Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

1. Camil Petrescu a fost un romancier,dramaturg,doctor in filozofie,nuvelist si

poet. El pune capat romanului traditional si ramane in literature romana in special
ca initiator al romanului modern. Operele sale promoveaza ideea de innoire a
literaturii romane si de sincronizare a acesteia cu cea universala.

In timp ce naratorul omniscient prezinta doar „o propunere de realitate”, cel

modern reda realitatea insasi, expluatand o tehnica narativa inovatoare, anume
autenticitatea.

Opera literarã „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de rãzboi” de Camil

Petrescu a apãrut în perioada interbelicã (1930) marcând un moment inovator în
contextul prozei românesti prin sincronizare cu literatura universalã.

Romanul este o creatie epica in proza de mari dimensiuni, cu actiune complexa,

desfasurata pe mai multe planuri, in timp si spatiu precizate, antrenand un numar
mare de personaje puternic individualizate.

Opera literarã „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de rãzboi” este un

roman modern de tip subiectiv, de analizã psihologicã deoarece deplaseazã
interesul spre estetica autenticitãtii, naratiunea concentrându-se asupra
evenimentelor vietii interioare, autenticitatea fiind redatã prin exprimarea
“exactã”, cu sinceritate, a trãirii unor experiente de viatã “adevãrate”. Este un
roman al experientei si al autenticitãtii pentru cã valorificã trãirea cât mai intensã,
în plan interior, de cãtre personaje, a unor experiente definitorii.

2. Tema romanului o constituie dragostea si rãzboiul ca experiente fundamentale

de cunoastere trãite de protagonist.

În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de rãzboi”, Camil Petrescu surprinde

drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire,
„povestea studentului în filozofie Stefan Gheorghidiu, care odatã cu rãzboiul
trãieste agonia si moartea iubirii lui”. (Tudor Vianu).
3. Titlul romanului sugereazã douã experiente extreme, alternative ale vietii.
Simetria titlului corespunde celor douã pãrti ale romanului. Persistenta cuvântului
„noapte” în ambele pãrti ale titlului este o sugestie a tenebrelor interioare ce
marcheazã cele douã experiente în care se consumã frãmântãrile personajului:
iubirea si razboiul.

4. Opera este structurata în douã pãrti, precizate în titlu, care indicã temele
romanului: cele douã experiente fundamentale de cunoastere trãite de
protagonist.

Sunt prezente toate modurile de expunere:

Naratiunea este principalul mod de expunere, prin descriere sunt conturate

personajele, atât în mod direct cât si indirect, prin fapte, gânduri, gesturi,
sentimente iar dialogul sustine veridicitatea.

Caracterul subiectiv al romanului este redat de (prin) naratiunea la persoana I, sub

forma unei confesiuni a naratorului – personaj, cu focalizare exclusiv internã,
subiectivã, naratorul utilizând pentru analiza psihologicã atât dialogul, monologul
interior cât si memoria involuntarã.

5. Prima parte, „Ultima noapte de dragoste”, este în totalitate o fictiune si

exprimã aspiraþia cãtre sentimentul de iubire absolutã.

Incipitul romanului îl prezintã pe Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al

acestuia, ca proaspãt sublocotenent rezervist în primavara anului 1916, în timpul
unei concentrãri pe Valea Prahovei.

Eroul asistã la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind

de la un fapt divers aflat din presã: un bãrbat care si-a ucis soþia infidelã a fost
achitat la tribunal. Aceastã discuþie îi declanseazã lui Gheorghidiu amintiri legate
de cei doi ani si jumãtate de cãsnicie cu Ela.

Initial, cãsnicia sa cu Ela este linistitã, cei doi duc un trai modest dar par fericiti.
Ulterior, mostenirea primitã în urma decesului unchiului Tache schimbã radical
viata tânãrului cuplu. Noul statut social si material o transformã pe Ela, îidezvãluie
adevãratul caracter, ceea ce duce la destrãmarea iubirii dintre cei doi tineri..
Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena,
lipsita de griji. În casa acestei verisoare cei doi îl cunosc pe domnul G, iar Stefan
observã cã Ela pare foarte fericitã în preajma acestuia. Stefan începe sã fie din ce
în ce mai suspicios cã Ela l-ar putea însela.

Odatã cu aceastã situatie, începe calvarul protagonistului: gelozia. Gheorghidiu,

narator-personaj, se autoanalizazã în toate etapele acestui sentiment. Nevoia de
certitudini îl determinã sã punã la cale o întragã activitate detectivisticã,
demarând o adevãratã anchetã pe cont propriu. Din toatã aceastã situatie rezultã
o tensiune dramaticã, frãmantãri sufletesti si de constiinþã.

Dupã o scurtã despãrtire, Ela si Stefan se împacã si îi aranjeazã Elei petrecerea

verii la Câmpulung. Când îl zãreste în oras pe domnul G., are certitudinea cã
acesta este în oras pentru a se vedea cu Ela si prin urmare îi este, cu sigurantã,
amant. Plãnuieste sã-i omoare pe amândoi, dar planul îi este zãdãrnicit fiind
obligat sã meargã la regiment.

Partea a doua, „Întâia noapte de rãzboi”, este inspiratã dintr-o experientã realã a
autorului, valorificând jurnalul de pe front al acestuia precum si articole si
documente din perioada Primului Rãzboi Mondial, ceea ce conferã autenticitate
romanului.

