Medicina greaca

A) CONDITII SOCIO-ISTORICE SI CULTURALE

B)SURSE DE INFORMARE:
1. Descoperirile arheologice:
 săpăturile de la palatele din perioada cretano-miceniană (mileniul al II-lea î.Chr.), au scos la
iveală conducte de apă, instalaţii de baie, closete şi amenajări pentru evacuarea
reziduurilor,
 descoperirea Troiei şi a civilizaţiei miceniene de Schliemann,
 descoperirea cetăţii Cnossos din Creta în 1900 de sir Arthur Evans,
2. legendele populare şi operele homerice Iliada şi Odiseea:
 grecii au elaborat mituri, dar nu au renunţat la a înţelege raţional fenomenele şi de a aplica
spiritul critic,
 aici nu s-a constituit niciodată o castă preoţească stabilă şi numeroasă, capabilă să exercite o
dominaţie efectivă pe plan ideologic şi politic asupra colectivităţii,
 lipsa castei s-a răsfrânt pozitiv şi în ce priveşte meşteşugul lecuirii,
 în aceste scrieri întâlnim referinţe la medicina mitico-magică,

or
 Iliada,
 Odiseea,

til
3. Alte scrieri:
 în poemul Munci şi zile ale lui Hesiod aflăm că "celui care trece peste un râu fără să-şi spele
en
mai întâi mâna, zeii îi poartă mânie şi multe îi dau suferinţe"; puterile nevăzute se răzbună
şi pe cei care nesocotesc alte interdicţii cu substrat magic, cum ar fi prohibirea scăldării
ud

unui bărbat în apa în care se îmbăiase o femeie,

 scrierile lui Platon, Herodot, etc.,
C) POEMELE HOMERICE
st

 în studiul "medicina militară la Homer" publicat în 1879, H.Frölich se arată impresionat de

noţiunile medicale, mai cu seamă din domeniul anatomiei şi traumatologiei, şi emite ipoteza
ul

potrivit căreia operele homerice ar fi opera unui chirurg militar,

 procedee magice (Odiseea):
 credeau în oracole sau în semnele prevestitoare ale cursului evenimentelor,
uz

 se încerca, descoperirea magică a prognosticului unei îmbolnăviri oarecare,

 noţiunile de anatomie:
 sunt similare celor din scrierile hipocratice datorită respectului superstiţios faţă de cadavre,
pt

 unii istorici cred că Homer a asistat la autopsii; (probabil observând sacrificarea unor animale
domestice),
 noţiunile de fiziologie:
 sumare şi rudimentare;
 sediul vieţii este plasat în diafragm,
 moartea apare când trupul e părăsit de thymos, un principiu vital infuzat în întreg organismul,
 noţiuni de epidemiologie (Iliada):
 în primul cânt e evocată o molimă trimisă de Apolo în tabăra grecească, prin care "suflete multe
viteze au fost trimise pe lumea cealaltă, trupul făcându-le hrană la câini şi la feluri păsări",
 boala îi atingea pe cei atinşi de săgeata otrăvită a zeului (oameni, animale),
 boala a fost oprită prin ritualuri de purificare; inclusiv îmbăierea,
 afecţiuni chirurgicale:
 în Iliada:  lovită cu lancea în braţ de Diomede, Afrodita este
afectată de o hemoragie puternică, dar s-a
înzdrăvenit datorită Dionei, mama Afroditei, care şi-
a doftoricit fiica, storcându-i "cu mâinile amândouă"
ihorul de pe braţ,
 Diomede, grav rănit la umăr de o săgeată, a fost
înzdrăvenit de Atena;

43
 Medicina greaca

 Ares rănit cu lancea de Diomede, a recurs la ajutorul

lui Peon, zeul vindecător al zeilor,
 plăgile erau spălate cu apă caldă, aplicau droguri şi
consolau pacientul cu vin, povestiri plăcute sau
cântece,
 în Odiseea:  smulgeau săgeţile sau suliţele ce pătrunseseră în
trup şi opreau sângele,
 fii lui Antolicos au legat rana lui Ulise “cu meşteşug
şi sângele-i opriră cu descântări”,
 din punct de vedere terapeutic:
 e amintit un leac din Egipt “ce-alina jalea şi necazul, un balsam uitător de orice rele pentru
oricine înghiţea din el”; (leac pe care egipteanca Polidamna îl dăruise Elenei dinTroia),
 pentru îngrijirea rănilor foloseau rădăcini, pulberi şi unguente cu efect hemostatic şi
calmant,
 remediile erau desemnate cu termenul pharmakon, care la început se referea la plantele
cu virtuţi magice, de unde şi cuvântul românesc farmece. Ulterior, pharmakon, a devenit
apelativul general pentru medicamente, dând naştere şi termenului de farmacie de mai
târziu,
 reprezentanţi ai profesiunii medicale:
 în Iliada nu se pomeneşte nimic despre medici,

or
 în Odiseea, vindecătorul profesionist era un meşteşugar (demiurg) ce se afla în slujba
obştii, asemenea, zidarilor,

til
 tămăduitori faimoşi: fraţii Mahaon şi Podalir, fiii regelui Asclepios, cel care în poemele
homerice nu apare ca zeu, aşa cum va fi slăvit în lumea grecească peste câteva secole,
en
 practici igienice:
 omul de rând recurgea în mod curent la incantaţii sau la alte rituri magice menite să-l
păstreze sau să-i redobândească sănătatea;
ud

