Caracterizarea personajului Gavrilescu

Nuvela fantastică „La țigănci”, publicată de Mircea Eliade în a doua jumătate a

secolului al XX-lea, reprezintă una dintre culmile literaturii fantastice românești,
autorul alternând într-un mod original planul real cu cel ireal, misterios. Personajul
central al nuvelei este profesorul de pian Gavrilescu, acesta trecând printr-o serie
de evenimente stranii cărora încearcă să le găsească o explicație logică. 
Profesorul Gavrilescu este personajul principal, masculin, individual al nuvelei „La
țigănci”, el ilustrând tipologia omului mediocru, ratat, ancorat în banalitate. Acesta
participă în toate momentele acțiunii, trăsăturile sale fiind evidențiate
prin autocaracterizare sau prin intermediul caracterizării directe și indirecte.
Statutul social și cel psihologic sunt puse în lumină prin caracterizare directă, dar și
prin autocaracterizare. Astfel, Gavrilescu este etichetat de către bătrâna care îl
întâmpină în grădina țigăncilor ca fiind „muzicant”, însă, personajul o contrazice,
autocaracterizându-se: „Sunt artist…[…] Pentru păcatele mele am ajuns profesor de
pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pură”. Prin urmare, putem observa
faptul că Gavrilescu este frământat de un puternic conflict interior, acesta
alimentându-se din discrepanța dintre realitate și ideal. Ratarea îi domină întreaga
existență, fiind un adevărat laitmotiv al nuvelei deoarece Gavrilescu aduce în discuție
condiția sa de mai multe ori de-a lungul acțiunii. În primul episod, aflat în tramvai,
Gavrilescu se confesează tovarășilor de drum spunând că vocația sa este de artist, nu
de profesor de pian: „[…] n-am fost făcut pentru asta. Eu am o fire de artist”. 
Tot prin caracterizare directă, sunt evidențiate de către narator stările prin care trece
personajul principal atunci când se află în sfera irealului. Astfel, „speriat”, „uimit”,
„tulburat”, „încremenit” sunt adjective care descriu stările de spirit ale lui Gavrilescu,
acesta fiind mereu surprins de evenimentele inexplicabile pe care le trăiește. 
Prin caracterizare indirectă, pornind de la gesturi, atitudine, comportament, relațiile
cu celelalte personaje, sunt reliefate o serie de trăsături morale ale protagonistului.
Faptul că avem de-a face cu o nuvelă fantastică determină existența unor simboluri
care gravitează în jurul personajului principal, acestea sporind ambiguitatea acțiunii.
Trecerea protagonistului dintr-o formă de existență în cealaltă structurează nuvela în
patru planuri și opt episoade, a căror înlănțuire pune în lumină evenimente stranii.
Primul plan al nuvelei este ancorat în realitatea cotidiană, el corespunzând primului
episod. Incipitul fixează acțiunea în Bucureștiul interbelic, sufocat de arșița verii.
Profesorul de pian Gavrilescu se îndreaptă cu tramvaiul spre casă, în urma unor
meditații pe care le oferise elevei sale Otilia Voitinovici. În drumul său, Gavrilescu
abordează o serie de subiecte pe care le dezbate împreună cu ceilalți călători,
precum căldura de afară sau colonelul Lawrence, acestea simbolizând banalitatea
personajului, monotonia existenței sale. Faptul că Gavrilescu face parte din categoria
personajelor mediocre, sufocate de rutină este demonstrat și de repetarea acelei
călătorii cu tramvaiul „de trei ori pe săptămână”, lucru care îl robotizează, anulându-i
personalitatea de artist. 
Trecând pe lângă grădina țigăncilor, călătorii își îndreaptă atenția asupra acestui
spațiu misterios. Gavrilescu își amintește că a uitat servieta cu partituri la eleva sa ți
decide să coboare pentru a lua tramvaiul în sens invers. Aflat lângă grădina țigăncilor,
personajul este atras de răcoarea și umbra acestui spațiu ademenitor, și, fără să-și
dea seama, ajunge în fața porții țigăncilor. 
Cel de-al doilea plan marchează debutul celui de-al doilea episod, dar și intrarea în
irealitate. Gavrilescu trece într-o altă formă de existență, la pragul dintre cele două
lumi aflându-se baba care percepe taxă, asemenea lui Cerber, personaj mitologic
care păzea poarta infernului. Spațiul este unul mitic, fiind anticipat de titlul nuvelei și
sugerând o zonă ireală, în care existența se supune unor legi diferite. Grădina
țigăncilor se dovedește a fi un labirint în care sunt anulate chiar și reperele
temporale. Discuția pe tema timpului dintre Gavrilescu și babă evidențiază faptul că,
în acest spațiu sacru, timpul stă în loc, asemenea ceasului bătrânei: „iar a stat
ceasul”. Astfel, tema nuvelei este anularea logicii timpului istoric, cronologic,
Gavrilescu încercând să-și recupereze trecutul, mai exact, marea iubire, Hildegard, la
care renunțase în favoarea Elsei.
Episoadele trei și patru pun în lumină un personaj confuz, care vrea să înțeleagă tot
ceea ce i se întâmplă. El încearcă să ghicească identitatea fetelor care l-au întâmpinat
în bordei – o țigancă, o grecoaică și o evreică – , dar greșește de fiecare dată,
deoarece se agață de un trecut care îl copleșește și care îi împiedică inițierea
spirituală. Ulterior, este învârtit de fete în cerc „ca într-o horă de iele”, fără a se
putea împotrivi. Fiind fricos, nesigur și neîndemânatic, Gavrilescu se rătăcește prin
camere, se lovește haotic de obiecte ciudate, simte că e strâns ca într-un giulgiu și e
terorizat de tot ceea ce îl înconjoară.
În cel de-al treilea plan (episoadele V-VII), Gavrilescu pătrunde din nou în lumea reală
și află că au trecut doisprezece ani de la dispariția sa, eleva mutându-se în urma
căsătoriei, iar soția sa, Elsa, plecând în Germania. Al patrulea plan (episodul VIII) este
ancorat în irealitate: Gavrilescu se reîntoarce la țigănci pentru a cere o explicație și o
regăsește pe Hildegard. Finalul deschis îi surprinde pe cei doi îndreptându-se spre
pădure, conduși de birjar. Gavrilescu simte că se află prins într-un vis, iar iubita lui îl
liniștește: „Așa începe. Ca într-un vis...”. În vis, Gavrilescu are acces la cunoașterea
absolutului. 
Consider că tema timpului mitic are un rol fundamental întrucât intrarea în spațiul în
care timpul funcționează după alte legi facilitează regăsirea iubirii spirituale, aceea
care impulsionează artistul la creație. Timpul suspendat îi permite lui Gavrilescu să
renunțe la statutul de „modest profesor de pian” în favoarea condiției de artist.
Concluzionând, putem spune că Gavrilescu reprezintă tipologia artistului ratat care
se salvează din banalitate prin recuperarea iubirii. Modul de construcție a nuvelei
atrage atenția cititorilor, aceștia urmărind pas cu pas întâmplările misterioase prin
care trece protagonistul.