O scrisoare pierdută

An 1884

Autor I.L. Caragiale

Curent literar Realism

Gen Dramatic

Specie Comedie

Context
„Vremurile caragialiene au trecut, omul descoperit de scriitor a rămas; nu în
culorile, lărmuiala și gesturile de epocă, ci în esența lui tipologică; nu în
portretele din cadrele prăfuite ale odăilor de mahala cu miros de scăpătare,
ci în tentațiile lor înșelătoare, revenind de-a lungul generațiilor.” Vasile
Fanache) I.L. Caragiale este unul dintre reprezentanții epocii marilor clasici
alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici. De-a lungul timpului a
fost considerat cel mai important dramaturg român, dar și creatorul schiței în
litaratura noastră. Printre operele sale se numără comediile „O scrisoare
pierdută”, „Conul Leonida față cu Reacțiunea”, „O noapte furtunoasă” sau
„D'ale carnavalului”.

Prozator și dramaturg, Caragiale este și autorul schițelor adunate în volumul

„Momente și schițe”, al nuvelelor „În vreme de război”, „Două loturi”, „O făclie
de Paște” sau al dramei „Năpasta”.
Opera „O scrisoare pierdută” publicată în anul 1884 face parte din ciclul
comediilor caragialiene, fiind considerată o comedie de moravuri în care sunt
satirizate aspecte ale vieții politice și familiale proiectate pe fundalul alegerilor
pentru revizuirea Constituției. Fiind o comedie reunește toate tipurile de comic:
de situație, de intrigă, de nume, de limbaj și de caracter. Ca specie dramatică,
este segmentată în patru acte, alcătuită din replicile personajelor și precedată
de o listă cu nominalizarea acestora.

(T) Încadrare
Realismul este un curent literar apărut la mijlocul secolului al XIX-lea ca reacție
la romantism, urmărind reprezentarea veridică a realității, aducând în prim-plan

O scrisoare pierdută 1
 personaje tipice care acționează în împrejurări tipice. Temele preferate sunt:
parvenitismul, imoralitatea, lăcomia, avariția și paternitatea.
„O scrisoare pierdută” este o comedie realistă care oglindește realitatea
contemporană scriitorului.
O particularitate ce permite încadrarea operei în estetica realismului o
constituie reprezentarea veridică a realității. Întâmplările sunt proiectate „în
capitala unui județ de munte”, „în zilele noastre”, pe fundalul alegerilor pentru
Cameră. În contextul valorificării șantajului cu o scrisoare de dragoste, alegerile
devin pretextul satirizării corupției, demagogiei și imoralității atât la nivelul vieții
politice, cât și la nivelul vieții familiale.

O altă particularitate a realismului evidențiată în „O scrisoare pierdută” se

regăsește la nivelul construcției personajelor, care sunt dominate de o trăsătură
de caracter și întruchipează adevărate tipologii umane. Zoe Trahanache
ilustrează tipul adulterinei cochete, Zaharia Trahanache, tipul încornoratului
ticăit, Ștefan Tipătescu - tipul amorezului, Ghiță Pristanda - tipul slugarnicului,
Cetățeanul turmentat - tipul alegătorului simplu, fără o convingere politică,
Agamemnon Dandanache - tipul prostului ticălos.

În esență, „O scrisoare pierdută” este o comedie menită să stârnească râsul

prin surprinderea unor moravuri, a unor tipologii de oameni și a unor situații
neașteptate, cu final fericit.

(T) Temă
Tema comediei o constituie mascarada poilitică pricinuită de alegerile
desfășurate „în capitala unui județ de munte”. Având loc „în anul de grație”
1883, alegerile îi prilejuiesc scriitorului surprinderea defectelor societății
contemporane. Tematic, piesa este o satiră la adresa corupției, demagogiei,
șantajului și vieții adulterine.

(P) Încadrare
Fiind o comedie, opera „O scrisoare pierdută” prezintă o acțiune menită să
stârnească râsul, prin surprinderea unor moravuri, a unor tipologii de oameni
sau a unor situații neașteptate, cu final fericit.

Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni

din societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astfel, scrierea
înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor

O scrisoare pierdută 2
 pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul
conjugal Zoe-Trahanache-Tipătescu) a unor politicieni corupți.

