Sunteți pe pagina 1din 8

Mituri si semnificatii

In nuvela sunt prezente o diversitate de mituri, printre care se numara: mitul initierii
(personajul parcurge un drum initiatic, comparabil cu un labirint, dinspre viata spre moarte, dinspre
profane spre sacru), mitul iesirii din timp si spatiu (intrarea lui Gavrilescu la tiganci echivaleaza cu
iesirea din timpul si spatial real si intrea intr-un timp si spatiu mitic; casa tigancilor reprezinta un vid
de timp si spatiu), mitul lui Cerber (Cerberul era paznicul de la poarta Infernului, si poate fi
intruchipat de baba), mitul lui Caron (Caron era luntrasul ce trecea sufletele celor morti peste apa
Styxului, si poate fi intruchipat de birjar), mitul ielelor (legende spune ca cine le vede dansand
moare; in nuvela pot fi intruchipate de cele trei fete alese de Gavrilescu; ele mai pot
reprezenta ursitoarele sau preotesele), mitul iubirii- al sufletelor pereche (cei doi, Gavrilescu si
Hildegard se intalnesc dupa moarte, in eternitate), mitul logousului (cuvantul are puterea de a
imagina o lume), mitul lui Orfeu (Orfeu era un muzicant cu har care coboara pe taramul celalalt
pentru a o salva pe Euridice; in cazul din nuvela- Gavrilescu cuboara in Infern pentru a o salva pe
pe Hildegard), mitul tineretii fara batranete (cei doi Gavrilescu si Hildegard, dupa ce se reintalnesc
si pleaca impreuna spre padure cu birjarul,ei raman vesnic tineri)
Simboluri
Pe parcursul nuvelei se regasesc o serie de simboluri: cifre magice (cifra sapte -a saptea usasemnifica zilele saptamanii; sapte ori sapte rezulta 49 de ani varsata pe care o avea Gavrilescu;
doisprezece reprezinta un an cosmic, ceea ce inseamna ca Gavrilescu revine prein locurile unde a
trait; 21-reprezinta perioada de cand se constuise casa tigancilor); tramvaiul este un simbol al lumii
reale, cafeaua este simbol al luciditatii, apa reprezinta raul uitarii (apa Lethe), padurea reprezinta
moartea, casa tigancilor reprezinta purgatorial, spatial initiatic, Hildegard reprezinta un simbol al
luptei, al provocarii, iar Elsa reprezinta repaos spiritual, comoditate, si in ultimul rand palaria este
simbol al concretului, profanului.
Simboluri:
EVADAREA
Evadarea face parte din esenta umana;este o conditie a devenirii si in ultima instanta o
obligatie.Evadarea scriitorului reprezinta aici si o parabola despre salvarea sufletului incorsetat si
obligat la rutina,caci actiunea este plasata intr-o perioada de constrangeri si limitari,sub dictatura
comunista.In planul lumii profane evadere inseamna moarte,iar pentru Gavilescu moarte-nunta
reprezinta tot un mod de evadare.
FEMININUL
Feminitatea este asociata simbolic cu sufletul lumii si este considerata un principiu al nasterii si al
mortii.Nunta in moarte proiecteaza o cale de salvare.
GHICITUL
Ca proba initiatica ,deschisa din capacitatea omului de a-si gasi intuitiv drumul ,ghicitul se fixeaza
in scrierile lui Eliade intre clarviziune si joc.Tipica in acest sens este experierenta lui Gavrilescu,care
dobandeste dreptul de a iesi din labirintul mortii prin exercitarea intuitiei lui de artist.Personajul are
constiinta rutinarii sale si intuitia vaga a salvarii,insa nu-si cunoaste drumul pentru ca nu si-a urmat
impulsurile sufletesti.Din acest motiv tigancile il supun unui joc in care trebuie sa ghiceasca ,adica
sa-si reactiveze intuitia atrofiata.Ghicitul nu presupune pregatire speciala,initierea intr-un mestesug
oracular,ci doar un joc al norocului si al intamplarii.
GRADINA
Tot o proiectie a labirintului,gradina este un loc de initiere,dar si o imagine traditionala a paradisului
de dincolo de moarte.Eliade vorbeste adeseori despre simbolismul gradinilor de vara,ca locuri ale
desfasurarii lumesti,in care oamenii se pregatesc fara sa stie pentru intelegerea secretului
capital.Betia,cantecul lautaresc in general, petrecerea alaturi de oameni necunoscuti reprezinta in
viziunea lui un mod de cunoastere si pregatire.
HAOSUL
Gavrilescu,de pilda,rataceste prin labirint printe obiecte a caror forma o percepe vag;trairea sa

