APLICATII PRACTICE ALE MAGNETILOR

SI ELECTROMAGNETILOR
 Trenul cu levitaţie magnetică

 Un tren cu levitaţie magnetică**, sau Maglev, este un tren care

utilizează câmpuri magnetice puternice pentru a-şi asigura
sustentaţia* şi a avansa. Spre deosebire de trenurile clasice, nu
există contact cu şina, ceea ce reduce forţele de frecare şi permite
atingerea unor viteze foarte mari (anumite sisteme ajung la 550
km/h). Deoarece nu pot fi folosite cu infrastructura
existentă,trenurile Maglev trebuie concepute de la 0. Termenul de
maglev nu se referă numai la vehicule, ci şi la interacţiunea dintre
acestea şi calea de rulare.
 Această interacţiune este foarte importantă, fiecare componentă
fiind proiectată în funcţie de cealaltă pentru a crea şi controla
levitaţia magnetică. Diferitele tehnologii maglev sunt mai mult sau
mai puţin asemănătoare, în funcţie de producător. Liderii mondiali
în domeniu sunt companiile germane Siemens şi ThyssenKrupp cu
sistemul Transrapid
 Magnetoterapia
 Magnetoterapia se bazează pe întelegerea relaţiei dintre magnetism - în sens tradiţional - şi
câmpurile electromagnetice ale corpului uman, combinată cu interacţiunile
electromagnetice prezente în mediul înconjurător. Terapia presupune aplicarea pe diverse
zone ale corpului a magneţilor de anumită putere, care afectează fluxurile ionice şi
electromagnetice umane, facilitând, astfel, vindecarea sau ameliorarea stării fizice.
 Comform specialiştilor, branţurile, brăţările, colierele, saltelele şi pernele magnetice pot
înlătura sau alina orice afecţiune, de la artrită la cancer. Unii specialişti au sugerat că
consumul de apă magnetizată poate trata sau preveni boli variate. Americanii cheltuiesc
500 de milioane de dolari pe an pentru tratamente magnetice, iar la nivel global, oamenii
cheltuiesc anual 5 miliarde de dolari pe aceste tratamente.
 Multe personalităţi şi-au tratat bolile prin magnetoterapie,ca de exemplu:
 Regina Cleopatra purta un talisman magnetic pentru a-şi păstra tinereţea şi frumuseţea.
 Regina Elisabeta I, care suferea de artrită, a fost vindecată de doctorul ei personal cu
ajutorul magneţilor.
 Rezonanţa magnetică (RMN) – diagnostic de
performanţă
 Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM sau RMN) reprezintă o
investigaţie modernă, foarte performantă, ce oferă informaţii mai
precise decât radiografia, ecografia sau tomografia computerizată.
 IRM-ul foloseste un câmp magnetic foarte puternic şi unde de
radiofrecvenţă pentru a oferi imagini ale diferitelor organe şi
ţesuturi ale corpului. În anumite situaţii, pentru o mai bună
vizualizare a organelor, se pot folosi substanţe de contrast.
 IRM-ul este folosit pentru diagnosticarea unei mari varietăţi de
afecţiuni.
 Practic, tot corpul poate fi cercetat cu acestă investigaţie, iar
modificările patologice sesizate sunt dintre cele mai mici.
 Cum se desfasoara examinarea
 Înainte de a fi introdus în aparatul de rezonanţă magnetică, pacientul trebuie să înlăture orice obiect
metalic pe care îl are asupra sa: ceas, monede, agrafe de păr, bijuterii, pălci dentare, dispozitive de auz,
carduri.
 În timpul testului pacientul trebuie să stea întins pe o masă, nemişcat, şi să efectueze comenzile pe care
medicul i le cere.
 Testul durează de regulă între 30 şi 60 de minute însă se poate prelungi în funcţie de ceea ce se
investighează.
 Pacienţii care se simt incomfortabil în interiorul magnetului trebuie sedaţi pentru a se relaxa, sau pot fi
investigaţi în aparate care au magnetul deschis (nu înconjoară în totalitate corpul).
 Investigaţia nu produce durere, însă uneori poate aparea o senzaţie de răceală sau caldură, furnicături,
dificultăţi de respiraţie, greaţă, ameţeală.Există mai multe tipuri de IRM, specializate pe diferite segmente:
IRM de difuzie, Angio- RMN, IRM funcţional, fiecare dintre acestea având o aplicabilitate restrânsă.
 Deşi este o metodă diagnostică extrem de utilă şi cu foarte multe indicaţii, investigaţia prin rezonanţă
magnetică rămâne totuşi un examen destul de scump şi disponibil doar în marile centre medicale.
 Soneria electrică

 Când apăsăm un buton al unei sonerii

electrice,curentul traversează bobina unui
electromagnet şi atrage un braţ de metal.
 Pe măsură ce braţul se mişcă, pierde contactul cu
punctul prin care trece curentul electric şi circuitul se
întrerupe.
 Braţul este dus la loc cu ajutorul unui resort şi face un
ciocănel să lovească clopoţelul.Apoi,ciclul se reia.
 Electromagnet industrial

 Electromagneţii foarte puternici sunt folosiţi în industria

oţelului, pentru a ridica încărcături mari. Când curentul trece
printr-o bibină de sârmă, fierul este magnetizat.
 El atrage oţelul ,care poate fi mutat dintr-un loc în altul.Când
curentul este întrerupt , electromagnetul eliberează încărcătura.
Atunci când curentul se întrerupe brusc bobina îşi pierde
proprietăţile electromagnetice şi toată sarcina electromacaralei
va cădea.
  Pentru preîntâmpinarea unor astfel de accidentese folosesc nişte
sisteme de siguranţă din oţel care împiedică sarcina să cadă.
 Nu se pot transporta mase de fier incandescent cu astfel de
macarale pentru că fierul incandescent îşi pierde proprietăţile
magnetice.
 Busola sau compasul

 Busola sau compasul ( italiană com-pasus)este un

Instrument de măsură pentru determinarea punctelor cardinale,
indicând Polul Nord şi Polul Sud magnetic.
 Egiptenii au descoperit pentru prima dată busola. Busola sau acul
magnetic a fost deja cunoscut în timpul împăraţilor din China.
 Pe atunci busola consta dintr-o piatră magnetică legată de un fir de
aţă pentru a se putea roti liber.
 Mai târziu apar formele de busole mai specializate.
 Primul desen al unei busole sub forma unui peşte care pluteşte este
în Wu Ching Tsung Yao din 1044. În carte se descrie cum este fierul
încălzit şi bătut pentru a menţine magnetizarea termo- rezistentă.
Prima menţiune clară a folosirii magneţilor în busolă este în Shen
Kua din 1088.
 Busola poate fi clasică sau numerică.
 Cea clasică se compune dintr-o capsulă transparentă şi
etanşă care conţine un lichid uleios, în care se roteşte,
fixată pe un pivot, o săgeată magnetizată, colorată, de
obicei, în roşu şi negru, capătul roşu indicând Polul
Nord, iar cel negru (albastru) Polul Sud.
 Fundul capsulei poate fi liniat, cea ce permite o
poziţionare simplă pe hartă, uşurând astfel găsirea
Nordului şi orientarea pe hartă în spaţiu.