D) MEDICINA IRAŢIONALĂ
a) divinităţi feminine:
st

 Hera:  protectoarea familiei, casei, gravidelor, naşterilor, lăuzelor,

 Eileithyia:  zeiţa naşterii, putând uşura chinurile facerii, moaşa divină a zeiţelor,
ul

 Atena:  zeiţa înţelepciunii, invocată mai ales în bolile de ochi,

 Artemis:  zeiţa vânătorii, vindecă miraculos anumite boli cu ajutorul plantelor,
uz

 Menthe  a fost o nimfă transformată de Persefone în mentă,

b) divinităţi masculine
 Melampos:  cel care a vindecat-o pe sora regelui Tyrins din Argos
pt

 Apolo:
 templele lui erau locuri de pelerinaj pentru cei care doreau să-şi recapete sănătatea;
 zeu al luminii şi al binefacerilor soarelui era considerat "mântuitor" şi "purificator";
el se înfăţişa ca apărător de boli şi ca lecuitor; ceea ce nu-l împiedica să-i săgeteze cu
sămânţa molimelor pe cei care îi nesocoteau voinţa,
 numit şi Smintheus adică ucigătorul de şoareci; (probabil datorită funcţiilor lui
antiepidemice, deşi nu este dovedit că grecii ar fi cunoscut rolul rozătoarelor în transmiterea
unor boli),
 Orfeu:  a introdus doctrina extazului, fără stupefiante,
 Muzeu,
 Castor şi Polux: zei ai luminii,
 Heracles:
 patronul apelor termale; romanii îl vor numi Hercule (de aici şi denumirea Băile
Herculane),
 Chiron- centaurul:
 fiu al lui Cronos, frate pe jumătate cu Zeus,

44
 Medicina greaca

 locuia într-o peşteră de pe muntele Pelion din Tesalia, unde avea o şcoală de medicină,
 i-a învăţat pe oameni să folosească anumite buruieni lecuitoare; dintre acestea amintim
centaurea sau ţintaura,
 a fost maestrul într-ale medicinii al lui Ahile, şi al lui Asclepios,
 e patronul spiritual al celor care fac parte din corpul didactic medic,
 Asklepios:
 în Iliada -căpetenie elenă, considerat "medic fără cusur”,
 fiind prea în vârstă pentru a participa la asediul Troiei, i-a trimis acolo pe cei doi fii ai
săi, Mahon si Podalir;
 Hesiod: fiul lui Apolo şi al muritoarei Coronis, ucisă de Artemis când era însărcinată.
Apolo şi-a salvat fiul printr-o cezariană şi i l-a dat în grijă lui Chiron,
 a fost zeificat la sfârşitul secolului al VI-lea î.Chr.,
 înfăţişat ca un bărbat blajin cu barbă, având alături un şarpe,
 în cinstea lui au fost ridicate peste 300 de temple,
 sanctuarul principal era la Epidaur, preoţii fiind şi medici
(aici există şi un teatru care uimeşte şi azi prin acustică),
 îşi practica sistemul de vindecare noaptea, servindu-se de câine, grăsime şi şarpe,

or
 utiliza pentru terapie: descântecul, elixirul, buruienile, alifiile, incizia, cura de somn,
izvoare minerale şi termale,

til
 Epione -alinătoarea durerilor,
 Higea - păstrătoarea sănătăţii,
en
 Mahon - patron al chirurgiei,
 Panaceea -cunoscătoarea leacurilor,
ud

 Podalir –patron al dieteticii şi al medicinii interne,

 Telesfar -ocrotitorul convalescenţe
st

E) MEDICINA RAŢIONALĂ
ul

E1) PREGĂTIREA MEDICALĂ

 meşteşugul lecuirii se învăţa prin practica pe lângă un vindecător cu faimă,
uz

 adesea se transmit cunoştinţele de la părinte la fiu, dar dreptul de a exercita profesiunea

medicală nu a constituit niciodată, la greci, privilegiul unei familii sau al unei caste;
 şcolile sau "corurile" medicale elene despre care se pomeneşte în scrierile antice nu erau
pt

instituţii de învăţământ, ci constituiau centre "ştiinţifice",

 Herodot consideră că principalele şcoli erau:
 Crotona (în sudul Italiei), Cirene (pe ţărmul nordic al Africii), Rhodos (din Sicilia), Cos din
insula cu acelaşi nume, din oraşul portuar Cnidos (din sud-vestul Asiei Mici),
E2) PROFESIA MEDICALĂ:
 medicii făceau parte dintre privilegiaţi, unora li s-au ridicat statui la Mycene,
 medicii puteau fi:
 medici stabili într-o cetate, ce trăiau fie într-un yatreon şi lucrau într-un spital ataşat
templelor lui Asklepios, fie mergeau la bolnavi acasă,
 medici ambulanţi- periodenteii care-şi strigau calitatea pe străzi sau aşteptau bolnavii în
pieţele publice,
 îşi practicau meseria mutându-se din cetate în cetate, asemenea altor meşteşugari,
 rămâneau într-o localitate atâta vreme cât aveau asigurată clientela,
 se deplasau însoţiţi de eventualii lor învăţăcei şi de sclavi, care uneori îi ajutau la
prepararea drogurilor şi la întreţinerea "cabinetului",
 stăteau într-o anumită localitate 2-3 ani, timp suficient pentru a cunoaşte factorii
geografici şi climatici locali, şi să se familiarizeze cu patologia specifică ţinutului,
 medici- sclavi care practicau doar în colectivitatea de sclavi în care trăiau,
45
 Medicina greaca

