Titlul piesei („O scrisoare pierdută”) se referă la pretextul dramatic care

determină acțiunea operei. Pierderea scrisorii declanșează un conflict politic,

devenind astfel obiectul unui șantaj. Astfel, titlul evidențiază latura ironică a
comediei, prin faptul că o simplă scrisoare este capabilă de generarea unui
scandal, care poate influența la rândul său destinul politic al unei întregi regiuni.
La nivel structural, titlul este alcătuit dintr-un substantiv comun, simplu,
articulat nehotărât – „O scrisoare” (cu precizarea că poate fi vorba de orice
scrisoare) – urmat de adjectivul provenit din participiu „pierdută”. Articolul
nehotărât „o” ilustrează banalitatea întâmplării și repetabilitatea ei, reieșită din
pierderile succesive, iar scrisoarea devine un laitmotiv, atât prin rătăcirile
repetate, cât și prin prezența altor scrisori.

Structura acestei opere litarare este specifică genului dramatic. Astfel, „O

scrisoare pierdută” conține 4 acte, 44 de scene, iar textul este construit sub
forma schimbului de replici între personaje. Acestea sunt nominalizate la
începutul operei în cadrul „listei de personaje”. Autorul își face simțită prezența
prin intermediul indicațiilor scenice care au rolul de a facilita punerea în scenă a
piesei,

Timpul și spațiu nu sunt precis conturate, mențiunea inițială „În capitala unui
județ de munte, în zilele noastre” având rolul de a conferi întâmplărilor un
caracter de generalitate. Timpul în care se petrec întâmpările este restrâns la 3
zile, din didascalii reieșind perioada în care au loc faptele prezentate, respectiv
contemporaneitatea autorului.

Comedia lui Caragiale O scrisoare pierdută uzează de toate tipurile de comic: de

situaţie, de caracter, comicul de nume și comicul de limbaj.

Comicul de nume este o savoare inimitabilă. Caragiale dovedește rafinament

și subtilitate, alegând nume care sugerează dominanța de caracter a personajului,
originea sau rolul lui în desfășurarea evenimentelor.
Numele lui Trahanache (trahana = cocă moale), sugerează flexibilitatea,
maleabilitatea, posibilitatea de a fi manevrat și modelat ușor de către
„superiorii de la Centru” sau chiar de Zoe.
Numele lui Cațavencu semnifică pălăvrăgeala, falsitatea, omul cu două
fețe (cață = mahalagioaică; cațaveică = haină cu două fețe).
Ștefan Tipătescu posedă un nume derivat de la cuvântul „tip”, ceea ce îl
încadrează într-o tipologie comică.
Tache Farfuridi și Iordache Brânzoveanu poartă nume cu rezonanță
culinară care sugerează inferioritatea, vulgaritatea, prostia.
Ghiță Pristanda este personajul care oscilează între oamenii puterii, fără a
fi capabil de a lua singur decizii, numele său provenind de la jocul
 moldovenesc „pristandaua” în care se bate pasul pe loc dintr-o parte în alta
fără a înainta.
Cetățeanul turmentat este un personaj simbolic, neindividualizat prin
nume propriu, ci printr-o trăsătură pregnantă, pentru că el reprezintă poporul
derutat care nu știe ce să facă pentru a-și asigura viitorul.

În ceea ce privește comicul de limbaj, acesta sugerează, indirect, prostia:

„vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme, vreau ceea ce merit în orașul
ăsta de gogomani unde sunt cel dintâi... între fruntașii politici”. Din discursul
incoerent al lui Cațavencu înțelegem că și el se încadrează între „gogomani”,
talentul său de a susține un discurs fiind nevalid.

Dramaturgul excelează în crearea comicului de caracter. În „O scrisoare

pierdută" apar, de exemplu, încornoratul (Trahanache), primul amorez ori
donjuanul (Tipătescu), adulterina (Zoe), demagogul (Tipătescu, Trahanache,
Farfuridi, Nae, Cațavencu, Dandanache), cetățeanul (cetățeanul turmentat),
funcționarul slugarnic (Pristanda).

Comicul de situație nu întârzie să apară, memorabilă fiind scena în care

Zaharia îi povestește lui Tipătescu despre scrisoarea de amor adresată de acesta
din urmă tocmai soției sale, Zoe Trahanache. Aflându-se în postura de soț
înșelat, tot Zaharia va încerca să îl liniștească pe Tipătescu, acesta din urmă fiind
terifiat de posibilitatea descoperirii relației amoroase cu Zoe. Personajul
„încornorat” susține vehement că acea scrisoare e un fals, amplificând astfel
spaima prefectului.
Acțiunea operei este structurată pe momentele subiectului, evenimentele derulându-se în
jurul pretextului pierderii scrisorii.

În concluzie, I. L. Caragiale, un moralist și caracterolog de excepție, oferă în

comedia „O scrisoare pierdută" o imagine realistă a societății românești a vremii
lui. El sancționează, printr-un uriaș hohot de râs, „comedia umană” cu toate
defectele ei eterne, demascând demagogia, politicianismul, parvenitismul și
lipsa de moralitate.

Întreaga acţiune a piesei se derulează “în capitala unui judeţ de munte”, cuprins
de febra campaniei electorale. Pretextul dramaturgic, ce încinge spiritele şi
activează conflictul, este pierderea de către Zoe, soţia lui Zaharia Trahanache, a
unei scrisori de amor ce i-a fost adresată de Tipătescu, prefectul judeţului.
Scrisoarea, găsită de Cetăţeanul turmentat şi apoi sustrasă acestuia de
Caţavencu, este folosită de cel din urmă ca mijloc de şantaj pentru a obţine
candidatura. În timp ce Zoe este dispusă a accepta condiţiile impuse de
Caţavencu, Tipătescu ordonă arestarea lui și percheziționarea casei acestuia, iar
Trahanache găsește o poliță falsificată prin care Cațavencu fura banii asociației
și încearcă să răspundă acestuia tot printr-un șantaj.
În timpul şedinţei pentru desemnarea candidatului, când Caţavencu jubila, sigur
pe situaţie, se produce o răsturnare cu totul neaşteptată, o adevărată lovitură de
teatru. De la Bucureşti, prin telegraf, se ordonă să fie ales un necunoscut din
afara judeţului: Agamiţă Dandanache.
În încăierarea care se declanșează între susținătorii celor două grupări din cauza
impunerii unui candidat necunoscut, Cațavencu pierde pălăria în căptușeală
căreia păstra scrisoarea. Găsită din nou de cetățeanul turmentat care fusese
factor poștal, ea este livrată destinatarului, adică lui Zoe.
Pierzând orice șansă de a mai fi desemnat candidat și riscând să fie făcut
răspunzător pentru falsul descoperit de Trahanache, Cațavencu acceptă să
conducă manifestația publică pentru sărbătorirea victoriei lui Agamiţă
Dandanache.