RAMAZAN LEILA

O scrisoare pierdută- Caracterizare Zoe Trahanache

I.L.Caragiale

I.L.Caragiale se integrează perioadei marilor clasici, fiind prețuit drept cel mai mare
dramaturg român. Strălucit precursor al teatrului modern, el realizează, prin opera sa
dramatică, o sinteză între realismul critic și clasicism, implicând și componenta modernă.
Capodopera dramaturgiei românești, "O scrisoare pierdută”,publicată în anul 1884,
este o comedie de moravuri care instituie, în teatrul românesc, un stil dramatic caracterizat
prin echilibru perfect între structuri dramatice clasice(personaje, conflict, intrigă, acțiune
scenică) și moderne(spațiul scenic simbolic, situațiile dramatice repetabile).
Tema degradării vieții politice, sociale și private se concretizează prin surprinderea
unui episod din campania electorală pentru desemnarea unui candidat pentru alegerile
parlamentare. Acțiunea este plasată într-un orăşel de con munte, capitală de judeţ, în "anul de
grație 1883".
Titlul piesei, "O scrisoare pierdută", reliefează intriga, sugerând, prin substantivul
articulat nehotărât, faptul că acea "scrisoare pierdută" e doar unul W dintre multele mijloace
de şantaj în lupta politică. Prin repetarea situației scenice, (apariția unei scrisori similare care
determină numirea "de la centru" a lui Dandanache), scrisoarea de dragoste trecută prin mai
multe mâini devine simbol al corupției și al compromisului, dar și al depersonalizării
individului într-o lume în care până şi sentimentele (iubirea, prietenia, onoarea etc.) ajung
"obiect de negociere".
Compozițional, capodopera dramaturgiei româneşti este alcătuită cu o desăvârşită artă
a construcției clasice. Cele patru acte, cu 9, 14, 7, 14 scene, aduc în prim-plan mereu mai
multe personaje, sugerând astfel sporirea tennsiunii şi a agitației provocate de evenimentul
politic şi, mai ales, de întâmplarea pierderii scrisorii.
Formula dramatică se bazează atât pe structuri tradiționale, precum succesiunea
cronologică, tehnica acumulării situației(a bulgărelui de zăpadă), a înlănțuirii evenimentelor,
cât şi pe structuri dramatice moderne, precum simetria situației scenice sau instalarea unui
conflict care nu se rezolvă decât temporar in final.
Zoe Trahanache este unul dintre personajele principals ale textului, cea mai distinsă
dintre toate personajele feminine ale teatrului caragialian, Nimic nu o încadrează în categoria
ignorantelor sau a femeilor vulgare, desi acest personaj feminin reprezintă tipul cochetei şi al
adulterinei. Zoe Trahanache are un rol esential in construirea conflictului comic, dat fiind
faptul că ea pierde scrisoare de dragoste pe care i- o adresează Tipătescu. De la acest
eveniment banal, intriga comediei va lua amploare, tehnica alcătuirii conflictului fiind aceea
a,,bulgărelui de zăpadă" în rostogolire.
 Zoe, este prezentă în toate momentele-cheie ale acţiunii. Prin statutul ei social, Zoe
aparține burgheziei politice de la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind singurul personaj
feminin al piesei, soţia venerabilului domn Zaharia Trahanache, bărbat influent politic ce
conduce numeroase comitete şi comiții în orăşelul de provincie. Prin statutul moral, este tipul
cochetei şi al adulterinei, fiind amanta prefectului Tipătescu, şi reprezintă tipul femeii
ambiţioase, cu o personalitate puternică, ce exercită o mare influenţă asupra celor din jur.
Referitor la statutul psihologic, este o femeie inteligentă, ambițioasă si autoritară, impunându-
şi voința in fața oricui, agitată si nestăpânită trecând de la o stare la alta, o personalitate
puternică care subordonează totul intereselor personale.
Caracterizarea directă rezultă din relatiile pe care le stabileste cu celelalte personaje,
din ale căror cuvinte se desprind şi alte trăsături de caracter, sustinând comicul de situatie şi
comicul de intentie. Zaharia o crede fragilă, sensibilă şi vrea să o protejeze de vestea
şantajului: „Biata Joitica! Să nu cumva să-i spui, să nu cumva să afle! Cum e ea
simtitoare!..." Cetățeanul turmentat are, în finalul piesei, o replică insinuantă la culme,
sugerând ironia autorului la adresa propriilor personaje:„ În sănătatea coanii Joitichii! Că e
(sughite) damă bună!" (actul IV, scena XIV). Autocaracterizarea sustine acelaşi comic de
intentie, accentuand contrastul dintre imaginea personajului despre sine şi imaginea
reală:,,Esti un om rău... mi-ai dovedit-o... Eu sunt o femeie bună... am să ti-o dovedesc..."
Zoe Trahanache este caracterizată mai ales ales indirect, deoarece această modalitate
de caracterizare este specifică genului dramatic. Personajul dramatic se defineste prin
actiunile sale, prin atitudini, prin limbaj, dar şi prin nume, etimologia numelui Zoe trimite la
întelesul de viață, sugerând firea, caracterul şi atitudinea.
Ambiția personajului se reflectă și în actul 2, scenă 10 în diaglogul pe care această îl
poartă cu Nae Cațavencu când încheie un pact cu el asemeni bărbaților: „Ai cerut în schimbul
scrisorii de care e vorba mandatul de deupata, ai jurat pe moartă dumitale că poimâine, când
vei fi proclamat, vei da scrisoarea aceluia cae te-ar face să fii ales. Ei! Eu te aleg, eu și
bărbatul meu, mie să-mi dai scrisoarea. Primești?”. Zoe reușește să îi manipuleze pe bărbațîi
din jurul ei după bunul plac, astfel că aceștia îi acceptă toate mofturile.
O altă scenă semnificativă pentru caracterul ei puternic şi pentru abilitatea de care dă
dovadă se găseşte în finalul piesei. După ce recuperează scrisoarea şi devine stăpână pe
situaţie, vrea să-i dovedească avocatului că este o femeie iertătoare şi tolerantă, cerându-i să
conducă festivitatea alegerilor. Îi aminteşte în acelaşi timp pe un ton ironic faptul că asta nu-i
cea din urmă Cameră. Astfel, nu doar că nu se răzbună pe Caţavencu, dovedind că este o
damă bună, ci, în plus, destramă orice opoziție politică în judeţ, preluând cu totul puterea
Zoe Trahanache este un personaj construit admirabil, prin intermediul căruia scriitorul
satirizează tare mereu actuale: adulterul, ipocrizia, caracterul duplicitar şi dorinta de
parvenire într-o societate lipsită de repere de ordin politic şi moral. În egală măsură, Zoe
Trahanache este o femeie puternică şi inteligentă, care trăieşte în corsetul social al unei epoci
de tranziție către modernitate.
În concluzie, arta construirii personajului este admirabil, I.L.Caragiale conturând un
personaj feminin veridic şi viabil, unic prin complexitatea sa, reflectând astfel concepţia
dramaturgului.