Mituri si semnificatii

       In nuvela sunt prezente o diversitate de mituri, printre care se numara: mitul initierii (personajul parcurge un
drum initiatic, comparabil cu un labirint, dinspre viata spre moarte, dinspre profane spre sacru), mitul iesirii din timp
si spatiu (intrarea lui Gavrilescu la tiganci echivaleaza cu iesirea din timpul si spatial real si intrea intr-un timp si
spatiu mitic; casa tigancilor reprezinta un vid de timp si spatiu), mitul lui Cerber (Cerberul era paznicul de la poarta
Infernului, si poate fi intruchipat de baba), mitul lui Caron (Caron era luntrasul ce trecea sufletele celor morti peste
apa Styxului, si poate fi intruchipat de birjar), mitul ielelor (legende spune ca cine le vede dansand moare; in nuvela
pot fi intruchipate de cele trei fete alese de Gavrilescu; ele mai pot reprezenta ursitoarele sau preotesele), mitul
iubirii- al sufletelor pereche (cei doi, Gavrilescu si Hildegard se intalnesc dupa moarte, in eternitate), mitul logousului
(cuvantul are puterea de a imagina o lume), mitul lui Orfeu (Orfeu era un muzicant cu har care coboara pe taramul
celalalt pentru a o salva pe Euridice; in cazul din nuvela- Gavrilescu cuboara in Infern pentru a o salva pe pe
Hildegard), mitul tineretii fara batranete (cei doi Gavrilescu si Hildegard, dupa ce se reintalnesc si pleaca impreuna
spre padure cu birjarul,ei raman vesnic tineri)

Simboluri

       Pe parcursul nuvelei se regasesc o serie de simboluri: cifre magice (cifra sapte -a saptea usa- semnifica zilele
saptamanii; sapte ori sapte rezulta 49 de ani –varsata pe care o avea Gavrilescu; doisprezece –reprezinta un an
cosmic, ceea ce inseamna ca Gavrilescu revine prein locurile unde a trait; 21-reprezinta perioada de cand se constuise
casa tigancilor); tramvaiul este un simbol al lumii reale, cafeaua este simbol al luciditatii, apa reprezinta raul uitarii
(apa Lethe), padurea reprezinta moartea, casa tigancilor reprezinta purgatorial, spatial initiatic, Hildegard reprezinta
un simbol al luptei, al provocarii, iar Elsa reprezinta repaos spiritual, comoditate, si in ultimul rand palaria este simbol
al concretului, profanului.

Simboluri:

EVADAREA
Evadarea face parte din esenta umana;este o conditie a devenirii si in ultima instanta o obligatie.Evadarea scriitorului
reprezinta aici si o parabola despre salvarea sufletului incorsetat si obligat la rutina,caci actiunea este plasata intr-o
perioada de constrangeri si limitari,sub dictatura comunista.In planul lumii profane evadere inseamna moarte,iar
pentru Gavilescu moarte-nunta reprezinta tot un mod de evadare.

FEMININUL
Feminitatea este asociata simbolic cu sufletul lumii si este considerata un principiu al nasterii si al mortii.Nunta in
moarte proiecteaza o cale de salvare.

GHICITUL
Ca proba initiatica ,deschisa din capacitatea omului de a-si gasi intuitiv drumul ,ghicitul se fixeaza in scrierile lui Eliade
intre clarviziune si joc.Tipica in acest sens este experierenta lui Gavrilescu,care dobandeste dreptul de a iesi din
labirintul mortii prin exercitarea intuitiei lui de artist.Personajul are constiinta rutinarii sale si intuitia vaga a
salvarii,insa nu-si cunoaste drumul pentru ca nu si-a urmat impulsurile sufletesti.Din acest motiv tigancile il supun
unui joc in care trebuie sa ghiceasca ,adica sa-si reactiveze intuitia atrofiata.Ghicitul nu presupune pregatire
speciala,initierea intr-un mestesug oracular,ci doar un joc al norocului si al intamplarii.

GRADINA
Tot o proiectie a labirintului,gradina este un loc de initiere,dar si o imagine traditionala a paradisului de dincolo de
moarte.Eliade vorbeste adeseori despre simbolismul gradinilor de vara,ca locuri ale desfasurarii lumesti,in care
oamenii se pregatesc fara sa stie pentru intelegerea secretului capital.Betia,cantecul lautaresc in general, petrecerea
alaturi de oameni necunoscuti reprezinta in viziunea lui un mod de cunoastere si pregatire.

