Plumb

De George Bacovia

Simbolismul este curentul literar si artistic care presupune folosirea simbolului, renuntarea la explicit in
favoarea sugestiei, exprimarea unor stari vagi, precum angoasa, nevroza, depresia, corespondentele
dintre elementele din natura si starile eului, prezenta sinesteziilor si muzicalitatea versurilor: “muzica
inainte de toate” .

George Bacovia este recunoscut ca fiind poetul care a dat intreaga dimensiune a simbolismului
romanesc, adaptand simbolismul francez la spiritul poeziei autohtone, dar depasind modelul prin
deschiderea catre absurd si paradox. Teme si motive precum moartea, boala, nevroza, nebunia,
singuratatea, plansul, orasul, targul, parcul, anotimpurile configureaza un eu poetic izolat si inadaptat.

Blazon al intregii creatii bacoviene, poezia “Plumb” deschide volumul omonim din 1916 care a fost
perceputa drept o arta poetica datorita strategiei poetului de a abandona lumea exterioara in favoarea
privirii in sine.

Poezia ilustreaza estetica simbolista asupra lumii si viziunea tragica asupra existentei , avand ca tema
moartea si conditia individului intr-un univers care limiteaza si constrange, sustinute de motive precum:
sicriul , cavoul, semnul, iar ca simbol central “plumbul”.

Titlul este reprezentat de chiar simbolul textului si sugereaza apasarea, greutatea, sufocarea, cenusiul
vietii, universul monoton si inchiderea spatiului existential.

Din punct de vedere structural, discursul liric este organizat in doua catrene, corespunzatoare celor doua
planuri poetice: cel exterior, al naturii si cel interior, al eului poetic.

Lirismul acestei creatii este de natura subiectiva, pus in evidenta de verbele si adjectivele pronominale la
persoana I precum “am inceput” , “stam”, “(amorul)meu”.

Primul catren sta sub semnul funebrului si debuteaza cu versul “Dormeau adanc sicriele de plumb” care
accentueza ideea somnului vesnic. Spatiul este incremenit in timp si inchis, ca imagine a unei singuratati
totale si eterne: “Stau singur in cavou”. Singurul element de miscare este reprezentat de vant, dar si
acesta e resimtit ca rece si ostil. Toate elementele acestui decor sunt asociate cu “plumbul” , a carui
repetitie obsedanta sugereaza monotonia, declinul, anuntand dezamagirea si disperarea din al doilea
catren: “Scartaiau coroanele de plumb”.

A doua secventa strofica vizeaza un plan poetic orientat inspre straturile mai adanci ale eului, sugerate
prin tema iubirii: “Dormea intors amorul meu de plumb” . Strigatul din versul “Pe flori de plumb si –am
inceput sa-l strig” exprima deznadejdea la modul absoluta, eului instrainat de sine.
Imposibilitatea de a-atinge idealul, stoparea oricarei posibilitati de a aspira spre absolut sunt sugerate de
metafora “aripile de plumb” care creioneaza un zbor invers, o cadere, prabusirea fizica si psihica.

Timpul verbal dominant in textul liric este imperfctul care are valoare durativa, evidentiind ideea
prelungirii acestei trairi funebre spre infinit si accentuand totodata starea de tristete existentiala
sugerata de versuri: “Dormeau”, “scartaiau” , “atarnau”.

Din punct de vedere al versificatiei, poezia se incadreaza in estetica simbolista, intrucat este prezent
paralelismul sintactic al versurilor din fiecare strofa. In plus, masura metrica este fixa, incremenita ca si
atmosfera poeziei, avand 10 silabe, ritmul este iambic, sobru, iar rima, sugerand inchidere, izolare este
imbratisata.

In concluzie, “Plumb” ilustreaza poezia pura, nonreferentiala a simbolismului auteentic, in care isi gasesc
locul atat corespondentele, simbolurile, sugestiile si muzicalitatea, cat si ambiguitatea si ermetismul, ca
semne ale progresului poetic.