Sunteți pe pagina 1din 1

1

In anul 780, K.B, un tanar din Dacia, este trimis de al 32-lea deceneu, preot al lui Zamolxe, sa se initieze in tainele lumii la templele egiptenilor si sa afle rosturile noii credinte (Crestinismul) care se raspandeste cu repeziciune in tot Bizantul. In calatoria sa, Kesarion a fost urmat de un slujitor, un dac crestin. K.B a urmat apoi invataturile preotilor initiati in crestinism. In anul 787, K.B impreuna cu slujuitorul sau a plecat spre marele Bizant spre a pune in aplicare planul batranului deceneu. In bizant l-a cunoscut pe episcopul Platon care era foarte apreciat de Irina, imparateasa si mama lui Constantin. Irina domnea in bizant, unde a sstabilit crestinismul ca religie oficiala. Localitatea incotro se indreptau K.B si slujitorul sau a fost Amnia. Pe drum ei au poposit la un han de unde a aflat de cuviosul Filaret. Acesta era cunoscut in intreg tinutul pentru bunatatea dar si sfintenia acestuia. K.B avea de la episcopul Platon un dar pentru filaret, zece magari incarcati gu grau. La vederea darului, Filaret si familia lui s-au bucurat, insa nu a durat mult bucuria, deoarece casa a fost mai tarziu incarcata cu cersetri. La casa lui Filaret, Kesarion a cunoscut-o pe Maria, nepoata lui Filaret creia i-a dat s probeze conturul mprtesc, care i s-a potrivit perfect. Astfel Maria a fost dus la palat spre a fi prezentat lui Constantin i Irina. Scopul era o ntrecer ntre fete pentru a deveni soia lui Constantin. Astfel, la palat mai erau nc nousprezece fete frumoase de vi nobil. ns acest lucru nu a npiedicat-o pe Maria de la Amnia s ctige, care, dup un lung concurs, a reuit s ajung lng Constantin ca soie. .La nunt a participat, firesc, i familia Mariei care, n cele din urm s-au mutat la curtea nmrteasc. ns Constantin a fost necredincios soiei sale dar i mamei dale mpotriva creia a uneltit. Despre acest plan tia i Kesarion Breb care i-a povestit mprtesei Irina, aceasta nchizndu-l pe fiul ei i pedepsindu-l. La aflarea cetii varagii i paznicii s-au rsculat i au reuit s-l elibereze pe Constantin care mai trziu a fost ncoronat nlocuind-o pe mama sa, Irina. Constantin a renegat-o pe soia lui, Maria, i s-a cstorit cu Teodota. Maria a fost alungat n insula Principelor unde aceasta a fost obligat s se prostitueze, timp n care bunicul ei a murit. Dar Maria a asistat numai la moartea i priveghiul bunicului ei pentru c soul ei nu i-a dat voie s se duc i la priveghiul bunicii ei. Dar n tot acest timp, n Bizan poporul aflase de nelegiuirile lui Constantin i l-au detronat n cele din urm. Cnd Kesarion Breb s-a ntors n Dacia, Constantin geja l omorse pe episcopul Platon la fel ca i pe Alexie Moseles. Kesarion a aflat despre detronarea lui Constantin dintr-o scrisoare primit n Dacia. Scria cum c fiului lui Irina i-a fost luat locul pe tron de ctre mama sa care l-a pedepsit. n acest proces, Irina a fost ajutat de varangii i de popor. Astfel Irina a revenit pe tronul Bizanului, iar Maria a aflat toate acestea de la un sol trimis la mnstirea unde aceasta tria. Astfel Kesarion Breb devenise ultimul decheneu. El a ieit pentru a binecuvnta oamenii Daciei, despre care auzise de la slujitorul su, Constantin , c muli susineau ideea ridicrii de mnstiri cretine n Dacia dar c se temeau de fora slujitorului lui Zamolxis.