„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

Camil Petrescu

Poet, prozator și dramaturg, Camil Petrescu este creatorul romanului

românesc, modern, de analiză psihologică, cel care a ilustrat concepția proustiană
despre roman prin operele „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și
„Patul lui Procust”. Scriitorul militează pentru autenticitate și anticolofilism
(împotriva scrisului frumos) și respinge romanul tradițional, considerând că
„literatura presupune probleme de conștiință”, declarând „din mine însumi nu pot
ieși ... eu nu pot vorbi onest decât la persoana I”.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este publicat
în 1930 și urmează principalele principii moderniste formulate de Eugen
Lovinescu: trecerea de la rural la urban, accentul pus pe conștiința personajului,
complexitatea intelectualului.
Viziunea despre lume a scriitorului, pusă în valoare de personajul narator,
este viziunea unui reflexiv cu preocupări filozofice și literare, accentul căzând pe
factorul psihologic, epicul fiind diminuat.
Romanul este unul al experienței, deoarece are la bază un document
autentic: Camil Petrescu împrumută personajului Ștefan Gheorghidiu, jurnalul său
de pe front din Primul Război Mondial. Personajul transformă iubirea și războiul în
două experiențe de cunoaștere în urma cărora își reorganizează sistemul de valori.
Tema acestei creații este drama intelectualului lucid, însetat de absolut în
relația sa cu două experiențe capitale: iubirea și războiul, prin care eroul speră să-și
regăsească identitatea. Titlul ilustrează cele două mari părți ale romanului și
totodată cele două coordonate fundamentale de cunoaștere, trăite de protagonist.
„Noaptea”, metafora din titlu, conturează incertitudinile acestuia, căutările sale.
Fiind declarat de către Nicolae Manolescu drept roman ionic, „Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război” prezintă o perspectivă narativă
subiectivă, necreditabilă. Relatarea se face din perspectiva unui narator-personaj,
care povestește evenimentele la persoana I, viziunea asupra lor fiind unică.
Conflictul este de natură interioară, are loc în conștiința personajului care
trăiește stări și sentimente contradictorii, în primul rând față de soția sa, Ela.
Conflictul vizează o permanentă contradicție între lumea ideilor absolute ale lui
Ștefan Georghidiu și realitatea care contrazice concepțiile sale. Din acest punct de
vedere, romanul a fost numit o „monografie a îndoielii” (Constantin Ciopraga).
Din punct de vedere structural, textul este delimitat în două părți și 13
capitole cuprinse în „Cartea I” și „Cartea a II-a”. Așa cum remarcă Nicolae
Manolescu, formula este aceea a „romanului în roman”, textul erotic fiind cuprins
în cel de război, apelând la tehnica anacroniei. Romanul lui Camil Petrescu este
romanul unui război pe două fronturi: cel real și cel al iubirii.
Romanul debutează în ajunul declanșării războiului, când Ștefan
Gheorghidiu face eforturi disperate de a obține o permisie, pentru a-și vizita soția.
O discuție la popota ofițerilor despre un individ achitat pentru că și-a ucis soția
adulteră, îi amintește protagonistului de căsnicia alături de Ela: „Eram căsătorit de
2 ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și bănuiam ca mă înșală.”. Căsnicia
cu Ela este liniștită de o vreme, mai ales că cei doi tineri duc o viață modestă,
aproape de sărăcie, iubirea fiind singura lor avere. Moartea lui Tache Gheorghidiu
îi aduce lui Ștefan o moștenire substanțială, fapt care schimbă radical viața
tânărului cuplu, iar societatea mondenă capătă pentru Ela importanță primordială.
Sub influența unei verișoare a lui Ștefan, Ela este atrasă într-o lume în
mondenă, lipsită de griji, dar și de adevărate valori, preocupate de modă, distracții
nocturne sau escapade, lume în care ea se simțea uimitor de bine. În casa acestei
verișoare, Anișoara, cei doi cunosc un avocat, bun dansator, dl. G (Gregoriade), iar
Ștefan observă că Ela pare fericită în preajma lui, mai mult pare că se străduiește să
se afle mereu în preajma lui. Ștefan începe să fie din ce în ce mai suspicios și caută
semnale că Ela l-ar putea înșela.
Excursia la Odobești pune sub semnul îndoielii fidelitatea soției, iar altă
dată, sosit pe neașteptate într-o noapte, de la Azuga, unde fusese concentrat de 2
săptămâni, nu-și găsește soția acasă. Ela ajunge în jurul orei 8 dimineața și Ștefan o
alungă, fiind convins că „niciodată femeia asta nu m-a iubit”, și-i cere să divorțeze.
După un timp, cei doi se împacă și, sublocotenentul Gheorghidiu fiind concentrat
pe Valea Prahovei, aranjează ca Ela să-și petreacă vara la Câmpul Lung. Sosită
aici, ea îi va cere să treacă o parte din avere pe numele ei, pentru cazul în care nu s-
ar mai întoarce de pe front. El crede în reîmpăcare, dar îl zărește pe străzile din
Câmpul Lung pe dl. G, se gândește că este trădat și vrea să-i omoare pe amândoi,
dar este chemat pe front și se întoarce la regiment.
Cartea a doua a romanului începe cu capitolul „Întâia noapte de război” care
ilustrează o imagine de groază a frontului, o armată dezorganizată, ofițeri
incompetenți, ordine haotice și ostași bulversați. Din punct de vedere al
intelectualului lucid, războiul este un carnagiu, unicul scop al celor care luptă fiind
acela de a scapa cu viață; războiul nu are nimic curajos, fiind doar mizerie, haos,
măsuri absurde și contradictorii. Astfel, experiența la care ia parte îl determină să
se detașeze de toate aspectele existenței sale anterioare: „de soția mea, de amantul
ei ... mi-aduc aminte ca de o întâmplare din copilărie”.
Drama colectivă, cea a războiului care îl aduce aproape de moarte, pune în
umbră drama individuală a iubirii: este rănit și se întoarce la București, în
covalescență. Concluzionează că Ela nu e jumătatea lui unică și decide să îi lase
cea mai mare parte din avere: „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preț la
cărți ... de la lucruri personale la amintiri ... Adică tot trecutul”. Protagonistul se
detașează de toate evenimentele trecute, dar se află în continuare în căutarea unor
experiențe majore.
Principalele tehnici de analiza psihologică sunt: monologul interior,
introspecția și retrospecția, autoanaliza, memoria voluntară și involuntară ce
conturează o imagine completă asupra unei conștiințe unice, a unui personaj
memorabil, un intelectual superior care trăiește într-o lume mediocră. El trăiește
drama absolutului în iubire, de această dată ca toate personajele lui Camil Petrescu.
În concluzie, romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
este o creație modernă, psihologică și care contribuie în mod decisiv la
modernizarea literaturii noastre, la efortul de sincronizare a acestuia cu literatura
europeană, nu doar prin tehnici originale, ci și prin construcția unui personaj
excepțional: intelectualul lucid și inadaptat.