-caracterizarea lui dionis-

"Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste a prevedea,
literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui si forma limbii
nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul
de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti." - aprecia Titu
Maiorescu in studiul "Eminescu si poeziile lui" (1889). Personalitatea complexa a poetului nostru
national este determinata de vasta sa cultura de nivel european (studiaza filozofia moderna: Kant,
Schopenhauer, Hegel si pe cea antica: Platon, Aristotel), de amplele cunostinte dobandite despre
mitologia indiana si romaneasca, despre istoria universaia si cea a poporului roman, de identificarea
spirituala cu literatura populara romaneasca.
Nuvela Sarmanul Dionis este o constructie epica cuprinzatoare, posterioara romanului
Geniu Pustiu. Nuvela a fost publicata in numarul din decembrie 1872-ianuarie 1873 al Convorbirilor
literare.
Titlul nuvelei are o structura subiectiva , punand in lumina pe Dionis , personajul principal
eponim , iar apelativul sarmanul relevand conditia umila a protagonistului, din punct de vedere
social,dar si spiritual deoarece nu reuseste sa se atinga planul absolutului.
Tema nuvelei "Sarmanul Dionis" este reflectarea subiectiva asupra lumii si reuneste o
serie de teme tipic romantice existente si in literatura universala: natura, iubirea si conditia
nefericita a omului de geniu in raport cu timpul si cu societatea. Tema transmigratiei sufletelor, a
metempsihozei valorifica ideea schopenhaueriana conform careia timpul si spatiul sunt manifestari
ale substantei care se regenereaza vesnic, compusa dintr-un numar de arhei - de modele eterne -,
"umbre" ale individului fizic.
Dionis este personajul principal al nuvelei, intrucat apare in toate momentele subiectului,
eponim, deoarece numele lui figureaza in titlul operei, rotund-"care nu poate fi caracterizat succint
si exact", E.M.Forster-, pentru ca evolueaza pe parcursul operei, tridimensional, fiindca ne
surprinde, si , de asemenea este un personaj romantic, conditia lui tragica izvorand din neputinta
de dezamagire, si nu in cele din urma este exceptional, fiind surprins in imprejurari senzationale.
Acesta are trei existente diferite: Zoroastru-preotul persan-" Sufletul tu, fr ca azi s i-o aduc
aminte, a fost odat n pieptul lui Zoroastru, care fcea ca stelele s se mute din loc cu adncul grai
i socoteala combinat a cifrelor lui.",care, descoperind drumul spre absolut se elibereaza de
conditia telurica si devine umbra; Dan- calugar ortodox, care rateaza sansa atingerii absolutului"
Clugrul Dan e unul din colarii Academiei, iar cu deosebire al maistrului Ruben, care-i
mprtete toate ndoielile, dar i toate descoperirile lui tinuite."; Dionis, un sarman copist"Un
copist avizat a se cultiva pe apucate, singur...", caruia i se anihileaza orice punte de legatura cu
aventurile anterioare-luandui-se cartea, umbra si tabloul-" Ruben i lu umbra i hrtiile de pe mas
i iei din cas, nchiznd cu zgomot ua dup sine...".
In primul rand, personajul principal, Dionis, este caracterizat direct de catre narator, de alte
personaje si prin autocaracterizare.
