„ION”-CARACTERIZAREA PERSONAJULUI-LIVIU REBREANU

Ion Pop al Glanetasului este personajul principal și eponim al romanului;

personaj tipologic și complex surprins în evoluție. Personajul este construit în
mod veridic în conformitate cu estetica realismului de factură rurală.
Din punct de vedere social, Ion este exponentul țăranimii, prin dorința de a
avea cat mai mult pământ („Toți flăcăii din sat sunt surprinși de Ion”), dar este
o individualitate prin modul în care îl obține pentru că neobisnuita nu este
căsătoria sărăntocului cu o fată cu zestre (la fel procedaseră Vasile Baciu și
tatăl lui Ion) ci comportamentul său: o face de rușine pe Ana înainte de nuntă
și apoi o vrea pe Florica deși era căsătorită cu George,
Modalitățile de construcție ale personajului :naratorul omniscient îl
caracterizează direct conturându-i mai întâi cu o imagine negativă ( „Aprins ca
un balaur”) iar mai apoi îl descrie iute și harnic. Însă după tensiunile de la horă
culminează cu o corecție dură aplicată de Ion lui George primele semne ale
denunțării defectelor lui Ion vin din partea preotului Belciug repede controlate
de intervenția doamnei Herdelea care îi făcea o altă caracterizare
directa: ,,băiatul este cumsecade, muncitor, harnic, săritor și istet.”
Trăsătura de caracter determinanta a protagonistului este dragostea pentru
pământ care il acaparează devenind obsesia posesiunii pământului asociată cu
redobândirea demnității. In slujba scopul lui unic de a avea cat mai mult
pământ, Ion dovedește perseverența care tratează o voință imensă odată cu
obținerea pământurilor lui Vasile Baciu, sentimentul dobândirii demnității îl
determină să afișeze ostentativ noul stătut: „...vorbea mai apăsat cu oamenii și
veșnic numai de pământ și de avere.”
O scenă reprezentativă în acest sens o constituie momentul în care Ion
îngenunchează și sărută pământul ca pe o ibovnica. Gesturile personajului se
reliefează în mod indirect, fericirea nemăsurata lui Ion dar îl îngenunchează
totodată într-o patologie de factură materialistă prin ieșirea din normalitatea
tiparelor comportamentale. Odată ascultat, „glasul pământului” Ion decide în
mod egoist că trebuie să asculte și „glasul iubirii” dorind împlinirea totală prin
recâștigarea Floricăi, deși era soția lui George. Sfârșitul dramatic al personajului
reprezintă o altă scenă semnificativă în evoluția sa, Ion fiind sancționat pentru
încălcarea regulilor comunității sătești fiind ucis cu sapa de George, este ucis
de fapt de cele două voci interioare: pământul și iubirea.
 In construcția personajului Rebreanu folosește și tehnici moderne precum:
monologul interior:” De-as fi o nătăfleață și să dau cu piciorul norocului pentru
niște vorbe” si introspecția.
În concluzie Ion, nu este doar un personaj exponențial și sugestiv pentru
lumea rurală de la începutul secolului al XX-lea, ci este o ființă tragică de vreme
ce este victima propriilor ambiții excesive sunt specifice unui text realist
caracterizat fizic și moral atât prin mijloacele caracterizării directe cat și
indirecte.
Încă de la începutul romanului naratorul ii alcătuiește un portret axat pe
hărnicia perseverență și iubirea de pământ pe care le-a stăpânit de mic.
Conform mentalității colectivității rurale al cărui exponent este, preferă munca
în locul învățăturii desi la școală se remarcă prin istetime. Cu timpul însă se
produce o schimbare în psihologia personajului care identifica în mod eronat
sărăcia cu lipsa demnității suferind că nu primește respectul cuvenit din partea
sătenilor chiar dacă întrunește calități de lider al flăcăilor din sat.
Fiind un personaj realist se constituie ca un exponent al mediului social din
care face parte acționând prin prisma determinărilor acestuia. Conflictul
central al romanului cu cele două coordonate ale sale dezvăluie e defectele firii
sale care însă nu depășesc sfera umanului: tânărul este impunător, dornic de
răzbunare împotriva Bocanului care îi jignește public. De asemenea e mânios și
orgolios peste măsură. Vocea narativă înfrunta destinul condiția limitată. Ion
devine astfel o sinteza a iluziilor, a dramelor și a vulnerabilității personajului.