O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale

Comedia este specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care vizeaza ridiculizarea unor tipologii umane, satirizarea moravurilor sau reprezinta intamplari si personaje, intr-un mod ilariant. In lumina sunt puse defectele morale sau fizice ale acestora, cat si conflictul specific operei dramatice. Limbajul are ca model vorbirea comuna, finalul aducand impacarea adversarilor. O scrisoare pierduta este o comedie de moravuri si de caracter ce-si propune sa dezvaluie mecanismele parvenirii politice si viata de familie a aristocratiei provinciale de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Caragiale analizeaza formele parvenitismului ca trasatura tipologica a omului, urmarind ambitia si orgoliul unei lumi care traieste un moment favorabil afirmarii politice. lumea surprinsa in opera este concretizata istoric, autorul proiectandu-si intreaga viziune asupra universului configurat. Piesa este remarcabil n primul rnd prin arta compoziiei. Tehnica este aceea a amplificrii treptate a conflictului. Iniial apar n scen Tiptescu, Trahanache, Zoe care sunt alarmai de un eveniment petrecut nafar i dezvluit parial. Apoi n prim plan apare Caavencu antazistul i astfel se realizeaz conflictul fundamental a piesei. La acest conflict fundamental autorul adaug o serie de conflicte noi, secundare,astfel nct aciunea se complic progresiv, modalitate cunoscut sub numele de tehnic bulgrului de zpad. Tema operei o reprezinta satira necrutatoare a moravurilor politice si familiale din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, ce aduce in scena imaginea falsei dispute electorale dintre reprezentatii Partidului Conservator, aflat la guvernare si cei ai Partidului Liber, aflati in opozitie. De obicei, Caragiale a indreptat tonul ironiei sale spre lumea modesta a mahalalei, spre micii functionari sau slujbasi marunti. Timpul si spatiul sunt precizate de catre autor in debutul piesei : in capitala unui judet de munte, in zilele noastre . Nu intamplator, Caragiale plaseaza actiunea in perioada electorala, care inflameaza spiritele si acutizeaza conflictele, pentru ca in lupta pentru putere cade orice masca si omul se arata asa cum este in realitate, in stare de orice pentru a obtine puterea. Din aceasta perspectiva, lupta electorala nu este o lupta de principii, ci de interese personale. De asemenea, numele localitatii nu este mentionat de autor, sugerand ideea ca intamplarile petrecute au loc peste tot. Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre esenta si aparenta. Pretinsa lupta pentru putere politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului politic o scrisoare pierduta , pretext dramatic al comediei. Articolul nehotarat o indica atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei. Actiunea se desfasoara pe parcursul a patru acte, primele trei urmarind o acumulare gradata de tensiuni si conflicte, iar al patrulea anuland toata agitatia si panica starnite in jurul scrisorii pierdute. In constructia piesei, se remarca trei elemente care subliniaza arta de dramaturg a lui Caragiale : piesa incepe dupa consumarea momentului intrigii( pierderea scrisorii), gasindu-l pe Tipatescu intr-o stare de

agitatie si nervozitate ; nu exista propriu-zis o actiune, totul derulandu-se in jurul scrisorii, adica a pretextului ; chiar daca inceputul si finalul piesei nu sunt simetrice, arhitectura piesei este circulara, in sensul ca atmosfera destinsa din final reface situatia initiala a personajelor, aceea de dinaintea pierderii scrisorii, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Comicul isi extrage esentele, in opera lui Caragiale, din umorul caustic al satirei, evidentiind un contrast intre aparenta si realitate. Personajele, odioase prin ceea ce sunt, se acopera de ridicol prin ceea ce vor sa para, iar intamplarile compun o ordine hilara prin aberatia lor. Comicul de nume este magistral realizat la Caragiale, acesta stiind sa surprinda ca nimeni altul o trasatura esentiala a personajului prin numele pe care i-l da. Astfel, in lista cu persoanele de la inceputul operei, care prezinta si primul contact al cititorului cu lumea fictionala, autorul ofera o prima impresie asupra personajelor si a tipologiilor in care acestea se incadreaza, prin onomastica. Asadar, numele lui Zaharia Trahanache sugereaza zahariseala(ramolismentul) si capacitatea de a se adapta la orice situatie( trahanaua este o coca moale), Farfuridi si Branzovenescu, prin aluzia culinara a numelui lor, sugereaza vulgaritatea si lichelismul, iar Catavencu ( numele sau provenind de la cuvantul cata) reprezinta tipul politicianului demagog. Comicul de situatie rezulta din fapte neprevazute si grupuri insolite, autorul apeland la scheme clasice precum incurcatura, coincidenta, echivocul, cum sunt pierderea si gasirea scrisorii, aparitiile neasteptate ale Cetateanului Turmentat. Gasirea si pierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie comica in care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter: Zoe Trahanache pierde scrisoarea de la amantul ei, Tipatescu, Cetateanul turmentat o gaseste, dar nu se poate abtine sa o citeasca, din care cauza ii este furata de Catavencu si devine mijloc de santaj. Catavencu la randul sau o pierde intr-o incaierare si este gasita din nou de acelasi cetatean care - in sfarsit - o inapoiaza "andrisantului", adica Zoei. Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din care reiese ca politaiul fura din avutul statului, desi misiunea lui este tocmai aceea de a-l apara, fiind incurajat si de catre prefect, in calitatea lui de conducator politic al judetului (actul I, scena 1). Una dintre cele mai sugestive situatii comice este aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse "scrisorica de amor" adresata Zoei, vine acasa la Tipatescu. Prefectul este ingrozit de reactia lui Trahanache daca ar afla de scrisoare si de-a dreptul disperat cand isi da seama ca acesta aflase. Venerabilul il consoleaza pe Tipatescu, spunandu-i ca scrisoarea e "plastografie": "Ei, Fanica, sa vezi imitatie de scrisoare! sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa juri!.. .Uita-te la el cum se turbura!..." (actul I, scena 7). Personajele comediei sunt plate, nonevolutive si nu au dimensiune psihologica, asa cum afirma E. Lovinescu. Ele nu isi pun probleme morale, nu au mustrari de constiinta, ci se gasesc uneori in situatii inconfortabile pe care le elimina conform unui cod comportamental adecvat momentului. Locul central n economia piesei este ocupat de cuplul Tiptescu Zoe Trahanache.

