Experienta iubirii

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, este un roman interbelic, modern, al
experienței, subiectiv și de analiză psihologică, ilustrând aspirația personajului principal, Ștefan
Gheorghidiu, spre unicitatea sentimentului de iubire și eșecul suferit de acesta pe plan sentimental. Prin
acest roman si prin estetica privitoare la aceasta specie, Camil Petrescu a innoit romanul romanesc
interbelic prin sincronizare cu literatura universala.
O tema importanta a acestui roman o reprezinta iubirea, reliefata prin destinul tragic al cuplului
format din personajul principal si sotia sa, determinat de infidelitate si de gelozie Un episod reprezentativ
este cel din primăvara lui 1916, când, în timpul concentrării pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asistă la o
discuție despre dragoste și fidelitate. Povestea unui bărbat care își ucisese nevasta din cauza infidelitatii și
care fusese achitat stârnește în mintea personajului, prin activarea memoriei involuntare, amintirea
ultimilor doi ani din viață- căsătoria cu Ela: “Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la
Universitate si banuiam ca ma inseala”. O alta secventa relevanta este reprezentata de vizita la unchiul
Tache, din capitolul II, “Diagonalele unui testament”, ilustrează tema intelectualului însetat de
absolut/trăsătura personajului prin antiteza între atitudinea lui Ştefan Gheoghidiu şi cea a membrilor
familiei sale, caracterizaţi de tarele sociale ale parvenitismului, inculturii şi suficienţei. Discutându-se
despre idealismul naiv al tatălui naratorului, Corneliu, profesor universitar care îşi cheltuia leafa scoţând
gazete, Ştefan are curajul de a apăra principiile acestuia, învinuind pe cei care acceptă moştenirile în
bloc. O moştenire se însoţeşte, spune personajul, cu un obraz gros, un stomac capabil să digere orice, şi o
coloană vertebrală foarte flexibilă. Consternarea generală este adâncită de muţenia în care cade unchiul
Tache, care ulterior se va dovedi impresionat de îndrăzneala eroului. Ela îl privește cu admirație și eroul
este mulțumit de alegerea soției sale, făcută din dragoste.
Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, este trăită sub semnul incertitudinii. Fire pasională,
puternic reflexivă şi hipersensibilă, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale
îndoielilor sale chinuitoare, care dau nastere dorintei de a-i ucide pe cei doi amanti, dar pe care le
analizează minuţios, cu luciditate. Personalitatea sa se defineşte în funcţie de acest ideal – dragostea,
Ştefan proiectând în Ela atributele iubirii şi ale feminitatii către care aspira cu toată fiinţa.
Iniţial, el a crezut că trăieşte marea iubire: „Simţeam că femeia aceasta era a mea în exemplar
unic”, iubirea lui fiind născută din admiraţie şi duioşie: „Iubeşti întâi din milă, din admiraţie, din duioşie”,
dar mai ales din orgoliu. Tot din orgoliu, Gheorghidiu încearcă să o modeleze pe Ela după propriul tipar
de idealitate, ceea ce favorizează eşecul. Primirea moştenirii generează criza matrimonială. Ela cedează
tentaţiilor mondene, spre deosebire de Ştefan, ce refuză să adopte comportamentul superficial al
celorlalţi. Gelozia, îndoiala personajului înregistrează şi alte etape ale destrămării cuplului: ruptura,
împăcarea temporară, până la izbucnirea războiului, regasirea, divortul.
El realizeaza ca drama sa a constat in inadecvarea idealului la realitate si intelege ca Ela nu
mintise, nu se schimbase, ci ca ea asa fusese dintotdeauna. El e cel care ii crease o imagine falsa femeii.
Aceasta revelare, conditionata de experienta razboiului, ii aduce linistea interioara si il face capabil sa
renunte la tot ceea ce nu il defineste, permitandu-si, astfel sa se reconstruiasca: "i-am scris că-i las absolut
tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul".

Experienta războiului
Unul dintre cele mai cunoscute romane semnate de Camil Petrescu este “Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi”. Acesta este un roman interbelic, modern, subiectiv, de analiza
psihologica.
O tema importanta a textului, anticipata chiar din titlu, este razboiul, deoarece este prezentata o
radiografie a acestei realitati, reflectata prin descrierea unor scene sangeroase si absurde de pe frontul
romanesc din Primul Razboi Mondial. De altfel, autorul topeşte în materia romanului o parte substanţială
din propriul jurnal de razboi.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, “La Piatra Craiului
in munte”, este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii 1. Capitolul pune in evidenta cele 2
planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii , prezentul frontului, si timpul narat , trecutul
povestii de iubire.
A doua experienţă a cunoaşterii, războiul, este trăită direct şi lasă definitiv în umbră experienţa
iubirii. Demistificat - războiul e tragic şi absurd, înseamnă noroi, arşiţă, frig, foame, păduchi, murdărie şi
mai ales frică – descris într-o viziune realistă, în numele autenticităţii şi al adevărului.
Cartea a doua incepe cu capitolul “Intaia noapte de razboi”, care ilustreaza o imagine de groaza a
frontului, cu o armata dezorganizata, ofiteri incompetenti si ostasi cu totul dezorientati.
Desprinderea eroului din drama incertitudinii se face prin trairea unei experiente cruciale, mult mai
dramatice, aceea a razboiului la care Gheorghidui participa efectiv, luptand pentru eliberarea Ardealului
de sub ocupatia trupelor austro-ungare. Pe front Stefan Gheorghidiu este ranit
Capitolul „Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” ilustreaza absurdul razboiului si tragismul
confruntarii cu moartea. Viata combatantilor tine de hazard, iar eroismul este inlocuit de spaima de
moarte, care pastreaza doar instinctul de supravietuire. Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama
individuala a iubirii: „De sotia mea, de amantul ei, de tot zbuciumul de-atunci, mi-aduc aminte, ca de o
intamplare din copilarie”. . Experienta razboiului ii prilejuieste descoperirea sentimentului mortii , a
suferintei aproapelui sau , a panicii paroxistice , a unei luni apocaliptice . Ranit , eroul este spitalizat la
Bucuresti si dupa vindecare revine acasa . Aici descopera o Ela lipsita de orice farmec , care nu il mai
atragea . Sentimentul instrainarii este dublat de cel al indiferentei , astfel incat renunta cu usurinta la
intreg trecutul sau framantat si divorteaza cedandu-i fostei sotii o importanta parte din avere .
 Confruntat cu situaţii-limită, protagonistul se autoanalizează lucid: „Ştiu că voi muri, dar mă
întreb dacă voi putea îndura fizic rana care îmi va sfâşia trupul”. Drama colectivă a războiului anulează
drama personală, a iubirii. Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator
faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale.