Particularitățile comediei

„O SCRISOARE PIERDUTĂ” de I. L. CARAGIALE

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este o capodoperă
a genului dramatic și aparține perioadei marilor clasici din literatura română.
(R 1) Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu final fericit. Comedia aparţine
realismului clasic.
O caracteristică a clasicismului se regăsește în generalitatea situaţiilor şi a caracterelor, în
echilibrul compoziţional, opera fiind structurată în patru acte.
O altă trăsătură a clasicismului este dată de personajele comediei care aparţin unor tipologii
comice clasice, pentru că au o dominantă de caracter, sursa principală a comicului fiind contrastul
dintre aparenţă şi esenţă. Ele acţionează simplist, ca nişte marionete, fără a evolua pe parcursul acţiunii
(personaje „plate”). Caragiale apelează la tipologii clasice, reliefează defecte general umane şi creează
astfel comicul de caracter: Caţavencu este demagog, Farfuridi este prost, Pristanda este slugarnic,
Dandanache este senil, Trahanache este încornoratul, Tipătescu este amorezul, Zoe este cocheta.
(R 2) Tema comediei constă în satirizarea vieţii publice şi de familie a unor politicieni corupţi din
societatea românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Din viaţa politică sunt prezentate lupta
pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, şantajul, falsificarea listelor electorale, iar din viaţa
de familie este înfăţişat triunghiul conjugal Zoe - Trahanache - Tipătescu.
O scenă comică în care este ilustrată tema familiei şi este criticat adulterul, se regăseşte în actul I.
Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul lor politic declanşează
conflictul dramatic principal. Convingerea soţului înşelat că scrisoarea este un fals şi teama acestuia că
Zoe ar putea afla despre intenţiile lui Caţavencu sunt de un comic savuros. Naivitatea aparentă sau reală
a lui Zaharia Trahanache şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipătescu şi Zoe.
O altă scenă ce prezintă viaţa publică a politicienilor corupţi se regăseşte în actul IV, în care
Agamemnon Dandanache îşi dezvăluie strategia sa în lupta pentru putere. Acesta îi întrece prin prostie
şi necinste pe candidaţii provinciali, este „mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”.
Propulsarea lui politică se datorează unei poveşti asemănătoare: şi el găsise o scrisoare
compromiţătoare şi se folosise de şantaj, considerând şantajului drept o formă de diplomaţie.
Dandanache este ales în unanimitate, după voinţa celor de la „Centru” şi cu sprijinul lui Trahanache.
(R 3) Titlul pune în evidenţă intriga şi contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. Lupta pentru
putere politică se realizează prin lupta de culise, având ca instrument de şantaj politic „o scrisoare
pierdută”, pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât „o” indică atât banalitatea întâmplării, cât
şi repetabilitatea ei, pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori, repetarea întâmplării în alt context.
Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”. Reperul spaţial
vag are efect de generalizare, adică evenimentele se pot petrece oriunde în ţară. Timpul precizat este
sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în interval de trei zile, ca în teatrul
clasic.
Lumea eroilor lui Caragiale acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele“, şi urmăresc
menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice, a unui statut social, a unor avantaje.
 Construcţia personajului ZOE
din comedia „O SCRISOARE PIERDUTĂ” de I.L.Caragiale

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este o capodoperă
a genului dramatic și aparține perioadei marilor clasici din literatura română.
(R 1) Zoe Trahanache este un personaj principal al comediei lui Caragiale. Ea reprezintă un
personaj clasic, tipul cochetei, având o trăsătură dominantă de caracter, prin care este criticat un viciu:
adulterul.
Din punct de vedere social, Zoe este soţia unui important politician, Zaharia Trahanache, membru
al partidului aflat la putere. În lista cu „Persoanele” de la începutul piesei, autorul fixează statutul
social prin raportare la soţul ei. Este influentă, chiar dacă nu are niciun statut politic.
Din punct de vedere psihologic, sub ameninţarea şantajului, Zoe trăieşte disperarea că va fi
dezonorată public, ignorând faptul că relaţia sa cu prefectul este cunoscută de toată lumea. Finalul
acţiunii o arată trăind o stare opusă: Zoe triumfă când nu mai spera, recuperând scrisoarea pierdută.
Din punct de vedere moral, Zoe este femeia cochetă, care se foloseşte în mod greşit de farmecele ei
şi profită de dragostea sinceră a soţului, pentru a-l înşela cu cel mai bun prieten al acestuia. Zoe se teme
de scandalul provocat de pierderea scrisorii de amor, se frământă pentru păstrarea aparenţelor de
moralitate, dar nu şi pentru imoralitatea reală a situaţiei.
(R 2) O trăsătură a personajului feminin este hotărârea dezvăluită într-o scenă din actul I, atunci
când află de la Ghiţă Pristanda că duşmanul ei cere în schimbul scrisorii 1000 de poli sau deputăţia.
Atitudinea ei este de prudenţă, fiind pregătită să negocieze cu orice preţ, în timp ce prefectul a dat ordin
de arestare.
Hotărârea Zoei este evidenţiată și la întâlnirea cu Cațavencu, ilustrată în actul II, în prezenţa lui
Tipătescu. În scena înfruntării directe, Caţavencu l-a numit „asasin” pe prefect, iar el, ca răspuns, îl
cataloghează drept „mişel”. Calculată, Zoe trece la negocieri directe cu „mişelul”: „Eu te aleg, eu şi cu
bărbatul meu! Mie să-mi dai scrisoarea! Primeşti?”. Această replică a Zoei dovedeşte hotărârea ei de
a obţine ceea ce doreşte. Interlocutorul ei acceptă imediat: „Primesc!”.
(R 3) Modalităţile de caracterizare directă evidenţiază bunătatea cochetei prin ceea ce spun alte
personaje: „Madam Trahanache, eşti un înger!” (Caţavencu), „În sănătatea coanii Joiţichii! Că e
(sughite) damă bună!” (Cetăţeanul Turmentat) sau prin autocaracterizare: „Eu sunt o femeie bună...”.
La începutul piesei, Trahanache îl avertizează pe Tipătescu să nu-i spună Zoei despre scrisoarea de
amor pentru că e „simţitoare”.
Modalităţile de caracterizare indirectă specifice personajului dramatic sunt limbajul şi faptele.
Zoe Trahanache, prima doamnă a judeţului, nu face greşeli de limbaj. În schimb, adulterul este
sancţionat prin comicul de nume: discrepanţa comică dintre prenumele Zoe și diminutivul familiar
pronunţat greşit de soţul ei, Joiţica. Din faptele personajului reiese că Zoe trăieşte fără mustrări de
conştiinţă, se preocupă doar de păstrarea imaginii publice, pentru că lumea oraşului de provincie are o
singură pasiune, bârfa, devenită un inamic de temut pentru ea.
Titlul pune în evidenţă intriga şi contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. Lupta pentru putere
politică se realizează prin lupta de culise, având ca instrument de şantaj politic „o scrisoare pierdută”,
pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât „o” indică atât banalitatea întâmplării, cât şi
repetabilitatea ei, pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori, repetarea întâmplării în alt context.
Lumea eroilor lui Caragiale acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele“, şi urmăresc
menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice, a unui statut social, a unor avantaje.