Plumb

De Geoge Bacovia
Poezia simbolistă „Plumb” de George Bacovia deschide volumul cu același titlu, apărut
în 1916, definindu-l în totaliate. Așezarea sa în fruntea primului volum publicat de Bacovia îi
conferă calitatea de text programatic. Aspectul tematic central al poeziei este conditia omului
superior, iar viziunea despre lume ce se desprinde din text este sumbra, apasatoare, fiinta
percepand lumea inconjuratoare ca pe o inchisoare
Textul poetic se înscrie în estetica simbolistă prin temă și motive, prin cultivarea
simbolului( plumb), a sugestiei, prin corespondențe, decor, cromatică, tehnica repetițiilor ce
conferă poeziei muzicalitate interioară și dramatism trăirii eului liric. . Inca din titlu putem
observa prezenta simbolului central: plumb, devenind element de recurenta prin reluarea in
structuri precum: „sicrie de plumb", „flori de plumb“, „amor de plumb", si asa mai departe.
Plumbul sugereaza greutatea, apasarea existentiala dar si singuratatea, moartea, lipsa
comunicarii, lipsa iubirii. Alte simboluri prezente in text sunt sicriele, cavoul, cimitirul, facand
parte din sfera semantica a mortii si contribuind la conturarea unei atmosfere sumbre.
Dramatismul este sugerat prin corespondența ce se stabileste între materie și spirit.
Poezia este o elegie deoarece exprimă sentimente de tristețe și spaima de moarte, generate
de neputinta evadarii dintr-un spatiu inchis, disperarea de a ramane captiv in lume-cavou,
sub forma monologului liric.
De asemenea, muzicalitatea versurilor este specifica simbolismului. Aceasta trasatura
este evidentiata de elementele de versificatie: rima imbratisata, ritmul iambic, masura de 10
silabe dar totodata si de repetitia substantivului „plumb" ce devine laitmotivul poeziei. De
asemenea, prezenta verbelor la imperfect „dormeam", „stam", „scartaiau"confera
muzicalitate versurilor alaturi de imagini auditive precum ,,scanteiau coroanele de plumb".
Tema centrală este solitudinea stagnantă, sentiment malign, sfâşietor, care generează
disperare. Eul liric este prizonier al singurătății mărturisite în mod repetat în structura "Stam
singur"; nu există nici o perspectivă a evadării, idee susținută de valoarea stilistică a verbului
la imperfect "stam"-traduce durata, nedeterminarea, eternizarea stării de singurătate.
Sintagma susţine condiţia poetului izolat de lume captiv între starea de monotonie şi de
apăsare sufletească, iar asocierea cu structurile "în cavou" și "lângă mort" sugerează
coborârea în infern şi asumarea unui "sfârşit continuu" (lon Caraiou).
Tema iubirii, perfecţiune și idealizare la romantici, apare la Bacovia ca sentiment
maladiv care agonizează;asemeni elementelor naturii, iubirea este particularizată în manieră
simbolistă prin neputinţa dea mai salva fiinţa. Într-o lume cavou, dragostea însăși e atinsăde
plumbul rece ("Dormea întors amorul meu de plumb").