Sunteți pe pagina 1din 2

NUVELA FANTASTICA- M ELIADE

Mircea Eliade este un scriitor de mare valoare a poporului roman. In literatura romana proza
fantastica a fost creata in perioada de inflorire a romantismului. In acest sens, Mihai Eminescu a lasat
Sarmanul Dionis, prima nuvela fantastica si filosofica din literatura romana. De asemenea si marele
nostru dramaturg, I.L.Caragiale, a lasat nuvele fantastice reprezentative: Calul dracului, La hanul lui
Manjoala, etc.
Mircea Eliade va aduce ceva nou in specia literara denumita nuvela fantastica. Fantasticul eliadesc are
radacini mitice, fiind creat pe simboluri esentiale. Pentru evidentierea elementelor fantastice, Eliade
considera Bucurestiul (locul natal), ca fiind perfect, el reprezinta unoras al melancoliilor, o geografie
sacra, centrul unei mitologii inepuizabile. In acest spatiu al realitatii mitologizate, se desfasoara
actiunea din majoritatea scrierilor fantastice ale lui Eliade.
Fantasticul este o categorie estetica care se realizeaza prin redarea, recrearea lumii dintr-o perspectiva
imaginara. Intr-o opera fantastica realul este imbinat cu o latura ireala. Straniul este construit prin
intermediul unor evenimente care vor schimba destinul personajului central. Teme fantastice des intalnite:
parasirea timpului prezent, existenta unui cadru ireal in care personajele isi implinesc destinul, motivul
nunta-moarte prin care omul este supus initierii(cunoasterii). Asadar o creatie fantastica este o creatie
aflata sub semnul miraculosului, inexplicabilului, imaginarului. Personajele din nuvela fantastica sunt
persoane care au cunoscut cel putin o data in viata sentimentul de ideal neimplinit, au o viata banala,
construind un ciclu care reprezinta destinul nefavorabil al personajului.
In nuvela La tiganci, Eliade construieste subiectul in 8 secvente prin intermediul carora realul se
imbina cu irealul. Camuflarea sacrului in profan(hierofania), trecerea din real in ireal si incapacitatea
omului de a trai mitul, constituie punctul de plecare in opera lui Eliade.
Prima secventa din nuvela este dominata de planul real in care personajul principal savarseste un
ritual fara insa a realiza acest lucru. Gavrilescu merge de 3 ori pe saptamana cu tramvaiul, aceasta cifra
reprezentand totalitatea ritualurilor sacre. Banalitatea in care viata personajului se desfasoara poate fi
considerata drept o consecinta a unei greseli care i-a schimbat cursul vietii.23s4m0-sdfsdn334
Elementele fantastice care apar pe parcursul secventei sunt sugestive in conturarea personajului. El
merge cu tramvaiul intr-o zi caniculara de vara, participa la o discutie despre un anumit colonel Lawrence
si de asemenea se face referire cu o oarecare retinere la locul numit la tiganci, unde timpul pare a fi
suspendat: Avem timp. Ca n-am ajuns inca la tiganci. Pentru ceilalti pasageri din tramvai casa
tigancilor este un loc rau famat, pentru Gavrilescu este un refugiu impotriva canicului. In momentul in
care el realizeaza ca si-a uitat partiturile la eleva lui, Otilia, va schimba cursul destinului sau, intrand intr-
o noua etapa existentiala. Este prea tarziu sa se intoarca din drum, astfel se produce o ruptura de
realitate in momentul in care patrunde in spatiul miraculos de la tiganci. Inainte de a intra in sacru este
lovit de lumina, producandu-se asadar o sciziune in existenta personajului. Prima secventa sta sub
semnul unui destin ratat, soarta nefiindu-i favorabila din pricina firii lui de artist. Urmatoarele 3
secvente stau sub semnul fantasticului, personajul traind o experienta stranie, fiind prins intre realitate si
mistic. Intrand la tiganci, el cunoaste o noua dimensiune existentiala. Este intampinat de o baba care ii
cere bani - ea semnifica cerberul care ia bani celor care trec dintr-un spatiu(viata) intr-altul(moarte).
Tigancile s-au stabilit in Bucuresti de 21 de ani (adica de 3 ori cate 7), semn al perfectiunii , al creatiei
perfecte. Aceste indicii sunt ignorate de Gavrilescu care nu poate face diferenta dintre realitate si
fantastic. Amestecul de real si mitic va conduce la ambiguitate, personajul fiind derutat pe parcursul
intregii nuvele.