seamana cu o mistuire,cu moartea, dar legaturile sale cu lumea nu au fost definitiv intrerupte;el
primeste semne ale unei vieti ce continua fara el ,aude:voci si zgomote si scaune trase pe
parchet,parca un intreg grup s-ar fi ridicat de la masa si s-ar fi indreptat spre el.De aceea haosul
genereaza o renovare a personajului in acelasi univers de care el este prins ,insa intr-o alta durata
istorica,iar transformarile pe care timpul le-a operat sunt atat de derutante ,incat pentru Gavrilescu
inseamna tot haos,o dereglare a lumii pe care numai el o simte,intucat doar lumea lui interioara se
recreeaza intr-o alta dimensiune:in moarte.
HIEROFANIA
Termenul defineste semnul purtator al sacrului,indumnezeirea unui spatiu ,unui lucru,savarsirea
constienta sau nu a unei actiuni care permite imersiunea in misterele capitale.Bordeiul tigancilor
(La tiganci) este purtator al unui secret ce se pastreaza de la inceputul lumii sau continein nuci
creatia insasi.In Sacrul si profanul,Eliade afirma :Pentru a reda manifestarea sacrului,am propus
termenul de hierofanie, care este comod, cu atat mai mult cu cat nu implica nici o precizare
suplimentara: el nu exprima decat ceea ce este implicat in continutul lui etimologic, anume ca ceva
sacru ni se arata.
De asemenea, hierofania reuneste contradictiile lumii, caci orice manifestare a sacrului in lume
ofera sansa transcenderii, prin anularea si armonizarea contrariilor. Toate hierrofaniile sunt si
simboluri, pentru ca inchid in ele secretul unui paradox.

HIEROFANTUL
Cel care reveleaza sacralitatea, preot, initiat, detonator al unui mister capital, hierofanul este
asimilat, in opera lui Eliade, in special cu oficialul spectatorului. Hierofanul este preotul care oficiaza
initierile secrete, care ii desemneaza pe cei alesi.
IUBIREA
Gavrilescu poarta in subconstient o iubire ratata si pe care o va regasi dincolo de moarte. Iubirea
ilustreaza principiul lumii, este un mod de impacare a contrariilor, anuleaza cele doua elemente ale
vietii(femininul si masculinul) si contine promisiunea unei finite noi. Prin iubire se reface androginia
initiala a universului, iar acest simbol al unitatii ascunde aspiratia spre paradisul pierdut, spre
varsta de aur a omenirii, spre timpul pur, de dinainte de inceputul istoriei.La Eliade,iubirea este
posibila doar in moarte,caci moarte inseamna intoarcere la origini, recuperare a fiintei
eterne.Iubirea profana este nesemnificativa ,vremelnica.
JOCUL
Gavrilescu este prins intr-un joc pe care nu-l cunoaste si pe care nu-l ia in serios.In acest caz jocul
contine un mesaj pentru care eroul nu este pregatit.Personajul si-a tradat iubirea,ori jocul tigancilor
incearca sa-i trezeasca acest sentiment refulat.Pentru el,moartea presupune refacerea unitatii
primordiale si prin ea reintegrarea in spatial a eternitatii-padurea verde.
LABIRINTUL
Simbol al vietii,labirintul este spatiul tenebros, dar regenerator din trupul marii zeite,forma a
imaginarului nascator de excese si proiectie a infinitului.Labirintul este creat din rapantii,ofera
posibilitati de alegere,presupune probe,incercari si ispite,experiente in care ratiunea este inutila.O
parabola bine configurata apare in La tiganci,unde Gavrilescu devine prizonierul unui univers
labirintic.Intrarea lui in bordeiul cu multe cotloane este asociata cu o regasire,dar sugereaza si
sentimentul abandonului care naste revolta.Parasit de cele trei fete ,personajul incearca sa
gaseasca drumul cel bun urmarind peretele unui paravan care pare nesfarsit,iar momentul in care
apare dincolo de acest paravan,sufocat de caldura se dezbraca.Nuditatea inseamna parasirea
formei si individualitatii,conditie pe care Gavrilescu o accepta greu ,cu teama si apoi cu resemnare.
Gavrilescu impins de frica,inaintand cu prudenta ,alergand din instinct ,reuseste sa ajunga in
ultimul moment intr-un coridor semiluminat,probabil aproape de poarta celeilalte vieti,si capata
sansa de a fi imbracat din nou, aproape impotriva vointei sale,dupa cum ii spune baba.Instinctiv,
pleaca si rataceste in lumea existentei istorice pentru a se putea intoarce si a regasi paradisul sau
nunta cu Hildegard.Experienta lui Gavrilescu echivaleaza cu initierea in moarte, caci a iesi si a
intra intr-un labirint este ritual initiatic prin excelenta; si totusi,orice existenta, chiar si ea mai
linistita, poate fi asimilata cu inaintarea intr-un labirint .Ratacirea in bordeiul tigancilor contine un

