CARACTERIZARE PERSONAJE ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE

INTAIA NOAPTE DE RAZBOI

DE CAMIL PETRESCU

Camil Petrescu a fost un poet, prozator, dramaturg, jurnalist și eseist român, care a trăit în
perioada 1894-1957. A debutat editorial cu poezii, în 1923, însă, în domeniul prozei, îl consacră
cele două opere literare ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” și ”Patul lui
Procust”, publicate în 1930, respectiv 1933, care au înnoit romanul românesc interbelic, prin
sincronizarea cu literatura universală.
Opera literară ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern,
psihologic, subiectiv, prin: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, fluxul
conștiinței, memoria afectivă, narațiunea la persoana I, autenticitatea privită ca identificarea
actului de creație cu realitatea vieții, cu experiența nepervertită, cu trăirea intensă.
Titlul carții și faptul că exista două teme total diferite, iubirea și războiul, au condus la ideea ca
ar fi vorba, de fapt, despre două romane independente. În realitate însă, caracterul unitar al
romanului reiese din existența unei conștiințe unice care descoperă lumea și se descoperaă prin
intermediul a două experiențe de viată. În plus, se folosește un artificiu compozițional, prima
parte începând cu o scenă petrecută în 1916, pe front, si continuând cu rememorarea unor
întamplari din intervalul 1914-1916. In volumul al doilea se revine la momentul 1916,
continuându-se povestirea.
Astfel, tema romanului este reprezentată de drama intelectualului însetat de absolut în plan
afectiv, -care care se consumă pe fundalul unei alte drame mai puternice, mai traumatizante-cea
a războiului o diminuează pe cea dintâi prin tragismul și absurditatea elementelor relatate, căci
eroul se află într-o permanentă confruntare cu moartea.
Romanul structurat in doua parti cu doua titluri semnificative, indica doua experiente traite de
protagonist „Ultima noapte de dragoste” defineste ideea de iubire absoluta manifestata prin
gelozia lui Gheorghidiu, pe cand „Ultima noapte de razboi” ilustreaza tragismul razboiului in
jurnalul de campanie al lui Stefan. De aceea, romanul se bazeaza pe autenticitate, pe experienta
traita si realizeaza imaginea unui personaj intelectual, lucid si analitic care dezvolta „probleme
de constiinta” ce apar prin confesiunile personajului narator acesta reprezentand tipul
intelectualului insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini.
Stefan Gheorghidiu este asadar protagonistul romanului, un filozof hipersensibil izolat de lumea
exterioara si trecand prin filtrul constiintei toate etapele vietii sale incepand de la casatoria lui cu
Ela pana la momentul in care trebuie sa lupte pe front . Este un personaj „rotund” prin
complexitatea si profunzimea psihologica . Traieste in doua realitati temporale, cea a timpului
cronologic obiectiv in care povesteste intamplarile de pe front si cea a timpului psihologic,
subiectiv unde descrie drama iubirii, unde toate faptele reale ori psihologice sunt notate in
jurnalul de front, unde Gheorghidiu analizeaza cu luciditate atat experienta iubirii sau a geloziei,
cat si pe cea a razboiului.
La inceputul romanului, Gheorghidiu este sublocotenent intr-un regiment de infanterie trimis
pentru fortificarea Vaii Prahovei. Dialogul dintre el si ofiterii de la popota privind un fapt divers
comentat de presa, prin care un barbat care-si ucisese nevasta adulterina, fusese achitat. Dialogul
acesta declanseaza o reactie violenta eroului, el considera ca cei care se iubesc au dreptul de
viata si de moarte unul asupra celuilalt. Prin memoria involuntara se declanseaza amintirea
iubirii „eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma
inseala. Eroul este o natura reflexiva care analizeaza in amanunt trairile sale fiind insetat de
adevar si de certitudini.
Prima experienta a sa de cunoastere este iubirea pe care o traieste sub semnul geloziei si
incertitudinii. Indragostit de Ela iubeste patimas, se casatoreste cu aceasta, dar primind pe
neasteptate o mostenire de la unchiul Tache observa ca sotia lui se lasa in voia tentatiilor
moderne fiind preocupata de lux si petreceri . Aceasta imagine il dezarmeaza fiind in totala
contradictie cu viziunea lui despre iubire despre feminitate „As fi vrut-o mereu feminina”.
Personajul student la filozofie, inzestrat intelectual, traieste in sfera ideilor si e iubitor de carte .
Fiind in contradictie cu lumea afacerilor, a banilor cea in care traiesc rudele lui . Un episod
seminificativ in care se declanseaza zbuciumul manifestat de gelozie este excursia la Odobesti
intr-un grup mai mare de prieteni , planificata de verisoara lui, Anisoara. Conflictul este interior,
astfel incat eroul analizeaza fiecare gest, fapt, privire ale Elei, toate reflectandu-se in constiinta
lui constituind indiciul pentru tradarea din partea femeii „toata suferinta aceasta monstruoasa imi
venea din nimic. In acest episod, principala metoda de caracterizare ce ilustreaza zbuciumul
interior este introspectia prin monolog interior. Fiind pasional, eroul aduna progresiv semne ale
nelinistii si considera ca dorinta Elei este sa fie in permanenta alaturi de Domnul G. , avocat dar
si barbat monden, un bun dansator. De aceea, prin autoanaliza , Gheorghidiu ii observa pe cei doi cu
luciditate fiind tulburat de gelozii atunci cand toti trei stau impreuna in acelasi automobil care merge
catre Odobesti. De asemenea, modul in care ea accepta ca barbatul necunoscut sa-i ofere flori dintr-un
copac inflorit sau situatia in care Ela gusta din mancarea Domnului G, ii declanseaza suferinte crancene
„fiecare credem ca femeia care ne iubeste are, pastrate pentru noi, anumite gesturi de mangaiere si
frumusete.

