Ion

(tema si viziune)

Romanul “Ion” de Liviu Rebreanu, aparut in 1920, este considerat primul roman modern romanesc,
care, desi prezinta tema taranului roman, se desprinde radical de literatura traditionala a
Samantorismului, curent literar in care satul si taranul roman sunt prezentate intr-o forma ideala si
nerealista.

Specia caruia ii apartine opera este romanul, prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri
, conflictul complex, personajele numeroase si ilustrarea unei imagini complexe asupra vietii.

Romanul se incadreaza in curentul literar realist prin numeroase trasaturi specifice acestuia: referinta
la aspecte ale realitatii, prezenta unor tipuri umane, descrierile amanuntite, anticalofilismul,
obiectivitatea si tema principala specific realista: lacomia nestapanita pentru pamant. Cateva aspecte ale
realitatii la care se face referire sunt: coordonatele spatiale si temporale, actiunea luand loc intr-un sat
Pripas, din Bistrita, in timpul dominatiei austro-ungare, conditia taranului si conditia intelectualului in
Transilvania ocupata de austro-ungari. Mai mult decat atat, actiunea romanului este inspirata din
realitate, de trei intamplari surprinse de autor: rusinea unei fete dintr-un sat care era batuta de tatal sau
pentru ca ramasese insarcinata cu cel mai sarac om din sat, un om sarutand pamantul si transfigurarea
unui taran cand vorbea despre pamant. Personajele sunt construite sub forma unor tipuri umane, ca de
exemplu: Ion este tipul taranului sarac , dar ambitios, Florica tipul fetei sarace, dar frumoase, aflata in
antiteza cu Ana, tipul fetei urate, dar bogate, Zaharia Herdelea , tipul intelectualului de la tara etc.
Descrierile amanuntite au rol in crearea unor impresii de autenticitate, dar si in caracterizarea
personajelor. Cateva scene in care apare aceasta tehnica sunt: descrierea drumului pana in satul Pripas,
scena horei de la inceputul romanului, scena cu Ion sarutand pamantul etc. Scena horei deschide
actiunea romanului, aceasta se petrece in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. Asezarea
personajelor reflecta relatiile sociale: separarea celor doua grupuri ale barbatilor respecta stratificarea
economica. Fruntasii satului, primarul si taranii bogati, discuta separat de taranii mijlocasi, care stau
asezati pe prispa. In satul traditional, lipsa pamantului este echivalenta cu lipsa demnitatii, fapt redat de
atitudinea “sarantocului”. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, sta de-o parte si priveste, dornic sa se
amestece in vorba, insa sfiindu-se sa se amestece printre bogati, care au un statut social superior
acestuia. Intelectualii satului, preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea, vin sa priveasca
petrecerea poporului, insa fara sa se amestece in joc, alta dovada a statutului privilegiat pe care il au
acestia fata de tarani, chiar si fata de cei mai bogati dintre ei. Pentru prezentarea acestor intamplari,
Liviu Rebreanu alege stilul anticalofil, care se caracterizeaza prin preferinta sa pentru expresiile
bolovanoase, care reflecta adevarul precis, neslefuit de cuvinte si exprimari frumoase.

La elementele realiste ale romanului se adauga si cateva elemente de naturalism, precum conceptia
ilustrata in roman potrivit careia ereditatea unei persoane si mediul decid caracterul sau. Naturalismul
este considerat un realism exacerbat, scotand in evidenta uratul lumii, prin diverse realitati prezentate
in roman care sunt valabile si in satul romanesc din acele vremuri, precum faptul ca saracii erau
condamnati la saracie pentru ca se nascusera in familii sarace. Acestia erau considerati inferiori in
ierarhia sociala, insa cei mai stigmatizati erau taranii care fusesera candva bogati si au saracit, un
exemplu fiind tatal lui Ion, care a risipit averea nevastei sale, Zenobia.
 Tema romanului este problematica pamantului, analizata in conditiile socio-economice ale secolului al
XX-lea. Romanul prezinta lupta pentru pamant a unui taran sarac si actiunile consecintelor sale. Tema
centrala, posesiunea pamantului, este completata de tema iubirii si de tema destinului.