mesaj si un avertisment asupra lumii profane, deoarece, intors in realitatea istorica, eroul afla un alt
labirint: in locurile conuscute sunt alti oameni si alte posibile drumuri.
LIBERTATEA
In general, Eliade vorbeste despre libertatea absoluta, tine de conditia umana si trebuie cucerita ca
toate libertatile castigate de om de-a lungul istoriei. Numai ca sensul libertatii eliadesti se
intemeiaza spre o cunoastere ritualica.De aceea, personajele lui Eliade se pregatesc prin teatru
ritualic pentru a-si redobandi conditia fireasca de fiinte libere la modul absolut.
LUMINA
Gavrilescu este lovit de lumina, inainte de a patrunde in universul miraculos de la tiganci. Intalnirea
cu lumina este anticipata prin povestea despre colonelul Lawrence, pe carearsita Arabiei l-a lovit
ca o sabie.Obsedat de aceasta fraza auzita intamplator, Gavrilescu isi traieste experienta mortii ca
pe o luminaalba,incandescenta,orbitoare si care ii declanseaza anamneza.Sub imperiul luminii,
Gavrilescu isi aduce aminte de ziua insorita din Charlottenburg, adica de momentul in care si-a
abandonat adevaratul destin.Lumina zilei, cu precadere a ceasului halucinant care este amiaza,
proiecteaza fiinta intr-un univers magic.Si libertatea individuala este reprezentata prin simbolul
luminii.
MOARTEA
Gavrilescu,un musician ratat ,care a trait cu sentimentul inutilitatii,considerandu-se pedepsit pentru
pacatele lui , isi percepe si moartea ca pe o ratare .Moartea sa inseamna ,in primul rand
,anularea acestui sentiment al mediocritatii;el este condamnat sa-si traiasca in labirintul intunecat
toate dorintele ratate,apoi i se deschide poarta mortii.De aceea ,pentru el moartea este mai intai o
atingere,apoi un fior si in cele din urma o constrangere.Pentru Gavrilescu ,moartea nu inseamna
lumina;el isi gaseste mireasa (pe Hildegard),dar pornesc spre padure,adica spre un alt labirint,in
care este condamnat sa-si traiasca iubirea ratata,sa simta aripa,fiorul si necrutarea mortii si abia
dupa aceea sa ajunga la fereastra luminata,adica la implinirea armoniei prin nunta
mioritica.Povestea sa ilustreza frica normala de moarte.
NUMERELE
La Eliade,apar o serie de numere simbolice,a caror semnificatie se pastreaza ,de regula,in sfera
mitului.In La tiganci aproape toata experienta lui Gavrilescu este subliniata prin numere
semnificative;el merge cu tramvaiul de trei ori pe saptamana,numar al tuturor ritualurilor si al
hierofaniilor;tot odata ,in traditia folclorica ,trei este si semnul echilibrului si al perfectiunii.In
aceeasi nuvela ,sapte,cifra a creatiei anunta regenerarea personajului dincolo de moarte ,caci
mireasa se afla in a saptea camera.Tigancile s-au stabilit in Bucuresti de 21 ani,adica de trei ori
sapte,semn al creatiei perfecte,caci lui Gavrilescu i se da sansa renasterii.
POARTA
Simbol al ambiguitatii,loc al plecarilor si al sosirilor,legatura intre lumi si intre stari ale fiintei.Usa pe
care o deschide Gavrilescu are sens mioritic;prin regasirea perechii destinate,dincolo de usa
inchisa,el capata dreptul de a iesi din labirintul mortii,spre padurea verde,adica spre eternitate.
RAIUL
In gandirea arhaica,raiul nu este doar un spatiu al perfectiunii,ci o stare, singura importanta care
precede actuala conditie a omului Padurea verde devine o proiectie a raiului in nuvela La
tiganci,care se incheie cu plecarea perechii reunite spre padurea paradisului.
RATAT
In planul vietii sociale sau in cel al istoriei individuale,ratarea declanseaza revolta sau preocuparea
pentru universul interior,ceea ce obliga la cautarea altor cai de devenire.Gavrilescu este profesor
de pian care traieste din meditatii,impacat cu ideea ca plateste pentru pacatele sale.Invinuirea
vaga,compatimitoare si ironica pe care si-o aduce,provine din nostalgia iubirii ratate.El si-a gasit
perechea ursita ,pe Hildegard,dar a fugit din cauza unor ratiuni marunte si lase.Si-a impus sa uite si
sa se resemneze,insa in fiinta sa profunda sentimentul s-a pastrat intact.Inainte de a intra in curtea
tigancilor,are senzatia ca a mai trait o astfel de zi,iar apoi isi aminteste ca era ziua in care o
parasise pe Hildegard.Moartea sa inseamna regasirea iubirii pierdute,adica tocmai ceea ce ratase in
timpul vietii.