HAOSUL 
Gavrilescu,de pilda,rataceste prin labirint printe obiecte a caror forma o percepe vag;trairea sa seamana cu o
mistuire,cu moartea, dar legaturile sale cu lumea nu au fost definitiv intrerupte;el primeste semne ale unei vieti ce
continua fara el ,aude:”voci si zgomote si scaune trase pe parchet,parca un intreg grup s-ar fi ridicat de la masa si s-ar
fi indreptat spre el”.De aceea haosul genereaza o renovare a personajului in acelasi univers de care el este prins ,insa
intr-o alta durata istorica,iar transformarile pe care timpul le-a operat sunt atat de derutante ,incat pentru Gavrilescu
inseamna tot haos,o dereglare a lumii pe care numai el o simte,intucat doar lumea lui interioara se recreeaza intr-o
alta dimensiune:in moarte.
HIEROFANIA 
Termenul defineste semnul purtator al sacrului,indumnezeirea unui spatiu ,unui lucru,savarsirea constienta sau nu a
unei actiuni care permite imersiunea in misterele capitale.Bordeiul tigancilor (La tiganci) este purtator al unui secret
ce se pastreaza de la inceputul lumii sau contine”in nuci” creatia insasi.In “Sacrul si profanul”,Eliade afirma :”Pentru a
reda manifestarea sacrului,am propus termenul de hierofanie, care este comod, cu atat mai mult cu cat nu implica nici
o precizare suplimentara: el nu exprima decat ceea ce este implicat in continutul lui etimologic, anume ca ceva sacru
ni se arata”.
De asemenea, hierofania reuneste contradictiile lumii, caci orice manifestare a sacrului in lume ofera sansa
transcenderii, prin anularea si armonizarea contrariilor. Toate hierrofaniile sunt si simboluri, pentru ca inchid in ele
secretul unui paradox.

HIEROFANTUL
Cel care reveleaza sacralitatea, preot, initiat, detonator al unui mister capital, hierofanul este asimilat, in opera lui
Eliade, in special cu oficialul spectatorului. Hierofanul este preotul care oficiaza initierile secrete, care ii desemneaza
pe cei alesi.

IUBIREA
Gavrilescu poarta in subconstient o iubire ratata si pe care o va regasi dincolo de moarte. Iubirea ilustreaza principiul
lumii, este un mod de impacare a contrariilor, anuleaza cele doua elemente ale vietii(femininul si masculinul) si
contine promisiunea unei finite noi. Prin iubire se reface androginia initiala a universului, iar acest simbol al unitatii
ascunde aspiratia spre paradisul pierdut, spre varsta de aur a omenirii, spre timpul pur, de dinainte de inceputul
istoriei.La Eliade,iubirea este posibila doar in moarte,caci moarte inseamna intoarcere la origini, recuperare a fiintei
eterne.Iubirea profana este nesemnificativa ,vremelnica.

JOCUL
Gavrilescu este prins intr-un joc pe care nu-l cunoaste si pe care nu-l ia in serios.In acest caz jocul contine un mesaj
pentru care eroul nu este pregatit.Personajul si-a tradat iubirea,ori jocul tigancilor incearca sa-i trezeasca acest
sentiment refulat.Pentru el,moartea presupune refacerea unitatii primordiale si prin ea reintegrarea in spatial a
eternitatii-padurea verde.

LABIRINTUL
Simbol al vietii,labirintul este spatiul tenebros, dar regenerator din trupul marii zeite,forma a imaginarului nascator
de excese si proiectie a infinitului.Labirintul este creat din rapantii,ofera posibilitati de alegere,presupune
probe,incercari si ispite,experiente in care ratiunea este inutila.O parabola bine configurata apare in “La tiganci”,unde
Gavrilescu devine prizonierul unui univers labirintic.Intrarea lui in bordeiul cu multe cotloane este asociata cu o
regasire,dar sugereaza si sentimentul abandonului care naste revolta.Parasit de cele trei fete ,personajul incearca sa
gaseasca drumul cel bun urmarind peretele unui paravan care pare nesfarsit,iar momentul in care apare dincolo de
acest paravan,sufocat de caldura se dezbraca.Nuditatea inseamna parasirea formei si individualitatii,conditie pe care
Gavrilescu o accepta greu ,cu teama si apoi cu resemnare.
Gavrilescu impins de frica,inaintand cu prudenta ,alergand din instinct ,reuseste sa ajunga in ultimul moment intr-un
coridor semiluminat,probabil aproape de poarta celeilalte vieti,si capata sansa de a fi imbracat din nou, aproape
impotriva vointei sale,dupa cum ii spune baba.Instinctiv, pleaca si rataceste in lumea existentei istorice pentru a se
putea intoarce si a regasi paradisul sau nunta cu Hildegard.Experienta lui Gavrilescu echivaleaza cu initierea in
moarte, caci « a iesi si a intra intr-un labirint este ritual initiatic prin excelenta; si totusi,orice existenta, chiar si ea mai
linistita, poate fi asimilata cu inaintarea intr-un labirint ».Ratacirea in bordeiul tigancilor contine un mesaj si un
avertisment asupra lumii profane, deoarece, intors in realitatea istorica, eroul afla un alt labirint: in locurile conuscute
sunt alti oameni si alte posibile drumuri.

