CARACTERIZARE ION

Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie
primul roman obiectiv din literatura română, Ion și primul roman de analiză
psihologică din proza românească, Pădurea Spânzuraților. Este primul roman
obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă perioadă
de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între
martie 1913 - iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în
epocă, mai ales că nimic din creația nuvelistică de până atunci nu anunța această
evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e publicat înainte nu ne putea face să
prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a început și a continuat vreo
zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”, nota Eugen
Lovinescu.
În romanul dat tema o constituie lupta țăranului de la începutul secolul al
XX-lea în societatea transilvăneană. În aceste condiții, romanul devine o
monografie a satului, reflectând mentalitatea colectivă , dar si obiceiuri legate de
marile evenimente din viața omului (nașterea, nunta, înmormântarea), relațiile
sociale influențate de anumite diferențe economice sau culturale, relațiile de
familie. Temei centrale i se adaugă aceea a iubirii, dar și aceea a destinului. Prin
aceste repere tematice romanul rămâne ancorat în actualitatea vieții sociale și
ilustrează o lume complexă, în care țăranul, învățătorul , preotul devin imagini
memorabile
Titlul ales este unul plin de semnificații, prin folosirea numelui
personajului principal autorul dorind ca atenția cititorilor să fie îndreptată către
Ion Glanetașu, nu către acțiunea propriu-zisă. Faptul că este un personaj atipic,
puternic individualizat, al cărui destin este urmărit în cadrul unui roman amplu,
trezește interesul și dă o notă de originalitate textului.
Compoziția romanului îl consacra pe scriitor ca reprezentant al unei
tehnici moderne, a unei structuri originale. Romanul este o structura
compoziționala specifica, asemenea unui circuit închis; este o construcție
simetrica care aduce la început si in final aceeași imagine: drumul intrării in
satul Pripas, loc al întâmplărilor si, la sfârșit ieșirea drumului din satul lăsat să-si
aștepte alte victime. Chiar titlul capitolelor este sugestiv: Începutul si Sfârșitul.
Nicolae Manolescu considera drumul, primul personaj al romanului: “urcă
anevoie, își face loc, înaintează vesel, neted, ascunzându-se printre fagi,
poposind puțin la cișmeaua mortului.
 Imaginea drumului din ultimul capitol este dominata de sentimentul
tristeții ca si drama lui Ion: “suferințele, patimile, năzuințele se pierd intr-o taina
dureroasa de necuprins”. Peste zvârcolelile vieții vremea vine nepăsător ștergând
toate urmele. Romanul Ion este structurat in 2 volume culturii semnificative,
metaforice cu valoare de simbol: Glasul Pământului și Glasul Iubirii.
In planul conținutului pot fi doua direcții care se intersectează adesea: satul si
evoluția lui Ion in raport cu lumea țărănească, iar a doua direcție este raportul
intelectualității cu lumea satului – preotul si mai ales familia învățătorului.
Ion fiul lui Alexandru Glanetașu e un taran tânăr, harnic, însă ca statut
social, acesta este tipul omului sărac, care luptă să-și schimbe condiția în
comunitate. O scena prin care este foarte bine definita relația lui Ion cu pământul
este scena plugului, atunci când Ion decide sa recupereze măcar o brazdă din
pământul pierdut de tatăl său („Măcar o brazdă să-mi iau înapoi din pământul
meu”). Secvența sărutării pământului din capitolul „Sărutarea”, reprezintă, de
asemenea, un moment ce evidențiază același aspect. Aceasta ilustrează relația
specială dintre protagonist și pământ, pe care îl sărută ca pe o „ibovnică” și de
care se simte atras ca de brațele unei iubiri pătimașe. Gestul său se naște
involuntar datorită intensității trăirilor sale și îi subliniază idolatria față de
pământ, îi justifică patima, respectiv sugerează că pământul este privit erotizat.
În același timp, Ion dezvoltă de-a lungul romanului o relație cu glasul
iubirii. Apare aici motivul „iubirii” din interes, dar și motivul dragostei
neîmplinite. La primul motiv, avem relația cu Ana ( Las că-i bună și Anuța).
Acesta chiar dacă nu are sentimente sincere pentru Ana, este hotărât să o
cucerească pentru a ajunge la averea ei ( „Ion strânse la piept pe Ana, cu mai
multă gingășie, dar și mai prelung”), după nuntă însă, Ion își arată adevărata
față(„O lovi greu peste obrazul drept și apoi cu dosul palmei, repede peste
obrazul stâng”).
La polul opus, se află relația protagonistului cu Florica, fata săraca, dar
frumoasă, dorul inimii lui Ion. Acesta se gândește la ea, chiar și în ziua nunții
sale cu Ana („Numai tu mi-ești dragă în lume, Florică, auzi tu...?”, „O strânse
năvalnic la piept”).