Mai intai,prin caracterizare facuta de narator, sunt reliefate datele biografice, prin intermediul
metodei de insumare a detaliilor fiziologice de curriculum vitae: este un tnr de aproape
optsprezece ani "Era tnr poate nici optsprezece ani cu att mai ru... ce via-l ateapt pe
el?", rodul unei iubiri dintre un aristocrat rtcit n clasele de jos i Maria, fiica unui preot. Are o
ascendenta neguroasa, mostenind frumusetea nobila a tatalui sau, care avea parul negru si lung,
buzele subtiri si roze , fata fina si alba, si ochii de un albastru fermecator, pe care naratorul pune un
mare accent"pr negru i lung, cu buzele subiri i roze, cu faa fin i alb ca tiat-n marmur i
cu nite ochi albatri mari sub mari sprncene i gene lungi negre. Ochii cei albatri ai copilului
erau aa de strlucii, de un colorit att de limpede i senin, nct preau c privesc cu inocena, cu
dulceaa lor mai femeiasc asupra spectatorului."," minile cele dulci, mici, albe, trsurile feei de o
paloare delicat, umed, strlucit, moale, ochii de o adncime nespus, fruntea uscat i

femeiete mic, prul undoind, cam prea lung","De copil nc el admira ochii cei frumoi ai
portretului ce luceau ca vii n orbitele lor."," O dac i-ai fi vzut tu aceti ochi vrodat n viaa ta i
s-ar fi prut c-i revezi n fiecare vnt stea a dimineii, n fiecare und albastr, prin fiecare gean
de nori.". Mama,fiica unui preot batran, este descrisa ca fiind o femeie palida, inalta si blonda, cu
ochii negri, pe care ii mosteneste si Dionis " Mum-sa, o femeie palid, nalt, blond, cu ochii
negri","Vduvita sa mum l crescu pe el cum putu din lucrul minilor ei mini delicate de
doamn faa ei palid ca ceara, ochii ei de-o ntunecat blndee"," Afar de ochii negri, care
erau ai ei, era el ntreg, el, copilul din portret.".
Rmne orfan de timpuriu ''Melancolia n vrsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era
orfan'', pentru c tatl murise mult prea devreme, apoi este crescut doar de mama sa cum a putut
din rodul minilor ei, cu preul unor mari sacrificii; din pcate se stinge i ea, copilul rmnnd
singur.
Portretul fizic, conturat de narator, se ncadreaz n tiparele romantice, fiind de o frumusee
demonic,cu capul avand plete salbatice,fata dulce si alba, uscata, ochi negri de forma migdalei, si
zambetul fin si inocent"un cap cu plete de o slbtcit neregularitate", "Nu era un cap urt acela a
lui Dionis. Faa era de acea dulcea vnt alb ca i marmura n umbr, cam tras fr a fi
uscat, i ochii tiai n forma migdalei erau de acea intensiv voluptate pe care o are catifeaua
neagr. Ei notau n orbitele lor un zmbet fin i cu toate astea att de inocent". Este un baiat "de
tigan", cu capul mic, si fruntea neteda, alba, corect boltita, parul prea lung, fata fina, dulce si
copilareasca, iar surasul lui era foarte inocent dar strabatut de melancolie" Un biet de igan cu
capul mic ntr-o plrie","o frunte att de neted, alb, corect boltit, care coincide pe deplin cu
faa ntr-adevr plcut a tnrului meu. Prul numai cam prea lung curgea n vie pn pe spate,
dar uscciunea neagr i slbatec a prului contrasta plcut cu faa fin, dulce i copilreasc a
bietanului. "," ochii lui cei moi i strlucii "," Sursul su era foarte inocent, dulce l-am putea
numi, i totui de o profund melancolie. ".
Traieste in Bucuresti, in secolul al XIX-lea, si este un " copist avizat a se cultiva pe apucate,
singur... i aceast libertate de alegere n elementele de cultur l fcea s citeasc numai ceea ce
se potrivea cu predispunerea sa sufleteasc att de vistoare. Lucruri mistice, subtiliti metafizice
i atrgeau cugetarea ca un magnet e minune oare c pentru el visul era o via i viaa un vis?".
Este sarac, ducand o existenta precara, neavand "pe nimeni in lume, iubitor de singuratate".
Pe de alta parte, personajul Dionis este caracterizat si de celelalte personaje, de Maria, care-l
considera sarman, si frumos" i ce frumos mi pai tu acuma... pare c eti altul... pare c eti din
alt lume."," acolo-i srmanul... n casa cea pustie de peste drum", iar de maestrul Ruben, este
considerat un calugar evlavios" Mult a trebuit pn l-am prins n la pe acest clugr evlavios, dar n
sfrit... hh... totui... totui... are s-l nimiceasc btrnul meu duman. "
Prin autocaracterizare, Dionis sustine ca nu este iubit de nimeniCum triesc voi i muri, de
nimene plns, de nimene iubit.,si ar vrea sa fie filozofFilozof de-a fi simirea-mi ar fi vecinic la
aman!.
In al doilea rand, prin caracterizare indirecta, este evidentiat portretul moral al personajului.