LIBERTATEA
In general, Eliade vorbeste despre libertatea absoluta, tine de conditia umana si trebuie cucerita ca toate libertatile
castigate de om de-a lungul istoriei. Numai ca sensul libertatii eliadesti se intemeiaza spre o cunoastere ritualica.De
aceea, personajele lui Eliade se pregatesc prin teatru ritualic pentru a-si redobandi conditia fireasca de fiinte libere la
modul absolut.

LUMINA
Gavrilescu este lovit de lumina, inainte de a patrunde in universul miraculos de la tiganci. Intalnirea cu lumina este
anticipata prin povestea despre colonelul Lawrence, pe care”arsita” Arabiei “l-a lovit ca o sabie”.Obsedat de aceasta
fraza auzita intamplator, Gavrilescu isi traieste experienta mortii ca pe o lumina”alba,incandescenta,orbitoare” si care
ii declanseaza anamneza.Sub imperiul luminii, Gavrilescu isi aduce aminte de ziua insorita din Charlottenburg, adica
de momentul in care si-a abandonat adevaratul destin.Lumina zilei, cu precadere a ceasului halucinant care este
amiaza, proiecteaza fiinta intr-un univers magic.Si libertatea individuala este reprezentata prin simbolul luminii.

MOARTEA
Gavrilescu,un musician ratat ,care a trait cu sentimentul inutilitatii,considerandu-se pedepsit pentru pacatele lui , « isi
percepe si moartea ca pe o ratare » .Moartea sa inseamna ,in primul rand ,anularea acestui sentiment al
mediocritatii;el este condamnat sa-si traiasca in labirintul intunecat toate dorintele ratate,apoi i se deschide poarta
mortii.De aceea ,pentru el moartea este mai intai o atingere,apoi un fior si in cele din urma o constrangere.Pentru
Gavrilescu ,moartea nu inseamna lumina;el isi gaseste mireasa (pe Hildegard),dar pornesc spre padure,adica spre un
alt labirint,in care este condamnat sa-si traiasca iubirea ratata,sa simta aripa,fiorul si necrutarea mortii si abia dupa
aceea sa ajunga la fereastra luminata,adica la implinirea armoniei prin nunta mioritica.Povestea sa ilustreza frica
normala de moarte.

NUMERELE
La Eliade,apar o serie de numere simbolice,a caror semnificatie se pastreaza ,de regula,in sfera mitului.In “La tiganci”
aproape toata experienta lui Gavrilescu este subliniata prin numere semnificative;el merge cu tramvaiul de trei ori pe
saptamana,numar al tuturor ritualurilor si al hierofaniilor;tot odata ,in traditia folclorica ,trei este si semnul
echilibrului si al perfectiunii.In aceeasi nuvela ,sapte,cifra a creatiei anunta regenerarea personajului dincolo de
moarte ,caci mireasa se afla in a saptea camera.Tigancile s-au stabilit in Bucuresti de 21 ani,adica de trei ori
sapte,semn al creatiei perfecte,caci lui Gavrilescu i se da sansa renasterii.

POARTA
Simbol al ambiguitatii,loc al plecarilor si al sosirilor,legatura intre lumi si intre stari ale fiintei.Usa pe care o deschide
Gavrilescu are sens mioritic;prin regasirea perechii destinate,dincolo de usa inchisa,el capata dreptul de a iesi din
labirintul mortii,spre padurea verde,adica spre eternitate.

RAIUL
In gandirea arhaica,raiul nu este doar un spatiu al perfectiunii,ci o stare, « singura importanta care precede actuala
conditie a omului »Padurea verde devine o proiectie a raiului in nuvela “La tiganci’’,care se incheie cu plecarea
perechii reunite spre padurea paradisului.

RATAT
In planul vietii sociale sau in cel al istoriei individuale,ratarea declanseaza revolta sau preocuparea pentru universul
interior,ceea ce obliga la cautarea altor cai de devenire.Gavrilescu este profesor de pian care traieste din
meditatii,impacat cu ideea ca plateste pentru pacatele sale.Invinuirea vaga,compatimitoare si ironica pe care si-o
aduce,provine din nostalgia iubirii ratate.El si-a gasit perechea ursita ,pe Hildegard,dar a fugit din cauza unor ratiuni
marunte si lase.Si-a impus sa uite si sa se resemneze,insa in fiinta sa profunda sentimentul s-a pastrat intact.Inainte de
a intra in curtea tigancilor,are senzatia ca a mai trait o astfel de zi,iar apoi isi aminteste ca era ziua in care o parasise
pe Hildegard.Moartea sa inseamna regasirea iubirii pierdute,adica tocmai ceea ce ratase in timpul vietii.