(P) Prezentarea personajului principal

Zoe Trahanache este unul dintre personajele principale ale textului, cea mai
distinsă dintre toate personajele feminine ale teatrului caragialian.
Reprezentând tipul cochetei şi al adulterinei, aceasta are un rol esenţial în
construirea conflictului comic, dat fiind faptul că ea pierde o scrisoare de
dragoste pe care i-o adresează Tipătescu. De la acest eveniment banal, intriga
comediei va lua amploare, tehnica alcătuirii conflictului fiind aceea a
„bulgărelui de zăpadă” în rostogolire.

(P) Statutul social, moral și psihologic

Statutul social al personajului pune în lumină o persoană cu o poziţie
importantă, Zoe fiind soţia unuia dintre cei mai respectaţi oameni din judeţ.
Chiar dacă respectul pentru Trahanache este numai o aparenţă, în conformitate
cu convenţiile speciei în care se încadrează personajul, Zoe ţine la acest statut
social şi nu vrea să se compromită.

Statutul moral al personajului evidențiază o persoană lipsită de principii,

întrucât Zoei îi lipsește morala care i-ar fi cerut să-i fie fidelă soțului ei, Zaharia
Trahanache. Cu toate acestea, Zoe, ca orice personaj comic al lui Caragiale,
este foarte sensibilă la aspectele sociale. De aceea, rolul ei în acţiune este
foarte important. Insistentă şi energică, Zoe îşi afirmă punctul de vedere cu
hotărâre, fiind capabilă să subordoneze totul: „Da, sunt hotărâtă, dar nu voi să
mor până nu voi fi luptat cu toate împrejurările (cu energie crescândă) şi am
să lupt!”.

Statutul psihologic relevă un personaj voluntar, care joacă o comedie a

slăbiciunii feminine. Speriată de şantajul lui Caţavencu, Zoe încearcă să-l
convingă pe Tipătescu să accepte condiţiile avocatului, făcând uz de lacrimi,
leşinuri şi de şantaj sentimental. Chiar dacă ambiţia lui Tipătescu îl împinge să
nu ia în seamă pretenţiile lui Caţavencu, ambiţia Zoei se impune, pentru că ea
nu are nici un motiv să dorească avansarea lui Tipătescu, fiind preocupată
numai de menţinerea funcţiei lui actuale.

(P) O trăsătură de caracter

O trăsătură de caracter reprezentativă a personajului o constituie imoralitatea,
deoarece Zoe întreține o relație adulterină cu prefectul județului, Ștefan

O scrisoare pierdută 3
 Tipătescu. Totodată, în ciuda faptului că este considerată „o damă simțitoare”,
toți protejând-o în virtutea acestei aparente sensibilități, Zoe este în realitate
„femeia bărbată”, stăpână pe sine, care știe foarte bine ce vrea și care îi
manipulează pe toți după propriile dorințe.

Secvențe semnificative
O secvență semnificativă pentru tema textului/caracterizarea personajului o
reprezintă încercarea disperată a Zoei Trahanache pentru a-l convinge pe
Tipătescu de importanța susținerii lui Cațavencu. Amenințată cu publicarea
scrisorii de dragoste, Zoe își simte lezată demnitatea și îi promite lui Cațavencu
susținere politică în ciuda faptului că femeile nu aveau drepturi politice în
epocă: „Eu, eu și cu bărbatu-meu te votez!”. Femeie hotărâtă și autoritară, Zoe
Trahanache încearcă să-și convingă iubitul întrebuințând întregul arsenal tipic
feminin, trecând de la leșin și țipăt la rugăminți. Conștient că și-a sacrificat
cariera politică în favoarea rămânerii în provincie, Ștefan Tipătescu cedează în
cele din urmă în fața femeii voluntare, energice, stăpână pe sine și pe situație,
care conduce din umbră destinul politic al întregului județ.