La tiganci timpul nu are limite, asadar acest loc sacru dispune de atemporalitate Avem timp. Nu e
nici trei.. Gavrilescu va fi prins intr-un joc pe care nu-l cunoaste. Cele trei fete il atrag intr-o hora care in
folclorul romanesc reprezinta jocul ielelor. Deoarece este incapabil sa deosebeasca cele trei fete prin etnie,
el este condamnat sa strabata un labirint, nu insa inainte de a cunoaste experinta onirica.
El isi va reaminti tragedia vietii sale: pierderea lui Hildegard, iubirea vietii lui.Preocuparea pentru
neimplinirea sufleteasca il va impinge pe un drum greu de strabatut, devenind prizonierul unui univers
labirintic. Jocul tigancilor i-a trezit sentimentul de tradare, care a fost refulat in banalitatea cotidiana.
Intrarea in labirint este asociata cu sentimentul abandonului; el este parasit de cele trei fete, se pierde si el
la randul lui printre paravane, este sufocat de caldura si se dezbraca, semn al pierderii identitatii si
individualitatii. In aceste conditii grele, personajul se simte mai batran, sleit de puteri, insetat, dar si
schimbat din punct de vedere fizic: se privi mirat in oglinda, parca i-ar fi fost greu sa se recunoasca.
Pentru a-si potoli setea, cere apa: band direct din cana, indelung, galgaind, dandu-si capul pe spate; apa
detine calitatea magica de a reda fiintei putinta renasterii. Pentru Gavrilescu, experienta de la tiganci este
un joc, de aceea nu percepe rostul identificarii celor trei fete, sensul ratacirii prin labirint si experienta
onirica care va duce la crearea unei noi identitati. Trairea sa in locul sacru de la tiganci seamana cu o
mistuire, cu moartea, insa legaturile cu realitatea nu sunt definitiv rupte: aude voci si zgomote si scaune
trase pe parchet. In ratacirea prin labirint primeste semnele apropierii sfarsitului: este atras de un giulgiu
care ii acopera goliciunea corpului asemenea unui mort. Asadar, experienta lui Gavrilescu echivaleaza cu
initierea in moarte, caci a iesi si a intra intr-un labirint este un ritual initiatic prin excelenta.
Secventele V, VI, VII reprezinta confruntarea lui Gavrilescu cu o realitate ambigua. Timpul petrecut in
bordeiul tigancilor si ratacirea personajului in labirint este o avertizare asupra a ceea ce-l asteapta in
lumea profana, caci intors in realitate eroul se va confrunta cu un nou labirint: in locurile cunoscute el
intalneste alti oameni, banii se schimbasera, tramvaiul se scumpise, in casa lui locuiau alti oameni, Elsa
este plecata in Germania, iar pe strada Preoteselor, la doamna Voitinovici locuiau niste straini. El nu este
recunoscut de crasmarul Costica, care ii relateaza ca Gavrilescu a disparut de 12 ani. In acest moment
eroul realizeaza ca cele cateva ore petrecute la tiganci echivaleaza cu 12 ani, adica un ciclu cosmic. Isi da
seama ca a pierdut legatura cu realitatea si vrea sa se intoarca in spatiul sacru de la tiganci. In drumul sau
initiatic va fi dus de un fost dricar (reprezentandu-l pe Charon) care nu ii ia bani. Vor trece pe langa o
biserica si simbolurile mortii sunt sesizabile usor:regina noptii, locul de veci in care o persoana a fost
ingropata de dimineata. Schimbarea la care Gavrilescu este supus reprezinta intoarcerea la momentul de
gratie: iubirea lui Hildegard, inainte de a fi ales ca sot de Elsa, el acceptand din lasitate si din lipsa de
bani. Conditia materiala nu l-a lasat sa-si implineasca iubirea, el pierzandu-si astfel firea de artist.
Revenirea la casa tigancilor reprezinta ultima secventa, momentul in care trece din real in sacru,
primind o a doua sansa de a-si implini destinul. El este pregatit, in initierea in moarte cunoscand
desavarsirea. Intalnirea cu Hildegard inseamna dreptul de a intra in eternitate prin iubire, prin nunta care
se realizeaza sub semnul visului Asa incepe. Ca intr-un vis. Plecarea cu Hildegard spre
padure(simbol al eternitatii), reprezinta a doua sansa in implinirea destinului sau cosmic. La Eliade nunta
este un simbol de patrundere in moarte, in inteles mitic, de contopire a individului cu Fiinta suprema,
Dumnezeu.
La tiganci este o nuvela fantastica, deoarece exista elemente ce definesc categoria estetica, numita
fantastic: planul real-ireal, trecerea din viata in moarte, motivul nunta-moarte, ritualul initiatic pentru
desavarsirea destinului cosmic. Aceasta nuvela are ca element original modul in care Eliade vede
fantasticul: mitul si imbinarea sacrului cu profanul reprezinta esenta spiritualitatii.