Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Inspirat de mediul citadin si de societatea romaneasca din perioada premergatoare

razboiului, Camil Petrescu reuseste sa faca trecerea de la proza traditionala la cea moderna.
Unul dintre cele mai cunoscute romane semnate de Camil Petrescu este “Ultima noapte...”,
publicat in anul 1930, roman interbelic, modern, subiectiv, de analiza psihologica.

Caracterul modern al romanului este dat in primul rand de locul desfasuratii actiunii,
orasul, inlocuindu-se astfel mediul rural cu cel citadin, un mediu al omului modern, cu
preocupari specifice. Totodata, romanul surprinde conditia intelectualului superior, inadaptat
unei societati ostile, avandu-l in prim-plan pe Stefan Gheorghidiu, absolvent al facultatii de
filosofie, personaj tipic modernist.

O alta trasatura modernista o reprezinta caracterul subiectiv al romanului, dat de

perspectiva narativa folosita. Naratiunea este realizata la persoana I singular, asadar naratorul
se regaseste in ipostaza de personaj si stabileste cu textul un raport de tip homodiegetic-
intradiegetic. Intregul roman se transforma intr-un monolog interior, in care personajul narator
Stefan Gheorghidiu isi analizeaza gandurile si sentimentele cu o luciditate impresionanta.

Ca tehnici narative, se remarca evitarea relatarii cronologice, datorata adoptarii unor

tehnici moderne, precum digresiunea si flashback-ul. Datorita activarii memoriei afective se
realizeaza un declin, o ruptura de prezentul nararii si o intrare in amintire. Astfel, se observa
abateri de la firul narativ principal prin introducerea unor paranteze explicative, in care sunt
relevate detalii semnificative din trecutul protagonistului.

Tema principala a romanului este conditia intelectualului, ilustrata prin alte doua teme
literare importante: iubirea si razboiul. Structura romanului presupune existenta a doua parti
care proiecteaza de fapt cele doua experiente fundamentale care influenteaza profilul
personajului principal. Daca prima parte releva analiza sentimentelor de iubire si gelozie,
partea a doua reprezinta jurnalul de front al personajului, care impune o imagine veridica a
confruntarilor armate. In prezentarea celor doua experiente, accentul cade pe latura
psihologica, deoarece se urmareste ecoul pe care il au evenimentele in constiinta personajelor.

Din punctul de vedere al structurii, romanul contine 13 capitole repartizate in 2 mari

carti ce poarta titluri sugestive: Carte I este intitulata “Ultima noapte de dragoste” si descrie
experienta iubirii, fiind in totalitate fictiva, iar cartea a II-a este “Intaia noapte de razboi” si
prezinta imaginea razboiului, fiind inspirata din jurnalul de front al scriitorului Camil
Petrescu.

Titlul este construit pe baza unei duble antiteze ultima-intaia si iubire-razboi, facand
trimitere la acele doua teme literare ale dextului. Termenul “noapte” apare cu sens metaforic
si denota faptul ca evenimentele prezentate sunt traite in constiinta personala. Cuvintele
“ultima” si “intaia” constituie reperele temporale ale analizei.
 Romanul debuteaza prin realizarea unui pact de credibilitate intre autor si cititor,
datorita proiectarii unui cronotop autentic: „primavara anului 1916... Valea Prahovei”. Stefan
Gheorghidiu este concentrat pe front si spera la o permisie pentru a-si vizita sotia. Asistand la
dialogurile purtate de camarazii sai, Gheorghidiu se desprinde de prezent si ajunge, prin
intermediul memoriei afective, la momentul intalnirii cu Ela, sotia pe care o banuia de
infidelitate.

Initial, relatia celor doi este fericita, tinerii traiesc modest, dar se iubesc cu adevarat,
insa primirea mostenirii de la unchiul Tache va genera o degradare a legaturii, pe masura ce
sotii intra in cercurile vietii moderne. Prosperitatea materiala activeaza interesul Elei pentru
iesirile in cercuri pe care Gheorghidiu le considera mediocre, superficiale si in care el nu se
poate integra. Barbatul remarca, cu uimire, ca sotia sa se instraineaza treptat, devine interesata
de domnul G., activandu-i protagonistului complexe de inferioritate.

