1. Drama existentiala a omului a fost din totdeauna setea de nemurire și teama de moarte.

Aceast
motiv a fost abordat nemijlocit și în basmul și mitul românesc ,dar și în cel din antichitate și evul
mediu.În majoritatea operelor omul începe să caute acest dar în urma neîmplinirii unei promisiuni sau
în urma morții celor dragi.

A) În “Epopeea lui Ghilgameș”, personajul principal începe să caute nemurirea în urma morții celui
mai bun prieten ,Enkidu.Atunci când Ghilgameș eșuează în misiunea sa, el decide să creeze lucruri
care vor exista atâta timp cât va exista el însuși. Astfel , Ghilgameș reprezintă exemplul tipic al omului
care eșuând decide să rămână toată viața potrivnic destinului.

B) În legenda “Pasărea albastră” în urma făuririi păsării albastre , aceasta făgăduiește tinerețe fără
de bătrânețe meșterului care a adus-o la viață, autorul sfătuie toți copiii să întâlnească această pasăre
măiastră pentru a primi darul nemuririi. În acestă operă observăm că acest privilegiu este acordat doar
celor care tind să creadă în el si care îl acceptă fără a cere mai mult.

C) În basmul “Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte”, Făt-Frumos începe să caute acest
dar în urma neîndeplinirii promisiunii tatălui care nu îi poate da tinerețe veșnică. În aventura sa, Făt-
Frumos găsește tinerețea fără de bătrânețe , dar sfârșește tragic după ce , intrând în Valea Plângerii ,îl
macină dorul de părinți , care îl face să iasă din tărâmul fermecat care îi conferea efemeritatea și astfel
Făt-Frumos moare într-o lume străină lui .

2. Eliade a abordat acest motiv în numeroase nuvele și scurte povestiri , demne de laudă , datorită
pleadei de caracteristici , care pun în discuție legătura dintre real și fantastic. Astfel două dintre ele
sunt operele “Tinerețe fără de tinerețe” și “Les trois graces” în care Eliade pune sub semnul întrebării
adevărata valoare a tinereții și blestemul ce se coboară asupra celor care nu doresc decât viață veșnică .
Există patru concepte esențiale petru a ințelege labirintul operelor literare sau științifice ale lui Eliade.
Primul este dialectica sacru-profan, în care sacrul este integrat profanului, o întalnire neașteptată cu
ceea ce ne mantuiește, dând sens existenței noastre. Al doilea concept este mitul, definit ca "istorie
sacră" ce prezintă un eveniment care a avut loc într-un timp primordial, timp fabulos al începuturilor;
acesta furnizează modele pentru concepția umană, conferă semnificații si valori existenței noastre.Cel
de-al treilea concept este mitul eternei reîntoarceri, frecvent in majoritatea mitologiilor, surprinde
spirala evoluției universului de la cosmogonie, degradarea periodică, la distrugere si refacere succesivă
într-o altă structură. Ultimul concept este fantasticul, o categorie estetică prin care epicul surprinde
ieșirea din banalitatea cotidiană, întalnirea cu sacrul, cu neobișnuitul, răsturnarea percepțiilor si a
reperelor acceptate de legile naturale. 
A ) Un sambure mitic cuprinde si povestirea "Les trois graces" . Eliade abordează viața unui om de
știință care încearcă să demonstreze că autoregenerarea este posibilă și reală doar că a fost uitată.
Astfel, omul de știință prepară un ser pe care îl testează pe 3 femei așa zisele ‘’Cele trei grații” Aglaia,
Italia  și Eufrosina. Înainte de moartea sa, doctorul le pomenește pe cele 3 femei. Una dintre ele,
Eufrosina Mincu relatează că atunci când a fost declarată un caz pierdut, având cancer în fază
terminală, nu a stat mult pe gânduri și a acceptat experimentul. Din cauza faptului că tratamentul nu a
fost dus până la sfârșit, în prima jumătate a anului , pacienta se simte plină de puteri, iar în a doua
îmbătrânește. Tema tratată de Eliade in această nuvelă este tema mitică a întineririi, reprezentând un
vis vechi al omenirii. Ca și tangență putem menționa mitul Persefonei care era nevoită să trăiască în
lumea de sus și în cea de jos în același timp. Nevoită să-și ascundă tinerețea în lumea profană. Ea
trăiește în chinuri groaznice, impusă să oscileze între două lumi total diferite fără a-și da de gol darul
efemerității. Această nuvelă lasă pe gânduri cititorul care nu poate admite existența magicului și
coexistența magiei și a științei. Deși incredibil și de necrezut, astfel de experimente au mai fost
efectuate, unele dintre ele soldăndu-se cu succes. Eliade demonstrează că simbioza dintre magie și
realitate poate avea efecte neașteptate care folosite conștiincios pot fi folosite în viața de zi cu zi.

