La tiganci, Mircea Eliade

Scrisa la Paris in 1959, nuvela a fost publicata abia in 1962 in revista "Destin" ea aparea la
Madrid; la noi, ea este tiparita in 1967, in revista "Secolul XX", fiind apoi inclusa in volumul "La tiganci si
alte povestiri", cu un studiu introductiv de Sorin Alexandreseu.
Este o capodopera a prozei fantastice romanesti - inaugurata de Mihai Eminescu in "Sarmanul
Dionis" - in care opozitia dintre real si ireal, dintre profan si sacru se estompeaza, intre acestea
nemaiexistand granite bine determinate.
Ideea ar putea fi aspiratia omului sensibil, a artistului, de a atinge absolutul prin propria menire
("Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian. Dar eu traiesc pentru arta pura (...) pacatele mele...
pentru ea n-am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist" - se confeseaza mereu si mereu protagonistul.
nuvelei) sau o subtila dezbatere asupra sensului vietii, ca labirint de initiere . Ca si pentru Dionis, evadarea
din "real" este pentru Gavrileseu ,,o ocazie" de initiere: "lata o ocazie ca sa-ti imbogatesti cunostintele" -isi
spusese Gavrilescu, atunci cand intrase in bordeiul tigancilor si totusi, modestul profesor de pian este un
Creator ascuns intr-un om obisnuit , la modul mitic, este un Orfeu decazut in Adam si purtand nostalgia
vocatiei sale originare (dovada fiind repetarea aceleiasi marturisiri despre calitatea sa de artist, in diverse
imprejurari).
Nuvela exprima drama unui ratat, a unui om ce s-a lasat dominat de profan, de viata monotona
care-l apasa, de tonalitatea vietii simbolizata de caldura torida (caniculara) sufocanta, terifianta. Personajul
principal, Gavrilescu, ca orice muritor de rand nu poate depasi ingradirile telurice de a se supune
imperativelor absolutului pentru ca este istovit (are 49 de ani si pentru el totul se reduce la "prea tarziu")
pentru ca "ii e frica" si pentru ca nu s-a implinit erotic (adica a ratat iubirea pentru Hildegard). De aceea se
poate spune ca scriitorul propune cititorului un intinerar spiritual: "Viata si Moartea, Profan si Sacru,
nuvela fiind o alegorie a mortii sau a trecerii spre moarte." (Sorin Alexandrescu)
Subiectul are cel putin doua niveluri de interpretare: unul simplu, cu desfasurarea propriu-zisa a
intamplarilor, care se deruleaza liniar (se intoarce de la o meditatiie, de pe strada Preoteselor, din Bucuresti.
Remarcam numele strazii ce tine de o geografie sacra, amintind de vestalele care intretineau focul in
templul zeitei Vesta; popasul pe aceasta strada poate echivala cu o purificare in vederea unei calatorii
initiatice, care, in toate traditiile lumii, include Infernul, Purgatoriul si Paradisul).
In tramvai, Gavrilescu vorbeste mult, temele preferate fiind caldura ametitoare si colonelul
Lawrence relatand ca numele acestuia l-a auzit de la niste studenti - "oameni culti, adica initiati - care
povesteau ca undeva in Arabia "arsita l-a lovit pe colonel ca o sabie in crestet... ".
Amintindu-si ca si-a uitat servieta cu partituri la eleva sa Otilia, profesorul coboara, cu intentia de a
lua tramvaiul in sens invers. Arsita si mirosul de asfalt topit (doua trasaturi ale realului) pe care le regaseste
in strada il gonesc spre urmatoarea statie (la care nu va ajunge niciodata pentru ca va intra in "ireal").
Cuvintele rostite atunci cand tramvaiul il depaseste("prea tarziu") arata ca timpul omului si cel al realitatii
au devenit neconcordante.
