Sunteți pe pagina 1din 2

ROMANTISM. MIHAI EMINESCU.

FLOARE ALBASTRA

A fost publicata in 1873 in Convorbiri literare. Tema este una specific eminesciana- iubirea si natura; iubirea idealizata intr-un cadru paradisiac devenind apoi iubire reglata. Titlul este o metafora preluata din poezia romantica germana de la poetul Novalis. La Eminescu, metafora floare albastra sugereaza incompatibilitatea geniu-amor. Motive poetice intalnite: sete, nori, ceruri, rauri, piramide, codru, izvoare, soare, luna, noaptea, floare si floare albastra care este lait motiv. Structural poezia contine doua planuri poetice: planul omului superior, al geniului ce traieste intr-o lume abstracta inalta (stele, ceruri, piramide) si planul comun (codru, izvor, balta, carare). La nivel compozitional poezia este formata din 14 catrene impartite in patru secvente poetice. Poezia apartine lirismului subiectiv: mi, eu, am ras, n-am zis, stam, noastra, te-ai dus. Prima secventa este compusa din primele trei catrene si este construita sub forma unui monolog al iubitei, care, ingrijorata de preocuparile abstracte, inalte ale barbatului (preocupari filozofice, istorice, stele , ceruri, piramide), ii propune acestuia fericirea terestra alaturi de ea. Este evocat aici universul omului superior care traieste in sferele inalte ale cunoasterii umane. Iubita percepe distanta ei fata de acest om superior si nu are aspiratii inalte, ci dimpotriva, il coboara pe barbat in lumea ei (nu cata in departare/ fericirea ra, iubite). Secventa a doua contine strofa a patra care este una de tranzitie si este scrisa sub forma vorbirii indirecte. Amuzat , barbatul isi numeste iubita mititica(semnificatie dubla: aceasta este o prezenta delicata, firava, dar poate sa fie un diminutiv ironic). Barbatul este impresionat de gesturile tandre ale femeii (dulce netezindu-mi parul), rade si nu comenteaza chemarile ei insistente. El este detasat, nu e pregatit sa treaca dintr-o lume ideatica in una concretica, dar chemarile iubitei par o experienta de cunoastere pe care nu trebuie sa o rateze. A treia secventa contine urmatoarele opt catrene si au forma unui monolog adresat al iubitei prin care aceasta il cheama intr-o natura idilica, in cadru, o natura salbatica (prapastie mareata), cu spatii intime unde singuri parcurg adevarate ritualuri erotice: sed in flori de mure, jocul cu firul de romanita, jocul de-a sarutatul in palarie, imbratisarea si sarutul pe carare. Iubita este admiratoare, frumoasa (mi-oi desface de aur parul / sa-ti astup cu dansul gura), jucausa, e o prezenta de basm (par de aur), este protectoarea iubirilor (cui ce-i pasa ca-mi esti drag). Jocul erotic este de nuanta populara, inofensiv, acceptabil, conventional, departe de rostul lumii, intr-o natura la inceput solara si la final nocturna.

A patra secventa contine un catren ce are forma unui monolog interior al poetului ramas singur in noapte, el pare abandonat (ca un stalp eu stam pe luna) , admirativ si invadat de gingasia si feminitatea femeii (frumoasa, nebuna, jucausa, dulce, dragalasa). Ultima secventa contine ultimul catren ce pare scris la distanta temporala de povestirea anterioara, verbele sunt la trecut, tonul poetului este confesiv, trist , melancolic, plin de regrete. Iubirea evocata pare una pierduta (si-a murit iubirea noastra). Femeia ca principiu activ in povestirea anterioara a devenit acum o dulce minune, adica un miracol regretat. Dubla chemare floare albastra sugereaza nefericirea omului superior care nu se poate implinii erotic, de aici pesimismul generalizator. Ultimul vers a fost scris initial de poet totul este trist in lume dar eminescologul perpessicius a schimbat versul totusi este trist in lume , diminuand dramatismul si pesimismul existentei umane. La nivel lexical limbajul este familiar cu expresii si locutiuni populare: in calte, asive, nu cata, voi cerca, nime, mii da. Cuvintele sunt cu sens denotativ (codru, stanca, carare) si cu sens conotativ ( povesti, de aur, floare), La nivel semantic intalnim campul semantic al naturii cosmice : stele, nori, ceruri, luna, soare; campul semantic al naturii terestre: codru, stanca, izvoare, carare, bolti, balta; campul semantic al lumii superioare; campul semantic al iubirii : ma iubesti, sarutare, drag, iubirea, minune. La nivel morfologic verbele sunt la indicativ, perfect compus, perfect simplu, in prima si a doua secventa, la indicativ prezent si viitor in secventa trei si indicativ prezent si perfect compus ultima secventa. Se folosesc verbe la imperativ: nu cata, hai; verbele la gerunziu: netezindu-l, apucand. Substantive in vocativ: iubite, floare albastra, floare albastra. Cuvantul dulce are dubla valoare gramaticala : adverb dulce netezindu-mi parul si adjectiv dulce floare; predomina substantivele si adjectivele in monologul fetei, fiind un pasaj descriptiv. La nivel sintactic in afara de propozitii principale intalnim atributiva, finala, completiva directa, conditionala, cauzala, temporala, subiectiva. La nivel prozodic rima este imbratisata, iar ritmul trohaic, 8 silabe. La nivel stilistic intalnim : epitete : prapastie mareata, metafore sufletul vietii mele, personificare : izvoare plang, comparatie: voi fi rosie ca marul, enumeratie ce frumoasa, ce nebuna, inversiune : dulce minune, exclamatii si interogatii retorice; simboluri : floare albastra.