Sunteți pe pagina 1din 3

La tiganci Mircea Eliade

Tzvetan Todorov defineste fantasticul ca ezitarea cuiva care nu cunoaste decat legile naturale pus fata in fata cu un eveniment in aparenta supranatural. Fata de modelul clasic, nuvela fantastica se distinge printr-o adevarata incalcare a regulilor speciei, care a dus la nuantarea si modernizarea ei. Faptele nu mai sunt atat de unitare, ci se desfasoara in locuri si timpuri diferite, actiunea nu are o logica obisnuita si general acceptata, exista rupturi de ritm la nivel semantic, compozitional si chiar sintactic. Naratiunea care ia uneori forma monologului este subiectivizata, realizata la persoana I, iar naratorul poate fi si personaj. Dispare verosimilitatea si autenticitatea evenimentelor precum si a personajelor, textul avand scopul de a provoca imaginatia cititorului. De obicei exista doua planuri narative si temporale, ficare corespunzand planului fantastic sau real. Nuvela La tiganci de Mircea Eliade, publicata in 1962 in revista Destin, ilustreaza cristalizarea unui nou tip de fantastic si ambiguizarea granitelor dintre sacru si profan, dintre real si ireal. Aceasta apartine speciei nuvela fantastica prin urmatoarele trasaturi: subiectul nuvelei se desfasoara pe parcursul a opt episoade, simetric organizate prin alternanta planurilor real-ireal, in cadrul textului se regasesc motive si semnificatii mitice importante, cum ar fi mitul labirintului, motivul visului, frecventa cifrei trei,motivul padurii, naratiunea obiectiva la persoana a III-a este uneori inlocuita de monologul interior al personajului principal iar miticul, sacrul se manifesta in profan, in faptele obisnuite ale vietii. In opera Sacrul si Profanul Mircea Eliade realizeaza o distinctie intre cele doua lumi, afirmand ca puterea sacra inseamna deopotriva realitatea, perenitate si eficienta. Opozitia sacru-profan este adesea inteleasa ca opozitia dintre real, ireal si pseudoreal.. . Astfel sacrul presupune un timp si un spatiu primordial,mitic, in timp ce notiunea de profan acopera realitatea concreta, obiectiva, cronologica. De asemenea, intr-o alta scriere Eliade propune termenul de hierofanie, care semnifica faptul ca mitul, sacrul se manifesta in profan, in faptele obisnuite ale vietii, acest lucru presupunand existenta a doua planuri paralele si implicand iesirea dintr-un timp si patrunderea intr-altul, prin dereglarea mecanismului temporal. Tema nuvelei ilustreaza aspiratia unui artist de a atinge absolutul prin propriile forte, prin arta pura, ideal la care nu poate ajunge decat prin iesirea din timp si trecerea sucesiva din planul real in cel imaginar. Lui Gavrilescu i se da sansa renasterii prin parcurgearea unor probe initiatice, constiente sau inconstiente. Astfel, personajul traieste intr-un labirint iar conditia sa este definita de o succesiune de morti ( amnesis = uitare, adormire ) si reinvieri ( anamnesis = trezire).