 medicii cetăţii:
 primeau un salar fix pentru asistenţa acordată fără plată locuitorilor săraci şi pentru
asigurarea luptei antiepidemice,
 erau aleşi prin concurs fiind preferat cel cu experienţă mai mare sau care avea pretenţii
băneşti mai modeste,
 existau şi angajări temporare atunci când apărea ameninţarea unei molime sau o mare
aglomerare trecătoare, ca în cazul sărbătorilor religioase şi al jocurilor sportive
periodice,
 plata:
 se făcea în funcţie de actul medical şi de pacient, cei săraci fiind trataţi gratuit;
 medicii laici îşi câştigau existenţa numai din exercitarea profesiei lor; pretindeau onorarii
pentru serviciile acordate, intrau în slujba cetăţilor sau a unor conducători;
 dreptul de practică:
 nu erau necesare diplome sau autorizaţii pentru a se îndeletnici cu lecuirea;
 oricine putea pretinde că e medic,
 rezultatele activităţii sale profesionale demonstrau dacă e vorba de un practician
competent sau, medicul dovedit nepriceput şi de rea credinţă îşi pierdea clientela,
 medicina s-a discreditat datorită liberalismului cu care oricine putea pretindea că e medic,
neriscând o altă pedeapsă "în afara desconsiderării" (Legea),
 atitudinea faţă de bolnavi:

or
 influenţată de grija pentru păstrarea prestigiului profesional,
 practicienii refuzau să îngrijească bolnavi consideraţi incurabili,

til
 stabilirea prognosticului devenea o măsură de prevedere profesională a vindecătorului,
en
 cabinetul (iatreonul) era prevăzut cu:
 instrumentar chirurgical,
 aparate ortopedice pentru practicarea extensiei în luxaţii şi fracturi,
ud

 un depozit de medicamente
 paturi în care cei operaţi aşteptau câteva zile sub supravegherea medicului,
 alegerea locului pentru cabinet era dictată de considerente materiale şi de dorinţa cunoaşterii
st

unor locuri şi oameni noi, a îmbogăţirii experienţei, a satisfacerii curiozităţii ştiinţifice şi

filozofice,
ul

 majoritatea medicilor erau bărbaţi, femeile fiind doar moaşe (pacientele evitau să dezvăluie
direct unui bărbat afecţiunile de care sufereau); - Se pare că Socrate a fost fiul unei moaşe din
uz

Atena;
E3) MEDICI CELEBRII:
 Democede din Crotona sfârşitul secolului al VI-lea î.Chr,
pt

 a practicat:
 la Egina, (cu un salariu de un talant/an, percepându-se un impozit special),
 în Atena (atenienii l-au convins oferindu-i o plată mai mare),
 în Samos (Policarp oferindu-i 2 talanţi/ an),
 la curtea regelui Darius (fiind luat prizonier de perşi),
 Diocles fiul lui Artemidoros, sec. IV î.Chr.
 populaţia din Histria i-a dedicat o inscripţie lui Diocles,
 medic din Cizic, care "fiind chemat de popor", deci intrând în slujba histrioţilor, "a ţinut
prelegeri şi s-a dovedit, prin multele sale cunoştinţe în toate disciplinele practicate" demn
de încrederea arătată atunci când i s-a dat sarcina apărării sănătăţii locuitorilor,
 a fost “vindecător şi conferenţiar"; nu ştim dacă subiectele prelegerilor lui se referă la
medicină sau sunt de educaţie sanitară;
 Agnodice secolul IV î.Chr.
 a fost o ateniană care a vrut să practice cu orice preţ medicina,
 a îmbrăcat haine bărbăteşti devenind ucenică a vestitului savant alexandrin Herofil,
 când a fost descoperită au acuzat-o că a violat Legea,
 ! în Grecia clasică femeile nu erau admise să practice medicina,
E4) CONDUCĂTORI DE GIMNAZII care au practicat efectiv medicina:

46
 Medicina greaca

 Herodicos din Selimbria secolul VI- V î.Chr.,

 pomenit în dialogurile lui Platon şi în tratatele hipocratice,
 "prescria" bolnavilor febrili exerciţii fizice violente, lungi marşuri fără popas (neţinând cont
de concepţiile terapeutice oficiale),
E5) FILOZOFII:
 filozofii presocratici:
 "principalul lor interes nu s-a îndreptat către om, ci către natură şi univers în general"
(Sigerist),
 au favorizat apariţia ideii că procesele vitale se produc ca urmare a combinării umorilor, lichide
organice "primordiale" cum ar fi flegma, sângele, fierea etc.,
 au introdus cercetarea ştiinţifică,
 există iatroistorici care cred că în cinstea lor medicii vor primii titlul de filozofi medici încă din
evul mediu, iar în SUA se acordă şi astăzi titlul de Ph. D,
 Tales din Milet 640-546 î.Chr.,
 astronom, matematician, navigator,
 considera că apa este un element de bază al vieţii, “apa internă” fiind vehicul substanţelor
necesare vieţii,
 teoria sa se va regăsi în teoria celor 4 umori,
 Anaximandros 610-547 î.Chr.,

or
 continuă ideile lui Tales,
 considera că vieţuitoarele au un strămoş comun, care a apărut şi trăit în apă,

til
 apoi o parte dintre vieţuitoare au cucerit uscatul,
en
 Pitagora din Samos 585- 500 î.Chr.,
 considera că e necesar un regim de viaţă capabil să garanteze mântuirea individului,
 după părerea anumitor cercetători, jurământul hipocratic ar purta pecetea moralei
ud

pitagoreice,
 tratamentul se baza pe:
st

 respectarea unor reguli aspre de igienă sufletească şi trupească,

 abţinerea de la excese şi excluderea alimentaţiei cu carne (considerându-se că sufletul
ul