Atras irezistibil de umbra din gradina tigancilor, Gavrilescu isi uita prejudecata (in tramvai
recunostea, in gand, resentimentul calatorilor pentru locul numit "la tiganci" si calificat "de rusine'" de
pierzanie) si intra in acea insula de racoare neasteptata. Faptul in sine ii provoaca un infinit sentiment de
intensa tristete, ea (gradina tigancilor) fiind un spatiu-timp mitic, in care "iar a stat ceasul", iar Gavrilescu
isi va cauta vocatia pierduta (iubirea pentru Hildegard si conditia de Creator). Este intampinat de o fata
frumoasa care-l conduce la baba de la intrare si care-l trimite "la bordei". Mergand "la bordei", Gavrilescu
se afla intr-un veritabil labirint in care "se simte deodata fericit, parca ar fi fost din non tanar, si lumea ar fi
fost a lui, si Hildegard ar fi fost de asemenea a lui." Stare explicabila, deoarece din lnfern, Hildegard care
murise (si care se afla in primul stadiu al calatoriei sale in lumea umbrelor) il atragea irezistibil.
In bordei Gavrilescu este supus la o proba initiatica (sa ghiceasca tiganca, dintre cele trei fete ce i se
prezinta - o tiganca, o grecoaica, o evreica) dar esueaza, astfel incat nu ajunge sa obtina acel "ceva"
minunat despre care-i vorbeau fetele. Cele trei odalisce ar putea sugera trei etape, trei moduri de constiinta,
trei lumi diferite, trei vieti altfel traite. Dupa Emil Alexandrescu, femeia ca principiu reprezinta viata (Eva).
Ea isi trage seva din pamant (Adam) care este principiul masculin, adica spiritul. Tiganca, pe care
Gavrilescu, profesor modest de pian, trebuia s-o ghiceasca, ar sugera optiunea pentru lndia, pentru mistica
orientala, pentru yoga, pentru cunoastere ca sens al vietii; plecarea spre India, spre a cunoaste misterele
Tibetului (dobandirea drumului prin smochin; acest drum va fi dezvoltat in "Maitreyi").
 Evreica ar sugera legea veche, iudaismul - un alt model de viata; istoria religiilor, initierea in textele
sacre" dobandirea intelepciunii, binecuvantarea sau blestemul (adica un alt drum, o alta patima sugerata in
romanul "Maitreyi" prin Jenia, evreica finlandeza venita in Himalaya sa caute absolutul, misterul vietii, un
loc unde sa evadeze din civilizatie si ajunge in patul lui Allan).
Grecoaica ar sugera, viata spirituala europeana, filozofia elena (ceea ce l-a atras pe autor in
tinerete), crestinismul pe care l-a uitat si nu l-a inteles, ba mai mult l-a blamat, incat pe buna dreptate n-a
dobandit mantuirea - desi autorul a trait in mod simbolic in Bucuresti, pe strada Mantuleasa.
Gavrilescu, personaj simbolic, pare a trai o iesire launtrica din timp si spatiu. Ritualul de initiere,
trecerea prin diferite camere, separeurile cu paravane - sugerand labirintul- cafelele care-l ametesc par a i
fi un drum al vietii. El, insetat, bea multa apa (apa simbolizeaza cunoasterea, spiritualitatea) sorbind din
carafa adusa de cele trei fete. Prins intr-un vartej, intr-o hora de iele, este condus spre locul unde se afla
pianul (spatiul- timp propice reintoarcerii la conditia de Creator). Ratacirea printr-un amestec bizar de
obiecte ar putea echivala, la modul mitic, cu o reintoarcere in Haos, in vederea renasterii in alt mod de
"existenta" care este Nefiinta.
In tot acest timp, lui Gavrilescu ii este sete (sugestie a dorului de apa Lete - aflata, dupa Dante
Alighieri, in Purgatoriu si avand menirea de a-l spala pe om de pacate si de a-l face sa uite totu1). Visul ar
putea fi o prelungire a destinului. Trecerea lui Gavrilescu prin bordei sugereaza, cu fiecare camera, o alta
etapa a vietii marcate de cele sapte portaluri, cele sapte chei: DANA = pentru care trebuie cheia caritatii si
iubirii nemuritoare (Gavrilescu vorbeste despre iubirea lui pentru Hildegard; in "Maitreyi" inseamna
dec1ansarea iubirii lui Allan pentru eroina); SHALA = a avea cheia armoniei in cuvant si in actiune pentru
a elimina Karma - in camera a doua Gavrilescu canta la pian (Allan nu realizeaza identitatea dintre gand si
fapta); KSHANTl = du1cea rabdare, pe care nimic nu o poate tulbura - Gavrilescu nu are rabdare (nici
Allan si nici Maitreyi) de aceea rateaza drumul; VAIRAGYA = perceperea adevarului, indiferenta la
placere si durere (o gasim doar in VARYI = energia neimblanzita ce-ti deschide calea spre adevarul
supranatural, iesiirea din noroiul principiilor terestre (aceasta energie o poate avea Gavrilescu cand pare a
iesi in supranatural); DHYANA = duce spre contemplarea eterna (Maitreyi ii spune lui Allan ca se vor
vedea intr-o reincarnare urmatoare); PRAYNA = cheia care face din om un zeu, il sacralizeaza, il
indumnezeiesite. Dezbracarea lui Gavrilescu este simbolica: el leapada lumea iluziilor Mayei. Gavrilescu
pare a studia goliciunea aparentelor si descopera ca pentru asta i-au trebuit opt ani; Hildegard nu este decat
o proiectie in sufletul lui Gavrilescu, cand intra in sine, in momentul trecerii. Pentru a putea trece, sufletul
trebuie sa paraseasca rautatea, indolenta, orgoliul, iluzia, indoiala, ignoranta, sa renunte la vietile viitoare.
