SONETUL CLXVII (13) de Vasile Voiculescu

Poezia a fost scris, conform datrii, pe 10 ianuarie, 1955. Ulterior, a fost nclus n culegerea postum Ultimele sonete nchipuite ale lui Shakespeare n traducere imaginar de Vasile Voiculescu", care a vzut lumea tiparului n 1964. Fcnd parte din volumul Ultimele sonete nchipuite ale lui Shakespeare n traducere imaginar de Vasile Voiculescu", sonetul CLXVII(13) este o expresie a sentimentului iubirii. Avndu-i izvorul n prietenie, iubirea nalt i-adnc" (epitete), nvalnic simire" (metafor), cntat de autor n acest sonet, devine transfigurare: Se prefcu deodat coliba n palat, / Iar casnicele scule, n zne ca-n magie". Simbol al existenei trupeti i pmnteti, imagine a fragilitii i singu-rtii, coliba sufletului se transform ntr-un palat, simbol al mreiei i misterului. La nivelul tririlor, iubirea e sentimentul resimit ca intensificare a vitalitii, ca nlare, des-prindere de terestru (n fruntea lor pornivom rzboiul dezrobirii / Din lumile rnei..."), e contaminare de focul cosmic (sceptrul este imaginea puterii venit de sus). Graie acestui miracol, eul liric i reveleaz propria fiin: Eu regsii n mine un suflet de-mprat, / Purtnd puternic sceptru, de vis i poezie". Cuprins de dragoste i dor (porni-vom /.../ spre unicul meu dor "), eul liric e ptruns n acelai timp de fiorul creaiei, al poeziei. Prin eros se accede la eternitate (S-i cuceresc i ie [...] un tron n nemurire").