„O scrisoare pierduta” de Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale (1852 -1912), dramaturg şi prozator, a fost un observator

lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator, un
excepţional creator de oameni şi de viaţă.
Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, care are finalitate
moralizatoare şi produce râsul cititorului sau al spectatorului, prin folosirea a diferite
tipuri de comic. Ca trăsături generale ale comediei pot fi menţionate: finalitatea
amuzantă ( specia e destinată să provoace râsul, personajele reprezintă categorii sociale
diverse; subiectele sunt general umane, eroii întruchipând caractere ( parvenitul obraznic,
sclavul şiret, aristocratul mândru ); conflictul se plasează între aparenţă şi esenţă ( doar
aparent, valorile sunt false ).
Comedia "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes
răsunător pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 13 noiembrie 1884.
"O scrisoare pierdută" este o comedie realistă de moravuri politice, ilustrând dorinţa
de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi. Pe
fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între
reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de "intelectuali independenţi" - şi membrii
partidului de guvernământ- Ştefan Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi
Brânzovenescu, personaje ridicole puse în situaţii comice, cu scopul de a satiriza
moravurile politice ale vremii.
"O scrisoare pierdută" ilustrează simetria clasică a piesei, sintetizând,
totodată, intriga subiectului. Prima scrisoare de amor, trimisă de Tipătescu Zoei, este
pierdută de aceasta, găsită de Cetăţeanul turmentat, care o "pierde" pentru că i-o fură
Caţavencu, iar acesta o pierde - la rândul Iui - şi o găseşte din nou Cetăţeanul turmentat
care o înapoiază "andrisantei", închizând astfel cercul. Cealaltă "scrisorică de amor"
este a unei doamne din înalta societate bucureşteană către o "persoană însemnată... da
becher" şi găsită de Dandanache în buzunarul paltonului acestuia, care-i fusese musafir.
De data aceasta "scrisorică" este pierdută definitiv de becherul bucureştean, care nu o mai
primeşte înapoi, pentru că "mai trebuie s-aldată". în ambele situaţii, scrisoarea de amor
este totodată şi o armă politică, deoarece, tocmai pentru că este pierdută de persoane
influente în viaţa politică şi găsită de oameni politici dornici de a parveni, devine obiectul
de şantaj cel mai eficient şi singura cale pentru a-şi asigura victoria în alegeri.
Ca element de construcţie a textului dramatic, principalul mod de
expunere este dialogul, prin care personajele îşi dezvăluie intenţiile, opiniile, dar
monologul (în discursurile electorale) şi aparte-ul (intervenţiile lui Pristanda)
completează funcţiile acestuia, realizându-se astfel, atât caracterizarea personajelor, cât şi
prezentarea evoluţiei acţiunii.
Piesa este structurată în patru acte, fiecare dintre ele fiind alcătuit din mai
multe scene. Personajele piesei, numite de către autor "persoane", sunt menţionate cu
numele şi statutul social pe care îl are fiecare în cadrul comediei.
Perspectiva spaţială este reală şi deschisă, fiind precizată de către autor, iar
timpul în care se petrec întâmplările este plasat Ia sfârşitul secolului al XIX-lea: "în
capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre". Relaţiile temporale sunt în cea mai
mare parte cronologice, adică prezentate în ordinea derulării evenimentelor, iar în câteva
situaţii perspectiva temporală este discontinuă, în care se remarcă alternanţa temporală a
întâmplărilor, prin flash-back.
 Aici are loc conflictul între ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, din „opoziţie”,
care aspiră spre o carieră politică, şi grupul conducerii locale ( prefectul Ştefan Tipătescu,
„prezidentul” Zaharia Trahanache ). Pentru a-şi forţa rivalii să-l propună candidat în locul
lui Farfuridi, Caţavencu ameninţă cu un şantaj. Instrumentul de şantaj este o „scrisorică
de amor” a lui Tipătescu, trimisă doamnei Zoe Trahanache, soţia „prezidentului”;
pierdută de Zoe, scrisoarea este găsită de un cetăţean turmentat şi subtilizată de
Caţavencu.
Tehnica de construcţie a subiectului este aceea a amplificării treptate a conflictului.
Expozitiunea il prezintă pe Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului care îi raportează
lui Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului că şi-a îndeplinit misiunea pe care o avusese. El
aflase că Nae Caţavencu este în posesia unui document important care va face posibilă
alegerea acestuia în Camera Deputaţilor.
Intriga comediei este declanşată de găsirea acestui document misterios – scrisoarea
de amor a prefectului către Zoe, soţia lui Zaharia Trahanache, şeful filialei partidului din
acel judeţ.
Nae Caţavencu, avocat din opoziţie şi directorul ziarului ,,Răcnetul Carpaţilor”,vrea
să obţină, cu orice preţ, candidatura de deputat.De aceea, el îl şantajează pe prefect cu
,,scrisorica de amor” furată de la Cetăţeanul turmentat care o găsise pe stradă.
