Luceafarul - Mihai Eminescu

Aparitie
Poemul Luceafarul, capodopera a creatiei
romanesti si sinteza a gandirii eminesciene, a fost
creat intre anii 1880-1883 - Traseul sau de elaborare
este unul complex, astfel incat la varianta definitiva,
ce atinge perfectiunea formala si a continutului
ideatic, s-a ajuns in urma elaborarii a cinci variante
-.
Publicat initial in aprilie 1883, la Viena, in
Almanahul Societatii Academice Social-Literare
<<Romania Juna>>.
La 1 august 1883 apare in revista Convorbiri
literare, iar in luna decembrie a aceluiasi an este
integrat in singurul volum antum de versuri
eminesciene Poesii , editat de Titu Maiorescu..
Incadrare estetica
Luceafarul este o meditatie filosofica in maniera
romantica asupra conditiei omului de geniu ce se
incadreaza liricii mastilor in care, la persoana I, dar
sub o voce straina, sub o masca, poetul isi exprima
idei, sentimente si trairi interioare.
Luceafarul este unul epic-liric-dramatic. Schema
epica este conferita de respectarea conventiilor
naratiunii (actiune, personaje, momente ale
subiectului, narator) si devine un pretext pentru
reflectia filosofica. Lirismul este prezent prin
substanta emotionala a textului poetic, iar caracterul
dramatic este determinat de prezenta conflictului,
de intensitatea trairilor sufletesti, precum si de
recursul la dialog.
Tema
Tema fundamentala a poemului problematica
geniului in raport cu lumea este de natura
romantica, acesteia subordonandu-i-se celelalte
subteme, de asemenea de factura romantica:
iubirea imposibila, cunoasterea prin eros, aspiratia
catre alt univers, cosmogonia.
Titlul
In structura de suprafata , titlul constand in
substantivul comun articulat enclitic, titlul trimite la
motivul romantic al stelei, ce sugereaza spatiul
cosmic infinit si timpul universal, etern, reversibil.

Floare Albastra Mihai Eminescu

Aparitie
Publicat la 1 aprilie 1873, n revista Convorbiri
literare, Floare albastr aparine creaiei erotice
eminesciene

Incadrare estetica
Fiind o meditaie pe tema iubirii si asupra condiiei
omului de geniu.

Tema

Titlul
In structura de suprafata titlul este compus dintre
un substantic comun floare si adjectivul cromatic
albastra.
In structura de adancime titlul este alctuit din
metafora-simbol a florii albastre, motiv prin
excelen romantic. Motivul florii albastre este unul
bivalent, pe de o parte fptura iubitei, caracterizat
prin efemeritate, iar pe de alt parte, concenteaz
aspiraia spre ideal, nzuina spre absolut, a
instanei masculine.