Un episod semnificativ pentru reliefarea geloziei lui Gheorghidiu il reprezinta excursia

la Odobesti. Acesta remarca modul in care Ela face tot posibilul pentru a petrece timpul cu
domnul G. Daca pana in momentul mondenizarii cuplului, Stefan reprezenta centrul
universului Elei, noua realitate impune o rasturnare a prioritatilor, interpretata de barbat drept
infidelitate.

Partea a II-a a romanului estompeaza drama individuala a esecului afectiv, vindecarea

lui Gheorghidiu realizandu-se datorita tragediei colective presupuse de razboi. Jurnalul de
front proiecteaza o imagine lipsita de idealizare a unei confruntari armate absurde.

Capitolul „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” impresioneaza prin autenticitatea

unor pasaje care descriu moartea violenta a unor soldati, moment in care Gheorghidiu
realizeaza ca dilema fidelitatii Elei devine irelevanta. Barbatul este ranit pe front si vizitat de
sotie, care ii cere sa ii cedeze averea. Stefan accepta si ii cedeaza totul, chiar si trecutul,
detaliu care primeste valoarea simbolica a eliberarii si a trecerii intr-o noua etapa existentiala.

Conflictele prezentate in roman sunt atat de natura interioara, cat si de natura

exterioara. In prim plan se afla conflictul interior al personajului narator Stefan Gheorghidiu
care traieste stari contradictorii in relatia cu sotia sa Ella. Tensiunile care apar, produc
indepartarea celor 2 soti si in final distrugerea cuplului. Acest conflict interior important
provoaca si alimenteaza alte cateva conflicte exterioare, precum cel dintre Stefan si camarazii
sai de front, intre Stefan si rudele sale, intre Stefan si Ella.

In concluzie, romanul subiectiv interbelic „Ultima noapte...” abordeaza drama

intelectualului de tip superior, incapabil sa se adapteze societatii mediocre, aflat in continua
cautare a absolutului.
Introducere: 1930, roman interbelic, modern, subiectiv, de analiza psihologica

Trasaturi moderne: - mediul citadin

-conditia intelectualului superior, inadaptat unei societati ostile

-personaj tipic modernist

-caracterul subiectiv: naratorul se regaseste in ipostaza de personaj

-homodiegetic-intradiegetic, monolog interior

-evitarea relatarii cronologice, tehnici moderne: digresiunea si flashback-ul, paranteze

explicative, stil anticalofil

Tema: - conditia intelectualului – iubirea si razboiul, experiente fundamentale care

influenteaza profilul personajului principal

Structura: -13 capitole, 2 mari carti: I. analiza sentimentelor de iubire si gelozie, fictiv

II. jurnalul de front al personajului, care impune o imagine veridica a confruntarilor armate

Titlu: duble antiteze ultima-intaia si iubire-razboi, caracter bipolar

-“noapte” - sens metaforic, evenimentele prezentate sunt traite in constiinta personala.

-“ultima” si “intaia” reperele temporale ale analizei.

Rezumat: -cronotop veridic, pact de credibilitate: „primavara anului 1916... Valea Prahovei”

-memorie afectiva

-relatie fericita, mostenire => interesul Elei pentru iesirile in cercuri pe care Gheorghidiu le
considera mediocre, superficiale si in care el nu se poate integra => complexe de inferioritate

-excursia la Odobesti => pana in momentul mondenizarii cuplului, Stefan reprezenta centrul
universului Elei, noua realitate impune o rasturnare a prioritatilor, interpretata de barbat drept
infidelitate

-II. estompeaza drama individuala a esecului afectiv, vindecarea lui Gheorghidiu realizandu-
se datorita tragediei colective presupuse de razboi

-„Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” – moartea unor soldati, Gheorghidiu isi da seama ca
drama infidelitatii este irelevanta

-ranit, ii cedeaza totul, chiar si trecutul, detaliu care primeste valoarea simbolica a eliberarii

Conflicte: -interior: stari contradictorii in relatia cu sotia sa Ella, distrugerea cuplului =>
exterioare: Gh – Ela, Gh – camarazi, Gh - rude