Desfasurarea actiunii este declanşată de Caţavencu care ameninţă că va publica
scrisoarea în ziarul său, însă promite că o va înapoia dacă va fi ales deputat.
Ştefan Tipătescu, după ce a ordonat percheziţionarea şi arestarea lui Caţavencu, a
încercat să-i ofere diferite funcţii în stat, dar acesta a refuzat.În cele din urmă, Caţavencu
a reuşit să obţină promisiunea Zoei Trahanache pentru a candida la funcţia de deputat
deoarece aceasta se temea că va fi compromisă moral în societate.
Farfuridi şi Brânzovenescu, doi membri ai partidului, se tem de trădare şi au
trimis,,la centru” o anonimă pe care prefectul a reuşit să o oprească la timp.
Zaharia Trahanache răspunde la şantaj cu şantaj deoarece descoperă o poliţă
falsificată de Caţavencu prin care acesta îşi însuşea ilegal bani de la o fundaţie.
Punctul culminant s-a declanşat atunci când de la ,,centru” a venit o dispoziţie prin
care se cerea să fie trecut pe lista candidaţilor un oarecare Agamemnon Dandanache. În
aceste condiţii atmosfera este tensionată atât între membrii partidului cât şi în opoziţie la
care se adaugă şi disperarea celor doi amanţi.
La adunarea electorală, când s-a anunţat oficial numele candidatului s-a declanşat o
bătaie pusă la cale chiar de poliţistul oraşului,Pristanda. În această încăierare, Caţavencu
şi-a pierdut pălăria în căptuşeala căruia se afla scrisoarea de amor.
Deznodamantul este declanşat de situaţiile comice care au apărut. Noul candidat,A.
Dandanache, s-a dovedit a fi mai ticălos decât Caţavencu, deoarece a ajuns pe listă
şantajând un politician important tot cu o scrisoare de amor, pe care a găsit-o întâmplător.
A.Dandanache nu înapoiază scrisoarea pentru că ,,mai trebuie ş-altădată”.
Cetăţeanul turmentat a găsit în căptuşeala pălăriei lui Caţavencu, scrisoarea
prefectului şi a înmânat-o ,,andrisantului”, adică Zoei Trahanache.
Caţavencu, nemaiavând obiectul şantajului, scrisoarea, a devenit umil şi a condus
festivitatea organizată în cinstea rivalului său politic Agamemnon Dandanache, care va
câştiga postul de deputat.
După alegeri , atmosfera este veselă , cu toate că votarea fusese ,,o mascaradă”
dirijată de interesele personale ale oamenilor politici. Nae Caţavencu este mulţumit de
,,binefacerile unui sistem constituţional ! ”, iar Pristanda confirmă ,,curat constituţional”
şi comandă să cânte muzica pentru a sărbătorii flagranta încălcare a constituţiei privind
corectitudinea alegerilor pentru Camera Deputaţilor.
Subiectul comediei este realizat pe baza comicului de situaţie în care sunt
puse personajele,conturate prin comicul de caracter şi comicul de limbaj.
Aceste personaje sunt prezentate cu ajutorul mijloacelor tradiţionale de caracterizare
(directă şi indirectă), dar şi prin folosirea resurselor comicului, categorie estetica ce
rezulta din contrastul dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce cred personajele despre sine
si ceea ce sunt in realitate. Comicul de caracter este cel mai important în piesă, fiind
evidenţiat prin caracteristicile definitorii ale fiecărui tip de personaj. De asemenea,
comicul de moravuri reiese din satirizarea unor defecte ale societatii : adulterul,
minciuna, demagogia, coruptia, santajul, tradarea in prietenie. Comicul de situaţie este
mai puţin folosit de Caragiale şi apare prin crearea unor circumstante ridicole care
evidentiaza decaderea morala sau intelectuala a personajelor : triunghiul conjugal, cuplul
Farfuridi –Brânzovenescu, intrarile si iesirile Cetăţeanului Turmentat, evolutia inversa si
motivul pacalitorului pacalit (Catavencu), echivocul(Trahanache). Resurse expresive
generează şi comicul de nume, care nu sunt alese întâmplător, ci ilustreaza o trasatura
dominanta a personajelor. De pildă, Pristanda este numele unui joc moldovenesc în care
se bate pasul la stânga si la dreapta, în funcţie de indicaţiile unui conducător de joc, ceea
ce sugereaza cameleonismul si sluganicia personajului. Trahanache, derivat de la
substantivul trahana-coca moale, sugereaza caracterul usor manipulabil al prezidentului.
Farfuridi şi Brânzovenescu inspiră râsul prin numele cu rezonanţe culinare, iar
Caţavencu, derivat de la caţă, trădează o persoană care vorbeşte mult şi repede. Comicul
de intentie trădează atitudinea satirica a autorului. De pildă, în « lista cu persoane » de la
inceputul textului, Zoe este prezentata ca sotia celui de sus – modalitate de satirizare a
abuzului de putere al personajului feminin.