Pe de o parte, personajul este caracterizat indirect prin nume, mediul ambient i gradul de
cultur. Numele Srmanul Dionis formeaz un oximoron: epitetul srman nseamn srac,
demn de comptimit pentru inocena sa; de altfel, ilustreaz experiena metafizic a lui Dionis care
a ratat dobndirea libertii totale; are ansa de a sparge samsara (irul rencarnrilor) dar repet,
fr s tie, experiena luciferic i destinul lui Adam, cci pierde paradisul; Zoroastru Dan
Dionis nu-i descoper limitele, dorete s fie Dumnezeu i triete iari experiena cderii.
Destinul su este cel al fiinei czute, adic demn de comptimire, iar povestea sa este povestea
srmanului om. Dionis are numele zeului Dyonisos din mitologia greaca, fire vesela, petrecareata ,
pus in antiteza cu definirea de "sarman".
Mediul ambiant al personajului denot srcia sa; locuina lui este format dintr-o cas veche, cu
trepte putrede, cu geamuri sparte unde ua scrie i grdina cu o vegetaie luxuriant, si
simbolizeaza traiul lui de pustnic, el fiind un boem care traieste intr-o casa darapanata. Camera sa
este srccioas, cu pereii invadai de mucegai, cu pienjeni, n care se afl un pat improvizat i
o mas plin de hri, brouri, cri vechi ntr-o dezordine absolut, o grmad de cri aezate
direct pe podea." n mijlocul unei grdini pustii, unde lobodele i buruienele crescuse mari n tufe
negre-verzi, se nlau ochii de fereast spart a unei case vechi a crei strein de indril era
putred i acoperit c-un muchi care strlucea ca bruma n lumina cea rece a lunii. Nite trepte de
lemn duceau n catul de sus al ei. Ua mare deschis n balconul catului de sus se cltina scrind
n vnt i numai ntr-o n, treptele erau putrede i negre pe ici pe colo lipsea cte una, aa
nct trebuiai s treci dou deodat i balconul de lemn se cltina sub pai. El trecu prin hiul
grdinii i prin zplazurile nruite i urc iute scrile. Uile toate erau deschise. El intr ntr-o

camer nalt, spaioas i goal. Pereii erau negri de iroaiele de ploaie ce curgeau prin pod i un
mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi i
gratiile erau rupte, numai rdcinile lor ruginite se iveau n lemnul putred. n colurile tavanului cu
grinzi lungi i mohorte painjenii i exercitau tcuta i panica lor industrie; ntr-un col al casei, la
pmnt, dormeau una peste alta vo cteva sute de cri vechi, multe din ele greceti, pline de
nvtur bizantin; n alt col, un pat, adic cteva scnduri pe doi cpriori, acoperite c-un mindir
de paie i c-o plapom roie. naintea patului o mas murdar, al crei lemn grunzuros de vechime
era tiat cu litere latine i gotice; pe ea hrtii, versuri, ziare rupte, brouri efemere din cte sempart gratis, n fine, o neordine ntr-adevr pgneasc. Luna i vrsa lumina ei cea fantastic prin
ferestrele mari, albind podelele de preau unse cu crid; pereii posomori aveau, pe unde ajungea
lumina lunii, dou cuadrate mari argintoase, ca reflectare a ferestrelor; pnzele de painjin
strluceau vioi n lun i deasupra crilor dorminde n col se ivea o ngereasc umbr de om. "
Din vestimentatia lui Dionis putem deduce cu usurinta neajunsurile vietii, el purtand o caciula de
miel, un surtuc, ciubote si pantaloni" un cap cu plete de o slbtcit neregularitate, nfundat ntr-o
cciul de miel."," i prin blile de noroi ce mprocau pe cuteztorul ce se ncredea perfidelor
unde treceau nite ciubote mari crora nu le-ar fi psat nici de potop, cu att mai vrtos c aveau
turetci care ngropau n ele pantalonii individului coninut ndat ce timpul devenea problematic.","
Surtucul lui pe lng acestea era mai mult urzeal dect bttur, ros pe margini, fudul la coate, de rdea pare
c i vntul n urma lui.".