Autorul transcrie experienta realitãtii atroce, devastatoare a rãzboiului, imaginea

acestuia fiind demitizatã. Experientele dramatice de pe front modificã atitudinea
personajului – narator faþã de celelalte aspecte ale existentei sale.

Pe front, Stefan Gheorghidiu este rãnit si spitalizat. Fiind în convalescentã, el se

întoarce în Bucuresti. Pentru prima datã o percepe pe Ela ca o strãinã si îsi dã
seama, cu luciditate, cã oricând ar fi putut „gãsi alta la fel”. Se hotãrãste sã o
pãrãseascã lãsându-i totul: „absolut tot ce e în casã, de la obiecte de pret la
cãrti ..., de la lucruri personale la amintiri. Adicã tot trecutul”, rãmânând singur.

Constructia personajelor este realizatã într-o manierã modernã. Naraþiunea se

concentreazã asupra evenimentelor vietii interioare, fiind utilizate mijloace
moderne de analizã psihologicã (introspectia, monologul interior), demitizari
(iubirea, rãzboiul, statul).
6. Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului fiind în acelasi timp si
personajul – narator care oferã o perspectivã narativã subiectivã asupra
întâmplãrilor, fiind un alter-ego al autorului. El trãieste în douã realitãþi
temporale: cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteste întâmplãrile de
pe front si cea a timpului psihologic (subiectiv), în care analizeazã drama iubirii.
Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate în jurnalul de front, în care
Gheoghidiu investigheazã cu luciditate atât experienta subiectivã a iubirii, cât si
pe cea obiectivã a razboiului. Acesta intruchipeaza tipul intelectualului lucid, aflat
in cautarea absolutului, inadaptatul superior, care trãieste drama îndrãgostitului
de absolut.

Caracterizarea directã este realizatã prin autocaracterizare, autoanalizã lucidã si

introspectie: „mã chinuiam lãuntric ca sã par vesel si eu mã simteam imbecil si
ridicol si naiv”.

Caracterizarea indirectã se constituie treptat, din faptele, gesturile si cuvintele lui

cât si din relatia protagonistului cu celelalte personaje protagonistului.

Stefan Gheorghidiu reprezintã tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior,

care trãieste drama îndrãgostitului de absolut.

Prima experientã a cunoasterii, iubirea, este trãitã sub semnul incertitudinii. Fire
pasionalã, puternic reflexivã si hipersensibilã, Stefan Gheorghidiu adunã progresiv
semne ale nelinistii, ale îndoielilor sale chinuitoare, pe care le analizeazã minutios,
cu luciditate. Personalitatea sa se defineste în functie de acest ideal – dragostea,
Stefan sperând sã gãseascã în Ela idealul sãu de iubire si feminitate cãtre care
aspira cu toatã fiinta.

Initial, el a crezut cã trãieste marea iubire: „Simteam cã femeia aceasta era a mea
în exemplar unic”, iubirea lui fiind nãscutã din admiratie si duiosie: „Iubesti întâi
din milã, din admiraþie, din duiosie”, dar mai ales din orgoliu. Tot din orgoliu,
Gheorghidiu încearcã sã o modeleze pe Ela dupã propriul tipar de idealitate, ceea
ce favorizeazã esecul. Primirea mostenirii genereazã criza matrimonialã. Ela
cedeazã tentatiilor mondene spre deosebire de Stefan, care refuzã sã adopte
comportamentul superficial al celorlalti.
Gelozia, îndoiala personajului, înregistreazã si alte etape ale destrãmãrii cuplului:
ruptura, împãcarea temporarã, pânã la izbucnirea rãzboiului.

A doua experienþã a cunoasterii, rãzboiul, este o experienþã trãitã direct si care

lasã definitiv în umbrã experienta iubirii. Demistificat - rãzboiul e tragic si absurd,
înseamnã noroi, arsitã, frig, foame, pãduchi, murdãrie si mai ales fricã – descris
într-o viziune realistã, în numele autenticitãtii si al adevãrului.

Confruntat cu situatii-limitã, protagonistul se autoanalizeazã lucid: „Stiu cã voi

muri, dar mã întreb dacã voi putea îndura fizic rana care îmi va sfâsia trupul”.
Drama colectivã a rãzboiului anuleazã drama personalã, a iubirii. Experientele
dramatice de pe front modificã atitudinea personajului – narator fatã de celelalte
aspecte ale existenþei sale.

În conceptia lui George Cãlinescu, Stefan Gheorghidiu este „un om cu un suflet

clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent”.

7. Limbajul: În romanul modern, de analizã psihologicã, relatarea si povestirea

sunt înlocuite cu analiza si interpretarea. Stilul folosit de autor, sustine
autenticitatea limbajului, care se caracterizeazã prin claritate, sobrietate, fraza
scurtã si nervoasã, fiind analitic si intelectualizat.

Opera literarã „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de rãzboi” de Camil

Petrescu este un roman modern de analizã psihologicã, fiind, totodatã, si un
roman al autenticitãtii si al experientei prin temele abordate (iubirea si rãzboiul),
prin complexitatea personajelor, prin concentrarea naratiunii asupra
evenimentelor vietii interioare, prin deplasarea interesului spre estetica
autenticitãti si prin valorificarea trãirii cât mai intense, în plan interior, de cãtre
personaje, a unor experiente definitorii, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria
capodoperelor literaturii române.