Stefan Tipatescu, prefectul judetului, este conceput ca un personaj de echilibru, ferit de caricatura, avand anumite calitati intelectuale si afective. Acesta reprezinta tipul prim-amorezului, care nu se fereste sa aiba relatii adulterine cu sotia prietenului sau,, Zaharia Trahanache. Zoe, singurul personaj feminin al comediei, reprezinta tipul adulterinei cochete, al femeii voluntare, tenace, puternice. Distinsa doamna de societate este stimata de toti si a stiut sa intre in gratiile fiecaruia. Singurul ei punct vulnerabil este relatia de amor pe care o are cu prefectul, care si-a ratat cariera stralucita pentru a ramane in capitala judetului de munte de dragul ei. Reprezentativa pentru relatia dintre cei doi amanti este scena VI din actul II, cand Zoe desfasoara tot arsenalul feminin pentru a-l convinge pe Tipatescu ca solutia salvatoare este sustinerea candidaturii lui Catavencu. Initial plange umila, recunoaste ca a comis o nerozie fara seaman. Trece apoi la persuasiu ne, cu mijloacele santajului sentimental(Fanica, daca ma iubesti*...+ scapa-ma..scapa-ma de rusine!). in fata acestor rugaminti, Fanica adopta atitudinea cavalerului care sacrifica totul pentru aleasa inimii lui si, intrun elan de un romantism melodramatic, ii propune sa fuga in lume amandoi. Zoe este insa realista, intrucat pasiunea nu ii intuneca ratiunea :Esti nebun? Dar Zaharia? Dar pozitia ta? O alta scena reprezentativa este finalul operei, ce reasterne linistea peste lumea intreaga, deci si peste triunghiul conjugal. Odata recuperata scrisoarea, situatia revine la normal. Prefectul continua sa aiba relatii intime cu sotia prietenului sau, astfel incat imaginea din final este asezata sub semnul ipocriziei si al imoralitatii. In nauceala lui, Dandanache repeta aceeasi confuzie si il considera pe Trahanache prefect, iar pe Tipatescu sotul damei. *Stefan tipatescu, prefectul judetului, este tipul amorezului. Arogant, el traieste sentimentul abandonarii unei cariere stralucite in favoarea partidului. Nu este lipsit de inteligenta, este instruit, folosindu-si inteligenta pentru a-si atinge scopurile, de cele mai multe ori personale. Administreaza judetul ca pe propria mosie: ii ordona lui Pristanda sa il aresteze fara motiv pe Catavencu,( Du -te, Ghi, ia jandarmii viu ori mort, trebuie s mi-l aduci la poliie.), cenzureaza corespondenta si opreste depesele care nu ii convin. Aceasta postura de a dispune de tot dupa bunul sau plac este magistreal caracterizata de Pristanda: mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica coana Joitica, opinie care pune in evidenta imoralitatea personajului. Zoe Trahanache, sotia venerabilului domn Zaharia T. Si unicul personaj feminin al piesei, reprezinta tipul adulterinei, femeie voluntara si autoritara, figura feminina cea mai distinsa din dramaturgia lui Caragiale. Desi nu este membra a partidului, ea conduce totul din umbra datorita influentei asupra sotului si amantului ei. Zoe este frivola si isi insala sotul, iar in momentul descoperirii adulterului lupta din rasputeri sa isi salveze reputatia, dar mai presus pozitia sociala. De asemenea, in atingerea scopului propus, apeleaza la toate mijloacele pentru a-l convinge pe Tipatescu sa il sprijine pe Catavencu: se lamenteaza( Omoar-m pe mine, care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine), lesina, si ameninta. In concluzie, consider ca tema moravurilor politice este ilustrativa pentru viziunea autorului, care satirizeaza orgoliul, demagogia politicienilor din orasul de provincie. Acestia abuzeaza de puterea si de

functia pe care o au pentru a parveni in societate, fara a avea mustrari de constiinta, ci preocupandu-se doar de pastrarea aparentelor si a imaginii publice. In concluzie, consider ca prin relatia dintre Zoe Trahanache si Stefan Tipatescu dramaturgul satirizeaza moravurile societatii romanesti de la mijlocul secolului XIX, atat din punct de vedere social cat si familial. Cele doua personaje sunt lipsite de moralitate si sunt dispuse sa incalce orice principiu pentru a nu-si pierde reputatia si statutul social. *Personajul literar este o fiinta de hartie , asa cum il numeste Roland Barthes, deoarece reprezzinta rodul imaginatiei scriitorului si este o modalitate prin care isi exprima gandurile si sentimentele. In comedia O scrisoare pierduta personajele reprezinta simboluri ale mahalagismului, ale snobismului si parvenitismului, dramaturgul dand nastere unor personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului sau, fiecare cu trasaturile sale specifice.