SETEA
Expresie a conditiei umane ,setea dubleaza tendinta naturala a devenirii: cu cat omul sufera mai
mult,cu atat e mai insetat de Dumnezeu,de adevar ,de liniste,de iubire .Setea topeste fiinta,o
aduce la starea impersonala, nediferentiata, de samanta. Gavrilescu, desi avertizat sa nu bea prea
multa cafea,el cere si apa, si isi potoleste setea band direct din cana,satisfacandu-si setea intrand
in starea de disolutie si in moarte.
IELELE
Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in
superstitii, carora nu li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor
folclorice. Totusi, cel mai frecvent, Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere
de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si
ca Sirenele. Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe stinci sau pe maluri de
ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in special
noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri,
rascruci, vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit,
mai rar cu vestmint de zale sau infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul
lor specific este hora; locul pe care au dansat ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe
locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu, cind iarba rasare din nou,
culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic inmultirii
ciupercilor din specia "lingura zinei". Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu
aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase,
voluptuoase si seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi
structural malefice.
NUCUL
Arbore demonic in folclorul si credintele vechi si noi, ale multor popoare. Dupa Talmud, fiecare craca
de nuc are noua frunze si in fiecare frunza se ascunde un demon. In aria noastra culturala, nucul nu
se planteaza in curte, deoarece sub nuc nu creste nimic altceva. Mai exista credinta ca cel care va
planta un nuc va muri in momentul in care grosimea tulpinii sale atinge pe cea a grumazului
omului.
CAFEAUA poate fi :
AHERON
Fluviu infernal in mitologia greaca, ale carui ape fac pe oricine le traverseaza sa-si uite trecutul.
Numele fluviului repeta numele zeitei uitarii. Ea strabate campiile Elizee, iar umbrele mortii lor,
ajunse acolo sunt obligate sa bea din apa fluviului spre a-si anihila orice amintire.
STYX
Fluviu infernal in mitologia greaca. Grecii credeau ca apa otrvita a Styxului e in stare sa dizolve
orice nava din orice material. Zeii greci jurau pe Styx, iar divinitatea care-si calca juramantul era
privata un an de dreptul la viata, iar alti noua ani de orice relatie cu ceilalti zei.
Baba poate fi:
CERBERUL
Caine monstruos din mitologia greaca care avea misiunea eterna de a veghea intrarea in Infern a
umbrelor celor morti si de a nu permite nimanui iesirea in lumea umana; ingaduind numai intrarea
umbrelor, nu si a oamenilor vii; ca orice bun caine de paza, care ii lasa pe straini sa patrunda pe
teritoriul sau, controla mai cu seama iesirea, nelasandu-i sa plece. El era imaginat cu trei, rareori cu
o suta de capete.
Fetele pot fi:
PARCELE
Sunt armature ale marelui cosmos, ca si cele ale micului cosmos, care concentreaza cele trei calitati
ale fiintei, forme fundamentale ale zeitei-radacina. Tiganca poate fi Tamas(simbolizata de negru),
grecoaica este Sattwa(simbolizata de alb), evreica este Rajas(simbolizata de rosu). Sunt Tamas,

descendenta, intunecata, insumand in ea posibilitatile de inertie si de ignoranta, goana dupa


indeplinirea dorintelor, tendintele materialiste, faza de inspiro; Sattwa, tendinta ascendenta,
luminoasa, cu nazuinta de reintegrare in principiu, dorinta de evolutie tendintele mistice, sufletul,
faza de inspiro; Rajas, expansiva, pasionala, epuizand amploarea, adica dimensiunea orizontala,
neutralitate, spiritual, faza de apnce.

Caracterizarea personajului principal


Profesorul Gavrilescu este protagonistul nuvelei si un personaj fantastic prin ambiguitatea
constructiei.
Caracterizarea directa este realizata de catre narrator (doar detaliul despre varsta), de personaje
(baba din gradina tigancilor ii spune: esti muzicant, jignindu-l deoarece el se considera artist), si
prin autocaracterizare (pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost de
totdeauna arta pura. Traiesc pentru suflet.)
Caracterizarea indirecta se realizeaza prin semnificatia numelui (Gavril ce inseamna omul lui
Dumnezeu -el este alesul si escu inseamna demitizare-a inlatura un mit). In relatiile cu ceilalti
este timid, introvertit, confuz, iar din fapte reiese ca Gavrilescu este prototip al insului rata atat pe
plan professional cat si sentimental.

