghita sa incerce sa-si recapete cinstea
si demnitatea,aliindu-se cu Pintea,pentru a-l prinde pe Lica.Planul esueaza,Ghita o ucide pe Ana,iar Raut il
impusca din ordinul lui Lica.Ghita moare,alături de Ana,victima sa.
 Prin brutalitatea si rautatea sa ,Ion este autorul moral al mortii Anei,caci bataile primite si dispretul
din partea celui ce i-a facut promisiuni mincinoase o imping pe Ana lui Vasile Baciu sa se sinucida
spanzurându-se .Moartea sa nu il impresioneaza pe barbatul preocupat doar de soarta pamantului,asa cum nici
moartea lui Petrisor, fiul lor, nu ii inmoaie sufletul impietrit.
Daca Ghita e sfatos si binevoitor cu cei sositi la han, Ion este brutal si bataios; flacaii se tem de el,iar
George il infrunta, batandu-se pentru Ana. Ion considera ca respectul oamenilor se castiga prin avere si
pamant,astfel ca,dupa ce primeste pamantul ca zestre de la Vasile Baciu,incepe sa mearga tantos,cu genunchii
apasati,ca ,,bocotanii satului”. Din această perspectivă, Ion seamănă mai mult cu Lică sămădăul, decât cu
blajinul Ghiţă. Caracterul viclean se evidentiaza si in secventele in care se impaca cu George pentru a se
apropia de Florica. Este ucis cu sapa, obiect cu valoare simbolică, de sotul inselat chiar sub fereastra femeii
iubite,iar moartea vine ca un gest justitiar .
Atat Ghiţă ,cât si Ion sunt victimele propriilor ambitii,propriului destin implacabil. Incapabili să
comunice şi să menţină legături, cei doi protagonişti se înstrăinează de femeia iubită. Coincidenţa numelui
eroinei subliniază natura tragică a personajelor feminine.
Maniera realista in care sunt conturate cele doua personaje,Ghita si Ion contribuie la realizarea unui
prototip neidealizat pentru universul rural romanesc.