O altă secvență semnificativă pentru tema textului/caracterizarea personajului

este prezentă în finalul fericit și neașteptat al comediei. Aceasta se încheie cu
manifestația în cinstea trimisului de la Centru, Agamiță Dandanache, al cărui
triumf se datorează aceleiași transformări a unei scrisori de dragoste într-o
armă politică.
Toate personajele piesei se află în scenă, participând la festivitatea organizată
în cinstea câștigătorului. Îndemnat de Zoe, care face uz de aceeași cochetărie,
Cațavencu se află în fruntea festivității, parcurgând astfel traseul de la ipostaza
vânătorului de beneficii la cea de victimă. După toate neînțelegerile și
regrupările de forțe politice, personajele comediei fraternizează, abandonându-
și vechile „pasiuni și animozități”. Adversarii de altădată își pecetluiesc
împăcarea printr-o lungă serie de îmbrățișări și sărbătoresc zgomotos alegerea
lui Dandanache în virtutea unui regim „curat constituțional”. Zoe atinge
fericirea sublimă, deoarece reintrase în posesia documentului pierdut. În final,
protagonista primește aprecierea manifestanților: „În sănătatea coanii
Joițichii”.

Titlu
Titlul este elementul paratextual care anticipează intriga și pune în evidență
contrastul comic dintre aparență și esență. Victoria politică se obține de fapt

O scrisoare pierdută 4
 prin lupta de culise, având ca instrument al șantajului politic „o scrisoare
pierdută”.
În esență, comedia aduce în prim-plan două scrisori de dragoste, cu un destin
diferit. Prima scrisoare, care declanșează intriga comediei are un traseu
circular, în timp ce a doua scrisoare are un caracter unilateral. Trimisă de Ștefan
Tipătescu iubitei sale, Zoe Trahanache, scrisoarea este pierdută din neglijența
Zoei. Intrată în posesia Cetățeanului turmentat, scrisoarea este sustrasă de
Nae Cațavencu, avocatul candidat la alegeri, director și proprietar al ziarului
„Răcnetul Carpaților”. În timpul unei răzmerițe declanșate de anunțarea
trimisului de la Centru, Cațavencu pierde pălăria în care era dosită scrisoarea
compromițătoare. Ajunsă din nou la Cetățeanul turmentat, considerat cel mai
norocos personaj al comediei, scrisoarea intră în cele din urmă în posesia
„adrisantului Zoe Trahanache”.
Cea de-a doua scrisoare compromițătoare intrată în posesia lui Agamemnon
Dandanache devine și ea instrument al șantajului politic, care îi aduce în cele
din urmă desemnarea, în ciuda considerației dramaturgului însuși la adresa
acestui personaj: „mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”.

Conflict
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două
forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere Ștefan Tipătescu, Zaharia
Trahanache și Zoe) și gruparea formată în jurul lui Nae Cațavencu. Întreaga
acțiune este declanșată de pierderea unei scrisori compromițătoare, care
constituie intriga piesei. Plimbarea scrisorii de la un personaj la celălalt
dezvăluie caractere și tipologii. Astfel, scrisoarea conferă putere celui care o
posedă, dar și teamă celui care o rătăcește. Pierdută pe fundalul alegerilor,
scrisoarea regrupează toate forțele politice. Conflictul se stinge în momentul în
care Cetățeanul turmentat returnează documentul compromițător.

Repetarea procedeului prin șantajul lui Dandanache tot cu o scrisoare de

dragoste sugerează faptul că în lupta politică a vremii, șantajul cu un document
personal poate hotărî decisiv soarta politică.

(P) Modalități de caracterizare

Modalitățile de caracterizare ale personajului sunt atât directe, cât și indirecte.
Cele directe sunt relatate de către alte personaje („Madam Trahanache, ești
un înger!” - vorbele lui Cațavencu) și prin autocaracterizare („Eu sunt o femeie

O scrisoare pierdută 5
 bună”), acestea evidențiind bunătatea cochetei. Prin fapte, gesturi, atitudine,
gânduri și relația cu alte personaje, este caracterizată indirect protagonista.

Concluzie (T)
În concluzie, prin toate aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în același
timp, atrage atenția cititorilor/spectatorilor, în mod critic, asupra „comediei
umane”. Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje
care acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele” și urmăresc
menținerea sau dobândirea unor funcții politice, a unui statut social sau a unor
avantaje.

Concluzie (P)
În concluzie, lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de
personaje care acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele”. Zoe
Trahanache trăiește fără mustrări de conștiință; se preocupă doar de păstrarea
imaginii publice, pentru că lumea orașului de provincie are o singură pasiune,
bârfa, devenită un inamic de temut pentru ea în timpul farsei electorale.

O scrisoare pierdută 6