Slănină Laurențiu cl 11R

Referat la fizică
al elevului Slănină Laurențiu
Tema:Supraconductibilitatea
Definiție: Supraconductibilitatea este un fenomen în care rezistența electrică a unui
material conductor devine zero, dacă temperatura sa este mai mică decât o anumită
valoare specifică materialului, numită temperatură critică. Supraconductibilitatea
apare într-o mare varietate de materiale, inclusiv elemente simple, cum ar fi staniu și
aluminiu, aliaje metalice diferite, unii semiconductori puternic dopaţi, și anumiți
compuși ceramici care conțin planuri de atomi de cupru și oxigen. Această ultimă clasă
de compuși, cunoscută sub numele de  cupraţi, sunt superconductori de înaltă
temperatură. Supraconductibilitatea nu apare în metalele nobile, cum ar fi aur și
argint, nici în metale feromagnetice, cum ar fi fierul (deși de fierul poate fi transformat
într-un supraconductor prin supunerea acestuia la presiuni foarte mari).

Istoric :Supraconductibilitatea a fost descoperit în 1911 de către Onnes, care a

studiat rezistivitatea mercurului solid la temperaturi criogenice, folosind heliu lichid
descoperit recent ca un agent frigorific. La temperatura de 4.2K, el a observat că
rezistivitatea a dispărut brusc. Pentru aceasta descoperire, el a fost distins cu Premiul
Nobel pentru Fizică în 1913.În deceniile următoare, supraconductibilitatea fost
descoperită în mai multe alte materiale. În 1913, s-a descoperit că plumbul
supraconduce la 7K, iar în 1941 a fost găsit nitrura de niobiu ca supraconductor la
16K.Următorul pas important în înțelegerea supraconductibilităţii a avut loc în 1933,
când Meissner și Oschenfeld au descoperit că supraconductorii resping câmpurile
magnetice aplicate, un fenomen care a ajuns să fie cunoscut sub numele de efectul
Meissner. In 1935, F. și H. Londra au arătat că efectul Meissner este o consecință a
minimizării energiei libere electromagnetice transportată de curentul supraconductor.
 Slănină Laurențiu cl 11R

În materiale supraconductoare, caracteristicile de supraconductibilitate apar atunci

când temperatura T este coborâtă sub o temperatură critică Tc. Valoarea acestei
temperaturi critice variază de la material la material. Supraconductorii convenționali
au, de obicei, temperaturi critice de la mai puțin de 1K la aproximativ 20K. Mercurul
solid, de exemplu, are o temperatură critică de 4.2K. Din 2001, cea mai mare
temperatura critică găsită pentru un supraconductor convențional este de 39K pentru
borura de magneziu (MgB2), cu toate că acest material afișează suficiente proprietăți
exotice pentru a exista dubii despre aceasta clasificarea sa ca un supraconductor
„convențional”. Supraconductorii cupraţi pot avea temperaturi critice mult mai mari:
YBa2Cu3O7, unul dintre primii supraconductori cupraţi descoperiţi, are o temperatură
critică de 92K, și cupraţii pe bază de mercur au temperaturi critice mai mari de 130K.
Explicația pentru aceste temperaturi critice ridicate rămân necunoscute.Debutulul
supraconductibilităţii este însoțit de schimbări bruște ale diverselor proprietăți fizice,
care este semnul distinctiv al unei tranziții de fază. De exemplu, capacitatea termică
electronică este proporțională cu temperatura în regimul normal (non-
superconductor). În zona de tranziție supraconductoare, aceasta suferă un salt
discontinuu și, ulterior, încetează să mai fie liniară. La temperaturi scăzute, acesta
variază în schimb ca e-α/T pentru unele α constante. (Acest comportament exponențial
este una dintre dovezile pentru existența diferenței de energie.)

Comportamentul de capacitate termică (C) și rezistivitate (ρ) în zona de tranziție a fazei supraconductoare

Efectul Meissner dispare atunci când câmpul magnetic aplicat este prea mare.
Supraconductorii pot fi împărțiţi în două clase după cum se produce această
defecțiune. În supraconductori de tip I, când supraconductibilitatea dispare brusc
atunci când puterea câmpului aplicat crește peste o valoare Hc critică. În funcție de
geometria probei, se poate obține o stare intermediară constând din zone de material
normale care transportă un câmp magnetic amestecat cu zone de material
superconductor care nu conține niciun câmp. În supraconductorii de tip II, creșterea
câmpului aplicat peste o valoare critică Hc1 conduce la o stare mixtă, în care o cantitate
 Slănină Laurențiu cl 11R

tot mai mare de flux magnetic penetrează materialul, dar nu mai rămâne nicio
rezistență la trecerea curentului electric, atât timp cât curentul nu este prea mare. La
un al doilea nivel de câmp critic Hc2, supraconductibilitatea dispare. Starea mixtă este
de fapt cauzată de vârtejuri în superfluidul electronic, uneori numite „fluxoni”,
deoarece fluxul transportat de către aceste vârtejuri este cuantificat. Supraconductorii
cei mai puri elementari (cu excepția niobiului) sunt de tip I, în timp ce aproape toţi
supraconductorii impuri și compuşi sunt de tip II.

Variația câmpului magnetic intern (B) cu câmpul magnetic exterior (H) aplicat pentru supraconductorii de tip I și de tip
II

Utilizări :Unele inovații tehnologice care beneficiază de descoperirea

supraconductibilității includ magnetometrele sensibile bazate pe SQUID,
circuitele digitale (de exemplu, bazate pe logica RSFQ), imagistica prin
rezonanţă magnetică, magneții de direcționare a fasciculelor în acceleratoare
de particule, cablurile de transmisie a energiei electrice, și filtrele de microunde
(de exemplu, pentru stațiile de bază din telefonia mobilă). Viitoare aplicații
industriale și comerciale promițătoare includ transformatoare pentru stocare de
putere, motoare electrice, precum și dispozitive de levitaţie magnetică. Cele mai
multe aplicații folosesc supraconductori convenționali bine cunoscuţi, dar este
de așteptat ca supraconductorii de temperatura înaltă să devină curând mai
ieftini în multe cazuri.
 Slănină Laurențiu cl 11R

Supraconductibilitatea la un cuprat cu temperatura critică ridicată