Ion – Liviu Rebreanu

Rebreanu publica in 1920 romanul "Ion" prin care depaseste literatura conventionala,
idilica, moralizatoare a samanatorismului din primele decenii ale secolului XX. Geneza
romanului presupune un proces lent in care experientele intamplatoare din lumea satului
acumuleaza pentru scriitor semnificatie morala si devin subiect artistic.
Tema o reprezinta conditia taranului roman, reliefata prin destinul tragic al
personajului principal, ce incearca sa obtina pamant prin orice mijloace. In acelasi timp
aceasta opera este o monografie a satului romanesc din Transilvania de la inceputul
secolului al XX-lea prin prezentarea ocupantiilor, a claselor şi a categoriilor sociale, a
traditiilor şi a obiceiurilor. O alta tema prezenta in text este iubirea, reflectata mai ales in
partea a doua a romanului, prin incercarea lui Ion de a o recuceri pe Florica. O secventa
semnificativa prin care este reliefata tematica textului o constituie incipitul. Acesta este
clasic, specific realismului. Este descris drumul care patrunde in satul Pripas, prezentand
Râpile Dracului şi troita pe care atarna un Hristos din tablă ruginita. Imaginea acestuia din
urma pare sa anunte degradarea fiintei umane care se indeparteaza de viata interioara.
Satenii sunt adunati intr-o zi de duminică la hora. Din modul in care sunt dispusi in aceasta
scena se observa structura sociala a satului: intelectualii, preotul Belciug şi invatatorul
Herdelea stau deoparte, iar taranii bogati, Toma Bulbuc şi Vasile Baciu, nu accepta
interventia in discutia lor a taranilor saraci care stau asezati alaturi. In hora sunt implicati
tinerii. Privirile vesele ale lui Ion adresate Floricai şi faptul ca el danseaza cu Ana evidentiaza
conflictul sau interior. Astfel, incipitul are rol revelator deoarece prezinta cronotopul şi
personajele, statul lor social. De asemena, acesta are un rol prefigurator deoarece anunta
conflictele ce urmeaza sa izbucneasca şi destinul tragic al personajelor. O alta secventa
relevanta o reprezinta finalul care prezinta satenii adunati la slujba de sfintire a bisericii noi,
de unde lipsesc unele personaje, dar se sugereaza faptul ca altele par sa le ia locul. Este
descris drumul care iese din sat spre Soşeaua Nationala din perspectiva familiei Herdelea
care este nevoita sa paraseasca satul datorita mutarii desciplinare a invatatorului. Astfel
finalul este moralizator prin faptul ca este evidentiata ideea ca personajele au fost pedepsite
datorita incalcarii unor reguli nescrise ale traditiei, menite sa mentina echilibrul societatii
respective: Ion şi Ana mor, George face inchisoare iar Florica ramane in casa socrilor sai
asemenea unei vaduve. Astfel, intre incipitul şi finalul operei se stabileste o relatie de
simetrie şi opozitie care dau textului ciclicitate. Este astfel sugerata continuitatea şi
ciclicitatea vietii, specifica viziunii populare asupra lumii.
Titlul reprezinta continutul de idei al textului şi este constituit din substantivului
propriu „Ion”. Acest titlu nu anunta doar numele personajului principal ci şi tematica rurala,
deoarece acest prenume este cel mai utilizat in mediul taranesc.
Romanul este o specie literară narativa de mari dimensiuni care prezinta o actiune
ampla, complexa, derulata pe mai multe fire epice, la care participa un numar mare de
personaje.
Opera literara „Ion” apartine genului epic deoarece modul de expunere
predominant este naratiunea îmbinata cu descrierea şi cu diaogul. Se remarca prezenta unui
narator omniscient şi omniprezent care nareaza faptele la persoana a III-a dintr-o
perspectiva narativa nonfocalizata, fiind vorba despre o naratiune heterodiegetica.
Actiunea este ampla si se desfasoara intr-un cronotop extins, delimitat de indicii
spatiali şi temporali clari: din vara pana-n primavara, Pripas, Armandia, Nasaud.
Complexitatea acestei actiuni consta in derularea ei pe doua planuri narative. Primul
plan este cel al tăranului român, avand ca nucelu problematica pamantului. In al doilea
plan, desfasurat in paralel, print tehnica contrapunctului, este cel al intelectualitatii române
din Transilvania. Conflictele acestuia sunt de natura politica şi etnica, in contextul in care
invatatorul Herdelea şi fiul sau Titu incearca sa promoveze drepturile romanilor in imperiul
Austro-Ungar. Invatatorul Herdelea este santajat şi fortat sa voteze la alegeri candidatul
ungur, fapt ce-l revoltă pe Titu.

