Caracterizarea personajului personaj

‘’Gavrilescu’’

Gavrilescu penduleaza, după cum se poate vedea, între real și ireal.

Termenii externi al secvențelor numesc "intrările" și "ieșirile" dintr-un
mod de existență într-altul.
Realul, adică viața cotidiană, obișnuința, a lui Gavrilescu, se
epuizează în primul episod, odată cu sosirea personajului în fața
grădinii misterioase a țigăncilor. Acesta "iese" din real pentru a
"intra", în momentul următor, într-un ireal vremelnic, intermediar,
diferit de cel prezentat în finalul nuvelei, care reprezintă "ieșirea"
definitivă din lumea terestră. Realul reîntâlnit de Gavrilescu în
tramvai și la întoarcerea sa acasă reprezintă o lume care a pastrat
numai aparenta cotidianului, fiind plină de surprize si marcând
înstrăinarea fatală a personajului. Toate cele patru faze ale aventurii
lui Gavrilescu reprezintă momente ale itinerarului spiritual dintre
viața și moarte, dintre profan si sacru, dintre lumea "de aici" și cea
"de dincolo". Sorin Alexandrescu consideră acest parcurs "o analiză
de sensuri a fiecărui element epic", trimitându-ne cu gândul spre o
lectură cu cheie simbolică.
Scriitorul combină și reinterpretează vechile mituri, personajele
nuvelei ajungând să fie purtatoare de semnificații polivalente. Privind
din perspectivă mitologiei antice și a alegoriei morții, Eugen Simion
atribuie o serie de valori simbolice personajelor: baba poate fi
Cerberul care pazeste intrarea în Infern. Luntrașul este identificat cu
birjarul, fost dricar, care îl conduce pe Gavrilescu "spre padure", așa
cum luntrașul Charon calauzeă sufletele morților din lumea vie, în
lumea cealaltă. Fetele pot fi considerate parcele, dar și moire,
ursitoare, sau iele, ca în folclorul românesc, rolul acestora fiind de a-l
rupe pe Gavrilescu de condiția sa telurică, inferioară, de ratat si de a-i
țese un alt destin, cel primordial, de creator. Grecoaica, poate, îi
amintește de un spațiu cultural, evreica, de întelepciunea Cabalei, iar
tiganca se înfatiseaza sufletului artist sub forma ispitei senzualitații.
Hildegard si Elsa simbolizează iubirea spirituală și cea fizică, motiv
pentru care, în timp ce existența alături de Elsa l-a aruncat pe acesta
în condiția de "modest profesor de pian", prezența lui Hildegard îl
determină pe acesta să se sustragă tuturor ratărilor și să se reunească
cu esența sa, temporar rătăcită într-o existentă comună, rătăcire
redată simbolic prin secvența labirintului.
Revenind însă la statutul ființei umane, care este situată, în chip
dilematic, între rătarea revocabilă și redescoperirea atitudinilor
fundamentale față de timp, eros, logos si moarte, imaginea lui
Gavrilescu nu este altceva decât o caricatură a miticului Orfeu. Iar în
masură în care numele este relevant în literatura, aș afirma și faptul că
alipirea sufixului atât de comun "escu" la numele arhanghelului Gavril
ar reprezenta, de fapt, o coborâre a acestuia în obișnuit și profan.