În caracterizarea directă, făcută de autor, se precizează că Ion a fost “cel
mai iubit elev al învăţătorului Herdelea”, care a insistat pe lângă tatăl lui,
Alexandru Glanetaşu să-l trimită la şcoala din Armadia, “să-l facă domn”.
Strădania învăţătorului a dus la înscrierea fără taxă, “fiindcă băiatul era silitor şi
cuminte”. Dar Ion a renunţat la şcoală, fiind pasionat de muncile câmpului şi
vrând “să fie veşnic însoţit cu pământul”. Într-adevăr, tânărul ţăran este
gospodar, “iute şi harnic ca mă-sa”, Zenobia. Protagonistul este caracterizat de
celelalte personaje, în maniera pluriperspectivă: Vasile Baciu care îl socoteşte:
“hoţ, tâlhar, sărăntoc şi fleandură”. Herdelea, care îl crede muncitor şi harnic;
Belciug, care îl numeşte “bătăuş şi stricat”, în urma bătăii cu George.
Ion este caracterizat indirect, prin faptele, gesturile, atitudinile, reacţiile
sale, manifestate în anumite împrejurări. Tot timpul este sfâşiat de două pasiuni:
una pentru frumoasa Florica, alta pentru pământurile Anei. Ion este conturat prin
tehnica basoreliefului, fapt care face ca el să se evidenţieze pe toata întinderea
romanului, ca un ţăran pe care iubirea pământului îi “era drag ca ochii din cap”.
Înzestrat cu voinţă, ambiţie şi orgoliu, cu un temperament controlat de
instinctele primare, foarte hotărât şi perseverent în atingerea scopului sau, Ion
este un tip isteţ, viclean, care îşi stabileşte un plan prin care să ajungă în posesia
averii lui Baciu. Primul pas îi este sugerat în discuţia cu Titu, fiul învăţătorului,
care, întrebat de Ion, cum să procedeze pentru a-l determina pe Vasile Baciu să
i-o dea pe Ana, îl sfătuieşte: “Trebuie să-l sileşti!” . Vorbele acestea sunt
suficiente pentru tânărul ţăran, care profita de dragostea Anei pentru el, o
seduce, o lasă însărcinată şi astfel Baciu este silit să accepte căsătoria fetei lui cu
“sărăntocul” satului.
După nuntă, Ion se comportă cu Ana rece, distant, violent, brutal; e semeţ
şi sfidător când negociază averea cu Vasile Baciu, pe care, în cele din urmă,
după mai multe tergiversări,îl aduce în faţa notarului, la care, după cum afirmă
acesta, a venit bogat şi de la care pleacă, “cerşetor”.
Mediul social în care trăieşte Ion este un factor modelator asupra eroului,
deoarece acesta repetă într-o oarecare măsură metoda socrului său şi dobândeşte
averea prin căsătorie. Dar Vasile Baciu şi-a iubit nevasta, pe când Ion face din
Ana o victimă a patimii sale nestăvilite, a violenţei şi nepăsării sale.
Ion reprezintă tipul realist din două motive: social, este ţăranul care vrea
pământul pentru a fi respectat în comunitate; moral, este un arivist care îşi atinge
scopul, fără scrupule, folosind femeia ca mijloc de parvenire. Eroul evoluează
dinspre tipic spre atipic, având o individualitate pregnantă, caracterizată de forţa
pe care o declanşează în lupta cu un destin potrivnic, din dorinţa puternică de a-
şi găsi în societate locul pe care crede că îl merită.
Tipologia personajului principal este reliefată în relaţiile cu celelalte
personaje, prin tehnica contrapunctului. De pildă, adversarul său, George
Bulbuc, cu care se află în antiteză, este bogat, dorit ca ginere de Vasile Baciu,
dar lipsit de personalitate, moale, incapabil s-o cucerească pe Ana şi
mulţumindu-se cu Florica şi sărăcia ei.
De asemenea, am putea asocia acest personaj cu un alt protagonist din
operele literare românești –Ghiță. Pe ambii îi unește dragostea de muncă și
avere, personalitatea vulcanică, agresivă, necugetată, dar și sfârșitul tragic de
care au parte.
În opinia mea, Ion nu este condamnat în privința dorinței de a-și schimba
condiția socială, dar sunt de condamnat mijloacele la care recurge pentru a
obține pământ. Personaj realist, tipic pentru o anumită categorie socială,
evoluează spre individualizare din cauza acțiunilor sale. Chiar dacă unii critici îl
scuză spunând că "Ion este un posedat al pământului" (Nicolae Balotă), consider
îndreptățită opinia celor care îl acuză: "Ion este o brută, căruia șiretenia îi ține
loc de deșteptăciune"(George Călinescu). În concluzie, prin opera  Ion, Liviu
Rebreanu reușește să urmărească firul vieții rurale, și mai exact, a personajului a
cărui obsesie pentru avere și pământ a atins extremul, arătând că pentru el
bogăția este mai importantă decât valorile și demnitatea, făcând din Ion un
personaj memorabil, reprezentativ literaturii române.