Lupta dintre eul superior, al luminii si cel al trupului, se castiga prin indrazneala si rabdare.
Gavrilescu este acuzat de cele trei fete ca-i este frica. Frica este pacat de moarte. La trecerea prin Vairagya
trebuie sa impiedici mintea de la actiunea ucigasa si sa te contopesti cu sufletul-gandire (Alaya - de aid
numele eroului Allan; Alaya - esenta luminoasa, din care omul este o raza - vezi "Alunecand pe-o raza";
Allan este pentru Maitreyi lumina) al naturii si acesta este sensul cautarii lui Gavrilescu. Trezit cu ajutorul
cafelei si dorind sa se intoarca acasa, profesorul constata ca in lumea Bucurestiului parcursese mai multi
ani. Dezorientat, revine la tiganci unde il astepta Hildegard care-l va conduce intr-o alta lume, in moarte.
Partea finala a nuvelei reuneste mai multe motive: giulgiu, noaptea, tramvaiul, florile funerare,
trasura-dric, ratacirea, visul.
Pregatindu-se sa plece din bordeiul tigancilor, Gavrilescu este intampinat de aceeasi baba-Cerber
(animal mitologic, infatisat ca un caine cu mai multe capete, care pazeste intrarea in infern) careia ii
povesteste senzatia deosebita traita la un moment dat: "...cand m-am vazut gol si-am simtit draperia
strangandu-se in jurul men ca un giulgiu..."
Baba il pofteste sa bea cafea, dar profesorul refuza. ln termenii mitului, neband destul din apa
Lete, el isi aminteste reperele spatiului profan in care traise; de aici ratacirea sufletului prin niste locuri care
nu-l primesc: din tramvai este invitat sa coboare deoarece banii lui sunt scosi din uz, biletul si-a dublat
pretul de cinci ani, doamna Voitinovici plecase in provincie de opt ani, Otilia se maritase, propria casa
(inchisa si ferecata) este locuita de altcineva si nimeni nu-l ajuta sa scape de aceasta confuzie.
Recunoastem aici motivul intoarcerii fiului de imparat acasa; din basmul "Tinerete fara batranete
si viata fara de moarte"; trecand din nou prin locurile unde fusesera mosiile Scorpiei si ale Gheonoaiei,
feciorul gaseste totul schimbat, alti oameni, alte sate, alte orase. .., sute de ani trecusera de cand si-a parasit
parintii. ln nuvela, spatiul pare acelasi, dar timpul este altul. Acasa vecinii nu-l recunosc si el afla de la un
carciumar ca Elsa a plecat in Germania, in urma cu 12 ani, dupa disparitia sotului ei, despre care s-a scris
si-n ziare.
 Singurul om dispus sa-l ajute (chiar cu insistenta) este birjarul-dricar, care il invita in trasura (o
alta luntre a lui Caron - luntras care trece sufletele mortilor peste apa Styxului - semnificatia fiind ca ii
recupereaza sufletul ratacitor si il restituie iadului).
Drumul trece pe langa o biserica (unde fusese o inmormantare) si in curtea careia inflorise "regina-
noptii" (floare al carei nume sugereaza intunericul). Birjarul evoca mereu imagini mortuare (caii imbracati
in negru, dricul, florile funebre) pana cand trasura ajunge la tiganci.