omenesc migrează dintr-un organism animal în altul, până la atingerea stării ideale de
puritate),
uz

 meloterapie,
 mistica numerelor, pe care ei au cultivat-o sistematic şi mai cu seamă teoria lor despre
rolul privilegiat al cifrei 4, a avut un oarecare răsunet în doctrinele medicale ale vremii,
pt

cum ar fi doctrina celor 4 umori fundamentale,

 Alcmeon din Crotona sec VI-V î.Chr.,
 500 î.Chr., a trăit la Crotona, fiind discipol al lui Pitagora;
 medic filozof, promotor al fiziologiei şi psihologiei,
 anumiţi istorici italieni îl consideră "părinte al medicinii",
 descrieri anatomice:
 realizate pe baza disecţiilor,
 a descris:
 structuri ale ochiului, nervului optic,
 traheea şi plămânii, tuba faringiană, rinichii şi ureterele,
 aparatul genital feminin şi masculin, cordonul ombilical,
 concepţii fiziologice:
 a considerat că nu inima sau muşchiul diafragm, ci creierul e organul gândirii,
 a descris legăturile dintre ochi şi creier, mecanismul vederii,
 patologie:
 consideră că starea de sănătate rezultă din echilibrul forţelor opuse care sălăşluiesc în
organism (cald şi rece, uscat şi umed, dulce şi amar etc.);

47
 Medicina greaca

 boala apare prin predominarea (monarhia) uneia din aceste forţe,

 a introdus în patologie teoria umorilor sau a crazei; boala fiind o discrazie;
 Empedocle din Agrigente 485-425 î.Chr.,
 autorul primei teorii biogenetice,
 toate organismele s-au născut din mâlul fecundat de focul sacru aflat în miezul pământului,
 iubirea şi ura reprezintă un cuplu de principii opuse a căror interacţiune stă la temelia
întregii desfăşurări a fenomenelor cosmice, biologice sau psihice,
 avea o viziune naturalist- evoluţionistă,
 considera că la începutul creaţiei au existat doar organe şi membre disparate, care, în
virtutea principiului iubirii, s-au alipit la întâmplare unele de altele: din asemenea alăturări
au rezultat uneori fiinţe viguroase şi capabile să se înmulţească, constituind strămoşii
speciilor actuale;
 în caz contrar a intervenit principiul urii, dezmembrând şi distrugând,
 istoricii au recunoscut aici o anticipare a tezei darviniste despre selecţia naturală prin
supravieţuirea organismelor mai viabile,
 "rădăcinile" tuturor lucrurilor sunt reprezentate de 2 perechi de contrarii: cald- rece, umed-
uscat,

or
 elaborarea de medicii hipocratici a teoriei celor 4 umori fundamentale ale organismului
pare a fi inspirată direct de concepţia lui Empedocle despre cele 4 rădăcini,

til
 a propovăduit virtutea, dieta, exerciţiile fizice,
 Democrit din Abdera 460-370 î.Chr.,
en
 a redactat câteva tratate de interes medico-biologice,
 referiri la anatomie, embriologie, fiziologie, patologie şi farmacologie,
ud

 considera că toate lucrurile sunt alcătuite din particule invizibile (atomi),

 el considera că: “Bolile sunt produse de organismele minuscule care pătrund în corpul
omului şi animalelor şi să hrănesc cu sângele acestora”,
st

 concepţia hipocratică despre determinismul material al îmbolnăvirilor prezintă asemănări

cu învăţătura despre cauzalitate a lui Democrit şi Leucip,
ul

 Diogene din Apolonia secolul V î.Chr.

 a elaborat teorii privind mecanismele fiziologiei animale,
uz

 aerul sau pneuma este elementul vital, fenomenele biologice reducându-se toate la
condensarea sau la rarefierea lui. Exercitarea inteligenţei, memoriei, sensibilităţii şi a
celorlalte funcţii organice are ca substrat deplasarea aerului şi depinde de însuşirile
pt

acestuia,
 crezând că limba este răscrucea întregului aparat arterial, preconiza examinarea limbii
pentru a aprecia calitatea amestecului aerului cu lichide organice şi a trage astfel concluzii
asupra stării de sănătate,
E6) REPREZENTANŢII ŞCOLII DIN CNIDOS:
 au fost observatori atenţi ai bolilor,
 au oferit descrieri precise, concrete ale bolilor,
 consideră că boala e rezultatul dereglării echilibrului celor două umori din corp: bila şi flegma,
 au descris în “Afecţiunile interne” şi în “Bolile II”: 7 boli ale bilei, 12 ale sângelui, 5 boli de
splină, 5 tipuri de tifos, 4 boli de rinichi, 5 hidroptizii, 7 ftizii şi numeroase boli ale creierului,
 confundau entitatea morbidă cu simptomul,
 utilizau o metodă de “auscultaţie” a plămânilor (punând pacientul pe un scaun tare, medicul îl
ia de umeri şi-l zgâlţâie uşor, ascultând cu atenţie sunetul produs la nivelul toracelui,
 practicau  operaţii fără anestezie, extirpări numeroase, cauterizări,
:  smulgerea polipilor nazali cu o nuia ce avea la capăt un “maţ de animal”,
 operaţii pe creier, abordarea vezicii transabdominal,

