O scrisoare pierdută

De Ion Luca Caragiale

(1) Comedia este specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, care provoacă
râsul, prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situații
neașteptate, având un sfârșit fericit și rol moralizator. Conflictul comic presupune contrariul
dintre aparență și esență, dintre pretenție și realitate. Personajele comediei sunt inferioare
în privința însușirilor morale, a capacităților morale sau a statutului social.
O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale, a fost reprezentată pe scena Teatrului
Național din București în 1884, iar apoi a fost publicată în “Convorbiri literare”. Este o
comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului,
fiind inspirată din farsa electorală din 1883.
Ca specie a genului dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice, dovadă
fiind lista cu “Persoanele”, care sunt prezentate cu numele și statutul social. Acestea
comunică prin dialog, iar în didascalii apar indicațiile scenice din partea autorului. Textul
dramatic este structurat în patru acte, în care sunt un număr de scene.
Titlul pune în evidență contrastul comic dintre aparență și esență, pretinsa luptă
politică se realizează prin lupta de culise, având ca instrument șantajul. Articolul nehotărât
“o” indică banalitate întâmplării cât și repetabilitatea ei, prin pierderea și găsirea succesivă
a scrisorii.
Fiind destinată reprezentării scenice, timpul și spațiul sunt limitate, acțiunea se
petrece “în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, adică la sfârșitul secolului al
XIX-lea, în perioada campaniei electorale, într-un interval de trei zile.
Conflictul dramatic principal constă în confruntare pentru puterea politică a două
forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere, din care fac parte Trahanache,
Tipătescu, Zoe și gruparea independentă condusă de Nae Cațavencu. Conflictul dramatic
secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care îl acuză pe prefectul
județului, Ștefan Tipătescu de trădarea intereselor partidului. Comedia este construită prin
tehnica acumulării treptate a conflictului. (Tehnica bulgărului de zăpadă) (1)
Intriga se declanșează prin pierderea scrisorii de dragoste de către Zoe
Trahanache, scrisoare primită de la Ștefan Tipătescu.
În expozițiune, Ghiță Pristanda, polițaiul orașului îl anunță pe Ștefan Tipătescu că
Nae Cațavencu se află în posesia unei scrisori, care îi poate asigura reușita în alegeri.
Scrisoarea a fost pierdută de Zoe, găsită de Cetățeanul Turmentat, de la care o sustrage
Cațavencu.
În desfășurarea acțiunii sunt prezentate încercările de șantaj ale lui Cațavencu,
care amenință cu publicarea scrisorii în ziarul “Răgnetul Carpaților”, în cazul în care nu va
fi sprijinit în alegeri. Zoe își folosește toate armele feminine pentru a-l lămuri pe Tipătescu
să-l susțină pe Cațavencu. La început acesta refuză, dar la insistențele Zoei cedează și îi
spun si Cetățeanului Turmentat că poate să-l voteze pe Cațavencu. Când părea că totul
este aranjat, sosește o telegramă de la București prin care este anunțată candidatura lui
Agamenon Dardanache.
Punctul culminant se desfășoară în sala primăriei, unde Cațavencu și
Brânzovenescu își susțin discursurile electorale. Ca să poată anunța candidatura lui
Dardanache, Trahanache folosește contrașantajul, o poliță falsificată de Cațavencu.
Acesta nu mai poate spune nimic despre scrisoare deoarece se produce o încăierare,
pusă la cale de către Pristanda, în timpul căreia Cațavencu își pierde pălăria în căptușeala
căreia se afla scrisoarea. În final, aceasta va fi regăsită de către Cetățeanul Turmentat
care o v-a înapoia Zoei. Sosește Dardanache, care a ajuns să fie numit deputat tot datorită
unei scrisori de șantaj, dar el nu o mai înapoiază și se folosește de ea ori de câte ori are
nevoie.
Deznodământul este fericit, este ales Dardanache, iar Cațavencu acceptă să
conducă festivitatea în cinstea noului ales. Totul se termină într-o atmosferă de împăcare.
