,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’

de Camil Petrescu
-tema și viziunea despre lume-

Romanul apare pentru prima dată în anul 1930 și este considerat de către critica literară roman
realist, deoarece prezintă evenimente cu caracter de veridicitate și verosimilitate de pe front, cu accente
balzaciene, unde se utilizează tehnica detaliului regăsită cu precădere în capitolul ,,Ne-a acoperit pământul
lui Dumnezeu’’ și cu elemente de modernism unde limbajul este intelectualizat și a analiza psihologică
este realizată prin nararea la persoana I.
Înainte de a primi numele cu care este consacrată astăzi, romanul a fost intitulat ,,Jurnalul
căpitanului Andreescu’’ și ,,Proces verbal de dragoste și de război’’.
Scrierea surprinde drama intelectualului lucid, însetat de iubire, a omului dominant de
incertitudine, care se salvează doar prin conștientizarea faptului că există o dramă și mai puternică decât
iubirea, și anume drama omenirii aflate sub dominația războiului, război ce este perceput ca o iminență a
morții.
Camil Petrescu mărturisește că vrea să scrie o lucrare autentică, nu poate să scrie decât ,,ceea ce
văd, ceea ce aud, ceea ce se înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu...’’ spunând că nu poate vorbi
onest decât la persoana I.
Este un roman modern subiectiv prin unicitatea perspectivei narative(romanul este scris la
persoana I sub forma unei confesiuni a personajului principal, Ștefan Ghiorghidiu, astfel focalizarea este
exclusiv internă), memoria afectivă(Carte I începe cu asistarea lui Ghiorghidiu la popota ofițerilor, la o
discuție despre dragoste și infidelitate). Discuția declanșează memoria afectivă a personajului, amintindu-i
de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela. Este un roman psihologic deoarece prezintă viața interioară a
lui Ștefan Ghiorghidiu, conflictele exterioare determină conflictele interioare și conține analiză
psihologică. Este un roman al experienței prin faptul că personajul principal ,Ghiorghidiu, trăiește intens
două experiențe definitorii pentru existența sa, și anume dragostea și războiul.
Elementul paratextual induce ideea de paralelism și de prezentare a imaginii iubirii și ai imaginii
războiului ce inoculează lectorului ideea de interferență a două experiențe diametral opuse. Repetarea
substantivului comun ,,noapte’’ transmite ideea de incertitudine și nesiguranță. Titlul anticipează faptul că
iubirea și războiul sunt două experiențe fundamentale ce determină cunoașterea sinelui.
Textul este structurat în două părți precizate și în titlu care indică temele romanului și cele două
experiențe fundamentale ale cunoașterii trăite de protagonist, dragostea și războiul. Acestea îi definesc
existența protagonistului făcându-l să experimenteze trăiri intense. Dacă iubirea va avea un început idilic,
în care Ștefan își dovedește sentimentele puternice față de Ela, deși recunoaște că orgoliul a fost ,,baza
viitoarei iubiri’’, războiul este experiența care îl marchează definitiv, întrucât confruntarea cu moartea nu
suportă alte comparații.
 Pe lângă temele fundamentale putem identifica la nivelul romanului drama intelectualului lucid,
dornic de cunoaștere, de experiențe absolute, dar și imaginea societății burgheziene a celei vremii.
Plecând de la temele centrale, iubirea și războiul, putem afirma faptul că scrierea camil-petresciană în
esență un roman de analiză psihologică ce urmărește evoluția spirituală și socială lui Ștefan Gheorghidiu.
Romanul are la bază două părți cu titluri indicatoare ce aducând intenția lecturii ipostazele
existențiale ale lui Ștefan Gheorghidiu
Prima parte este intitulată în ,,Ultima noapte de dragoste’’ în care este prezentată aspirația
protagonistului spre iubirea absolută, ideală și aduce prim-plan povestea de iubire a personajului narator
cu frumoasa studentă de la Litere, Ela. Iubirea dintre cei doi, așa cum mărturisește însuși Ștefan
Gheorghidiu, student la filosofie, ,,ca un monoteist, la început iubești de la obligație ca mai apoi să devii
dependent de persoana iubită. Pe lângă povestea de iubire, această parte prezintă și aspecte ale vieții
burgheze evidențiate prin prisma petrecerilor și a dineurilor la care ia parte Ela. Ștefan este o plăsmuire a
imaginației autentice, pentru că prima parte a romanului este rodul ficțiunii, întrucât Camil Petrescu nu a
fost căsătorit și nici nu a trăit o dramă sentimentală sau o iubire zbuciumată până la momentul apariției
romanului. Incipitul scrierii debutează cu Ștefan Gheorghidiu pe front care prin intermediul memoriei
voluntare aduce în prezent povestea de iubire cu studenta la Litere mărturisind camarazilor că ,,eram
însurat de doi ani jumate cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă înșală.