Romanescul luceafar isi are originea in latinescul

lucifer, insemnand cel ce luceste.
In structura de adancime , titlul trebuie interpretat
drept un simbol al unicitatii si excelentei, prin
stralucire. Acesta face trimitere la motivul romantic
al geniului solitar.
Structura si compozitie
Poemul este alcatuit din 98 de catrene, care pot fi
grupate pe patru parti si doua planuri. In prima si
ultima parte interfereaza planul terestru-uman si cel
cosmic-universal, partea a doua apartine planului
terestru, iar cea de-a treia planului cosmic.
Primul tablou se deschide cu o perspectiv mitic,
atemporal, formula folosit, specific basmelor prin
raportarea la timpul primordial, al genezelor: A fost
odat ca-n poveti, / a fost ca niciodat / Din rude
mari, mprteti, / O prea frumoas fat. Cadrul
iniial n care apare fata de mprat este specific
romantic. Izolarea i singurtatea accentueaz
predispoziia la reverie. n vis, frumoasa fat de
mprat se ndrgostete de Luceafr, a crui
prezen o invoc printr-o formul incantatorie:
Coboar-n jos, luceafr blnd, / Alunecnd pe-o
raz, / Ptrunde-n cas i n gnd / i viaa-mi
lumineaz! Invocaia fetei are drept consecin
ntruparea astrului. Prima ipostaz n care apare
astrul n visul fetei este aceea angelic, sinteza
contrariilor mare i cer: Prea un tnr voievod / Cu
pr de aur moale, / Un vnt giulgi se-ncheie nod /
Pe umerele goale. Fetei i se ofer stpnirea
mpriei mrii, dar ea refuz s-l urmeze. A doua
invocaie este urmat de ntruparea n ipostaza
demonic, sintez a contrariilor soare i noapte: Pe
negre viele-i de pr / Coroana-i arde pare, / Venea
plutind n adevr / Scldat n foc de soare. Fetei i se
ofer stpnirea cerului, dar oferta este refuzat i
de aceast dat, Luceafrului cerndu-i-se
ntruparea n condiia de pmntean.
Al doilea tablou, concentrat n plan terestru,
dezvolt tema romantic a iubirii idilice dintre doi
pmnteni Ctlin i Ctlina fata de mprat
dobndind acum un nume individualizator, care o
apropie de condiia uman. Ea i pierde unicitatea,
devenind un dublu pmntean al unui muritor banal,
un paj ce poart pas cu pas / A-mprtesii rochii.

Structura si compozitie
Poezia constituie un monolog al instanei feminine
(strofele 1-3, 5-12), intercalat cu scurte intervenii
ale eului liric masculin. Nu exist un dialog propriuzis ntre cei doi ndrgostii pentru c, n realitate, ei
nu comunic n acelai plan temporal.
Celor dou planuri ale poeziei cel feminim i cel
masculin le corespund dou planuri temporale: al
trecutului, respectiv al prezentului.
Planul feminitii desemneaz, din punct de
vedere spaial, o zon a aproapelui, ntruct cadrul
n care este proiectat poteniala mplinire a povetii
de iubire este unul autohton, rustic. Nu lipsete
recuzita romantic: codrul, izvorul, lacul, luna,
noaptea .a. sunt elementele care compun binecunoscutul decor romantic.
Planul masculinitii este unul al deprtatului.
Portretul brbatului, ce se compune din interveniile
sale, dar i din prima secven poetic, ilustreaz
ipostaza geniului. Tnrul este un contemplativ, care
aspir la absolutul cunoaterii prin gestul cufundrii
n stele/i n nori i-n ceruri nalte. Ideea mplinirii
erotice nu-i displace eului masculin, ns
preocuprile sale sunt mult mai nalte. El se
ndeprteaz de planul terestru, implicit de iubita sa,
cutnd fericirea prin cunoaterea tainelor
Universului, a timpurilor primordiale, aadar
arogndu-i o zon a deprtatului.
Distanarea de terestru i aspiraia ctre cosmic
sunt percepute de instana feminin drept
ndeprtare de ea.
De aici, reproul pe care aceasta i-l adreseaz n
secvena nti a textului poetic. Reproul nu este
unul violent, ci tandru, impresie ce reiese din
formulele de adresare sufletul vieii mele, iubite.
Strofele seamn mai mult cu o dojan.
Cea de-a doua secven a monologului feminin
este alctuit dintr-o invitaie pe care aceasta i-o
lanseaz iubitului, de a renuna la cutarea
absolutului n favoarea mplinirii iubirii pmntene.
Idila imaginat de figura feminin reitereaz cuplul
adamic, decorul natural amintind de spaiul
paradiziac. Iubirea tinerilor se mplinete n perfect
solitudine, ns intimitatea este ameninat de