SETEA
Expresie a conditiei umane ,setea dubleaza tendinta naturala a devenirii: « cu cat omul sufera mai mult,cu atat e mai
insetat de Dumnezeu,de adevar ,de liniste,de iubire ».Setea topeste fiinta,o aduce la starea impersonala, nediferentiata,
de samanta. Gavrilescu, desi avertizat sa nu bea prea multa cafea,el cere si apa, si isi potoleste setea band direct din
cana,satisfacandu-si setea intrand in starea de disolutie si in moarte.

IELELE
Ielele sunt fapturi feminine supranaturale intilnite in mitologia romaneasca, foarte raspindite in superstitii, carora nu
li se poate stabili insa un profil precis, din cauza marii diversitati a variantelor folclorice. Totusi, cel mai frecvent,
Ielele sunt descrise ca niste fecioare zanatice, cu o mare putere de seductie si cu puteri magice, avind aceleasi atribute
ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar si ca Sirenele. Ielele locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, in munti, pe
stinci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspintii, scaldindu-se adesea in izvoare. Se crede despre ele ca apar in
special noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, maluri de riuri, rascruci,
vetre parasite sau chiar in vazduh, dansind goale, numai cu sinii goi, cu parul despletit, mai rar cu vestmint de zale sau
infasurate in valuri transparente si cu clopotei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat
ramine ars ca de foc, iarba nemaiputind creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind pirlite; mai tirziu,
cind iarba rasare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecata, nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic
inmultirii ciupercilor din specia "lingura zinei". Ielele apar uneori cu trup, alteori sint doar naluci imateriale, cu aspect
iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezinta tinere si frumoase, voluptuoase si seducatoare,
nemuritoare, zburdalnice pina la delir, vindicative si rele, fara a fi totusi structural malefice.

NUCUL
Arbore demonic in folclorul si credintele vechi si noi, ale multor popoare. Dupa Talmud, fiecare craca de nuc are noua
frunze si in fiecare frunza se ascunde un demon. In aria noastra culturala, nucul nu se planteaza in curte, deoarece sub
nuc nu creste nimic altceva. Mai exista credinta ca cel care va planta un nuc va muri in momentul in care grosimea
tulpinii sale atinge pe cea a grumazului omului.

CAFEAUA poate fi :

AHERON
Fluviu infernal in mitologia greaca, ale carui ape fac pe oricine le traverseaza sa-si uite trecutul. Numele fluviului
repeta numele zeitei uitarii. Ea strabate campiile Elizee, iar umbrele mortii lor, ajunse acolo sunt obligate sa bea din
apa fluviului spre a-si anihila orice amintire.

STYX
Fluviu infernal in mitologia greaca. Grecii credeau ca apa otrvita a Styxului e in stare sa dizolve orice nava din orice
material. Zeii greci jurau pe Styx, iar divinitatea care-si calca juramantul era privata un an de dreptul la viata, iar alti
noua ani de orice relatie cu ceilalti zei.

Baba poate fi:

CERBERUL
Caine monstruos din mitologia greaca care avea misiunea eterna de a veghea intrarea in Infern a umbrelor celor morti
si de a nu permite nimanui iesirea in lumea umana; ingaduind numai intrarea umbrelor, nu si a oamenilor vii; ca orice
bun caine de paza, care ii lasa pe straini sa patrunda pe teritoriul sau, controla mai cu seama iesirea, nelasandu-i sa
plece. El era imaginat cu trei, rareori cu o suta de capete.

Fetele pot fi:

PARCELE
Sunt armature ale marelui cosmos, ca si cele ale micului cosmos, care concentreaza cele trei calitati ale fiintei, forme
fundamentale ale zeitei-radacina. Tiganca poate fi Tamas(simbolizata de negru), grecoaica este Sattwa(simbolizata de
alb), evreica este Rajas(simbolizata de rosu). Sunt Tamas, descendenta, intunecata, insumand in ea posibilitatile de
inertie si de ignoranta, goana dupa indeplinirea dorintelor, tendintele materialiste, faza de “inspiro”; Sattwa, tendinta
ascendenta, luminoasa, cu nazuinta de reintegrare in principiu, dorinta de evolutie tendintele mistice, sufletul, faza de
“inspiro”; Rajas, expansiva, pasionala, epuizand amploarea, adica dimensiunea orizontala, neutralitate, spiritual, faza
de “apnce”.

Caracterizarea personajului principal

       Profesorul Gavrilescu este protagonistul nuvelei si un personaj fantastic prin ambiguitatea constructiei.

Caracterizarea directa este realizata de catre narrator (doar detaliul despre varsta), de personaje (baba din gradina
tigancilor ii spune: “esti muzicant”, jignindu-l deoarece el se considera artist), si prin autocaracterizare (“pentru
pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost de totdeauna arta pura. Traiesc pentru suflet.”)

