NUVELA FANTASTICA. LA TIGANCI.

MIRCEA ELIADE
Mircea Eliade este una dintre marile personaje ale culturii romane, afirmandu-se ca savant si scriitor. Proza lui Mircea Eliade se afla la interferenta realitatii cu fantasticul La Mircea Eliade, fantasticul este de tip erudit si se bazeaza in primul rand pe relatia dintre sacru si profan. Teoria este definita de el insusi :sacrul este camuflat in profan. Permanenta oscilare intre real si ireal genereaza o stare de ambiguitate , de confuzie. Planurile se confunda , dimensiunile temporale se interiorizeaza, iar ordinea lucrurilor nu-si mai gaseste un corespondent in lumea reala. Asadar, in actul creatiei, prozatorul recreeaza simbolul si incearca sa reintregeasca mitul. Spre deosebire de nuvelele antebelice, in nuvela postbelica La tiganci , fantasticul nu mai este perceput ca dialog intre doua lumi, intre care eroul este suspendat. Lumile paralele nu mai sunt separate, ele fuzioneaza. Sorin Alexandrescu structureaza nuvela La tiganci in opt episoade ce ar marca un numar simetric de intrari si iesiri,sau, mai degraba , de treceri ale personajului de la o existenta la alta, nuvela fiind citita ca o alegorie a mortii sau a trecerii spre moarte. Primul episod ne introduce intr-un univers banal, o margine de Bucuresti de la inceputul secolului, da impresia ca locul si timpul fac parte dintr-o geografie imaginara. Pentru a sugera o stare de sufocare cauzata de canicula, autorul aminteste de compozitia Furtuni in desert a colonelului Laurence din Arabia. Comparatia soarele care loveste in crestet ca o sabie revine ca un lait motiv. Cei doi termini antinomici cald-umbra definesc mai mult o stare de spirit decat una clipatica. Dintr-o discutie banala purtata in tramvai, aflam cateva date despre Gavrilescu. E un profesor de pian neimplinit care da meditatii elevilor la domiciliu. Exasperat de caldura verii, personajul cauta o oaza de umbra pe care o gaseste pana la urma, in episodul al doilea, intr-o gradina ferita de privirile curiosilor. Planul real cedeaza in fata planului ireal. Sorin Alexandrescu interpreta aceasta patrundere in gradina tigancilor drept un itinerar intre viata si moarte. Despre tiganci ne vorbeste numai in soapta ca despre un loc al pierzaniei sau ca despre un subiect tabu. Nuvela propune o cale de mantuire si in ea nu poate fi vorba de o aventura erotica. Baba nu este patroana bordelului ei, ci un alt faraon, supraveghind trecerea dincolo, o magiciana stapanind secretele timpului si ale spatiului. Cele trei fete, o grecoaica, o evreica si o tiganca nu sunt propriu-zis, preotese ale placerilor ci mai degraba, ursitoare, zane ori spirite ale unor stralucite civilizatii. Ghicitul ar putea fi o proba specifica miturilor de initiere sau vama luata sufletului care a murit. Chiar si ratacirea lui Gavrilescu poate fi inteleasa ca o alegorie a mortii. Tesatura de simboluri nu sugruma insa vraja povestirii. E un prim indiciu ca Gavrilescu a patruns intr-o noua realitate. Legaturile cu lumea se pastreaza inca in memoria retrofila intr-un loc miraculous. Ajuns intr-o anumita camera 4, Gavrilescu se simti dintr-o data fericit. Parea ca ar fi fost din

nou tanar si toata lumea ar fi fost a lui si a Hildegardei. Memoria e activata de parfumul sfios si exotic al fetei care-l insotea. Atras in joc ciudat, va trebui sa ghiceasca, precum in basme, care e tiganca. Esuand de doua ori, numind-o mai intai pe grecoaica, apoi pe evreica, personajul va fi pus sub semnul esecului. Intrarea in joc presupune , de fapt , si patrunderea intr-un alt spatiu si timp intr-o alta realitate, ceea ce presupune abandonarea trecutului. Dar Gavrilescu se incapataneaza sa-si aminteasca trecutul ratand trecerea. Se poate spune ca trecerea ar fi implicat stergerea memoriei, iar nu reactivarea ei. Ratacirea lui Gavrilescu prin camerele si coridoarele intortocheate echivaleaza cu o intrare in paradis. Interioarele intalnite se schimba si o data cu ele trairile protagonistului. Starile de tristete alterneaza cu stari de extaz. Oglinzile amplifica magia locului, fiind martore si chiar cauze pentru aceasta experienta. Ele il rapesc pe Gavrilescu grabind metamorfoza : se privi mirat in oglinda, parca-ar fi fost greu sa se recunoasca. Paravanele si oglinzile fac parte din acelasi itinerar al labirintului, provovand ruptura dintre real si ireal. Labirintul inseamna alternanta dintre lumina-intuneric, racoarecaldura. Cele trei femei sunt prezente discrete, fapturi vaporoase. Ghicitul este placerea lor. A arata ghicitul inseamna pentru aceste fiinte ludice a intra in hora ce aminteste de hora ielelor. Ratand ghicitul, Gavrilescu rateaza posibilitatea de a avea un ghid in calatoria initiatica, prin labirint. Ratacirea in labirint e purtata de un dialog si cateva incidente. Gavrilescu isi pierde salvarii (simbol al unui ambient oriental). Noul costum ritual in care se simte captive e o haina a mortii. Gavrilescu nu a cunoscut nici voluptati erotice, nici o initiere in culture grecesti, iudaice sau indiene. La un moment dat, pare a se delimita din nou o lume reala , dar trezirea lui Gavrilescu dupa proba labirintului, are loc tot in spatiul brait al tigancilor. S-ar putea spune ca sederea lui la tiganci reaminteste de experienta traita de Fat Frumos in tinutul tineretii fara batranete. Tineretea inseamna impotrivire la curgerea timpului si abandon al memoriei. Lumea de dincolo e uitata. El revine intr-un spatiu cunoscut fara a intelege trecerea timpului, intocandu-se pana la urma la tiganci. Pentru el sunt frapante cateva intamplari intre el si lume. Foloseste monede iesite din uz, nu gaseste casa doamnei Voitinovici, nu isi regaseste familia la adresa stiuta. Fantastical se naste din aceasta iesire din timp. Sesizand aceasta, Gavrilescu gaseste o scuza : E drept, sunt cam distrat. Am fire de artist. Ajuns acasa, are tot felul de incurcaturi. Persoanele de care intreba au murit sau au plecat - Elza, sotia sa a plecat in Germania la cateva luni dupa ce Gavrilescu a disparut. Nici dupa ce dovezile iesirii sale din timp se aduna, Gavrilescu nu intelege schimbarea conditiei sale esentiale. Revenirea la tiganci semnifica despartirea lui de lumea care-l refuza si intrarea intr-un teritoriu atemporal. Intalnirea cu Hildegard si traversarea orasului intr-o noapte, cu birjarul dricar, confera textului o frumusete lirica rar intalnita in literature romaneasca. In final, cele doua planuri, real si ireal, fuzioneaza, epicul este inundate de liric, facand sa para fireasca reintalnirea indragostitilor ca si cum despartirea s-ar fi produs cu putin timp in urma. Atunci timpul concret masurabil nu mai are nicio importanta.