Romanul este alcatuit din doua parti : “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”. Simetria compozitiei
evidentiaza temele romanului, dar si cele doua patimi ale personajului principal. La nivelul planurilor
narative, se disting doua “lumi” care sunt tratate alternativ: lumea taranimii, care are in centru destinul
lui Ion, si lumea intelectualilor, reprezentata de cei doi “stalpi” ai comunitatii: preotul Belciug si
invatatorul Herdelea. Aceste doua planuri sunt construite simetric, atat taranii cat si intelectualii fiind
supusi la aceeasi problematica, iar personajele din unul dintre planuri au un echivalent in celelalt plan.
Ca de exemplu, Ion si Titu sunt amandoi exponenti ai categoriei tinere, care isi cauta drumul in viata, iar
Laura se confrunta cu aceeasi problematica a iubirii si a averii ca si Ion. La fel cum Ion are de ales intre
iubirea pentru Florica si casatoria pentru pamanturi cu Ana, Laura este si ea supusa acestei alegeri: intre
Aurel Ungureanu, un student la medicina care era adevarata sa dragoste, dar care era sarac, si George
Pintea, care avea multe pamanturi si era indragostit de ea, fiind dispus sa o accepte ca nevasta chiar si
fara zestre. Intr-un final, atat Ion cat si Laura, aleg casatoria care le asigura un trai mai bun din punct de
vedere financiar, in detrimentul iubirii. Un alt aspect care ofera simetrie romanului sunt incipitul si
finalul, ambele fiind o descriere amanuntita a drumului catre satul Pripas, insa din doua perspective
diferite. In incipit, drumul este ilustrat ca fiind cel care “intra” in satul Pripas si este prezentat intr-o
lumina vesele, vioaie, intr-un ritm alert, iar in final acesta “iese” din sat, devenind unul obositor, greoi si
monoton. Sunt evidentiate diferite aspecte ale drumului, precum crucea stramba de la marginea satului
si Hristosul de tinichea ruginit, care anticipeaza destinul tragic al protagonistului. Astfel, prin inceputul si
finalul simetric, romanul este inteles ca un corp sferoid perfect, potrivit conceptiei autorului. Liviu
Regreanu este considerat arhitectul romanului romanesc, toate romanele sale fiind construite simetric,
iar toate aceste simetrii sunt riguros planificate de dinainte.