Prin urmare, Dionis este srac, fr speran, iubitor de singurtate. Cu toate astea, se refugiaz n lumea
crilor, citind tot ce-i cade n mn; este nzestrat cu o capacitate de nelegere ieit din comun, Dionis e un
om cu nclinaii spre meditaie, aa c apeleaz i la nvturile lui Ruben i la cartea de astrologie primit de la
Riven. Este un bibliofil pasionat, poet ironic, sfidand saracia, prin inchipuiri umoristice" Bani n-am mai vzut deun secol, vin n-am mai but de-o lun./Un regat pentr-o igar, s-umplu norii de zpad"," Pe urechi am tras-o
zdravn iar de coate nici c-mi pas/Ca iganul, care bag degetul prin rara cas"," i junimei generoase,
domnioarelor ce scapr/
Li art c lumea vis e un vis sarbd de motan.".
Dionis ,"metafizicul nostru", crede in simultaneitatea lumilor, si in posibilitatea de a trece dintr-un plan
existential in altul. Sarmanul Dionis ajunge sa faca un pact cu umbra, obsedat de posibilitatea de a recupera
lumile anterioare, ale timpului echinoxial, si de a ajunge astfel al cunoasterea tainelor sugerate de o misterioasa
carte cu desene in rosu si albastru." o carte veche legat cu piele i roas de molii un manuscript de zodii. El
era un ateist superstiios i sunt muli de acetia. Iniialele acestei cri cu buchii erau scrise ciudat cu
cerneal roie ca sngele, caractere slave de o evlavioas, gheboas, fantastic artare. O astrologie mai mult
de origine bizantin, bazat pe sistemul geocentrist, sistem care admite pmntul de centrul arhitecturii lumeti
i pe om de creatura pentru a crui plcere Dumnezeu ar fi fcut lumea."
In plan filozofic si in spirit romantic, Dan isi pierde simtul obiectivitatii si se lasa coplesit de imaginatie, prin
treceri bruste de la realitate la vis si invers. Utilizand virtutile magice ale cartii, care ii permit aprofundarea in
aventura cunoasterii, Dan se desparte de propria umbra si descopera ca sufletul sau a mai trait candva "in
pieptul lui Zoroastru" (Zarathustra -660-583 i.Hr.-personaj legendar, reformatorul religiei iraniene antice
- n.n.), care "facea ca stelele sa se mute din loc cu adancul grai si socoteala combinata a cifrelor lui". Repetand
formulele magice, pe care Creatorul insusi le-ar fi rostit la facerea lumii, el afla in adancul sufletului sau esenta
divina: "Tu esti ca o vioara in care sunt inchise toate cantarile - ii spusese maestrul sau, Ruben - dar acestea
trebuie trezite". Sub bagheta maleficului alchimist si astrolog Ruben, din abisurile intunecate ale fiintei, vin spre
lumina stravechile mituri ale dorintei omului pentru vesnicie, de intoarcerea lui la conditia originara a existentei.
Tot in plan filozofic, Dan intoarce sapte foi din cartea lui Zoroastru si umbra prinde contur, apoi mai intoarce
inca sapte si "umbra se desprinse incet" si "sari jos de pe parete". Regasindu-si esenta eterna in propria sa
umbra - "Dan vazu clar despartirea fiintei lui intr-o parte eterna si una trecatoare"-, calugarul se dedubleaza si ii
restituie acesteia constiinta limitarii sale in spatiu si timp, primind in schimb nu eternitatea, ci constiinta
eternitatii: "Eu, zise umbra-ncet, simt intunecandu-se si rand constiinta eternitatii mele [...]. Dan era o umbra
luminoasa".
In vis, Dan intreprinde, impreuna cu Maria, o calatorie cosmica, in care dispar cu desavarsire legile fizicii, ora
devine veac, clipele vor fi decenii, iar Pamantul devine un pandantiv, pe care el il prinde in salba iubitei.
Ideea filozoiica a iubirii ca singura cale spre cunoastere se manifesta in esenta acestei secvente
narative, "calatoria lor nu fuse decat o sarutare lunga" si are loc in vis, cuplul implinindu-se, caci "visau amandoi
acelasi vis". Aceasta calatorie in Univers este un drum al cunoasterii, ideal spre care transcende si Eminescu
insusi.