n expresie gramatical, titlul este un indice de spaiu, destul de inexpresiv la prima vedere. Pus n relaie cu povestea, se deschid o serie de conotaii ale titlului. n primul rnd, are un sens din perspectiv profan, sugerat la nceput, unde oamenii vorbesc de casa igncilor ca despre un loc al plcerilor (E o rusine!). n context, cuvntul bordei atrage cuvntul bordel cu toate semnificaiile sale. Din perspectiv sacr, denumete un spaiu al hierofaniei deoarece reprezint o lume diferit de cea real, a iniierii i a iniiailor. Semnele sunt in conceptia lui Eliade acele fenomene tainice care se produc in mod spontan. Tragedia eroilor lui Eliade este provocata fie de necunoasterea semnelor, fie de lectura lor eronata. Desi lui Gavrilescu I se da ocazia renasterii prin savarsirea unui ritual, eroul nu realizeaza acest lucru, iar intamplarile din casa tigancilor sunt traite cu un acut sentiment al realitatii; pentru el, jocul celor trei fete este o gluma, la care nu se preteaza( Cine m-a pus sami pun mintea cu niste copile? Izbucni deodata, cuprins brusc de furie. ). Intrarea lui Gavrilescu in gradina, simbolul raiului pamantesc, marcheaza totodata intrarea sa in sacru. Acest spatiu al metamorfozelor este anticipat de semne: nucii batrani ce raspandeau o nefireasca racoare si teii, cu efect narcotizant, care exercita o atractie irezistibila asupra personajului. Barbatul, intampinat de tiganca( o fata tanara, frumoasa si foarte oachesa) o urmeaza prin gradina pana la o casuta verde, unde o intalneste pe batrana(simbol al cerbului care cere vama la trecerea spre lumea de dincolo) care il intreaba daca doreste o tiganca, o grecoaica, o nemtoaica sau o ovreica, Gavrilescu acceptand propunerea in schimbul a trei sute de lei, valoare pe care acesta o calculeaza in numarul lectiilor de pian, dovada a faptului ca acesta inca este ancorat in timpul si spatiul profan. Barbatul este pus sa ghiceasca tiganca, jocul de-a ghicitul amintind de legendele despre Sfinx, in care esecul de a gresi echivala cu moartea. Acesta insa nu recunoaste fata si astfel nu trece de prima proba initiatica, fiind prins in dansul halucinant al fetelor( ca intr-o hora de iele), dupa care isi pierde cunostinta. In acest moment apare motivul visului, al somului ca prima treapta a initierii si a recuperarii sacrului. Trezindu-se mai apoi, este dus de grecoaica mai departe printre paravane si oglinzi. Dupa ce esueaza din nou in incercarea de a ghici tiganca Gavrilescu este parasit de fete si ratacceste intr-o camera cu vechituri, asemanatoare cu Sambo, dar fara luminia binefacatoare a acesteia( descoperea la rastimpuri obiecte pe care ii era greu sa le identifice; unele semanau la inceput cu o ladita, dar se dovedeau a fi, pipaite mai bine, dovleci uriasi). Acest univers de obiecte inutile, sugerand perisabilitatea lumii, proiecteaza totodata si ipostaze simbolice ale ratarii personajului. Din perspectiva lui Eliade, ritulurile labirintice au drept scop iluminarea neofitului, care dupa initiere trebuie sa descopere drumul, fara a se rataci in terorile mortii. Actiunea are loc in doua planuri temporale: timpul sacru si cel profan. Timpul sacru se prezinta ca un timp circular, ireversibil si irecuperabil. In momentul intrarii la tiganci, timpul se opreste, aspect ce sugereaza stingerea mecanismului constiintei. Atunci cand Gavrilescu

paraseste spatiul sacru,locul tigancilor, pleaca cu impresia ca au trecut doar cateva ore, insa dupa un timp realizeaza ca in spatiul profan au trecut 12 ani: in tramvai constata ca bacnota pe care o da taxatorului se schimbase de un an, cand ajunge acasa descopera ca acolo locuieste altcineva, iar sotia sa, Elsa plecase in Germania, dupa ce a disparut Gavrilescu. La toamna se implinesc 12 ani. Astfel, timpul profan este temporalitatea nesemnificativa cu clipele care se succed monoton, evidentiind existenta ratata a lui Gavrilescu. In concluzie, putem spune ca nuvela La tiganci reprezinta, asa cum observa si Eugen Simion, indiscutabil o capodopera a fantasticului romanesc in care eroul este ales de destin sa parcurga un itinerar spiritual dintre Viata si Moarte, dintre Profan si Sacru( S. Alexandrescu). Eliade pastreaza realul si plauzibilul, insa le modifica doar prin insertia inexplicabilului, prin fisurarea unei lumi aparent coerente. Semnele sacrului, relativitatea timpului si spatiului, intamplarile neobisnuite sunt provocari pe care lectorul trebuie sa le descifreze si, eventual, sa le asume.