O scrisoare pierduta

de I.L. Caragiale
Piesa „O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale este o comedie, specie a
genului dramatic care stârnește rasul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate cu un
final fericit. Comedia se încadrează realismului prin satirizarea unor
aspecte sociale (șantajul, imoralitatea in viața de familie),
acumularea detaliilor, individualizarea personajelor prin limbaj,
crearea unor tipologii comice (femeia adulterina, politicianul
șantajist). Textul stârnește rasul cu intenția de a îndrepta defectele
umane si sociale conform viziunii autorului: „Nimic nu ii arde pe
ticăloși mai tare decât rasul”.
Piesa a fost jucata pe scena Teatrului Național din București in 1884
fiind inspirata din alegerile electorale din 1883. Este o comedie de
moravuri ce prezinta aspecte din viața politica si de familie a unor
reprezentanți corupți din politica românească contemporana
autorului.
Titlul desemnează pretextul dramatic al comediei, o scrisoare de
dragoste pierduta in repetate rânduri care devine obiect de șantaj
politic. Articolul nehotărât indica atât banalitatea întâmplării, cat si
repetabilitatea ei sugerandu-se ideea ca astfel de documente
particulare erau folosite ca instrument de șantaj pentru obținerea
unor foloase nemeritate.
Perspectiva spațiala este vag precizata, timpul in care se petrec
întâmplările este plasat la sfârșitul secolului 19 „in capitala unui județ
de munte, in zilele noastre”. Lipsa indicilor spațiali preciși are efect
de generalizare, evenimentele petrecându-se oriunde in tara
deoarece in lupta politica omul renunța la orice masca si e capabil de
orice pentru a-si atinge scopul.
Piesa are 4 acte, fiecare cu 9, 14, 7, 14 scene. Sunt folosite dialogul si
monologul dramatic, descrierea si narațiunea nu apar decât in cadrul
indicațiilor scenice sau in replicile personajelor.
Conflictul dramatic principal este reprezentat de confruntarea intre 2
grupări politice. Reprezentanții partidului puterii (Zaharia
Trahanache, Zoe Trahanache, Stefan Tipătescu, Farfuridii si
Brânzovenescu) si gruparea independenta constituita in jurul lui Nae
Cațavencu, avocat ambițios si proprietarul ziarului „Răcnetul
Carpaților”. Conflictul se declanșează in momentul in care Zoe pierde
scrisoarea de dragoste care ii fusese adresata de Stefan Tipătescu.
Documentul ajunge in posesia lui Nae Cațavencu care amenința cu
publicarea lui in ziarul pe care îl conduce daca nu va fi sprijinit in
alegeri. Conflictul atinge intensitatea maxima prin venirea
candidatului de la București, Agamemnon Dandanache si se stinge in
momentul in care scrisoarea revine la Zoe prin intermediul
cetățeanului turmentat.
Intriga se consuma înaintea de începerea piesei. Soția șefului grupării
locale a partidului, Zoe Trahanache, pierde scrisoarea de dragoste de
la prefectul Stefan Tipătescu, prieten de familie.
Desfășurarea acțiunii cuprinde faptele declanșate de pierderea
scrisorii. Documentul pierdut din neglijenta de Zoe ajunge la
cetățeanul turmentat de la care o ia Cațavencu si o transforma intr-
un obiect de șantaj. Zoe si Tipătescu intra in panica si au gesturi
contradictorii, prefectul ordonându-i polițaiului sa îl aresteze pe
Cațavencu si sa ii percheziționeze casa. Zoe cere eliberarea lui si
încearcă sa își convingă amantul sa îl susțină pe Cațavencu pentru a-
si salva onoarea si imaginea publica.
O scena relevanta pentru relația dintre cei 2 este aceea in care
prefectul ii propune o soluție romantica, dovedindu-i dragostea
arătându-se gata sa renunțe la tot de dragul ei: „Sa fugim
împreuna!”. Zoe intervine energic si refuza nebunia pentru ca nu
dorește sa renunțe cu niciun preț la poziția de prima doamna a
orașului si izbucnirea unui scandal o îngrozește mai tare decât
pierderea bărbatului iubit: „ Cum or sa-si smulgă toți gazeta, cum or
sa mă sfâșie, cum or sa raza!”. Replica ei la întrebarea lui Tipătescu
(Zoe! Zoe mă iubești?”) lămurește ipocrizia femeii interesata doar de
păstrarea imaginii publice: „Te iubesc, dar scapă-mă!”. In timp ce
Tipătescu si Zoe caută soluții pentru a ieși din situația limita, Zaharia
Trahanache se arata calm considerând scrisoarea o plastografie.
Farfuridi si Brânzovenescu se tem de trădarea prefectului si trimit o
telegrama la Centru prin care solicita alegerea altui candidat.
Acțiunea atinge punctul culminant la adunarea electorala. La
numirea lui Agamemnon Dandanache, candidatul trimis de la
București, are loc o încăierare intre cele 2 grupări politice si
Cațavencu își pierde pălăria in căptușeala căreia se afla scrisoarea.
Numirea lui Dandanache este obținuta prin șantaj tot cu ajutorul
unei scrisori pe care o păstrează pentru a o folosi si altădată.
In deznodământ are loc împăcarea adversarilor politici si
manifestația data in cinstea alesului si condusa de Nae Cațavencu.
Scrisoarea ajunge la Zoe prin intermediul cetățeanului turmentat si
cortina cade într-o atmosfera de veselie.
Personajele aparțin viziunii clasice pentru ca se încadrează într-o
tipologie comica având o trăsătura dominanta de caracter căreia i se
subordonează celelalte. Numele personajului este sursa a comicului
si trădează o trăsătura a caracterului lor.
Nae Cațavencu este tipul politicianului demagog, șantajist, grosolan
si impostor. El este înfumurat si arogant atunci când stăpânește arma
șantajului, dar devine lingușitor atunci când pierde scrisoarea.
Caracterul sau de mahalagiu si ipocrizia sunt sugerate de proveniența
numelui de la substantivul „cațaveica” (haina cu 2 fete) sau
substantivul „cață” (mahalagioaica).
Ghiță Pristanda este tipul funcționarului slugarnic care executa fără
comentarii ordinele prefectului. Caracterul sau servil este sugerat de
numele pe care îl poarta, „pristanda” fiind dansul popular
moldovenesc ce se dansează după reguli prestabilite conform unui
strigăturilor unui conducător de joc.
Cetățeanul turmentat este reprezentatul omului simplu, al
alegatorului care nu are ambiții si care așteaptă sa fie dirijat.
Limbajul este o modalitate de caracterizare si de individualizare a
personajelor si o sursa a unui comic savuros care rezulta din: ticurile
verbale ale personajelor („Eu cu cine votez?”, „Nu mă împinge ca
amețesc!”, „Ai puțintica răbdare stimabile!”), pronunțarea greșita a
cuvintelor („famelie”, „catindeala”, „docoment”), contradicția in
termeni („După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani”)
precum nonsensul: „Sa se revizuiască, primesc, dar sa nu se schimbe
nimic”.
Piesa „O scrisoare pierduta” de I.L. Caragiale este o comedie de
moravuri in care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane
autorului precum corupția, imoralitatea in viața de familie cu scopul
de a le îndrepta.