Comicul de limbaj este un prilej pentru autor de a satiriza incultura personajelor sale,
care deformează neologismele (famelie, bampir), confundă sensul unor cuvinte-
etimologia populara (renumeratie, honeste bibere), construiesc enunţuri lipsite de sens
(intr-o sotietate fara printipuri, care va sa zica ca nu le are), pline de clişee, truisme (un
popor care nu merge inainte stă pe loc), cu contradicţii in termeni ( lupte seculare care
au durat vreo 30 de ani).
Ştefan Tipătescu: tipul junelui amorez, este prefectul judeţului pe care îl
administrează ca pe propria sa moşie, având o mentalitate de stăpân absolut: "moşia,
moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai neneacă pe banii lui Ţrahanache,
babachii" (Pristanda). Prefectul este orgolios, abuziv, încalcă legea, dacă "o cer
interesele partidului" şi admite, amuzat, matrapazlâcurile poliţaiului: "ai tras frumuşel
condeiul". Tipătescu este impulsiv, nestăpânit, aşa cum de altfel îl caracterizează unul
dintre personaje, "venerabilul" Ţrahanache: "E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat,
deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect." Infatuat şi orgolios, Tipătescu
reacţionează cu superioritate şi este dispreţuitor cu Farfuridi care îl acuză de trădare.
Tipătescu este lipsit de abilităţi politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de care
ştie să profite cu fler şi diplomaţie, obţinând postul de prefect şi protecţia venerabilului
Ţrahanache. Tipătescu venise în judeţ cu opt ani în urmă, la o jumătate de an după ce
Zaharia se însurase a doua oară, luând-o de soţie pe Zoe, care a devenit chiar de atunci
amanta lui Fănică: "De opt ani trăim împreună ca fraţii şi nici un minut n-am găsit la
omul ăsta atâtica rău" (Trahanache). Fănică este component al triunghiului conjugal,
flerul său de amorez reieşind şi din scena în care Zoe foloseşte toate tertipurile feminine
pentru a-1 convinge pe Tipătescu sa-1 aleagă pe Caţavencu: "în sfârşit, dacă vrei tu... fie!
[...] Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea Zaharia... prin
Urmare şi al meu! Poimâine eşti deputat!...".
Comicul de nume, Tipătescu, trimite la cuvântul "tip", care sernnifică june prim, om
rafinat, amorez abil, aventurier.
Zoe Trahanache: tipul cochetei adulterine este soţia lui Zaharja Trahanache şi
amanta lui Tipătescu şi singurul personaj feminin al luj Caragiale care reprezintă doamna
distinsă din societatea burghezi nefăcând parte, ca celelalte eroine, din lumea
mahalalelor. Ea este inteligentă, autoritară, ambiţioasă şi îşi impune voinţa în faţa
oricui. Marchează în comedie triunghiul conjugal, prin care Caragiale satirizează tarele
morale ale societăţii burgheze. Este o luptătoare hotărâtă şi foloseşte tot arsenalul de
arme feminine ca să-şi salveze onoarea. Pentru a-1 convinge pe Tipătescu să accepte
candidatura lui Caţavencu, ea recurge la rugăminţi şi lamentaţii, trece la ameninţarea cu
sinuciderea, apoi, cu o energie impresionantă la o femeie ce părea sensibilă şi
neajutorată, devine ameninţătoare şi o luptătoare aprigă: "Am să lupt cu tine, om ingrat
şi fără inimă". Deşi în epocă femeile nu aveau drept de vot, ea impune alegerea lui Nae
Caţavencu, mânată de interesul personal de a recăpăta scrisoarea de amor, altfel şi-ar fi
distrus prestigiul şi poziţia socială, viaţa tihnită şi lipsită de griji de care beneficia din
plin. Pendulând între soţ şi amant cu inteligenţă şi abilitate, conduce din umbră
manevrele politicii, toţi fiind conştienţi de puterea şi influenţa ei, având asupra bărbaţilor
o seducţie aparte, care o face înţelegătoare, generoasă. Zoe săvârşeşte cu delicateţe
gestul de iertare a lui Caţavencu atunci când îşi recapătă "scrisorica", asigurându-se cu
abilitate de devotamentul acestuia în a conduce festivitatea alegerilor, consolându-1 că
aceasta "nu-i cea din urmă Cameră ". Cetăţeanul turmentat închină şi el: "în cinstea coanii
Joiţichii că e damă bună!".
Prin urmare, O scrisoare pierdută reprezintă o operă complexă, o frântură din
complexitatea vieţii sociale şi politice din marea fresca a societăţii urbane româneşti din a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, care-şi păstrează actualitatea tocmai prin evocarea
unor tipuri şi moravuri mereu contemporane.