B) Povestirea “Tinerețe fără de tinerețe” are în vedere viața unui profesor, Dominic de 70 de ani care,
suferind de amnezie, decide să își pună capăt zilelor. În noaptea învierii, acesta este trăsnit de fulger și
ajunge în stare gravă în spital. Ca prin magie acesta nu moare, ba mai mult are loc regenerarea
biologică. Dominic începe să vorbească din nou, iar peste ceva timp își dă seama că poate învăța orice
limbă doar citind câteva cuvinte. El poate învăța în somn, iar după ceva timp vorbește cu propiul eu.
Existența eului este demonstrată prin aducerea unor trandafiri la realitate. Dominic ,aflându-se în
pericol este declarat mort și trimis în Elveția, unde acesta este pus să își relateze experiența într-un
jurnal. Mai mulți oameni dispar misterios, profesorul rămânând singur cu eul său. Peste ceva timp
acesta află despre existența unei tinere , Veronica care are aceași soartă. Îndrăgostindu-se aceștia se
mută pe o insulă , dar se despart deoarece Dominic provoca un efect invers întinerii Veronicăi. Atunci
când viața sa devine din ce în ce mai grea, profesorul se întoarce în orașul său natal, unde este răpus de
bătrânețea ce avansase rapid odată cu revenirea sa. Observăm că omului nu îi este dat să poată trăi
veșnic din cauza sufletului ce nu se supune acelorași legi. Dacă fizicul poate fi conservat, sufletul se
descompune din cauza inferiorității minții umane în fața misterelor lumii. Mircea Eliade reușește să
arate că dorința de a deveni nemuritor este o simplă capcană, care îndeplinită are consecințe grave.

3. Eliade este un edificator de mister. Așa cum am spus, prin operele sale sunt redate probleme ale
vieții cotidiene văzute prin prisma unui om care nu caută răspunsuri, ci mai degrabă caută magie în
orice întrebare. Motivul întinerii a fost adaptat și de către autori străini precum Charles Perrault în
povestea “Frumoasa din pădurea adormită” sau H.G.Wells în “Când se va trezi cel care doarme”
cunoscuți pentru cărți cu un puternic substrat învăluit de mister. În aceste două povestiri, care se referă
la revenirea la viață după un lung somn ce le-a conferit personajelor principale tinerețe, sunt adaptate
mai multe detalii comune tuturor lucrărilor ce abordează motivul tinereții fără de bătrânețe, dar în ele
personajele sfârșesc într-o lume străină lor. Dacă în “Frumoasa din pădurea adormită” prințesa trăiește
fericit până la sfârșitul vieții cu prințul ce a sărutat-o, în romanul “Când se va trezi cel care doarme”
personajul principal, Graham, ajunge bogat după ce revine la viață după 200 de ani de somn profund și
se adaptează la viața cotidiană. În concluzie, pot afirma că Eliade împreună cu ceilalți autori ce au
abordat acest motiv lasă să domnească semnul întrebării asupra dorinței omului de a fi nemuritor, din
cauza obstacolelor care l-ar face să degradeze spiritual mult mai repede decât fizic. Mircea Eliade
conferă motivului tinereții fără de bătrânețe o alură negativă prin soarta personajelor care primind ceea
ce își doreau, delirează și decid să își pună capăt zilelor. Pe această notă doresc să afirm, că firea
umană a fost și va fi întotdeauna atrasă de imposibil, dar atunci când până și acesta devine posibil
realizăm cât de trecătoare este ființa omului în contextul veșniciei misterului. Moartea este o realitate
inevitabilă de care nu este rațional să ne temem.