48
 Medicina greaca

 incizia rinichilor în caz de pielită purulentă,

 trepanaţia costală pentru colecţiile pleurale,
 utilizau:  vomismentele, purgaţia, eliminarea de sânge,
 “purgative pentru creier”: amestecuri de minerale şi plante pe care le înfundau
în nările bolnavilor de ftizie, icter, apoplexie,
 plante: mac, artemisia, asa foetida, feriga,
 minerale: apă calcinată, săruri de Cu, Hg, potasiu,
 produse animaliere: grăsime, miere, lapte, organe,
 Crisippos din Cnidos:
 statuia sa din muzeul capitoliului din Roma a fost multă vreme considerată a lui Hipocrate,
 Euriphon din Cnidos secolul V î.Chr.
 a trăit la Cnidos, chirurg vestit, ce a scris “Sentinţe cnidiene”,

E7) ŞCOALA DIN COS

 Praxagoras secolul IV î.Chr.
 născut în insula Cos, mare dietetician şi terapeut,
 Hipocrate din Cos: 361-460 î.Chr.,

or
 fiul lui Heraclide, descendent direct al divinului Asclepios,
 "părintele medicinii",

til
 practica în insula natală Cos, înconjurat de ucenici,
 amintit de:
en
 Platon:
 în dialogul Protagora-era vestit la Atena ca maestru al vindecării,
ud

 în dialogul Socrate-Fedru: “Dacă e să-i dăm crezare lui Hippocrate, aşadar unui
asclepiad, nu putem vorbi despre corp fără să urmăm această metodă”,
 Aristotel: -în Politica sa: "Se poate spune despre Hipocrate, nu ca om, ci ca medic, că
st

este cu mult mai mare ca a sa glorie",

 Diogene: Democrit a fost recomandat cetăţilor Abderei de
ul

Hipocrate (Despre vieţile şi doctrinele filozofilor),

 “Corpus Hippocraticum” sau "colecţia hipocratică",
uz

 60 de cărţi,
 nu sunt scrise de una şi aceeaşi persoană,
 sunt probabil hipocratice: "Epidemiile", "Cartea I, II", "Prognosticul", "Despre aer, ape şi
pt

locuri", "Despre boala sfântă", "Despre fracturi", "Despre articulaţii", "Regimul în bolile
acute" şi "Vechea medicină",
 deşi au fost realizate de autori diferiţi, întâlnim în toate aceste tratate aceeaşi atitudine
realistă şi antispeculativă, aceeaşi preocupare pentru punerea în lumină a cauzelor
materiale ale bolii, aceeaşi strădanie de a fi neapărat de folos omului suferind,
 metoda hipocratică:
 se bazează pe observaţia raţională, pe folosirea tuturor simţurilor,
 la patul bolnavului medicul trebuie să sesizeze: "Constituţia comună tuturor bolnavilor, şi cea
individuală, boala, bolnavul, îngrijirea lui, îngrijitorul bolnavului deoarece poate duce la
ameliorarea sau agravarea bolii, starea meteorologică în totalitate, cu particularităţile cerului
şi ale fiecărei regiuni în parte, obiceiurile, regimul alimentar, felul de viaţă, vârsta bolnavului,
cum vorbeşte, reflecţiile sale, somnul şi insomnia, visele, felul şi momentele în care apar
acestea, mişcările mâinilor, pruritul, plânsul, paroxismele bolii, scaunele, urina, salivaţia,
vărsăturile, modificările în evoluţia bolii şi urmările lor, desfăşurarea funestă sau favorabilă a
bolii, transpiraţiile, hipotermia, frisoanele, tusea, strănutul, sughiţul, eructaţiile, flatulenţa
sonoră sau mută, respiraţia, hemoragiile şi hemoroizii, toate aceste fapte trebuie cercetate,
precum şi tot ce se produce din pricina lor.” (Epidemii),
 dar medicul nu trebuie să se limiteze la datele brute ci e obligat să supună unei analize raţionale
aceste date, astfel încât de aici să rezulte o cunoaştere aprofundată a fenomenelor clinice,

49
 Medicina greaca

 în: "Despre oficina medicului" se spune: "vei cerceta ce se poate vedea, pipăi, auzi, ce se
poate percepe privind, pipăind, ascultând, mirosind, gustând şi folosind judecata; în sfârşit,
ce se poate cunoaşte prin toate mijloacele noastre de cunoaştere",
 etiologia:
 factorii geografici, climatici şi meteorologici,
 malaria e legată de apele stagnante ce produc la unii oameni o splină “mărită şi
cărnoasă”, “stomacul este dur, supt şi cald, iar spatele, regiunile claviculare şi faţa sunt
slăbite, din cauză că unele părţi moi sunt topite datorită splinei, iar oamenii devin
uscăţivi (Despre aer, ape şi locuri);
 modul de viaţă, referindu-se mai ales la regimul alimentar şi la efort,
 pentru alergia alimentară: “brânza fiind minunat de întăritoare pentru cei cărora le
prieşte; alţii însă o digeră anevoie” (Despre vechea medicină),
 “ostenelile fie din cursul exercitării meseriei, fie dintr-o altă nevoie” produc tulburări
psihice (Despre umori),
 “dacă însă nu le folosim (părţile corpului), ci le ţinem la odihnă, ele vor fi bolnăvicioase,
rău dezvoltate şi îmbătrânite înainte de vreme” (Despre articulaţii),
 cel care ar mânca grâu crud şi nepregătit şi carne crudă “ar fi supus multor suferinţe
grele” (Despre vechea medicină),
 medicul trebuia să se intereseze "şi de hrana oamenilor, adică de ceea ce le place"; dacă sunt
băutori, lacomi şi trândavi sau iubesc gimnastica şi munca, dacă sunt mâncăcioşi sau