Tema si viziunea despre lume

Din punct de vedere al structurilor narative si al continutului, opera literara „Ion” se

incadreaza in estetica realismului, in primul rand, datorita tematicii de natura sociala. De
asemena, in text sunt redate intamplari verosimile, desfasurate in limite de spatiu şi timp
clar definite: Pripas, din vara până-n primavara. O alta trasatura a realismului o reprezinta
ideea conform careia omul este rezultatul mediului social in care traieste. In acest context
personajele intruchipeaza tipuri umane surprinse in imprejurari tipice. Astfel, Ion
intruchipeaza tipul taranului sarac, ce nu se poate linisti decat daca isi asigura pamantul.
Pentru el pamanatul nu inseamna doar o avere, ci mai ales o modalitate de a obtine
respectul celorlalti sateni .
Viziunea obiectiva a naratorului se manifesta prin faptul ca acesta nu se implica in
text, nu judeca personajele si faptele lor, nu isi exprima opinii proprii, lasand cititorului
libertatea absoluta de receptare si inerpretare.
Un alt aspect al realismului îl reprezinta finalul moralizator, personajele fiind
rasplatite sau pedepsite in functie de faptele lor. Astfel, Ana si Ion mor, fiind personajele
care comit hybrisul si care se casatoresc, desi apartin unor categorii sociale diferite, si,
astfel, distrug echilibrul intregii comunitati.

Caracterizarea personajului Ion

Personajele sunt numeroase, cele mai multe sunt personajele episodice: Laura,
Ghighi, Alexandru Glanetasu, Toma Bulbuc, Avrum şi altele. Personajele secundare sunt:
Vasile Baciu, Ana, George, Florica, Zaharia Herdelea, Titu Herdelea.
Personajul principal este Ion, deoarece participa la toate momentele subiectului
si interactioneaza cu toate celelalte personaje. El apartine clasei taranilor saraci, categorie
pe care o considera injositoare, motiv pentru care doreste sa scape de aceasta eticheta. El
este conditionat de mediul sau social si recurge la o ironie instinctiva pentru a se apara. In
incercarea de a dobandi avere, o seduce pe Ana. Lacomia pentru pamant este scuzabila
datorita saraciei, dar cinismul de care da dovada il face un personaj memorabil.
In conturarea trasaturilor personajului principal este folosita caracterizarea directa,
cat şi cea indirecta. Personajul este caracterizat direct de catre narator care-i evidentiaza
statutul social de taran sarac şi care-i traseaza cateva trasaturi morale importante: „harnic
şi iute ca mă-sa. Unde punea el mana, punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul ii era drag ca
o ibovnica”.  Se mai precizeaza “iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil”, “Avea ceva
straniu in privire, parca o nedumerire si un viclesug neprefacut”, anticipandu-se astfel
comportamentul ulterior. Ion este caracterizat direct şi de catre alte personaje, Vasile Baciu
numindu-l „zdreanta”, „talhar”, „hot”, deoarece ghiceste intentiile necurate ale acestuia.
Cele mai multe trasaturi se evidentiaza cu ajutorul caracterizarii indirecte. Din
faptele personajului rezulta dragostea lui pentru pamant care este, de altfel, trasatura sa
principala. Chiar de la inceputul romanului, Ion strabate şi mangaie cu privirea loturile de
pamant care fusesera ale familiei. Planifica in gand culturi, calculeaza ce productie ar obtine,
li se adreseaza direct personificandu-le: „saracul pamantul nostru”.
In acelasi context, desi invatatorul Herdelea, admirandu-i inteligenta, îl ajutase sa se
inscrie la scoala normala, Ion renunta pentru ca nu poate sa accepte indepartarea lui de
munca pamantului. Pentru el pamantul nu inseamna doar un obiect al muncii sau o sursa de
a se implini, ci şi o modalitate de a obtine respectul celorlalti.
Elocventă in acest sens este secventa narativa din capitolul „Sarutarea”. Când
zapada incepuse sa se topeasca, Ion se imbraca in straie de sarbatoare şi iese in camp
pentru a desavarsi obtinerea pamantului lui Vasile Baciu. Ingenuncheaza şi saruta
pamantul, „ca pe o ibovnica patimasa”. Aceasta imbratisare îi da puterea de care are nevoie
pentru a sta in picioare şi pentru a privi trufas şi amenintator spre sat, „ se simtea un
urias”.
Aceasta relatie patimasa cu pamantul este trasatura principala a personajului
care determina toate celalte elemente de comportament ale acestuia. Pământul este pentru
Ion o stihie, o forţă care îl cheamă, îi ordonă mişcările şi îl face să se simtă stăpân în aceiaşi
măsură în care este stăpânit. Deşi Ion o iubeşte pe Florica, satisfacerea patimii pentru
pământ se realizează prin intermediul căsătoriei cu Ana, forţându-l astfel pe Vasile Baciu să-
i cedeze pământurile. După căsătorie, “Ion ieşea deseori în hotar să-şi desfeţe sufletul în
priveliştea pământurilor lui. […] privea brazdele cu dragoste pătimaşă, mormăind mândru
de mulţumire:
- Acum avem şi noi pământ, slavă Domnului, numai sănătos să fiu să-l muncesc!”.
Se evidenţiază astfel satisfacerea setei organice de pămant a lui Ion.
Cu Ana se poarta tandru şi iubitor cat timp îi face curte. Dupa ce este respins de
Vasile Baciu devine şi mai insistent, o viziteaza noaptea pe ascuns. Dupa ce afla de sarcina
Anei, inceteaza sa o mai vada, nu da explicatii. Cand Ana vine la el, dupa ce Vasile Baciu
afla adevarul şi o bate cu cruzime, Ion are un comportament rece, cinic, gonind-o la randul
lui. Dupa nunta şi dupa nasterea lui Petrişor, Ana spera ca Ion se va schimba, dar acest
lucru nu se intampla, iar Ana se spanzura nemaiputând sa suporte indiferenta acestuia.