De data aceasta baba dormea; Cerberul nu mai avea ce pazi, caci in bordei ramasese numai
nemtoaica - mereu treaza si asteptandu-si iubitul (probabil celelalte "fete-suflete" trecusera in Purgatoriu -
cel de-al doilea spatiu pomenit de Dante Alighieri in "Divina comedie")Acum baba il numeste muzicant pe
Orfeul care-si pierduse partiturile (adica isi incheiase misiunea pe pamant si coborase, ca si in mit, in
Infern ca sa-si recupereze iubita (pe Hildegard/Euridice).
Trecand de usa a saptea, indicata de baba (cifra mitica trimite la numarul zilelor creatiei divine si
cele sapte porti energetice ale fiintei umane), Gavrilescu nu-si mai poate recrea iubirea pamanteana.
Hildegard il ia in stapanire pe cel pe care-l chemase mereu din moarte. Ea il va conduce spre aceeasi
trasura, mirata de incapacitatea lui Gavrilescu de a intelege ca a murit. In trasura, cei doi redevin tineri,
pentru a putea sa ajunga la ultimul stadiu al drumului - nunta in Paradis.
Finalul impune intelegerea textului ca o alegorie a trecerii spre lumea cealalta:
,,- Hildegard, incepu el tarziu. Se intampla ceva cu mine, si nu stiu bine ce. Daca nu te-as fi auzit
. " vorbind cu birjarul, as crede ca visez.
Fata intoarce capul si-i zambi.
- Toti visam... Asa incepe. Ca intr-un vis..." .
Compozitia nuvelei - riguros construita din opt episoade organizate perfect simetric, despartite grafic -
constituie etape distincte ale aventurii lui Gavrilescu (l; in tramvai; ll - lll; la tiganci - cele trei femei; lV; la
tiganci "visur' si V; in tramvai, la Voitinovici; Vl; acasa; Vll; pe drum, langa birja; Vlll; la tiganci, plecarea
finala). Asadar, dupa un episod introductiv in care actiunea se desfasoara in lumea cotidiana, normala,
urmeaza trei episoade ce se deruleaza la tiganci, apoi trei episoade in lumea exterioara, acun "anormala",
dezorganizata si apoi, reintoarcerea la tiganci si plecarea definitiva "dincolo".
Intreaga nuvela are o perfecta logica literara, brusc intrerupta la jumatatea textului, dupa episodul al
lV-lea: plecarea de la tiganci, cand tot ceea ce urmeaza nu mai poate fi considerat, ca pana atunci, drept
o"vizita" intr-o casa de toleranta, de un excentric oriental, ci drept o balbaiala a unui individ confuz printr-
un oras toropit de caldura, cu oameni, si ei confuzionati.
A doua parte a nuvelei are o logica a absurdului (ca si "Caldura mare" a lui l. L. Caragiale). Cele
doua logici (literara si a absurdului) sunt separate, actionand strict succesiv: caldura si excitatia dinaintea
intrarii la "tiganci" - explica "distractia" si "confuzia" ulterioara a lui Gavrilescu.
Primul episod este evident pentru tehnica epicului dublu: literal; el este o simpla relatare a unei
discutii din tramvai despre "tiganci" ca institutie, unde niste barbati, pseudoscandalizati intra. In planul
secund incep sa apara niste motive: cateva gesturi (plata biletului de tramvai dupa o indelunga cautare prin
buzunare a unei bancnote potrivite, locvacitatea lui fata de necunoscuti cu o tendinta spre confesiune, la fel
de excesiva), cateva obsesii: "ce este in gradina tigancilor" (intrebare pusa de trei ori pe saptamana cand
trece cu tramvaiul pe acolo); colonelul Lawrence al Arabiei pe care caldura l-a lovit in crestet ca o sabie,
amutindu-l, cat si amintirea unei scene din Charlottenburg. Toate devin laitmotive.