or
nebăutori,
 foarte interesante sunt consideraţiile privitoare la deosebirile dintre asiatici şi europeni;

til
asiaticii părându-i-se mai puţin diferenţiaţi. Rânduielile politice, spuneau hipocraticii, joacă
un rol de prim ordin în formarea temperamentului colectivităţilor. Astfel, "europenii,
en
nefiind stăpâniţi de regi, ca asiaticii, sunt foarte războinici, întrucât acolo unde există regi,
oamenii sunt în mod necesar laşi....",
 “Când se îmbolnăvesc de o singură boală mulţi oameni în acelaşi timp cauza trebuie
ud

atribuită lucrului celui mai comun”- deci aerului, “când însă apar fel de fel de boli în
acelaşi timp e limpede că în regimul individului stă cauza” (Despre natura omului),
 factori genetici;
st

 considerau că: epilepsia “ca şi alte boli se moşteneşte”(Despre boala sfântă), iar despre
fiica Eurinax spuneau că există “ceva înnăscut care o predispune la ftizie (Epidemii),
 în "Despre boala sfântă" se arată că:
ul

 epilepsia este pe nedrept considerată a fi o boală prin excelenţă "divină" care

trebuie deci tratată prin ritualuri de purificare şi descântece. Un deosebit interes îl
uz

prezintă argumentul anatomo-patologic enunţat de medicul hipocratic în favoarea

tezei că epilepsia se datoreşte nu intervenţiei zeilor, ci unei afectări a substanţei
cerebrale,
pt

 “Cu aşa o boală sfântă… ea nu mi se pare cu nimic mai divină ori mai sfântă decât
alte boli, ci are, ca şi la acelea, o cauză naturală (Prophasis). Numai oamenii au privit-
o ca pe o întâmplare divină, din pricină că s-au aflat dezarmaţi în faţa ei şi că ea nu
seamănă cu nici o altă boală pe care ei o văzuseră până atunci”,
 prognosticul:
 prognosticul presupunea şi reconstituirea de către medic, fără a recurge la informaţii
oferite de pacient sau de cei din jurul pacientului, a împrejurărilor în care s-a produs
îmbolnăvirea şi a etapelor anterioare ale bolii,
 “Aici ca şi în orice alte cazuri trebuie să ne întemeiem judecata pe ansamblul tuturor
semnelor” (Prognosticul),
 poziţia bolnavului în pat poate sugera prognosticul; de exemplu: “Dacă găseşte bolnavul cu
picioarele dezvelite, fără să fie foarte cald, cu braţele, gâtul şi gambele dezgolite şi în poziţie
neobişnuită; este un semn rău, căci arată o mare agitaţie” (Prognostic),
 tratamentul:
 era un tratament de scurtă durată, ce trebuia modificat odată cu manifestările îmbolnăvirii;
 era "simptomatic",
 era individualizat în funcţie de faza bolii,
 în "Despre locuri în om" se afirmă: "Bolile trebuie atacate la originea lor; dacă ele provin dintr-o
inflamaţie, mai întâi vom întrerupe inflamaţia, dacă provin din altceva, vom distruge originea
răului şi vom aplica tratamentul.",

50
 Medicina greaca

 se baza pe capacitatea organismului de a restabili spontan starea de sănătate tulburată

prin intervenţia unor factori externi, defavorabili, sau printr-un regim de viaţă neraţional,
 declaraţia conţinută în cea de-a şasea carte a Epidemiilor arată că: "Natura este medicul
bolilor… Natura află prin ea însăşi căile şi mijloacele, iar nu cu ajutorul inteligenţei... Fără
învăţătură şi fără ştiinţă, natura face ce se cuvine.",
 considerau că “bolile datorate abundenţei se vindecă prin evacuare, iar cele datorate
evacuării, prin abundenţă; cele datorate efortului, prin repaus, iar cele datorate leneviei,
prin efort” (Despre natura omului),
 terapeutica a constituit o preocupare de căpetenie, dovadă aforismele:
 "Viaţa este scurtă, arta lungă, prilejul fugar, experienţele înşelătoare, judecata anevoioasă",
 "Nu trebuie să îndeplineşti numai ce este de îndeplinit, ci trebuie să faci astfel încât
bolnavul, cei din jurul lui şi condiţiile exterioare să te ajute.",
 tratamentul era:
 dietetic prezentat în: "Despre regim", "Despre regim în bolile acute" (se prezentau:
indicaţiile, contraindicaţiile decoctului de orz, hidromelului- apă + miere-, oximelului-
apă + miere + oţet),
 chirurgical: “Bolile care nu se vindecă prin medicamente se vindecă prin fier; cele pe
care nu le vindecă fierul le vindecă focul; cele pe care nu le vindecă focul trebuie
socotite incurabile” (Aforisme),

or
 ortopedic prezentat în: "Despre fracturi", "Despre articulaţii", "Despre oficina
medicului", "Despre rănile capului” (se ocupa de traumatologia craniană, cu indicarea

til
unor tehnici de trepanare),
en
 ginecologic şi obstetrical descris în: "Despre natura femeii", "Despre bolile
feminine", "Despre naşterea la 7 luni", "Despre naşterea la opt luni "etc.,
 evoluţia bolii:
ud

 vorbesc de zile critice: “Ziua a patra de boală o indică pe a şaptea” (Aforisme),

 teoria umorilor apare în "Despre natura omului":
st

 îi este atribuită de către Aristotel lui Polib, ginerele lui Hipocrate,

 există 4 umori: bila galbenă, flegma, sângele şi bila neagră (melancolia) corelată cu o serie
ul

de elemente, aşa cum reiese şi din tabelul următor:

UMOAREA Produsă Calitatea Anotimpul Vârsta Temperamentul
uz

de
Bila galenă ficat caldă şi uscată vara tinereţe Bilioşi, colerici
Flegma, pituita creier rece şi umedă iarna bătrâneţe flegmatici
pt

Sângele inimă cald şi umed primăvara copilărie sanguinici

Bila neagră splină rece şi uscată toamna maturitate melancolici
 îmbolnăvirile apar datorită ruperii echilibrului dintre umori, mai ales prin modificări ale
cantităţii sau calitative,
 organismul va lupta pentru restabilirea proporţiei fireşti a umorilor;
 au acordat o importanţă excepţională terapiei "evacuatoare" (purgaţiei, vomei, sângerării)
pentru ca umorile denaturate să fie eliminate din corp,
 doctrina umoralistă :
 are caracter eminamente speculativ, fantastic,
 marchează ruptura cu teoriile mitico-magice despre natura bolilor,
 cauzele, mecanismele fenomenelor patologice sunt factori materiali, ipotetici,
 arta medicală hipocratică:
 scrieri de morală şi deontologie medicală erau Jurământul, Legea, Preceptele, Despre
comportarea cuvenită,
 hipocraticii avertizează:
 "Dacă veţi începe prin a vă ocupa de onorariu, veţi trezi în bolnav gândul că aţi putea să
plecaţi şi să-l părăsiţi în caz că nu veţi cădea la învoială în această privinţă sau că-l veţi
neglija şi nu-i veţi prescrie nimic deocamdată.",

51
 Medicina greaca

 "Dacă se iveşte prilejul să dai ajutor unui om străin şi sărac, tocmai în asemenea caz trebuie
să intervii, căci acolo unde este iubire pentru oameni, este şi iubire pentru meşteşug",
 “Primum non nocere”, celebra formulă latină, care pleca însă de la o formulă hipocratică
 “Nu-i de ajuns să ştii medicina în teorie, ci trebuie să fii familiarizat cu acest meşteşug şi
în practică” (Despre articulaţii),
 “Eu nu voi tăgădui cu totul rolul întâmplării, însă cred că întâmplarea nefavorabilă
însoţeşte cel mai adesea bolile rău tratate, iar întâmplarea favorabilă pe cele bine
tratate” (Despre meşteşug),
 Rabelais în prologul la prima ediţie a celei de-a IV-a cărţi a lui Pantagruel scria:
“Hipocrate a făcut o lucrare anume, pe care a intitulat-o Despre comportarea
cuvenită poruncindu-i acestui medic desăvârşit să nu aibă nimic (el aminteşte până şi
despre unghii) care să-l poată jigni pe pacient; totul la medic: gesturile, faţa, veştmintele,
cuvintele, privirea, atingerea, trebuie să-i facă bine bolnavului.”,
 “faţa medicului amărâtă, severă, aspră, dezgustată, nemulţumită îl întristează pe bolnav,
pe când faţa medicului veselă, senină, plăcută, râzătoare, deschisă îl bucură pe bolnav”,
urământul hipocratic- sub formă modificată, continuă să fie depus de absolvenţii anumitor
instituţii de învăţământ superior medical.
J "Jur pe Apollo medicul, pe Asclepios, pe Higea şi Panaceea, pe toţi zeii şi zeiţele, luându-i ca martori, că
voi îndeplini, pe cât mă vor ajuta puterile şi priceperea, jurământul şi legământul care urmează.
Pe învăţătorul meu într-ale medicinii îl voi socoti deopotrivă cu cei care m-au adus pe lume; voi

or
împărţi cu el averea mea şi, la nevoie, îi voi îndestula trebuinţele; pe copiii săi îi voi privi ca pe nişte
fraţi şi, dacă vor dori să devină medici, îi voi învăţa fără plată şi fără să le cer vreun legământ.

til
Preceptele, lecţiile orale şi tot restul învăţăturii le voi împărtăşi fiilor mei, fiilor învăţătorului meu şi
ucenicilor uniţi printr-o făgăduială şi printr-un jurământ, potrivit legii medicale, dar nimănui altcuiva.
en
Voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea şi mă voi
feri să le fac orice rău şi orice nedreptate.
ud

Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă-mi va cere, şi nici nu voi îndemna la aşa ceva, tot astfel
nu voi încredinţa nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede.
st

Îmi voi petrece viaţa şi îmi voi îndeplini meşteşugul în nevinovăţie şi curăţie.
Nu voi practica operaţia scoaterii pietrelor din băşica udului, lăsând-o în seama celor care se
ocupă cu aceasta.
ul

În orice casă aş intra, voi intra spre folosul bolnavilor, păzindu-mă de orice faptă rea şi
uz

stricătoare comisă cu bună ştiinţă, mai ales de ademenirea femeilor şi tinerilor, liberi sau sclavi.
Orice aş vedea şi aş auzi în timp ce îmi fac meseria şi chiar în afară de aceasta, nu voi vorbi
despre ceea ce nu-i nici nevoie să fie destăinuit, socotind că, în asemenea împrejurări păstrarea
pt