Caracterizarea indirecta se realizeaza prin semnificatia numelui (Gavril ce inseamna omul lui Dumnezeu -el este alesul
si “escu” inseamna demitizare-a inlatura un mit). In relatiile cu ceilalti este timid, introvertit, confuz, iar din fapte
reiese ca Gavrilescu este prototip al insului rata atat pe plan professional cat si sentimental.

Caracterizarea lui Gavrilescu

Numele personajului este sugestiv pentru existenta si caracteristicile acestuia.Numele provine de la Arhanghelul
Gavril, sugerand aspiratia spre o existentaspirituala inalta. Personajul visa “arta pura”, probabil sa atinga perfectiunea
inmuzica sau in arta interpretarii la pian. Nu a reusit acest lucru si a devenit unmodest professor de pian si a ramas
toata viata un om comun, un anonim, lucrureflectat de terminatia numelui sau “-escu”. Gavrilescu este un personaj call
(esteatras de lumea sacrului dar nu intelege ce i se intampla).Este un orfeu ratat care incearca sa-si compenseze
esecurile prin refugiul inreverie.. Este genul anonimului dominat de teama si care nu s-a implinit niciprofesional si nici
existential.Eroul a urmat studii universitare in Germania si si-a dorit sa ajunga in domeniulmuzicii, fie un mare
compozitor , fie un pianist celebru. Declara mereu ca a visat“arta pura” , insa s-a complacut in statutul de profesor de
pian care pregatea inparticular copii din familiile bogate.Daca personajul ar fi activat intr-o institutie ( scaoala,
facultate) s-ar fi implinitprofessional pentru ca ar fi pregatit copii care puteau sa devina oameni celebri.Statutul sau
este acela al omului comun care castiga modest de la oamenii bogati.Gavrilescu nu s-a realizat nici material, el a trait
aproape de saracie.banii castigati din lectiile de pian nu i-au permis o existenta deosebita. A locuit toataviata intr-o
casa extreme de modesta, nu si-a permis nici un excess au vreo palcere.Nu a frecventat nici cafenelele, nu a fost nici
macar la carciuma. Sigurul lucru deprêt pe care l-a avut el si Elsa a fost un pian.Exista doua femei in
viata protagonistului Hildegard, iubirea adevarata, , pe carea considerat-o “femeia vietii sale”,si banala Elsa, femeia
rutinei cotidiene intalnitaprin hazard cu repercursiuni nefaste asupra existentei artistice a eroului, care ilhranise de
cateva ori pentru ca era student sarac. Casnicia lui nu este fericita, areun aspect formal. In plan afectiv, Gavrilescu a
avut deceptii. Totul s-a datorat friciisale si sentimentului de datorie gresit inteles. A iubit-o pe Hildegard In
modinexplicabil o paraseste pentru ca se simtea dator fata de Elsa.Cei doi soti nu au avut sentimente profunde unu
fata de celalalt si s-au acceptatreciproc. Elsa e o femeie simpla, fara pretentii intelectuale. Atasamentul ei fata
deGavrilescu a fost de suprafata, dovada in acest sens este faptul ca ea pleaca rapidin Germania la rude, dup ace
Gavrilescu dispare.Personajul lui Mircea Eliade nu s-a realizat nici in plan social sau uman. El nu aavut urmasi si nici
nu a reusit sa se integreze mult in societate. Nu a avut prieteni,iar relatiile de rudenie sunt aproape inexistente. Ne
facand nicim deosebit, nu aintrat in memoria colectiva. Vecinii nu isi amintesc de el, iar ceilalti cu care a venitin
contact l-au uitat foarte repede.