A doua parte intitulată întâia noapte de război se prezintă în manieră realistă imaginea de groază a
frontului în Primul Război Mondial, imagine ce aduce în atenția lectorului o armată dezorganizată, ofițeri
incompetenți și ostași dezorientați. Gherghidiu reușește să se desprindă în totalitate din tortura iubirii prin
faptul că trăiește o experiență crucială, mult mai dramatică și mult mai devastatoare decât experiența
iubirii. Războiul este tragic și absurd, iar Ștefan Gheorghidiu îl privește ca pe o iminență a morții. În
această parte este ilustrată o experiență trăită direct în timpul obiectiv al petrecerii ei. Uneori Gheorghidiu
nota în jurnalul său de front abordarea superficială a soldaților și mai ales dotarea insuficientă a armatei
române. Partea a doua a romanului este structurată sub forma unui jurnal de front, totul este prezentat în
timpul obiectiv descriind incompetența sistemului de apărare militară a țării. Capitolul ,,Ne-a acoperit
pământul lui Dumnezeu’’ creionează într-o manieră dură războiul care îi determină pe ostași să-și piardă
și ultima credință și anume cea în forța divină. În această parte povestea de iubire este adusă în atenția
lectorului prin intermediul memoriei involuntare, însă ocupă un loc secundar, iar un episod semnificativ
este reprezentat în momentul în care Ștefan Gheorghidiu este rănit și spitalizat, iar Ella i se pare o străină
și realizează că ,,ar fi putut găsi alta la fel’’.
În text sunt prezentate abordări temporale cum ar fi timpul obiectiv ce este dat de relatarea
evenimentelor de pe front și timpul subiectiv în care este ilustrat prezentarea trăirilor lui Ștefan
Gheorghidiu și de relația sa cu Ela.
În relatarea perspectivei narative avem una intradiegetică în care Ștefan prezintă iubirea doar din
prisma sa, ideea fiind susținută și de ideea exegetului Nicolae Manolescu care spune că ,,nu Ela se
schimbă ci modul în care o privește Ștefan’’, afirmație susținută la nivelul romanului de vorbele
protagonistului care spune că ,,sub o madonă care o credeam autentică am descoperit un peisaj banal’’.
Perspectiva narativă a războiului este subiectivă, dar autentică căci nu înfrumusețează trăirile de pe front,
ci ilustrează imaginea dezolantă, de groază a acesteia, în cea mai obiectivă manieră.
 Limbajul romanului camil-petrescian este determinat de sobrietate și claritate. În cea mai mare
parte a romanului prezintă un limbaj și intelectualizat. Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil căci refuză
să dea o deosebită atenție expresiilor literare care sensibilizează și înfrumusețează scrierea.
O scenă semnificativă pentru tema și viziunea despre lume în roman este cea de la începutul
capitolului ,,Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu". Batalionul lui Gheorghidiu participă la o bătălie pe
front și se confruntă cu moartea, soldații fiind luați prin surprindere. Aceștia sunt astupați de pământ, iar
unul dintre soldați plânge și spune: ,,ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu", în timp ce un alt soldat vede
cum capul unui coleg i-a fost retezat de un obuz. Scena dezvăluie momentul în care Ştefan se confruntă cu
moartea, trăirile războiul fiind surprinse prin intermediul descrierii frontului şi al soldaților care se luptă
pentru a supraviețui. De asemenea, scena marchează momentul în care Ştefan trăieşte sentimente
contradictorii teama, frica și groaza dar, pe de altă parte, și bucuria supraviețuirii atacului. Cu această
experiență tragică, la care se adaugă altele, ulterior, personajul principal acumulează o cunoaștere exactă a
războiului și a realității în general, încât acesta realizează că drama războiului este mult mai importantă
decât drama pe care o trăiește cu Ela.
O altă scenă semnificativă este cea în care Ştefan găsește scrisoarea în care verișoara Elei o
cheamă la ea acasă. Atunci când Ştefan este plecat la Azuga, Ela decide să plece de acasă fără a-i spune
soțului ei. Când revine a doua zi, Ştefan se desparte de ea, crezând că este înşelat. După un timp, acesta
găsește întâmplător un bilet între cărți, scrisoarea de la Anișoara, prin care aceasta o chema pe Ela să
doarmă la ea, tocmai în seara când protagonistul se întorsese de la Azuga. Această situație îl copleșește de
remușcări, gândindu-se că și-a judecat greşit soția. Scena evidențiază modul în care tema iubirii se reflectă
în text prin intermediul hotărârii lui Ştefan de a se despărți de Ela. Ștefan nu-i oferă Elei şansa de a
explica motivul absenței ei, iar mai apoi realizează greşeala făcută, find conştient că decizia de a se
despărți de ea a fost una luată pe moment, un act impulsiv şi necugetat datorat geloziei sale.
,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’ este un roman subiectiv, original prin analiza
psihologică a naratorului autodiegetic și prin drama intelectualului lucid, căci în viziunea lui George
Călinescu Ștefan este ,, un om cu un clocotitor de idei și pasiuni, un om inteligent, plin de subtilitate, din
care se desprinde o sinfonie intelectuală’’.