Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil
Petrescu este un roman subiectiv, psihologic si al experienței care
ilustrează concepția autorului despre roman: „Singura realitate pe care o
pot povesti este realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic”.
Așa cum afirma si George Călinescu, romanul lui Camil Petrescu este
„monografia unui element psihic, gelozia”.
Creația este un roman subiectiv in care narațiunea se realizează la
persoana întâi din perspectiva unica si subiectiva a naratorului personaj
Stefan Gheorghidiu. Scriitorul folosește timpul subiectiv care aduce in
prezent gânduri, îndoieli, fapte trecute, totul fiind subordonat memoriei
involuntare: „Din mine însumi nu pot ieși, eu nu pot vorbi onest decât la
persoana I”.
Caracterul psihologic al romanului este susținut prin prezenta conflictului
interior al personajului narator si prin utilizarea unor tehnici ale analizei
psihologice (monolog interior, introspecția). Creația are caracterul unui
roman al experienței, partea a doua valorificând jurnalul de font al
autorului sublocotenent in timpul Primului Război Mondial.
Romanul a apărut in 1930 si are la baza nuvelele „Romanul căpitanului
Andreescu” si „Proces verbal de dragoste si de război”. Temele se deduc
din titlu, dragostea si războiul fiind cele 2 experiențe fundamentale trăite
de protagonist.
Titlul este alcătuit din numeralele „ultima” si „întâia” care sugerează
limitele temporale ale celor 2 experiențe de viată ce marchează destinul
protagonistului. Substantivul „noapte” sugerează metaforic confuzia,
nesiguranța cu care este trăit sentimentul iubirii, întunericul si spaima de
moarte generate de prezenta războiului.
Romanul are 2 „cârti”. Prima este o ficțiune unde este prezentata poveste
de dragoste dintre Stefan Gheorghidiu si Ela si analiza sentimentului
geloziei ca element psihologic dominant in viată sufleteasca a lui Stefan. A
doua carte este jurnalul de campanie al autorului împrumutat eroului din
roman. In structura romanului se identifica 2 coordonate fundamentale:
planul subiectiv psihologic cu analiza iubirii si planul obiectiv cu universul
in care se consuma experiența dramatica a războiului.
Romanul debutează printr-un artificiu de compoziție. Acțiunea primului
capitol „La piatra Craiului in munte” este posterioara întâmplărilor
relatate in restul cârtii întâi. Stefan Gheorghidiu participa cu un regiment
de infanterie din capitala la fortificarea văii Prahovei. Discuția de la
cantina ofițerilor este o secvența narativa ce conține factorul declanșator
unde se prezinta situația unui bărbat care a fost achitat de tribunal pentru
ca si-a ucis nevasta infidela. Stefan intervine violent in discuția celor
prezenți sfătuindu-i sa nu vorbească despre lucruri la care nu se pricep. Își
mărturisește unui camarad suferința si principiile pe care le are despre
iubire: „Acei care se iubesc au dreptul de viată si de moarte unul asupra
celuilalt”. Gheorghidiu începe sa nareze retrospectiv faptele in jurnal
aducând in prezent experiența sa in dragoste.
Ultimul capitol „Comunicat apocrif” este ilustrativ pentru devenirea
interioara a protagonistului. Titlul trimite in maniera metaforica la
scrisoarea anonima pe care o primește protagonistul la întoarcerea din
război si in care i se dezvăluie ca soția îl înșală cu domnul Gregoriade. El
nu mai verifica autenticitatea scrisorii pentru ca a obosit sa mai caute
certitudini si o privește pe Ela cu indiferenta cu care privește un tablou
hotărând sa o părăsească: „I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa, de
la obiecte de preț la cârti...de la lucruri personale la amintiri. Adică tot
trecutul.” Prin renunțarea la trecut Gheroghidiu se eliberează de drama
conjugata.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin imaginea protagonistului
in 2 momente de viată diferite cu viziune asupra vieții, inițial fiind copleșit
de sentimentul de gelozie si in final eliberat de obsesia ca este înșelat.
Al doilea capitol „Diagonalele unui testament” debutează cu o fraza care
pune sub semnul incertitudinii armonia in cuplu: „Eram însurat de 2 ani si
jumătate cu o colega de la universitate si bănuiam ca mă înșală. Traiul
modest, dar liniștit al tinerii familii este tulburat de primirea moștenirii la
moartea unui unchi bogat. Ela se arata preocupata de întâlnirile
mondene, petreceri si lux, implicând-se in discuțiile despre bani lucru care
lui Stefan ii displace profund. Bărbatul asista cu durere la transformarea
soției sale in care vede acum o femeie superficiala care se lasă in voia
tentațiilor mondene.
In casa Anișoarei cei doi îl vor cunoaște pe domnul G, un avocat vag, dar
un bărbat carismatic pe care Ela si-l va dori in preajma in timpul excursiei
de la Odobești care declanșează ireversibilul criza matrimoniala. In timpul
acestei excursii Ela si-l dorește aproape pe domnul G iar micile gesturi,
priviri, schimburi de replici se amplifica in conștiința personajului care
considera ca cei doi au devenit amanți. Iubirea lor de pana atunci părea
indestructibila se transforma într-o succesiune de separări si împăcări.
Din dorința de a trai o experiența existențiala pe care o considera
definitorie pentru formarea lui ca om, Stefan se înrolează voluntar deși ar
fi putut evita participarea in război folosindu-se de averea sa. Cartea a
doua începe cu capitolul „Întâia noapte de război” care ilustrează imagine
de groaza a militarilor total dezorganizați pentru ca nimeni nu crede ca
Romania va mai intra in războiul care începuse cu 2 ani in urma.
Adevărata desprindere din drama torturanta a incertitudinilor se face prin
trăirea experienței cruciale mult mai dramatica. Gheorghidiu participa la
eliberarea Ardealului de sub ocupația Austro-Ungara si descoperă pe
tronat o realitate dramatica. Nu atacurile vitejești, nu strigate neînfricate
de eroism ci ordinele contradictorii, marșuri istovitoare, foamete si
spaima de moarte. Rănit si spitalizat Stefan se întoarce la București dar
simte lângă Ela o înstrăinare definitiva si hotărăște sa o părăsească.
Stefan Gheroghidiu este personajul principal si personajul narator. El este
tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior care trăiește drama
îndrăgostitului de absolut având o conștiința hipersensibila. Acesta
analizează toate aspectele universului exterior si viată lui se transforma
intr-un coșmar din cauza bănuielii ca este înșelat.
Ela este personajul feminin al romanului fiind creația integrala a mintii
personajului masculin si comportamentul ei este mediat de viziunea lui
Stefan.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil
Petrescu este un roman subiectiv, psihologic si al experienței având drept
caracter unicitatea perspectivei narative, narațiunea la persoana I,
memorie afectiva.