Tema și viziunea despre lume în

romanul modern, psihologic și al

experienței
,,Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război”
de Camil Petrescu

Romanul ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este publicat în

1930 și prezintă, ca tematică, drama intelectualului lucid în raport cu două experiențe
capitale, iubirea și războiul, prin care eroul speră să-și găsească identitatea.
Romanul este unul modern prin utilizarea elementelor de analiză psihologică și a
conflictului interior, perspectiva narativă subiectivă prin care este redată confesiunea,
autenticitatea, apelarea la memoria voluntară sau involuntară și roman al experienței,
prezentând o trăire esențial de viață și anume războiul.
Temele sunt de factură modernă, în raport cu cele două experiențe capitale ale
protagonistului: drama intelectului lucid, dar și dragostea ca sentiment absolut, privit din
perspectiva filosofică.
O scenă importantă pentru înțelegerea acțiunii și a personajelor este discuția
purtată de către ofițeri și prezentată în primele pagini ale operei. Aceștia descoperă în ziar
o știre despre un bărbat care și-a ucis soția infidelă și a fost achitat de către judecători.
Acest eveniment stârnește discuții aprinse, deoarece fiecare participant are o altă părere.
Atitudinea lui Ștefan Gheorghidiu atrage atenția deoarece el intervine într-un mod agresiv
și îi contrazice pe toți. Personajul narator susține un punct de vedere cât se poate de
categoric, spunând că : “Cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra
celuilalt”. Scena amintită este relevantă deoarece reflectă concepția lui Ștefan despre
iubire. El este interesat de iubirea absolută. Modul în care vorbește și se comportă în
scena prezentată contribuie la caracterizarea pers. Din text reiese că Ștefan este un
intelectual sensibil, preocupat de idei filozofice, dar și un individ impulsiv și dur.
O alta scenă reprezentativă din romanul studiat se petrece în timpul excursiei de la
Odobești, la care participă Gheorghidiu, Ella, și un grup de cunoștințe. În zilele petrecute
la Odobești, Ștefan observă anumite gesturi de apropriere pe care soția sa le face față de
un domn talentat: Aceasta gustă din mâncarea bărbatului respectiv, dansează numai cu el,
vine la masă cu întârziere odată cu acesta sau petrece timp împreuna cu el, separat de
restul grupului. Toate aceste gesturi îi provoacă lui Ștefan suferință, iar el le analizează în
detaliu și le interpretează în mod negativ. Fără să ceară explicații și să comunice deschis
cu Ella, Ștefan reacționează brusc și anunță că are de gând să divorțeze, acuzând-o pe
femeie de infidelitate. Ea nu îi înțelege supărarea și îi reproșează că este exagerat de
sensibil și că toate femeile fac la fel fără ca acest lucru să însemne că își înșală bărbații.
Scena prezentată este importantă deoarece criza de gelozia a lui Ștefan spune ceva
despre caracterul personajului. El este o fire pătimașă care are tendința să analizeze
gesturi și evenimente în cele mai mici detalii. Excursia de la Odobești arată și dificultățile
pe care le întâmpină cuplul Ștefan-Ella, din cauza unei comunicări defectuoase.
Titlul este amplu și metaforic, anunțând cele două teme ale romanului: dragostea și
războiul, și reunind denumirile celor două cărți care alcătuiesc opera. Acesta conține
metafora nopții, punând ambele experiențe sub semnul căutării, incertitudinilor, a
zbuciumului sufletesc, a neliniștii, provocate de nebuloasa sentimentelor contradictorii.
Adjectivele ,,ultima” și ,,întâia” ilustrează caracterul de experiențe decisive (iubirea și
războiul se transformă în experiențe fundamentale).
Fiind vorba de un roman modern, ceea ce dă substanță operei este conflictul
interior, surprins prin analiză psihologică, și reprezentat de zbuciumul sufletesc al
personajului principal, starea de incertitudine care declanșează un adevărat război interior.
Infernul în care se zbate este surprins prin introspecție, autoanaliză, autoobservare și
urmărește drama personajului prins în mirajul propriilor iluzii despre iubire, dar și
confruntându-se cu moartea de pe front, experiență care îl eliberează, purifică. Conflictul
interior se transformă în numeroase tensiuni exterioare atât între cei doi soți (manifestate
prin despărțiri și împăcări temporare, dar având ca finalitate divorțul) cât și în interiorul
familii Gheorghidiu (din cauza neînțelegerii membrilor familiei față de pasiunile lui Ștefan).
Romanul modern, psihologic, de tip subiectiv este reprezentativ pentru o nouă
viziune asupra războiului. Prin Ștefan Gheorghidiu, scriitorul impune în literatura română o
nouă tipologie: intelectualul inadaptat.