Dacia Literară

Perioada cuprinsă între anii 1830-1860, în care s-a desfășurat o intensă activitate culturală, este
cunoscută sub denumirea de epoca pașoptistă și marchează începutul literaturii noastre moderne. Scriitori
pașoptiști devin promotorii renașterii naționale, au vocația începuturilor și disponibilitatea de a aborda mai
multe domenii culturale.
Pașoptismul nu este sintetizat într-un program literar particular, dar este supus unor trăsături precum
mesianismul cultural și revoluționar, spiritul critic, deschiderea spre Occident și lupta pentru impunerea unui
specific național, conștiința civică și patriotică, o retorică a entuziasmului și a trezirii la acțiune.
Această perioadă are meritul de a implementa scrisul în limba română prin cele dintâi reviste culturale:
„Curierul românesc” editat de Ion Heliade Rădulescu, „Albina românească” apărută sub îndrumarea lui
Gheorghe Asachi sau „Gazeta de Transilvania” editată de George Bariț.
Cei mai de seamă reprezentanți ai pașoptismului sunt Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu
Russo, Mihail Kogălniceanu, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Nicolae Bălcescu, Dimitrie
Bolintineanu, Andrei Mureșeanu.
Principalul deziderat al pașoptismului este dorința comună a oamenilor de cultură de a dezvolta o
literatură a tuturor românilor, exprimată în limba națională, în vederea realizării unității culturale și apoi
naționale. Scrierile acestei epoci marchează începuturile manifestării romantismului într-o manieră specifică
numită pre-romantism Biedermeier.
Constituirea deplină a romantismului pașoptist a fost marcată de programul teoretic „Introducție”
redactat de Mihail Kogălniceanu în primul număr al revistei „Dacia Literară”. Acest articol-program reprezintă
manifestul literar al romantismului românesc.
Revista „Dacia Literară” a apărut la Iași pe 19 martie 1840 sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu,
dorindu-se a fi o publicație literar-artistică, având ca scop promovarea tinerelor talente și impunerea unor
norme de departajare pentru creațiile literare deja existente.
Titlul revistei este simbolic, prin intermediul acestei reviste se dorește îndreptarea literaturii române pe
căi noi, revista revenind într-un „repertoriu general al literaturii românești” acele creații ale scriitorilor
moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni și bucovineni, fiecare cu particularitățile lor. Titlul dă expresie idealului
unității naționale, întemeiat pe o veche realitate geografică și istorică.
Primul număr al revistei care debutează cu articolul-program „Introducție” pune accent pe necesitatea
unei publicații care să se îndeletnicească „numai literatura națională…fie din orice parte a Daciei, numai să fie
bune”. Revista lupta pentru unitate de limbă și literatură a tuturor românilor: „Foaia noastră va fi un repertoriu
general al literaturii românești în carele ca într-o oglindă se vor vede scriitori moldoveni, munteni, ardeleni,
bănățeni, bucovineni, fie ștecare cu ideile sale, cu limba sa și cu chipul său”.
Articolul-program urmărește patru puncte. Unul dintre ele este întemeierea spiritului critic în literatura
română pe principiul estetic: „Critica noastră va fi nepărtinitoare;vom critica cartea, iar nu persoana”. Alt punct
este afirmarea idealului de realizare a unității limbii și literaturii române: „țălul nostru este realizarea dorinții ca
românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți”. Se dorea și combaterea imitaților și a traducerilor
mediocre: „Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național […]
Traducțiile însă nu fac o literatură”. De asemenea, promovarea unei literaturi originale prin indicarea unor surse
de inspirație în conformitate cu specificul național și estetica romantică era unul dintre puncte: „Istoria noastră
are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești
și de poetice pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne
împrumutăm de la alte nații”.
Deși existența revistei a fost scurtă, deoarece în luna august 1840 a fost suprimată din cauza atitudinii
democratice antifeudale, ea a trăit în conștiința urmașilor, promovând opere originale create de scriitori
consacrați precum Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu sau Costache Negruzzi.
Astfel, în primul număr al revistei, Costache Negruzii publică nuvela „Alexandru Lăpușneanul”, o operă
originală inspirată din istoria națională.