tainei e o datorie.
Dacă voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţă şi de meseria
mea, pururi cinstit de ceilalţi; iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur, merit să am o soartă
dimpotrivă!".
 cei care pun la îndoială autenticitatea jurământului hipocratic aduc următoarele argumente:
 jurământul începe cu o invocare a zeilor vindecători, pe când în celelalte tratate hipocratice
nu este menţionată nici o divinitate; unii cercetători consideră că divinităţile sunt invocate
ca martori la încheierea unui contract;
 existenţa condiţiei păstrării tainei meşteşugului în condiţiile în care tratatele hipocratice au
circulat libere;
 la greci medicul era consultat în privinţa alegerii mijlocului de sinucidere şi adeseori el era
cel care procura otrava bolnavilor incurabili sau indivizilor care se ştiau dezonoraţi ori
ameninţaţi de mari pericole; jurământul însă interzice asemenea prestaţii medicale,
 jurământul condamna avortul, practicat însă în lumea elenă,
 deşi apare noţiunea de secret profesional, în Epidemii sunt relevate cazuri clinice cu
indicarea numelui, adresei sau ocupaţiei pacientului,
 Edelstein admite că:
 Jurământul nu e redactat de Hipocrate sau de un medic contemporan lui,
 ci de adepţii uneia din sectele pitagoreice,

52
 Medicina greaca

 anticipând morala medicală creştină, jurământul hipocratic se va bucura de apreciere şi în

evul mediu când îl aflăm transcris în formă de cruce,
 alte afirmaţii demne de luat în considerare sunt:
 “Acolo unde este iubire pentru oameni este şi iubire pentru meşteşug” (Preceptele),
 “Dacă se iveşte prilejul să dai ajutor unui om străin şi sărac, tocmai în asemenea caz trebuie
să intervii” (Preceptele),
 “Medicina este cea mai nobilă din toate profesiile; şi totuşi, din cauza ignoranţei celor care
o exercită şi a celor care-i judecă uşuratic pe aceştia, ea se află de pe-acum împinsă la
coadă. O asemenea greşeală aş crede că se datoreşte mai cu seamă faptului că numai
profesia medicală nu este supusă, în cetăţi, altei pedepse în afara desconsiderării” (Legea).

F) URMAŞII LUI HIPOCRATE

F1) MEDICINA TEMPLELOR:
 până prin secolul al V-lea î.Chr., a fost un fenomen fără amploare,
 către anul 600 devine renumit sanctuarul lui Asclepios de la Epidaur,
 cultul lui Asclepios a fost introdus la Atena abia în anul 420, în legătură şi cu spaima produsă de
"marea ciuma" care devastase Elada,

or
 ulterior, asclepioane au fost înălţate în toată Grecia,
 tratamentul aplicat în asclepioane:

til
 "incubaţia", o variantă a psihoterapiei,
 ritualuri de purificare, constând din îmbăieri, post şi sacrificii de animale,
en
 somnoterapia; bolnavul se culca apoi în coloana sanctuarului, unde se presupunea că zeul îi
va apare în vis, sfătuindu-l cum să se lecuiască. A doua zi, preoţii medici tâlcuiau visul şi
ud

prescriau tratamentul cu caracter realist empiric;

F2) CULTUL LUI HIPOCRATE:
 în povestirea satirică “Iubitorul de minciuni”, Lucian din Samosata, celebrul scriitor grec din
st

secolul al II-lea d.Chr., relatează despre un medic care avea acasă o statuetă a lui Hipocrate, în
faţa căreia aducea jertfe în fiecare an;
ul

F3) PERSONALITĂŢI MEDICALE:

 Filistion din Locri,
uz

 Praxagora din Cos- s-au ocupat de studierea pulsului;

 Diocles din Caristos- scrieri de patologie, dietetică şi farmacologie;
F4) ŞCOALA DIN ALEXANDRIA:
pt

 oraşul Alexandria, a fost fondat în 333 î.Chr. de Ptolemeu al II-lea, sub domnia căruia s-a
construit farul şi celebra bibliotecă (700.000 de volume),
 studii de anatomie şi fiziologie,
 cercetări "experimentale" asupra naturii şi funcţiei corpului omenesc,
 disecţiile pe cadavre umane au fost practicate sistematic în cadrul muzeului din Alexandria, ba
chiar se vorbeşte de autorizaţia acordată medicilor de a efectua vivisecţii pe condamnaţii la
moarte;
 Herofil din Calcedonia 340-300 î.Chr.
 din şcoala alexandrină;
 a studiat sistemul nervos, encefalul, făcând observaţii asupra nervilor cranieni, a sesizat
diferenţa dintre substanţa albă şi cea cenuşie, a descris meningele şi vascularizaţia
acestuia;
 constatări privind rolul arterelor (transportul sângelui),
 deosebirea dintre sângele venos şi cel arterial,
 importanţa pulsului pentru diferenţierea bolilor,
 a introdus numele de duoden,

53
 Medicina greaca

 a sesizat că nervii conduc sensibilitatea;

 Erasistrate din Ceos 320-250 î.Chr.
 autorul a peste 50 de cărţi; s-a bazat pe teoria atomică a lui Democrit;
 a distins principalele segmente ale encefalului,
 a recunoscut rolul vital al bulbului rahidian,
 observaţiile privind legăturile vasculare dintre inimă şi plămân,
 valvele care împiedică refluxul sângelui pătruns în inimă,
 existenţa unor comunicări între artere şi vene, fiind printre înaintaşii lui William Harvey
 considera că boala este produsă de pletoria, un exces de sânge datorat alimentelor care au
tendinţa de a putrezi;
 pentru tratament folosea: emetice, diuretice, masajul, băile fierbinţi, înfometarea locală prin
bandaje ce înconjoară membrul pentru a împiedica răspândirea pletorei,
 a diferenţiat nervii senzitivi de cei motori,
 e considerat creatorul anatomiei patologice.

or
til
en
ud
st
ul
uz
pt

54