In episodul al V -lea, dupa plecarea de la tiganci, biletul de tramvai, cu pret sporit, va fi indiciu
al intrarii lui Gavrilescu intr-un Real straniu modificat. Locvacitatea lui Gavrilescu va creste in fata celor
trei fete, intorcandu-l mult spre trecut Astfel ,se intensifica motivul "apelului la memorie" (reluat exact cu.
aceleasi cuvinte, in momentul iesirii de la baba, in episodul al V -lea). Exclamatia "prea tarziu" ce apare in.
episodul al II-lea si al V -lea - adica la intrarea si la iesirea de la tiganci, ca un ultim, si respectiv un prim, si
semnal al lumii fata de care ramane "afara", sugereaza Realul cotidian pe care va fi "prea tarziu sa-l mai
regaseasca". Ce este in gradina tigancilor, Gavrilescu nu va afla niciodata, nici chiar in finalul nuvelei
cand paraseste totul, defitnitiv, alaturi de Hildegard
Aparenta de prostituate a "tigancilor" e mai mult conventionala: fetele sunt evocate muzical;
simple siluete, gratioase si enigmatice, delicate, triste, cadane, vestale ori preotese in templu sau in harem.
Gavrilescu intra la "tiganci" din dorinta de cunoasterii de cautare a unei oaze de racoare (definita
prin opozitia cu caldura sufocanta de afara).
Timpul retragandu-se, apare Memoria (Gavrilescu "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou
tanar si toata lumea ar fi a lui, si Hildegard ar fi fost de asemenea a lui. "Hildegard! (. ..) Nu m-am mai
gandit la ea de douazeci de ani. A fost marea mea dragoste!"). Faptul ca viata lui apare acum ca un intreg
marcheaza deja distantarea eroului de aceasta viata.
Ritul ghicitului apare ca o ultima sansa de cunoastere, de depasire a limitei umanului: "Daca ar fi
ghicit -o, ar fi fost frumos, sopti grecoaica. Ti-am fi cantat si ti-am fi dantuit si te-am fi plimbat prin toate
odaile. Ar fi fost foarte frumos...". Gavrilescu insa rateaza. Rateaza beatitudinea, seninatatea conditiei
divine pentru ca "s-a ratacit in trecut" si "trece timpul".S-ar putea spune ca scriitorul sugereaza ritualul
"terestru" al mortii, al obiceiurilor de ingropare prin visul mortii, anxietatea si dezgustul ei pe care
Gavrilescu le cunoaste parcurgand labirintul, intunericul, tacerea, spaima, teroarea obiectelor, goliciunea
aproape grotesca a trupului diform, senzatia finala de infasurare in draperie "ca intr-un giulgiu" si de
sufocare in "pasla".
Exact cand fetele au disparut, cand Gavrilescu a ratat ultima sansa a spiritului sau, apare moartea
ca mizerie a trupului, coplesind himerele amintirii.
Reintoarcerea in viata (= "Real") din episoadele al V-lea - al Vl-lea inseamna reintoarcerea in
Timp: "Ah, exclama (Gavrilescu - n.n.) ridicandu-se anevoie de pe sofa, cum trece timpul". Fraza devine
ironica in planul adanc al textului, pentru ca nu are constiinta noii sale conditii existentiale: nu cateva
ore,cativa ani au trecut.
Concentrat si lapidar in "taramul celalalt", Timpul a ramas mare si amplu "dincoace". Proiectat
acum pe alte coordonate, ascultand de alte legi,Gavrilescu nimereste in alta lume, cea de peste cinci, opt ori
doisprezece ani. ,
Ratacind in trecut, Gavrilescu a ratat prezentul, adica vesnicia fiinte1or divine. Acum, ratacind in
viitor, rateaza din nou prezentul, adica efemerul bogat in mistere al fiintei umane.
Fantasticul apare aproape ca supranatural prin extraordinara figura a birjarului-dricar",muscal"
bucurestean din celalalt secol, bonom, visator incorigibil; generos, perfect verosimil in context, dar un
sigur mesajer al mortii, un Charon, "traversandu-l" pe Gavrilescu "dincolo". Instrainat in "Real" (in acel
moment de contact cu Realul) omul se reintoarce in "Ireal", dar va pleca definitiv in Ireal. Chiar moartea
apare pentm Gavrilescu in vis, nu o luciditate. -, '
Hildegard (roaba si ea a trecutului, a unei dragoste neimplinite) realizeaza situatia si devine un
"ghid", o nouaBeatrice, care utilizand pluralul solidaritatii ("toti visam"), al unui destin comun, se incarca
de cea mai pura poezie.' ,
Intreaga actiune a nuvelei se organizeaza in jurul lui Gavrilescu, modest profesor de pian care
alergand dintr-un loc in altul prin Bucuresti, coplesit de caldura torida de vara. Mircea Eliade alege, in
proza sa, in mod deliberat, indivizi simpli pentm a revela in ei o realitate spirituala profunda. Gavrilescu,
"fire de artist",al carui "ideal a fost de totdeauna, arta pura", el, care traieste numai "pentru suflet"vede
realitatea zilnica prin oglinda iluziei din: "Arta e orgoliul si forma lui de aparare" (Eugen Lovinescu).
