Ion

Liviu Rebreanu
OPERA “ ION” de Liviu Rebreanu, publicata in 1920, este un roman realist de tip
obiectiv, o capodepera a literaturii romane interbelice.
ROMANUL este specie a genului epic, in proza, de mari dimensiuni, cu o actiune
desfasurata pe mai multe planuri narrative, cu numeroase personaje si o intriga complicata.
TEMA romanului este rurala, prezentand lupta unui țăran sărac pentru a obține pământul
cat și consecințele actelor sale, analizate în contextul socio-economic al satului românesc din
Ardeal, la începutul secolului al XX-lea. Problematica pămantului se împletește cu tema iubirii și
cu tema destinului.
TITLUL cartii este dat de numele personajului principal, care devine exponent al
taranimii prin dragostea lui pentru pamant, dar este individualizat prin modul in care il obtine.
Exponent al țărănimii prin dragostea pentru pământ, Ion se individualizează prin modul de a-l
obține: o batjocorește pe Ana și o împinge la spânzurătoare. Patima pentru pământ a tânărului
sărac și ambițios il face să renunțe la femeia iubită, Florica, și să aleagă ca soluție căsătoria cu o
fată bogată.
PERSONAJUL PINCIPAL este Ion al Glanetasului. Realizat prin tehnica
basoreliefului, domină celelalte personaje implicate în conflict (Ana, Vasile Baciu, Florica,
George Bulbuc). Mai multe tipologii realiste se regăsesc în construcția protagonistului. DIN
PUNCTUL DE VEDERE AL STATUTULUI SOCIAL, el este tipul țăranului sărac, a cărui
patimă pentru pământ izvorăște din convingerea că averea îi asigură demnitatea și respectul în
comunitate. DIN PUNCT DE VEDERE MORAL, Ion este tipul arivistului fără scrupule, care
folosește femeia ca mijloc de parvenire. DIN PUNCTUL DE VEDERE PSIHOLOGIC, este
ambițiosul dezumanizat de lăcomie.
PERSONAJUL SECUNDAR este Ana. DIN PUNCT DE VEDERE SOCIAL, ea este
fiica lui Vasile Baciu si sotia lui Ion, fata cu zestre, dar fara noroc. DIN PUNCT DE VEDERE
PSIHOLOGIC SI MORAL, este fata naiva “o fire tacuta si oropsita”, lipsita de dragostea
parinteasca, este o victim fara aparare in fata arivistului Ion. In ochii tatalui si ai barbatului sau,
Ana nu reprezinta o fiinta umana, ci doar o garantia proprietatii asupra pamantului.
PENTRU ION, Ana nu este decat un mijloc de a-si atinge scopul, fapt reflectat si in
comportamentul lui fata de ea. La hora el este tandru sio strange cudragoste in brate, apoi devine
batjocoritor, lovind-o cu “sange rece”
O PRIMA SECVENTA SEMNIFICATIVA care evidentiaza firea patimasa
reprezentata de viciul pentru pamant, este scena sarutarii pamantului. Ion primeste pamantul lui
Vasile Baciu in sfarsit cu acte legale. E primvara si merge pentru prima oara sa il vada. Ajuns in
fata pamantului, Ion il saruta “cu voluptate”. Implinit de reusita sa, Ion isivede puterile
hiperbolizate “ Se vede acum mare si puternic, ca un urias din basme”. Aceasta scena ilustreaza
firea patimasa a taranului din cauza pamantului dobandit cu greu.
 O ALTA SECVENTA SEMNIFICATIVA pentru trasatura acestuia o reprezinta
secventa nuntii lui. El nu o iubeste pe Ana si se gandeste sa fuga in lume cu Florica, dar isi
aminteste de pamanturi, asa ca renunta “Si sa raman tot calic… pentru o muiere!” Cum Ana
este însărcinată, Ion o joacă pe Florica și o îmbrățișează, închipuindu-și că este mireasa lui .Ana
tresare „ca muşcată de viperă“, plânge și, presimțindu-şi nenorocirea, osteste vaierul repetat de
acum înainte: „Norocul meu, norocul meu!"

CONFLICTUL CENTRAL din roman este lupta pentru pamantul din satul traditional,
unde averea conditioneaza respectul cumunitatii. Drama lui Ion este drama taranului sarac.
Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta conditia si este pus in in situatia de
a allege intre iubirea pentru Florica averea Ana.
CONFLICTUL EXTERIOR, social, între Ion al Glanetașului și Vasile Baciu, este
dublat de conflictul interior, între „glasul pământului“ și: “glasul iubirii”. Cele două chemări
lăuntrice nu il pun intr-o situație-limita, pentru ca se manifesta succesiv ,nu simultan.
CONFLICTELE SECUNDARE au loc între Ion și Simion Lungu, pentru o brazda de
pamant , sau între lon și George Bulbuc, pentru Ana.
MODALITAȚILE DE CARACTERIZARE în romanul realist pun în evidentă
trasaturile personajului principal, atât în mod direct (de către narator: „iute harnic, ca mă-sa",
„lubirea pamântului l-a stăpânit de mic copil", de alte personale Vasile Baciu îl face „hot" și
„tâlhar" la horă, sau prin intermediul autocaracte rizării: „Ma moleşesc ca o babă năroada.
Parcă n-aş mai fi în stare să mă scutur de calicie... "), cât și indirect, prin fapte, limbaj,
atitudini, comportament, relati cu alte personaje, gesturi, vestimentație.
CONSTRUITE PRIN TEHNICA CONTRAPUNCTULUI, Ana și Florica reprezintă
cele două patimi ale personajului principal: pământul și iubirea. Ana e bogată și urâtă, iar
Florica, săracă şi frumoasă. Cresc amândouă orfane. Portretele lor sunt realizate în antiteză, din
perspectiva flăcăului care le compară la horă, la coasă sau la nuntă. Despre Ana gândește la
coasă: „Cât e de slăbuță și de urâțică!... Cum să-ți fie dragă?...” o privește „văzând-o cum se
legăna în mers, a trestie bolnăvicioasă“, in timp ce Florica apare „cu fața rumenă, plină și
zâmbitoare, propiindu-se ca o ispită".
IN CONCLUZIE, parvenitul Ion repeta modelul socrului sau, care a porcedat la fel in
tinerete, cu deosebirea ca tatal Anei si-a iubit sotia, pentru ca l-a scapat de saracie.