In plan metafizic, cei doi indragostiti sunt cuprinsi de o stare extatica, o fericire edenica ce este insa limitata
de "o poarta inchisa", pe care "n-au putut-o trece niciodata". Visul este tulburat de un triunghi sacru, avand in
centru "un ochi de foc", deasupra caruia sta scris "un proverb cu literele strambe ale intunecatei Arabii. Era
doma lui Dumnezeu. Proverbul, o enigma chiar pentru ingeri". Dan cauta cu febrilitate in cartea lui Zoroastru
magia care sa-i permita descifrarea proverbului, care semnifica atingerea absolutului in cunoastere: "as voi sa
vad pe Dumnezeu". In legatura cu acest demers, George Calinescu afirma ca eroul "recurge la o operatie
magica, intorcand filele astrologiei din sapte in sapte pagini (simbolul numeric al Facerii), spre a sili Divinitatea
sa-i deschida portile Absolutului". In zadar ingerii ii soptesc si-l avertizeaza: "De ce cauti ceea ce nu-ti poate veni
in minte? [...] De ce vrei sa scoti din arama sunetul aurului? Nu-i cu putinta". Lui i se pare ca ingerii fac ceea ce
el gandeste, dar Maria ii explica, soptit, ca, daca Dumnezeu vrea, atunci "tu gandesti ceea ce gandesc ingerii".
El nu vrea sa inteleaga si continua sa-si impuna vointa de a vedea fata lui Dumnezeu. Raspunsul ingeresc vine
taios: "Daca nu-l ai in tine, nu exists pentru tine si in zadar ii cauti".
Atingerea absolutului nu se implineste, intrucat, in entuziasmul si extazul momentului, el considera ca poate
controla Universul: "oare nu se misca lumea cum voi eu?" Strangand-o pe Maria "la inima lui", gandeste intr-

un mod nefericit: "Oarefdrd s-o stiu nu sunt eu insumi Duntne....". Acest gand profanator, ca el ar putea fi
Dumnezeu, simbol al puterii absolute, il prabuseste cu brutalitate in abis, el fund aspru pedepsit prin
revenirea la conditia de muritor, in ipostaza lui Dan. Se sugereaza, astfel, ca limitele obiective ale gandirii
umane nu pot fi depasite, deoarece nici omul si nici ingerii nu au acces la tainele Creatiei: "Nefericite, ce ai
indraznit a cugeta?".
In plan real, Dionis realizeaza ca a visat si revine la conditia sa initiala de muritor, chiar daca, bolnav fiind,
in delirul sau, continua sa creada ca este Dan si ca Maria, pe care o vede la fereastra casei invecinate, este
aceeasi din visurile sale si ca anticarul Riven ar fi maestrul Ruben. Se contureaza in inima lui "neputinta
realizarii viselor lui [...] si prima mea dorinta si poate ultima - nerealizabila".
Implinirea cuplului in finalul nuvelei, singura opera eminesciana in care dragostea se realizeaza,
simbolizeaza faptul ca iubirea este singura cale de a accede in cunoastere, in aspiratia spre absolut. Atingerea
absolutului ar fi fericirea suprema, iar iubirea implinita este numai o treapta spre fericire: "El simtea ca o oara
langa ea ar plati mai mult decat toata viata. Cata intensiva, dureroasa, fara de nume fericire intr-o oara de
amor!", sugerand sacrificiul suprem de care este capabil numai omul superior pentru atingerea iubirii
idcale, concept filozofic intalnit si in lirica eminesciana ("Reia-mi al nemuririi nimb/ Si focul din privire/ Si
pentru toate da-mi in schimb/ O ora de iubire" - "Luceafarul). Elementele de portret din final, subliniaza
contrastul dintre Dionis si Maria:"chipul unui tanar demon langa chipul unui inger, ce n-a cunoscut niciodata
indoiala."
Personajul nu ajunge la revelatie, iluminare, pentru ca nu reuseste"sa justifice Creatia si cu atat mai putin sa
o transfigureze."
Dionis ,"sarmanul", cade in capcana credintei ca sufletul este un univers autonom, centrat pe sine, care isi
poate alimenta la infinit existenta prin propria vointa.
Toate acestea arat c Dionis este omul superior, geniul, dotat cu inteligen i sensibilitate deosebite, capabil
s se nale spre cunoaterea absolut, dar devenit contient c absolutul este de neatins, adic Dionis este fr
ndoial un personaj romantic.