GAVRILESCU
 

- personaj principal de nuvela fantastica -

- personaj fantastic -
- personaj de proza contemporana  -

"La tiganci",
de Mircea Eliade
- nuvela fantastica  -

    Scrisa la Paris in 1959, nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade (1907 - 1986) a aparut pentru prima oara in anul 1962 in revista
"Destin" de la Madrid, iar la noi in 1967, in revista "Secolul XX", fund apoi inclusa in volumul "La tiganci si alte povestiri", cu un
studiu introductiv de Sorin Alexandrescu.
    Nuvela face parte din creatia literara contemporana, este o nuvela fantastica, scrisa dupa al doilea razboi mondial, perioada in
care Eliade ilustreaza ideea ca opozitia dintre real si ireal, dintre sacru  si profan se estompeaza, intre acestea nemaiexistand hotare
bine determinate.
    Subiectul nuvelei este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalnit in opera literara a lui Eliade, intrucat el considera ca
"orice loc natal constituie ogeogrqfie sacra.  Pentru cei care 1-au parasit, orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un oras.
mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepuizabile." (M.Eliade - "Incercarea labirintului"-1978).
      Principala modalitate de realizare a nuvelei este epicul dublu  construit de Mircea Eliade din doua planuri, unul real si altul
ireal, paralele, care merg concomitent pe parcursul intregii nuvele, numai ca unul se afla fn prim-planul actiunii si celalalt in plan
secundar, schimbandu-se intre ele, conform secventelor real-ireal care compun nuvela.
    Personajul principal al nuvelei este profesorul Gavrilescu, un personaj fantastic, deoarece parcurge o experienta initiatica
dinspre viata spre moarte, intr-un spatiu al spiritualitatii, sugestiv pentru camuflarea sacrului in profan.
    La inceputul nuvelei, personajul este amplasat in planul real, in cadrul caruia se insinueaza, in plan secundar, irealul. Profesorul
se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura "incinsa si inabusitoare" fiind obsedat de colonelul Lawrence "si de
aventurile lui in Arabia", despre care auzise vorbind pe niste studenti si despre care nu stia mare lucru, ci numai ca "arsita [...] 1-a
lovit in crestet [...] ca o sabie". Cautandu-si portmoneul ca sa-si cumpere bilet, vine vorba de locul numit "la tiganci", despre care
unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar Gavrilescu este fascinat de acest loc, considered ca "pe o arsita ca asta, e o placere",
pentru ca este umbrit de nuci batrani. O alta obsesie a profesorului este monotonia vietii cotidiene, sugerata de obisnuintele zilnice,
"tree regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamana", desi el ar merita altceva pentru ca are "o fire de artist...". Banalitatea
vietii - profanul - este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu-si castigul in bani si lectii de pian, iar toata aceasta rutina
1-a obosit spiritual.
      Epicul dublu  in aceasta secventa este realizat prin cateva elemente nefiresti, ireale, ce vor deveni laitmotive  pe parcursul
nuvelei: caldura dogoritoare dilata parca gesturile, isi cauta portmoneul si intarzie cumpararea biletului, se confeseaza calatorilor din
tramvai, obsesia colonelului Lawrence, bordeiul tigancilor este pentru el un spatiu misterios de initiere spirituala. Obsesia vietii
monotone -de trei ori pe saptamana merge cu acest tramvai-, palaria, banii, incapacitatea batranului din tramvai de a sesiza
"racoarea" bordeiului - "e o rusine"- sunt atitudini si ganduri ale vietii materiale,   ale realului, semnificatii ale  profanului. ale
lumii banale ce devenise sufocanta pentru  profesor.
    Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor,
coboara din tramvai cu intentia sa-1 ia in sens invers pentru a-si recupera servieta, dar se simte foarte "obosit, istovit", desi este inca
"in floarea varstei", avand numai patruzeci si noua de ani.
    Se refugiaza spiritual intr-o zona a sacrului, tineretea, atunci cand nu-l interesa aspectul material al vietii -"cand esti tanar si
esti artist, le suporti pe toate mai usor"-, la Charlottenburg, cand plutea de fericire, desi era nemancat si "fara un ban in buzunar".
Aude uruitul tramvaiului trecand pe langa el, il pierde, il "saluta lung cu palaria" si exclama: "Prea tarziu!". El isi ia astfel ramas
bun de la lumea reala, ca atunci cand, "pe timpuri, Elsa pleca sa petreaca o luna la familia ei". "Prea tarziu" poate fi interpretat ca
un timp spiritual, lui Gavrilescu fiindu-i imposibii sa mai prinda tramvaiul, adica" sa se mai intoarca in profan, simtindu-se foarte
obosit de monotonia si rutina vietii.
    Gavrilescu parcurge experienta iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica prin revelatia  (manifestarea) sacrului  in
profan.  El este atras de umbra si racoarea nucului din gradina "tigancilor" si, fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde
"il intampina o neasteptata, nefireasca rdcoare", locul numit"La tiganci" sugerand pregatirea spirituala initiatica pe care
Gavrilescu trebuia sa o parcurga dinspre viata spre moarte. In acest spatiu ireal, lui Gavrilescu "i se paru insuportabil" uruitul
metalic al tramvaiului auzit in departare, semn ca viata reala  devenise imposibila pentru el si cauta o alta existenta spirituala.
    Intampinat de o tanara, "frumoasa si foarte oachesa", este condus la batrana care ii cere sa-si aleaga o fata, dintre "o tiganca, o
grecoaica, o ovreica". Gavrilescu nu accepta nemtoaica -"nu nemtoaica"-, probabil pentru ca ii aminteste de singura si marea lui
iubire, nemtoaica Hildegard. Baba ii cere trei sute de lei, iar el socoteste din nou ca suma este contravaloarea a "trei lectii de pian" si
se confeseaza spiritual, "sunt artist", motivand ca "numai pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar ideaiul meu a fost. de
totdeauna, arta pura". Ceasul de la bordeiul tigancilor statuse,  intrucat timpul nu mai are aici aceleasi dimensiuni, "nu e graba
[...] avem timp".