Portretul lui Gavrilescu este conturat numai din linii caracteriologice, dar definitorii pentru
comportamentul sau: vorbaret, distrat,curios, de o politete excesiva, cand, ratacit in bordei, o fata din cele
trei remarca faptul ca ii este frica, acesta gesticuleaza teatral (amintind de eroii lui l. L Caragiale,
din"Momente") si patetic tine un discurs grandilocvent pentru a-si exprima,credinta in "arta pura" si iubirea
pentm Hildegard: "Domnisoarelor, striga jignit. Vad ca nu stiti cu cine aveti de-a face. Eu, nu sunt un
oarecine. Eu, sunt artist. si inainte de a fi ajuns, pacatele mele, un biet profesor de pian, eu, am trait un vis'
de poet. Domnisoarelor, exclama patetic ... la douazeci de ani eu,am cunoscut, m-am indragostit si am iubit
pe Hildegard". Obsesia lui este caldura si colonelul Lawrence care-i alimenteaza logoreea: "E cald intr-
adevar. .. Dar cand este omul cult, le suporta usor pe toate. Colonelul Lawrence bunaoara. stiti ceva de
colonelul Lawrence?". Nimeni nu stie de colonelul Lawrence, nici chiar Gavrilescu, dar numele colonelului
(retinut din conversatia unor "studenti erninenti") e un simbol al intelectualitatii sale - de aici si obsesia lui
pentru colonelul Lawrence.
Caldura torida afecteaza atat gesturile, cat si memoria lui Gavrilescu: "Traverseaza cu greutate
strada ca sa astepte tramvaiul in direcia opusa (...) Dar se simtea obosit, istovit si se lasa sa cada pe banca
in plin soare. Isi scoase batista si incepu sa se stearga pe fata. . . "
Coplesit de arsita soarelui, Gavrilescu confunda mereu lucrurile (chiar si in bordei e obsedat de
caldura), parcurgand inconstient traseul intre real si ireal, dialogand cu oricine si adesea cu propriul eu:
"Gavrilescu, sopti, atentie! Ca parca ai incepe sa imbatranesti. Te ramolesti, iti pierzi memoria". Pe un
asemenea fond apare amintirea iubirii din Charlottenburg.
Locvacitatea lui Gavrilescu va creste in fata celor trei fete care-i cer insistent sa le ghiceasca:
"Vasazica, spuse el, asa- i povestea aici pe la voi. Artist sau muritor de rand voi o tineti una si buna: sa va
ghicesc tiganca. si de ce, ma rog? Cine a dat ordin? (...) Dar mie nu mi-e capul ajoc (...) Mi-am adus aminte
de tragedia vietii mele... ". si, in ciuda protestelor fetelor, Gavrilescu va continua cu fervoare povestea
vietii lui. Crezand ca percepe trecerea timpului, Gavrilescu amesteca timpul trecut cu cel prezent, iar bunul
lui simt realist cauta o scuza in caldura si oboseala.
Personajul este suspect de calm. Nici una din incercarile nefiresti prin care trece in peregrinarea lui
prin bordei nu-l tulbura atat de tare incat sa devina anxios. Dupa scena in care obiectele greu de identificat
il impresoara amenintator, Gavrilescu revine la starea normala: canta la pian. Chiar atunci cand afla ca nu
mai are casa si nici familie nu-si iese din fire, ci isi propune sa lamureasca situatia atat de "incurcata" a
doua zi.
Gavrilescu nu vrea sa ia act de ipostaza, refuza sa-si asume destinul tragic pentru ca nu intelege
schimbarea conditiei sale existentiale. Personaj simbolic, Gavrilescu pare a trai o iesire launtrica din timp
si din spatiu. Ritualul de initiere, trecerea prin diferite camere, separeuri cu paravane (sugerand labirintul),
cafelele care-l ametesc, apa pe care o bea insetat direct din cana par a fi un drum al vietti.
