O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii româ ne
care a scris nemuritoarele „Momente și schițe” prin care a realizat o adevă rată
comedie umană a timpului să u, a creat numeroase nuvele fantastice sau
psihologice („Calul dracului”, „La hanul lui Mâ njoală ”, „În vreme de ră zboi”, „O
fă clie de Paște”) și a adus literatura dramatică pe culmi neîntâ lnite pâ nă la el,
prin capodopere ale genului ca „O noapte furtunoasă ”, „O scrisoare pierdută ”,
„D’ale carnavalului” sau „Nă pasta”.

Comedia este specia genului dramatic care satirizează întâ mplă ri

sociale, moravuri prin intermediul personajelor ridicole, între care se nasc
conflicte puternice. Comedia are scopul de a îndrepta acele defecte umane și
sociale prin râ s, avâ nd, așadar, rol moralizator.

„O scrisoare pierdută ” este o comedie de moravuri, iar titlul ei are în

vedere pretextul în jurul că ruia se dezvoltă întâ mplă rile- pierderea de că tre
Zoe Trahanache a unei scrisori de amor care îi era adresată de Ș tefan
Tipă tescu, prefectul județului. Tema comediei o constituie prezentarea vieții
social-politice dintr-un oraș de provincie în preajma alegerilor pentru Cameră ,
în lupta politica antrenâ ndu-se atâ t forțele puterii, câ t și ale opoziției.

Comedia are patru acte cuprinzâ nd fiecare câ te nouă , paisprezece, șapte

și paisprezece scene, iar acțiunea cuprinde întâ mplă ri ale farsei electorale din
1883. Actul I cuprinde în primele două scene expozițiunea, în care facem
cunoștință cu Tipă tescu, prefectul județului, și cu Pristanda, polițaiul orașului
și unealta docilă a puterii, în jurul că rora evoluează celelalte personaje ale
piesei. Intriga comediei o constituie pierderea scrisorii, care se consumă însă
înainte de începerea acțiunii, deoarece în actul I Tipă tescu află deja de la
Pristanda că Nae Cațavencu este în posesia unei scrisori care îi poate asigura
succesul în alegeri. Acest fapt va declanșa desfă șurarea acțiunii. Alertat,
prefectul îi ordonă polițaiului să afle despre ce e vorba, dar, între timp, Zoe și
Zaharia Trahanache sunt șantajați de Cațavencu. Intervin în acțiune Farfuridi
și Brâ nzovenescu, care îi bă nuiesc pe aliații politici de tră dare. Tipă tescu și
Zoe află de la Cetă țeanul turmentat că Nae Cațavencu i-a sustras scrisoarea,
iar Zaharia descoperă o poliță falsificată a avocatului.

Actul al III-lea este actul discursurilor politice și al punctului culminant

al acțiunii. De la centru este anunțată candicatura lui Agamemnon
Dandanache, iar Pristanda pune la cale o încă ierare și Cațavencu își pierde
pă lă ria pe care o gă sețe Cetă țeanul turmentat. În actul al IV-lea acțiunea
evoluează că tre deznodă mâ nt, prin proclamarea ca învins a lui Nae Cațavencu
și alegerea lui Dandanache.

Privit în întregimea sa, textul operei literare „O scrisoare pierdută ” are

tră să turile caracteristice generale ale unei creații dramatice, dar și unele
specifice care-i dau originalitate: structurarea în acte și scene, principalul mod
de expunere este dialogului că ruia i se adaugă monologul dramatic. Descrierea
și narațiunea nu apar decâ t în replicile personajelor sau în didascalii
(indicațiile scenice). Caracteristică acestei piese este prezența unui singur
personaj prin care se face legă tura dintre diferite scene și acțiuni ale piesei,
sunt exprimate gâ ndurile ascunse, zbuciumul sufletesc și intențiile
personajului respectiv, ori concluziile la care acesta ajunge, iar în cadrul
dialogului se remarcă diversitatea replicilor.

O mă iestrie deosebită dovedește Caragiale și în dezvoltarea conflictului

de bază care se declanșează odată cu amenințarea lui Cațavencu de a publica
scrisoarea și evoluează treptat pe mă sură ce îi șantajează , pe râ nd, pe Zaharia
Trahanache și pe Zoe, soția acestuia. Acesta se stinge după amenințarea
victoriei lui Dandanache, după ce Zoe reintră în posesia scrisorii și antrenează
cu sine alte conflicte secundare: Farfuridi și Brâ nzovenescu se tem de tră dă re
și intră în dispută cu Tipă tescu și cu Zoe; prefectul și Zoe nu se înțeleg în
privința susținerii candidaturii lui Cațavencu, încă ierarea din final.

Derularea faptelor, evoluția conflictelor și comportarea personajelor

pun în evidență tră să tura esențială a orică rei comedii: stâ rnirea râ sului și
finalul comic prin rezolvarea neașteptată a situației inițiale datorită unei
adevă rate „lovituri de teatru”, prin care putem observa diverse mijloace de
realizare a comicului. Există mai întâ i un comic de situație obținut prin
pierderea și gă sirea scrisorii de amor, prin postura ridicolă a lui Cațavencu de
a ajunge, din stă pâ n pe situație, în victimă a unei escrocherii asemă nă toare
aceleia la care chiar el apelase. Comicul de moravuri se realizează prin
înfă țișarea relației dintre Tipă tescu și Zoe, ori prin felul în care se pregă tesc și
se desfă șoară alegerile și se obține victoria. Comicul de caracter izvoră ște din
comportamentul personajelor prezentate în opoziție cu propriile pretenții.
Acestora li se adaugă comicul de limbaj și de nume, fiind totodată și elemente
ale oralită ții.

Vorbirea directă se îmbină cu vorbirea indirectă , apar numeroase

interjecții, construcții exclamative și interogative, unele de un retorism
evident.

Prin această piesă , a că rei originalitate este incontestabilă , Ion Luca

Caragiale a ră mas cel mai mare dramaturg din literatura româ nă pe care a
înscris-o în universalitate.