 Gavrilescu simte o emotie puternica si "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar". I se face sete, sugerand, poate,
uscaciunea intcrioara, oboseala provocate de caldura insuportabila de afara, din lumea reala, care trimite catre profan. Fetele il
acuza ca ii este frica, in sensul ca se teme sa parcurga o initiere spirituala, dar Gavrilescu se apara, motivandu-se din nou
spiritual, ca a trait "un vis de poet" si a simtit in tinerete "o pasiune nobila", a iubit-o pe Hildegard, asadar are pregatirea
spirituala superioara de a putea depasi barierele vietii reale, catre o alta lume. Cu toate acestea, el nu poate ghici tiganca, nu
poate trece prima proba initiatica, asadar el nu poate transcende (a transcende= a depasi limita cunoasterii experimentale, a
realitatii perceptibile -n.n.)  cu usurinta pragul spiritual.
    Se simte confuz si derutat, fetele il prind intr-un cerc ametitor, "ca intr-o hora de iele" si el isi pierde constienta de sine, . intra
intr-o stare superioara de vis, care poate ilustra prima  treapta spre initiere.  Gavrilescu se trezeste ametit si dezorientat, intr-o
lume ciudata, total necunoscuta, o incapere cu paravane multicolore, cu saluri si broderii si se gandeste ca totul "era o iluzie",
obiectele fiind reflectate si multiplicate de oglinzi.
    Simte o fericire totala, "o nemaipomenita beatitudine i se risipi ca un fior cald in tot trupul", isi aminteste ca visase, incurca
elementele reale -arsita- cu amintirile din tinerete si se refugiaza in arta. Gavrilescu este impiedicat in initierea spirituala de
amintirile lumii reale, care sunt obstacole din lumea profana, de aceea nici de data aceasta nu poate sa ghiceasca tiganca.
Barbatul nu trece proba pentru ca "si-a adus aminte de ceva si s-a pierdut, s-a ratacit in trecut". Daca el ar fi reusit sa ghiceasca
tiganca, pentru ca "asta-i jocul", ar fi fost plimbat prin toate odaile, "ar fi fost foarte frumos", insa el se repede la pian si incepe sa
cante cu "toata puterea", parca ar fi vrut sa intre tot mai adanc intr-o stare artistica superioara.
    Se simte singur in aceasta lume total necunoscuta'pentru el, vrea sa gaseasca o cale de iesire, devine nerabdator, considerand ca
"ne-am jucat destul, iesiti la lumina". Se simte ratacit in lumea asta, se loveste de paravane sau obiecte neidentificate, "caci nu le
cunostea formele", caldura il sufoca din nou, nu se mai recunoaste pe sine, este "mai slab decat se stia, cu oasele iesindu-i prin
piele [...] asa cum nu se mai vazuse niciodata". Se simte infasurat strans intr-o draperie, ca intr-un giulgiu mortuar si intelege ca "se
va sufoca", pierzandu-si total perceptia lumii inconjuratoare, "sunetele pareau inecate in pasla".
        Semnificatiile  acestor secvente sugereaza manifestarea sacrului in profan (hierofania):  bordeiul semnifica mitul labirintului, ca
simbol al trecerii dinspre viata spre moarte, un spatiu initiatic catre o alta lume spirituala; baba care cere vama la intrarea in bordei
poate sugera Cerberul (paznic inflexibil la poarta Infernului); fetele pot fi asemuite cu ielele (mitul ielelor spune ca cine le vede
dansand moare) sau Preotesele (care oficiau ritualul mortii in templele antice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este mistica,
are puteri magice asupra spiritului. Initierea lui Gavrilescu este greoaie pentru ca profanul este o frana, el se agata mereu de
trecut, de viata reala, concreta. Visul este o  prima treapta a initierii,  iar zbuciumul lui de a scapa din draperia care il strangea ca
un giulgiu poate fi cosmarul traversarii materiel de catre spirit.
    Personajul este un modest profesor de pian, se casatorise din datorie civica, din interes cu Elsa, decizie impusa de norme
sociale (exterioare lui).  Renuntand la iubirea pentru Hildegard, Gavrilescu este nefmplinit in plan erotic. Esecul lui este si in plan
profesional, el ajungand un biet profesor de pian "pentru pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual: "eu nu sunt oricine
[...], sunt artist". Cu toate acestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti-a fost frica!".
    Gavrilescu este impresionat de ultima etapa a traversarii starii de la materie la spirit, "m-am vazut gol si am simtit draperia
strangandu-se in jurul meu, ca un giulgiu [...] ce-am mai patimit", face legatura cu viata reala, apeland la aceeasi oboseala sugerata
