O scrisoare pierduta

I.L.Caragiale
OPERA “O SCRISOARE PIERDUTA” de I.L.Caragiale, reprezentata pe scena pentru intaia
oara in 1884, este o comedie de moravuri in care sunt satirizate aspect ale societatii contemporane
autorului.
COMEDIA este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri cu acțiune și deznodământ
vesel și care satirizează realități sociale, slăbiciuni general – umane sau prezintă situații hazlii.
Sursele comicului sunt variate: de moravuri, de situatie, de intentie, de caracter, de limbaj si de
nume. Ele servesc intentia autorului de a satiriza defectele omenesti, puse in evidenta de campanie
electorala.
COMICUL DE MORAVURI vizeaza viata de familie ( imoralitatea triunghiului conjugal) si
viata politica ( santajul, falsificarea listelor electorale, coruptia ).
Comicul de nume este reprezentat de denumirea ironica a unor personaje. Numele lui Zaharia
Trahanache sugereaza, pe de o parte, zahariseala, usoara senilitate a personajului, iar pe de alta parte,
viclenia acestuia. Numele lui Catavencu este derivat de la substantivul „cata”, pasare foarte galagioasa,
reliefandu-se astfel demagogia latratoare a personajului.
Comicul de limbaj este reprezentat de pronuntia gresita a unor cuvinte, indeosebi a
neologismelor: „bampir” (vampir), „cioclopedica” (enciclopedica), „catrindala” (catedrala),
„renumeratie” (remuneratie), „nifilist” (nihilist) sau de ticurile verbale: „curat”, „ai putintica rabdare”.
TEMA comediei înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor
pentru Cameră, şantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal).
TITLUL comediei este reprezentat de un obiect de santaj politic, o banala scrisoare amoroasa ce
devine un bun pret pentru cine o detine, atat in Bucuresti, cat si-n provincie, in capital unui judet de
munte, acolo unde are loc si actiunea piesei. Aceasta e mereu pierduta, dar in final se intoarce la
destinatar.
UNUL DINTRE PERSONAJE PRINCIPALE este Stefan Tipatescu. DIN PUNCT DE
VEDERE SOCIAL, el este prefectul judetului, dar intruchipeaza si tipul donjuanului. DIN PUNCT DE
VEDERE MORAL, el este tipul aventurierului orgolios, care face abuz de putere. E autoritar in
exercitarea puterii, motiv pentru care Catavencu il numeste “ vampir” . DIN PUNCT DE VEDERE
PSIHOLOGIC, Tipatescu traieste senimentul abandonarii unei cariere stralucite in favoarea partidului.
El este si impulsiv, nestapanit, devenind chiar violent.
TOT PRINTE PERSONAJELE PRINCIPALE se regaseste si Zoe Trahanache, fiind si unicul
personaj feminine din piesa. DIN PUNCT DE VEDERE SOCIAL, este sotia celui mai important om al
judetului, Zaharia Trahanache. DIN PUNCT DE VEDERE MORAL, Zoe este tipul cochetei si al
adulterinei. In ciuda vaicarelilor, a lesinaturilor, ea este “femeia barbata”, puternica si manipulatoare.
Stefan Tipătescu și Zoe Trahanache ilustrează imoralitatea vieții de familie a unor politicieni din
societatea românească a vremii.
Una dintre trasaturile dominante ale personajului este impulsivitatea. Ea reiese din actul I, cand
Zaharia Trahanache ii face o vizita matinala pentru a-l instiinta de faptul ca o scrisorica a sa de amor catre
Zoe se afla in posesia lui Catavencu. Nestiind cum sa reactioneze, Stefan Tipatescu este derutat, confuz si
nervos. Plimbanud-se agitat prin camera, adreseaza injurii “canaliei”, Trahanache singur oferind
justificare pentru continutul scrisorii – plastografia. Singura reactie pe care o gaseste Tipatescu este cea
violenta, ca dovada a drepturilor absolute pe care si le aroga: “ D.Catavencu nu va fi deseara la intrunire,
o sa fie in alta parte – la pastrare”.
O alta secventa care evidentiaza caracterul protagonistului se afla in actul al II-lea, dupa ce Catavencu
este arestat si adus in casa prefectului. Tipatescu incearca sa recupereze scrisoarea pierduta prin oferirea
unor functii importante oponentului: avocat al statului, primar, chiar si o mosie din marginea orasului.
Ascunzandu-si cu greu dispretul si furia in umbra ironiilor, cand Catavencu refuza, si pretinde mandatul
de deputat, Tipatescu izbucneste si devine necontrolat, amenintand ca il ucide cu bastonul. In final, infrant
de vointa Zoei, santajat sentimental, capituleaza.
CONFLICTUL DRAMATIC PRINCIPAL constă în înfruntarea pentru putere politică a două
forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ştefan Tipătescu, Zaharia Trahanache
preşedintele grupării locale a partidului și Zoe, soția acestuia) și gruparea independentă constituită în jurul
lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților". CONFLICTUL are la
bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență.
CONFLICTUL SECUNDAR este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu, care se teme de
trădarea prefectului.
MODALITĂȚILE DE CARACTERIZARE specifice personajului dramatic sunt limbajul și
indicațiile scenice. Deși nu sunt sancționați prin comicul de limbaj ca ariviștii, amorezii sunt personaje cu
carte, ironizate pentru legătura extraconjugală prin comicul de nume. Aşa se explică discrepanța comică
dintre prenume (ceea ce vor să pară) și diminutivul familiar (ceea ce sunt): Zoe Joițica, Ștefan - Fănică.
Notațiile autorului caracterizează personajele indirect, prin gesturi si mimică, ca în scena etalării
arsenalului feminin pentru a-l convinge pe Tipătescu: „plânge“, „zdrobită“, „înecată“ (actul al II-lea), iar
în lista cu Persoanele de la începutul piesei, alături de numele sugestive pentru tipologia comică, prin
statutul lor social: Ştefan Tipătescu, „prefectul județului“, adică unul dintre stâlpii puterii locale, dar cu
gândire de stăpân medieval; Zoe Trahanache, „soția celui de sus“, adică a lui Trahanache, ceea ce arată
poziția ei de primă doamnă a județului, dar poate fi și o sugestie a capacității ei de manipulare și chiar a
adulterului.
IN CONCLUZIE, lumea eroilor lui Caragiale acționează după principiul „Scopul scuză
mijloacele“. Prin toate aceste mijloace, piesa provoaca rasul, dar in acelasi timp atrage atentia cititorilor /
spectatorilor, in mod critic asupra “comediei umane”.