Celelalte personaje care apar in acest spatiu epic misterios "trag dupa ele grele umbre mitologice:
baba poate fi Cerberul, iar fetele care-si ascund identitatea - Parcele" (Eugen Simion). "Baba este un
Charon, priveghind trecerea dincolo si primind obolul (banii) dupa traditie, o secreta magiciana stapana
peste timp si spatiu, ori un spirit malefic folc1oric ca in basmele romanesti..." (Sorin Alexandrescu) (parce
- in mitologia romana si Moire = Moerae - in mitologia greaca erau zeite care calauzeau destinele
omenesti. Puterea lor era implacabila si mai presus de vointa zeilor. Moirele, nascute din unirea lui Zeus eu
Themis, erau trei la numar: Atropos, Clotho si Lachesis, supranumite "torcatoare" deoarece una torcea, alta
depana, iar cea de-a treia curma firul vietii muritorilor).
Cele trei fete ar putea-o reprezenta pe Maya (iluzia) care este un mod de gandire specific indian.
Cele trei odalisce (cadane, deoarece sunt imbracate in valuri transparente), pot fi trei iluzii. Ele il prind pe
Gavrilescu in jocul lor ametitor pentru ca acesta sa piarda controlul asupra mintii, sa uite povestea vietii lui
(Valul Mayei = uitarea).
Elemente folclorice: ntalnim in nuvela, ca si in basme, promisiunea unui paradis conditionat de
identificarea tigancii (pe care eroul o rateaza). Daca ar fi ghicit-o, el ar fi putut sa intre in "toate odaile"
bordeiului, adica ar fi ajuns sa cunoasca micul,labirint in care viata si moartea, placerea si esecul exista
intr-o combinatie perfect armonioasa (ideea am intalnit-o si in "Gorunul, al lui Lucian Blaga, al carui mesaj
este ca fiecare c1ipa de viata se ingemaneaza cu o clipa de moarte). Neghicind, Gavrilescu se dovedeste
incapabil de a accede la sacru.
n tramvai, in drum spre casa, Gavrilescu afla de la taxator ca bancnota data pentru bilet s-a scos din
circulatie de un an, iar biletul si-a dublat pretul de cinci ani; "Acasa" nu-i raspunde nimeni lui Gavrilescu,
vecinii nu-l recunosc si el afla de la un carciumar ca Elsa a plecat in Germania in urma cu doisprezece ani,
dupa disparitia sotului ei "despre care s-a scris si in ziare".
Cum am mai mentionat, recunostem aici motivul din basmul "Tinerete fara batranete si viata fara de
moarte"
Tot ca in fabulosul folcloric romanesc exista in nuvela, pe langa o larga simbolistica (baba, vizitiul,
fetele, Hildegard), mitul concentrat al labirintului in care se remarca frecventa mare a cifrei sacre trei
(pentru ca exprima unitatea: Tatal - Fiul- Sfantul Duh) - cu valoare simbolica (de simbol). Gavrilescu .
umbla cu tramvaiul prin fata gradinii tigancilor de trei ori pe saptamana; suma pe care o plateste profesorul
la intrare la tiganci valoreaza trei lectii de pian, fetele pe care Gavrilescu trebuie sa le identifice sunt trei,
ora cand se produc toate aceste intamplari misterioase este in jur de trei!...
Se pare ca Mircea Eliade are un cult atat de profund pentru cifra trei incat chiar compozitia
nuvelei o contine: dupa un episod introductiv plasat in lumea cotidiana, urmeaza trei episoade la tiganci,
apoi alte trei episoade in lumea cotidiana, devenita acum ciudata, anormala.
"Ratacirea" lui Gavrilescu prin "labirintul" bordeiului celor trei fete este un moment caracteristic
al riturilor mortii.
Sprijinindu-ne pe convergenta conotatiilor (vezi multimea simbolurilor relevate si criptice)
intelegem ca nuvela "La tiganci" este construita ca o alegorie a mortii, mai bine zis, a trecerii spre moarte.
Motivul labirintului: in ,Incercarea labirintului" Mircea Eliade afirrna ca "Orice existenta umana
este ca o trecere prin labirint - iesirea se afla numai in creatie, cand omul ca fiinta, este prin excelenta
creator".
Creatia este raspunsul pe care il putem da destinului, "terorii istoriei". "Daca nu exista. Dumnezeu,
totul este cenusa. Daca nu,este absolutul,care sa dea semnificatie si valoare existentei noastre, in acest caz
existenta nu are sens".
.