de "caldura"si de "colonelul Lawrence".
    Profesorul reintra in lumea reala, simbolizata de "uruitul metalic al tramvaiului", constata ca "era mai cald decat fusese" dupa-
amiaza, isi face vant cu palaria, se urea in tramvai, se confeseaza calatorilor, spunandu-le ca si-a uitat servieta in strada Preoteselor
si le marturiseste obsesia neimplinirii: "Eu, pentru pacatele mele sunt profesor de pian, dar n-am fost facut pentru asta...".
Coboara din tramvai la statia Preoteselor si constata ca la nr. 18 nu mai locuieste doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia
Georgescu, care sta aici de patru ani. Confuz si dezorientat, Gavriiescu se urca in tramvai, isi cauta portmoneul, revine obsesia
colonelului Lawrence, da taxatorului o bancnota si afla ca banii se schimbasera de un an, discutia despre "tiganci" starneste reactii
pseudoscandalizate ("e o rusine"), Gavriiescu "se simti deodata obosit, istovit". Acasa la el locuia altcineva, deoarece Elsa plecase
in Germania dupa ce disparuse Gavriiescu, "la toamna se  implinesc 12  ani".
    Extenuat, Gavrilescu se urca intr-o birja si cere sa-l duca la "tiganci", atmosfera tine de fantastic, este o noapte frumoasa si
miroase a regina-noptii. Birjarul, "fost dricar", sensibil ("imi plac florile, caii si florile"), "fire de artist", il ajuta sa ajunga
dincolo, trecandu-l prin locuri impuse de traditie, urmand un drum prestabilit, oprindu-se "in dreptul bisericii", sunt "fel de fel de
flori" si-l consoleaza "n-o sa va para rau...".
    Baba continua initierea lui Gavrilescu, il previne sa nu se rataceasca iar, ii spune parola ("Eu sunt, m-a trimis baba") si-i explica
drumul: "sa numeri sapte usi. si cand oi ajunge la a saptea, sa bati de trei ori". El se incurca in numararea usilor, se simte sleit de
puteri, intra intr-o camera la intamplare si deodata simte "un parfum uitat", acela al lui Hildegard. Gavriiescu se disculpa, ii explica
ce se intamplase in tinerete, cand starea spirituala fusese invinsa de starea materiala "daca as fi avut ceva bani la mine...", dar
acum "nu mai am nici casa, nu mai am nimic". Hildegard ii spune "vino cu mine", lui Gavriiescu ii "e frica" si incearca o ultima
"agatare" de real, "ah, paiaria [...] si voi sa se intoarca". Hildegard se mira ca el inca nu intelege ce i se intampla, ca revelatia nu s-a
produs inca, desi ea ii sugereaza ca murise de curand: "Nu intelegi ce ti s-a intamplat, acum de curand, de foarte curand?". Lui
Gavriiescu ii este greu sa accepte trecerea intr-o alta lume si da vina pe faptul ca "sunt cam obosit", dar "parca incep sa ma simt
mai bine...". Se urca amandoi in trasura si acelasi birjar ii duce "spre padure, pe drumul al mai lung", timpul nu se mai masoara,
are alte dimensiuni ("mana incet. Nu ne grabim..."). Gavrilescu intra intr-o stare superioara, a visului ("as crede ca visez"), singura
cale de transcendere in lumea spirituala: "Toti visam [...] Asa incepe. Ca intr-un vis...".
    Profesorul Gavrilescu intruchipeaza omul sensibil, artistul care aspira sa atinga absolutul prin propria menire: "Pentru pacatele
mele am ajuns profesor de pian.Dar eu traiesc pentru arta pura". Setea omului superior de a atinge absolutul in cunoastere este
asemanatoare cu aceea a lui Dionis din nuvela eminesciana: "iata o ocazie ca sa-ti imbogatesti cunostintele", isi spusese Gavrilescu
atunci cand intrase in bordeiul tigancilor. Dorinta de a patrunde in Shambala presupune lupta apriga, deci trebuie sa fii tanar,
puternic si Gavrilescu este istovit, trebuie sa ai curaj si lui Gavrilescu "ii e frica" si trebuie sa fiiincarcat de iubire si el nu se
implinise erotic.
    Nuvela exprima drama unui ratat, a unui om ce s-a lasat dominat de profan, de viata monotona si marunta care-1 apasa, de
banal itatea simbolizata de caldura sufocanta.
    Fantasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade dupa razboi aduc in prim plan personaje care traiesc experience insolite. Referindu-
se la aceasta proza fantastica, Dumitru Micu afirma: "Pe diferite cai, unor insi comuni li se revela «sacrul». Respectivii devin actorii
unor intamplari care, fara a fi palpitante, exceland chiar prin banalitate, unele ii smulg pana la urma din «iluzie», din «insignifiant»,
din «profan» si ii transports pe celalalt taram, al permanentelor".