Caracterizarea lui Gavrilescu


Numele personajului este sugestiv pentru existenta si caracteristicile acestuia.Numele provine de la
Arhanghelul Gavril, sugerand aspiratia spre o existentaspirituala inalta. Personajul visa arta pura,
probabil sa atinga perfectiunea inmuzica sau in arta interpretarii la pian. Nu a reusit acest lucru si a
devenit unmodest professor de pian si a ramas toata viata un om comun, un anonim, lucrureflectat
de terminatia numelui sau -escu. Gavrilescu este un personaj call (esteatras de lumea sacrului
dar nu intelege ce i se intampla).Este un orfeu ratat care incearca sa-si compenseze esecurile prin
refugiul inreverie.. Este genul anonimului dominat de teama si care nu s-a implinit niciprofesional si
nici existential.Eroul a urmat studii universitare in Germania si si-a dorit sa ajunga in
domeniulmuzicii, fie un mare compozitor , fie un pianist celebru. Declara mereu ca a visatarta
pura , insa s-a complacut in statutul de profesor de pian care pregatea inparticular copii din
familiile bogate.Daca personajul ar fi activat intr-o institutie ( scaoala, facultate) s-ar fi
implinitprofessional pentru ca ar fi pregatit copii care puteau sa devina oameni celebri.Statutul sau
este acela al omului comun care castiga modest de la oamenii bogati.Gavrilescu nu s-a realizat nici
material, el a trait aproape de saracie.banii castigati din lectiile de pian nu i-au permis o existenta
deosebita. A locuit toataviata intr-o casa extreme de modesta, nu si-a permis nici un excess au vreo
palcere.Nu a frecventat nici cafenelele, nu a fost nici macar la carciuma. Sigurul lucru deprt pe
care l-a avut el si Elsa a fost un pian.Exista doua femei in viata protagonistului Hildegard, iubirea
adevarata, , pe carea considerat-o femeia vietii sale,si banala Elsa, femeia rutinei cotidiene
intalnitaprin hazard cu repercursiuni nefaste asupra existentei artistice a eroului, care ilhranise de
cateva ori pentru ca era student sarac. Casnicia lui nu este fericita, areun aspect formal. In
plan afectiv, Gavrilescu a avut deceptii. Totul s-a datorat friciisale si sentimentului de datorie gresit
inteles. A iubit-o pe Hildegard In modinexplicabil o paraseste pentru ca se simtea dator fata de
Elsa.Cei doi soti nu au avut sentimente profunde unu fata de celalalt si s-au acceptatreciproc. Elsa e
o femeie simpla, fara pretentii intelectuale. Atasamentul ei fata deGavrilescu a fost de suprafata,
dovada in acest sens este faptul ca ea pleaca rapidin Germania la rude, dup ace Gavrilescu
dispare.Personajul lui Mircea Eliade nu s-a realizat nici in plan social sau uman. El nu aavut urmasi
si nici nu a reusit sa se integreze mult in societate. Nu a avut prieteni,iar relatiile de rudenie
sunt aproape inexistente. Ne facand nicim deosebit, nu aintrat in memoria colectiva. Vecinii nu
isi amintesc de el, iar ceilalti cu care a venitin contact l-au uitat foarte repede.

GAVRILESCU

- personaj principal de nuvela fantastica - personaj fantastic - personaj de proza contemporana -