Relatia dintre personaje Ion-Ana

Trasaturile personajelor sunt redate prin mijloace de caracterizare directe si

indirecte. Caracterizarea personalelor se realizeaza rea;ist, veridic, scriitorul folosinf limbajul
regional ardenelesc nuantand utilizarea registrelor lezicale in functie de conditia sociala a
personajelor.
Ion este personajul eponim si principal din roman. Realizat prin tehnica
basoreliefului, domina celelalte personaje implicate in conflict, care-i pun in lumina
trasaturile. Tipologia personajului se reliefeaza si printr-o tehnica a contrapunctului:
imaginea lui Ion cel sarac este puna fata in fata cu imaginea lui George Bulbuc, flacaul
bogat; Ion o iubeste pe Florica, dar o ia pe Ana de nevasta, in timp ce George o vrea pe
Ana, dar o ia pe Florica.
Ana, fata cu zestre, dar fara noroc, naiva, „o fire tacuta si orpsita”, lipsita de iubirea
parinteasca, este o victima fara aparare pentru avaristul Ion. Pentru tatal si barbatul ei, ea
nu atinge niciodata statutul de fiinta umana, ci le asigura doar garantia proprietatii asupra
pamanturilor.
Exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant, Ion se individualizeaza prin
modul de a-l obtine: o batjocoreste pe Ana si o impinje la spanzuratoare.
Cum „lacomia lui de zestre e centrul lumii” (G. Calinescu), patima pentru pamant a
tanarului sarac si ambition il face sa renunte la femeia iubita, Florica, si sa sleaga ca solutie
casatoria cu o fata bogata. Monologul interior evidentiaza framatarile sufletesti, conflictul
dintre cele doua glasuri – al pamantului si al iubirii: „Ma molesesc ca o baba naroada. Parca
n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie... Las’ ca-i buna Anuta!”.
 Ion isi urmareste scopul cu viclenie si tenacitate, o joaca pe Ana la hora, o cheama la
poarta, o ignora cateva zile, o seduce si apoi se instraineaza. Sarcina Anei devine vizibila,
fata indura rusinea, iar Vasile Baciu este silit astfel sa accepte casatoria. Cu toate acestea,
Ion da dovada e naivitate, deorece, fara o foaie de zeste, nunta nu ii anduce si pamantul.
Este randul socrului sa se arate viclean.
La nunta, Ion are un al doilea moment de ezitare. Nu o iubeste pe Ana si se
gandeste sa fuga in lume cu florica, dar isi aminteste de pamanturi, asa ca renunta: „- Si sa
raman tot calic...pentru o muiere!...”. Cum Ana este insarcinata, Ion o joaca pe Florica si o
imbratiseaza, inchipuidu-si ca este mireasa lui. Ana tresare „ca muscata de vipera”, plange
si, pesimtindu-si nenorocirea, rosteste vaietul repetat de acum inainte: „Norocuk meu,
norocul meu!”.
Dupa nunta, incepe cosmarul Anei, batuta si alungata fara de mila de sot si de tata.
Dupa un timp, la interventia preotului Belciug, Vasile trece tot pamantul pe numele
ginerelui. Brutalitatea fata de Ana este inlocuita de indiferenta. Sinuciderea Anei si apoi
moartea lui Petrisor, fiul lor, nu-i trezeste lui Ion constiinta. Dezumanizarea personajului se
manifesta, de-a lungul intregului roman, in atitudinea fata de Ana.
In concluzie, in contextul literaturii romane, opera literara „Ion” de Liviu Rebreanu
ocupa un loc aparte prin complexitatea ei şi a personajului principal. Romanul surprinde
viziunea despre lume a autorului prin evoluţia personajului central. Acesta intruchipeaza
conditia taranului roman, pentru care pamantul nu reprezinta doar o sursa de venituri , sau
doar un obiect al muncii, ci este sursa vitala a puterii, a respectului din partea comunitatii.