Idila se desfoar n termenii terestrului, cei doi

alctuiesc un cuplu compatibil, care amintete de
lirica eminescian de tineree.
Tabloul al treilea asociaz motivului cltoriei
interstelare, ilustrat n zborul Luceafrului ctre
Demiurg, motivul perisabilitii fiinei umane Ei
numai doar dureaz-n vnt / Deerte idealuri.
Motive romantice dezvoltate n acest tablou sunt
condiia geniului, antiteza om comun / om superior
( preluat din filozofia lui Schopenhauer).
Ultimul tablou propune un nou dialog cosmic
terestru. Iubirea terestr, simbolizat prin cuplul
Ctlin Ctlina, se mplinete ntr-un cadru
romantic specific Sub irul lung de mndri tei /
edeau doi tineri singuri. Luceafrul rmne n
sfera proprie, dincolo de mrginirea uman, care nu
poate s-i depeasc limitele i nu se poate
realiza n afara spaiului propriu: Trind n cercul
vostru strmt / Norocul v petrece / Ci eu n lumea
mea m simt / Nemuritor i rece. Planului terestru i
se asociaz motivul teiului, simboliznd dragostea
mplinit dintre Ctlina i Ctlin, motivul codrului,
motivul fortuna labilis ( soarta schimbtoare).
Planului cosmic i se asociaz motivul singurtii,
statornicia care scap determinrilor destinului
uman, nemrginirea.
Luceafrul exprim ideea singurtii geniului
incapabil s se ncadreze ntr-o lume a sentimentelor
specifice condiiei umane limitate, Iubirea se
asociaz n acest poem cu melancolia apstoare a
pierderii acestui sentiment, care subliniaz tragismul
condiiei umane. Indiferent de cate s-au scris pe
marginea acestui poem, Luceafarul ramane sinteza
viziunii eminesciene, capodopera a romantismului
inalt si tarziu.
Prozodic
se inregistreaza ritmul iambic, rima incrucisata si
masura de 7-8 silabe.

sugestii ale socialului: -apoi cine treab are!,

Cobornd spre sat n vale, Cui ce-i pas c-mi eti
drag?
Timpul verbelor se schimb, fiind utilizat viitorul
(vom edea, mi-i spune, voi cerca etc.), precum i
modul conjunctiv (s-i astup). Acestea plaseaz
iubirea ntr-un plan al potenialului, sugernd faptul
c totul este o proiecie a idealului feminin, un vis, o
dorin.
Strofele reprezentnd planul masculinitii sunt
marcate de nostalgie i regret. Idila expus prin
vocea fetei este integrat unei meditaii ulterioare a
brbatului. Verbele la timpul trecut zise, spuse, am
rs, n-am zis, stam, te-ai dus, a murit delimiteaz
cele dou planuri termporale. Atitudinea eului liric
masculin este vinovat de naufragiul iubirii.
Aspiraia sa spre absolut, preocuprile pentru o
altfel de fericire dect cea obinut prin mplinirea
iubirii, au determinat prsirea sa de ctre iubit.
Rceala omului de geniu, inflexibilitatea sa,
sugerate de comparaia Ca un stlp eu stam n lun,
cauzeaz eecul erotic. Atitudinea sa se modific
odat cu pierderea iubirii. Acesta contientizeaz
faptul c iubita avea dreptate dojenindu-l pentru
nstrinarea pe care o provoca prin ncercarea de a
atinge idealuri mult prea nalte. Regretul su reiese
din versul Ah! ea spuse adevrul i din forma
verbal de imperfect eu stam.
Invocaia retoric repetat Floare-albastr! floarealbastr! sugereaz imensa tristee ce-l stpnete
pe eul liric.
Sub raportul stilului,
Poezia se caracterizeaz prin prospeimea i
naturaleea limbajului, proprieti obinute prin
valorificarea limbajului popular. Sunt utilizate
cuvinte ce aparin fondului principal lexical al limbii
romne, a cror simplitate i concretee imprim
expresivitate discursului. Se remarc prezena
oralitii, prin apelul la lexicul regional. Poetul
recurge la cteva epitete ornante, la metafore,
personificri, comparaii i invocaii retorice.
Prozodia
Poezia este o structur omogen, fiind dispus n
14 catrene. Versurile sunt scurte, cu msur
variabil (7-8 silabe), rima mbriat, iar ritmul

trohaic.