"La tiganci",
de Mircea Eliade
- nuvela fantastica -

Scrisa la Paris in 1959, nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade (1907 - 1986) a aparut pentru prima oara in anul 1962 in revista
"Destin" de la Madrid, iar la noi in 1967, in revista "Secolul XX", fund apoi inclusa in volumul "La tiganci si alte povestiri", cu un
studiu introductiv de Sorin Alexandrescu.
Nuvela face parte din creatia literara contemporana, este o nuvela fantastica, scrisa dupa al doilea razboi mondial, perioada in
care Eliade ilustreaza ideea ca opozitia dintre real si ireal, dintre sacru si profan se estompeaza, intre acestea nemaiexistand hotare
bine determinate.
Subiectul nuvelei este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalnit in opera literara a lui Eliade, intrucat el considera ca
"orice loc natal constituie ogeogrqfie sacra. Pentru cei care 1-au parasit, orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un oras.
mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepuizabile." (M.Eliade - "Incercarea labirintului"-1978).
Principala modalitate de realizare a nuvelei este epicul dublu construit de Mircea Eliade din doua planuri, unul real si altul
ireal, paralele, care merg concomitent pe parcursul intregii nuvele, numai ca unul se afla fn prim-planul actiunii si celalalt in plan
secundar, schimbandu-se intre ele, conform secventelor real-ireal care compun nuvela.
Personajul principal al nuvelei este profesorul Gavrilescu, un personaj fantastic, deoarece parcurge o experienta initiatica
dinspre viata spre moarte, intr-un spatiu al spiritualitatii, sugestiv pentru camuflarea sacrului in profan.
La inceputul nuvelei, personajul este amplasat in planul real, in cadrul caruia se insinueaza, in plan secundar, irealul. Profesorul
se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura "incinsa si inabusitoare" fiind obsedat de colonelul Lawrence "si de
aventurile lui in Arabia", despre care auzise vorbind pe niste studenti si despre care nu stia mare lucru, ci numai ca "arsita [...] 1-a
lovit in crestet [...] ca o sabie". Cautandu-si portmoneul ca sa-si cumpere bilet, vine vorba de locul numit "la tiganci", despre care
unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar Gavrilescu este fascinat de acest loc, considered ca "pe o arsita ca asta, e o placere",
pentru ca este umbrit de nuci batrani. O alta obsesie a profesorului este monotonia vietii cotidiene, sugerata de obisnuintele zilnice,
"tree regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamana", desi el ar merita altceva pentru ca are "o fire de artist...". Banalitatea vietii
- profanul - este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu-si castigul in bani si lectii de pian, iar toata aceasta rutina 1a obosit spiritual.
Epicul dublu in aceasta secventa este realizat prin cateva elemente nefiresti, ireale, ce vor deveni laitmotive pe parcursul nuvelei:
caldura dogoritoare dilata parca gesturile, isi cauta portmoneul si intarzie cumpararea biletului, se confeseaza calatorilor din tramvai,
obsesia colonelului Lawrence, bordeiul tigancilor este pentru el un spatiu misterios de initiere spirituala. Obsesia vietii monotone de trei ori pe saptamana merge cu acest tramvai-, palaria, banii, incapacitatea batranului din tramvai de a sesiza "racoarea" bordeiului
- "e o rusine"- sunt atitudini si ganduri ale vietii materiale, ale realului, semnificatii ale profanului. ale lumii banale ce devenise
sufocanta pentru profesor.
Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor, coboara
din tramvai cu intentia sa-1 ia in sens invers pentru a-si recupera servieta, dar se simte foarte "obosit, istovit", desi este inca "in
floarea varstei", avand numai patruzeci si noua de ani.
Se refugiaza spiritual intr-o zona a sacrului, tineretea, atunci cand nu-l interesa aspectul material al vietii -"cand esti tanar si
esti artist, le suporti pe toate mai usor"-, la Charlottenburg, cand plutea de fericire, desi era nemancat si "fara un ban in buzunar".
Aude uruitul tramvaiului trecand pe langa el, il pierde, il "saluta lung cu palaria" si exclama: "Prea tarziu!". El isi ia astfel ramas
bun de la lumea reala, ca atunci cand, "pe timpuri, Elsa pleca sa petreaca o luna la familia ei". "Prea tarziu" poate fi interpretat ca
un timp spiritual, lui Gavrilescu fiindu-i imposibii sa mai prinda tramvaiul, adica" sa se mai intoarca in profan, simtindu-se foarte
obosit de monotonia si rutina vietii.
Gavrilescu parcurge experienta iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica prin revelatia (manifestarea) sacrului in
profan. El este atras de umbra si racoarea nucului din gradina "tigancilor" si, fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde
"il intampina o neasteptata, nefireasca rdcoare", locul numit"La tiganci" sugerand pregatirea spirituala initiatica pe care
Gavrilescu trebuia sa o parcurga dinspre viata spre moarte. In acest spatiu ireal, lui Gavrilescu "i se paru insuportabil" uruitul
metalic al tramvaiului auzit in departare, semn ca viata reala devenise imposibila pentru el si cauta o alta existenta spirituala.
Intampinat de o tanara, "frumoasa si foarte oachesa", este condus la batrana care ii cere sa-si aleaga o fata, dintre "o tiganca, o