Incertitudinea iubirii devine o tortura astfel incat personajul narator afirma „in 3 zile cat am stat la
Odobesti am fost ca bolnav...imi descopeream nevasta cu o uimire dureroasa”. Aici decidem sa se
desparta de ea, desi respinge ideea geloziei „Nu am fost nici o secunda gelos, desi am suferit atat din
cauza iubirii.” Ela fusese idealul sau de iubire si de feminitate. Fiind orgolios si hipersensibil , personajul
isi multiplica suferinta si ia aceasta hotarare de a rupe legatura de iubire si dupa episodul la Odobesti.
Venit pe neasteptate acasa intr-o noapte descopera ca Ela este plecata si sufera din cauza amorului
ranit. Scena de la Azuga provoaca banuieli eroului care considera ca Ela este cu Domnul G. Cu atat mai
mult ca aceasta absenteaza pana a doua zi. Astfel, iubirea pe care nu o mai doreste este considerata de
Stefan o autosugestie si optiune „o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie... iubesti intai
din mila, din intdatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita,iti repeti ca nu e loial sa
o jignesti. Orice iubire e ca un monoideist, voluntar la inceput, patologic la urma.

Nici in plan social si nici in plan sentimental nu gaseste niciun sprijin traind drama omului singur care nu
poate face niciun compromis in societatea in care traieste. El in continuare reprezinta intelectualul lucid,
cinstit, pasionat de idei filozofice inaltatoare care aspira la dragostea absoluta . De aceea poate sa
renunte usor la ceea ce inseamna bunuri materiale. Astfel, atunci cand decide sa abandoneze casnicia,
iubirea, fiind obosit, de atatea incertitudini, vrea sa lase o buna parte din averea pretuita de sotia lui „ii
lasa absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot
trecutul”.

Experienta razboiului modifica perspectiva asupra iubirii si din barbatul prabusit interior, Gheorghidiu
devine indiferent, detasat, rece. Astfel, notatiile personajului narator in jurnalul de campania reflecta o
alta tragedie a eroului declansata de ororile razboiului descrise cu luciditate „cadem cu sufletele rupte,
nu mai e nimic omenesc in noi”

Personajul principal nu poate fi considerat un invins deoarece reuseste sa si depaseasca gelozia si sa se

indeparteze de absolutul iubirii care il putea dezumaniza. El traieste o experienta morala superioara
atunci cand ajunge sa inteleaga cele doua drame, cea a iubirii si cea a razboiului

In concluzie, intelectualul din opera lui Camil Petrescu este un inadptat superior, hipersensibil care
incearca sa recompuna lumea in care traieste in functie de aspiratia sa catre absolut avand orgoliul si
puterea de a refuza o realitate care nu i se potriveste.