Conflictul central din roman este lupta pentru pamant din satul traditional, unde averea conditioneaza
respectul comunitatii. Drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de
calitatile sale, nu-si accepta conditia si incearca sa se ridice in ierarhia sociala a satului sau. Pus in situatia
de a alege intre iubirea, patima pe care o simte pentru Florica, si averea Anei, acesta traieste un profund
conflict interior. Patima sa pentru pamant este insa cea care castiga in detrimentul iubirii, profunzimea
acesteia fiind redata cel mai evident in scena in care Ion saruta pamantul, dupa ce ii sunt insusite o parte
din pamanturile Anei si a tatalui sau. Acesta se imbraca cu haine de sarbatoare si porneste in drum spre
pamanturile pe care Vasile Baciu le trecuse pe numele sau. Imbracamintea sa este un aspect relevant
deoarece denota importanta pe care Ion o acorda pamantului, imbracandu-se cu cele mai bune haine
ale sale, desi nu era nici o zi de duminica si nici sarbatoare. Era o zi de luni, prima zi de munca, intr-o
primavara, cand zapezile abia se topisera si iesise la iveala ceea ce iubea el cel mai mult: pamantul.
Astfel, Ion alege acest moment deoarece doreste sa isi vada pamantul in sine, nu doar intinderile
proprietatilor sale, fapt ce demonstreaza legatura stransa dintre taran si pamanturile lui. Ion, ametit de
fericire, adulmeca si ia in pumni pamantul inca umed si cleios. Mai apoi ingenunchiaza si saruta ca pe o
ibovnica pamantul smuls de la socrul sau. El este atat de coplesit de emotii la atingerea lui, incat are
impresia ca tine in mainile sale o femeie iubita, nu doar pamantul rece si umed. Dupa sarutarea acestuia,
tanarul se ridica si se uita rusinat in jurul sau pentru a se asigura ca nu il vazuse nimeni in acest moment
al sau de slabiciune.
 Conflictul exterior, social, intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu, dubleaza conflictul interior al lui Ion.
Acesta se naste datorita planului lui Ion de a se folosi de fiica lui Vasile Baciu, pentru a isi insusi averile
acestuia, si din diferenta dintre cei doi din punct de vedere social, Vasile Baciu fiindu-i superior lui Ion
din acest punct de vedere. Ion este viclean cu Ana, o seduce pe aceasta, o lasa insarcinata si apoi se
instraineaza, cu scopul de a fi nevoita sa se casatoreasca cu el, pentru a isi spala rusinea. Ion este insa
naiv, deoarece baciul nu vrea sa ii ofere averea nici dupa casatoria celor doi, deoarece el intuia deja
planul lui Ion de imbogatire pe seama Anei. Conflictul dintre cei doi astfel ajunge sa se resfranga mai ales
asupra Anei, care este batuta si alungata si de sot si de tata.

Conflictele secundare au loc intre Ion si Simion Lungu, pentru o brazda de pamant, intre preot si
invatatorul Herdelea si intre Ion si George Bulbuc, pentru Florica. Un episod semnificativ pentru
conflictul dintre Ion si Simion Lungu este scena in care Ion intra cu plugul pe terenul lui Simion, teren
care fusese inainte al Glanetasilor si muta hotarul:” Inima ii tremura de bucurie ca si-a marit averea.”
Insa, in mod neprevazut, vecinul apare tocmai cand flacaul se aseza sa se odihneasca, gandindu-se cu
multumire la noile brazde. Observand ca partea sa de pamant s-a ingustat, Simion merge sa ii ceara
socoteala lui Ion. “Talharul”, cum il numeste acesta, nu isi recunoaste intentia, si afirma ca a facut asta
deoarece hotarul nu se mai cunoaste bine. Cearta se incheie cu injuraturi si lovituri, iar Simion il
ameninta ca ii va cere socoteala pentru fapta sa. Mai apoi, sustinut de preot, vecinul il cheama la
judecata pe Ion si acesta este condamnat la doua saptamani de inchisoare. Al doilea conflict secundar,
intre Ion si George Bulbuc, este ilustrat chiar din expozitiunea romanului, in scena horei, si are ca
finalitate deznodamantul romanului, care se incheie cu scena crimei pasionale, in care George il loveste
cu sapa pe Ion, astfel ucigandu-l, deoarece afla de adulterul Floricai. Sapa devinde astfel un instrument
al destinului. George este apoi arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.

Stilul narativ este neutru, impersonal, “stilul cenusiu”, fiind specific prozei realiste obiective, iar
autorul respecta autenticitatea limbajului regional. Perspectiva narativa este de asemenea specifica
realismului, fiind una obiectiva deoarece relatarea se face la persoana a 3-a, de catre un narator
omniscient si omniprezent. Acesta reconstituie aspecte ale lumii traditionale ( obiceiuri, traditii, relatiile
socio-economice) si dirijeaza evolutia personajelor ca un regizor universal, conform unui destin
prestabilit.

In concluzie, romanul “Ion” este o capodopera a literaturii romane realiste interbelice, ce are in centru
“patima lui Ion, ca forma a instinctului de posesiune.” (Nicolae Manolescu)