grecoaica, o ovreica". Gavrilescu nu accepta nemtoaica -"nu nemtoaica"-, probabil pentru ca ii aminteste de singura si marea lui
iubire, nemtoaica Hildegard. Baba ii cere trei sute de lei, iar el socoteste din nou ca suma este contravaloarea a "trei lectii de pian" si
se confeseaza spiritual, "sunt artist", motivand ca "numai pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar ideaiul meu a fost. de
totdeauna, arta pura". Ceasul de la bordeiul tigancilor statuse, intrucat timpul nu mai are aici aceleasi dimensiuni, "nu e graba
[...] avem timp".
Gavrilescu simte o emotie puternica si "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar". I se
face sete, sugerand, poate, uscaciunea intcrioara, oboseala provocate de caldura insuportabila de
afara, din lumea reala, care trimite catre profan. Fetele il acuza ca ii este frica, in sensul ca se teme sa
parcurga o initiere spirituala, dar Gavrilescu se apara, motivandu-se din nou spiritual, ca a trait "un
vis de poet" si a simtit in tinerete "o pasiune nobila", a iubit-o pe Hildegard, asadar are pregatirea
spirituala superioara de a putea depasi barierele vietii reale, catre o alta lume. Cu toate acestea, el nu
poate ghici tiganca, nu poate trece prima proba initiatica, asadar el nu poate transcende (a
transcende= a depasi limita cunoasterii experimentale, a realitatii perceptibile -n.n.) cu usurinta pragul
spiritual.
Se simte confuz si derutat, fetele il prind intr-un cerc ametitor, "ca intr-o hora de iele" si el isi pierde
constienta de sine, . intra intr-o stare superioara de vis, care poate ilustra prima treapta spre
initiere. Gavrilescu se trezeste ametit si dezorientat, intr-o lume ciudata, total necunoscuta, o incapere
cu paravane multicolore, cu saluri si broderii si se gandeste ca totul "era o iluzie", obiectele fiind
reflectate si multiplicate de oglinzi.
Simte o fericire totala, "o nemaipomenita beatitudine i se risipi ca un fior cald in tot trupul", isi
aminteste ca visase, incurca elementele reale -arsita- cu amintirile din tinerete si se refugiaza in arta.
Gavrilescu este impiedicat in initierea spirituala de amintirile lumii reale, care sunt obstacole
din lumea profana, de aceea nici de data aceasta nu poate sa ghiceasca tiganca. Barbatul nu trece
proba pentru ca "si-a adus aminte de ceva si s-a pierdut, s-a ratacit in trecut". Daca el ar fi reusit sa
ghiceasca tiganca, pentru ca "asta-i jocul", ar fi fost plimbat prin toate odaile, "ar fi fost foarte frumos",
insa el se repede la pian si incepe sa cante cu "toata puterea", parca ar fi vrut sa intre tot mai adanc intro stare artistica superioara.
Se simte singur in aceasta lume total necunoscuta'pentru el, vrea sa gaseasca o cale de iesire, devine
nerabdator, considerand ca "ne-am jucat destul, iesiti la lumina". Se simte ratacit in lumea asta, se
loveste de paravane sau obiecte neidentificate, "caci nu le cunostea formele", caldura il sufoca din
nou, nu se mai recunoaste pe sine, este "mai slab decat se stia, cu oasele iesindu-i prin piele [...] asa
cum nu se mai vazuse niciodata". Se simte infasurat strans intr-o draperie, ca intr-un giulgiu mortuar si
intelege ca "se va sufoca", pierzandu-si total perceptia lumii inconjuratoare, "sunetele pareau inecate in
pasla".
Semnificatiile acestor secvente sugereaza manifestarea sacrului in profan (hierofania): bordeiul
semnifica mitul labirintului, ca simbol al trecerii dinspre viata spre moarte, un spatiu initiatic catre o
alta lume spirituala; baba care cere vama la intrarea in bordei poate sugera Cerberul (paznic inflexibil la
poarta Infernului); fetele pot fi asemuite cu ielele (mitul ielelor spune ca cine le vede dansand moare) sau
Preotesele (care oficiau ritualul mortii in templele antice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este
mistica, are puteri magice asupra spiritului. Initierea lui Gavrilescu este greoaie pentru ca profanul
este o frana, el se agata mereu de trecut, de viata reala, concreta. Visul este o prima treapta a
initierii, iar zbuciumul lui de a scapa din draperia care il strangea ca un giulgiu poate fi cosmarul
traversarii materiel de catre spirit.
Personajul este un modest profesor de pian, se casatorise din datorie civica, din interes cu Elsa,
decizie impusa de norme sociale (exterioare lui). Renuntand la iubirea pentru Hildegard, Gavrilescu
este nefmplinit in plan erotic. Esecul lui este si in plan profesional, el ajungand un biet profesor de
pian "pentru pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual: "eu nu sunt oricine [...], sunt artist".
Cu toate acestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti-a fost frica!".
Gavrilescu este impresionat de ultima etapa a traversarii starii de la materie la spirit, "m-am
vazut gol si am simtit draperia strangandu-se in jurul meu, ca un giulgiu [...] ce-am mai patimit", face
legatura cu viata reala, apeland la aceeasi oboseala sugerata de "caldura"si de "colonelul Lawrence".
Profesorul reintra in lumea reala, simbolizata de "uruitul metalic al tramvaiului", constata ca "era mai
cald decat fusese" dupa-amiaza, isi face vant cu palaria, se urea in tramvai, se confeseaza calatorilor,
spunandu-le ca si-a uitat servieta in strada Preoteselor si le marturiseste obsesia neimplinirii: "Eu,
pentru pacatele mele sunt profesor de pian, dar n-am fost facut pentru asta...". Coboara din tramvai la
statia Preoteselor si constata ca la nr. 18 nu mai locuieste doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia
Georgescu, care sta aici de patru ani. Confuz si dezorientat, Gavriiescu se urca in tramvai, isi cauta
portmoneul, revine obsesia colonelului Lawrence, da taxatorului o bancnota si afla ca banii se
schimbasera de un an, discutia despre "tiganci" starneste reactii pseudoscandalizate ("e o rusine"),
Gavriiescu "se simti deodata obosit, istovit". Acasa la el locuia altcineva, deoarece Elsa plecase in

Germania dupa ce disparuse Gavriiescu, "la toamna se implinesc 12 ani".


Extenuat, Gavrilescu se urca intr-o birja si cere sa-l duca la "tiganci", atmosfera tine de
fantastic, este o noapte frumoasa si miroase a regina-noptii. Birjarul, "fost dricar", sensibil ("imi plac
florile, caii si florile"), "fire de artist", il ajuta sa ajunga dincolo, trecandu-l prin locuri impuse de
traditie, urmand un drum prestabilit, oprindu-se "in dreptul bisericii", sunt "fel de fel de flori" si-l
consoleaza "n-o sa va para rau...".
Baba continua initierea lui Gavrilescu, il previne sa nu se rataceasca iar, ii spune parola ("Eu sunt,
m-a trimis baba") si-i explica drumul: "sa numeri sapte usi. si cand oi ajunge la a saptea, sa bati de trei
ori". El se incurca in numararea usilor, se simte sleit de puteri, intra intr-o camera la intamplare si
deodata simte "un parfum uitat", acela al lui Hildegard. Gavriiescu se disculpa, ii explica ce se
intamplase in tinerete, cand starea spirituala fusese invinsa de starea materiala "daca as fi avut
ceva bani la mine...", dar acum "nu mai am nici casa, nu mai am nimic". Hildegard ii spune "vino cu
mine", lui Gavriiescu ii "e frica" si incearca o ultima "agatare" de real, "ah, paiaria [...] si voi sa se
intoarca". Hildegard se mira ca el inca nu intelege ce i se intampla, ca revelatia nu s-a produs inca, desi
ea ii sugereaza ca murise de curand: "Nu intelegi ce ti s-a intamplat, acum de curand, de foarte curand?".
Lui Gavriiescu ii este greu sa accepte trecerea intr-o alta lume si da vina pe faptul ca "sunt cam obosit",
dar "parca incep sa ma simt mai bine...". Se urca amandoi in trasura si acelasi birjar ii duce "spre padure,
pe drumul al mai lung", timpul nu se mai masoara, are alte dimensiuni ("mana incet. Nu ne
grabim..."). Gavrilescu intra intr-o stare superioara, a visului ("as crede ca visez"), singura cale de
transcendere in lumea spirituala: "Toti visam [...] Asa incepe. Ca intr-un vis...".
Profesorul Gavrilescu intruchipeaza omul sensibil, artistul care aspira sa atinga absolutul prin
propria menire: "Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian.Dar eu traiesc pentru arta pura".
Setea omului superior de a atinge absolutul in cunoastere este asemanatoare cu aceea a lui Dionis
din nuvela eminesciana: "iata o ocazie ca sa-ti imbogatesti cunostintele", isi spusese Gavrilescu atunci
cand intrase in bordeiul tigancilor. Dorinta de a patrunde in Shambala presupune lupta apriga, deci
trebuie sa fii tanar, puternic si Gavrilescu este istovit, trebuie sa ai curaj si lui Gavrilescu "ii e frica" si
trebuie sa fiiincarcat de iubire si el nu se implinise erotic.
Nuvela exprima drama unui ratat, a unui om ce s-a lasat dominat de profan, de viata monotona
si marunta care-1 apasa, de banal itatea simbolizata de caldura sufocanta.
Fantasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade dupa razboi aduc in prim plan personaje care traiesc
experience insolite. Referindu-se la aceasta proza fantastica, Dumitru Micu afirma: "Pe diferite cai, unor
insi comuni li se revela sacrul. Respectivii devin actorii unor intamplari care, fara a fi palpitante,
exceland chiar prin banalitate, unele ii smulg pana la urma din iluzie, din insignifiant, din profan si
ii transports pe celalalt taram, al permanentelor".

S-ar putea să vă placă și