Personajele din comediei sunt “plate”, ele acționează stereotip, simplist ca niște
marionete, lipsite de profunzime sufletească, fără a evolua pe parcursul acțiunii, fără a
suferi transformări psihologice. Personajele au trăsături care înlesnesc încadrarea lor în
diferite tipologii: Zoe, cocheta, adulterina, Tipătescu tipul amorezului, Cațavencu
demagogul, Cetățeanul Turmentat alegătorul obișnuit, “turmentat” de propaganda
electorală, Trahanache încornorat, Farfuridi și Brânzovenescu cuplu de imbecili care
reprezintă prostia, Pristanda servilul.
Diferența dintre esență și aparentă este făcută de prezența diferitelor tipuri de
comic. Comicul de situație se găsește pe tot parcursul comediei, semnificativă fiind
pierderea și găsirea succesivă a scrisorii. De asemenea, situația lui Tipătescu, care știe că
va veni Trahanache și acesta a văzut scrisoarea, dar soțul înșelat calmează amantul
soției.
Comicul de nume contribuie la caracterizarea personajelor, sugerând și trăsătura
lor dominantă, de exemplu: Cațavencu este tipul demagogului, numele său derivă de la
“Cață”, femeie cicălitoare, sau “Cațaveică” haină cu două fețe. Ghiță Pristanda, este
slugarnic și umil, Pristanda este numele unui dans popular care se joacă după comanda
unui conducător. Ștefan Tipătescu are prenume cu rezonanță istorică dar el reprezintă
amorezul, este un “tip”. Farfuridi și Brânzovenescu, nume cu aluzie culinară sugerează
prostia, ei depind unul de celălalt ca și brânza de farfurie.
Prin comicul de limbaj se realizează caracterizarea indirectă și se face diferența
dintre esență și aparență. De exemplu: pretinsa erudiție a lui Cațavencu și incultura este
redată cu ajutorul acestui tip de comic, pentru el „capitaliștii” înseamnă locuitorii capitalei.
De asemenea, folosește asociații incompatibile, “industria română este admirabilă, e
sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”. O altă sursă a comicului de limbaj sunt ticurile
personajelor, “aveți puțintică răbdare” a lui Trahanache sugerează faptul că se gândește
sa ia anumite decizii. Ticul lui Pristanda, “curat murdar”, sugerează prostia și servilismul.
Comicul de moravuri vizează viața de familie, prin triunghiul amoros Zoe-
Trahanache-Tipătescu. Este vizată și viața politică, principala armă fiind șantajul și
contrașantajul. De asemenea, prin falsificarea listelor electorale și satisfacerea intereselor
personale.
Comicul de caracter reliefează defecte general umane, pe care autorul le
sancționează prin râs: demagogia lui Cațavencu, senilitatea lui Dardanache, servilismul lui
Pristanda. Prin comicul de intenție este redată atitudinea scriitorului față de personaje.
Personajele mai modeste în pretenții sunt ironizate, cum ar fi Pristanda sau Cetățeanul
Turmentat, iar celelalte sunt satirizate, cum ar fi Cațavencu. Un singur personaj este
grotesc, Dardanache, senil, mai prost decât Farfuridi, dar mai „canalie” Cațavencu.
În concluzie, lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de ariviști care
acționează după principiul "scopul scuză mijloacele”. În cadrul piesei apare imaginea unei
lumi de carnaval, ridicolă, o lume a automatismelor. Totuși personajele configurează, un
univers care dă iluzia vieții, regăsindu-se un element tragic-comic deoarece prezintă un
adevărat “bâlci al deșertăciunilor”, o satiră a lumii contemporane scriitorului.
 Caracterizarea lui Ghiță Pristanda
(1) Personajele comediei sunt plate, de tip marionetă, un asemenea personaj fiind Ghiță
Pristanda, polițaiul orașului, tipul servilului, umilului. Aceste trăsături morale sunt
prezentate în mod direct, în didascalii, de către autor.
Caracterizarea indirectă reiese din fapte, atitudini, comportament dar sunt
prezentate și cu ajutorul diferitelor tipuri de comic. Comicul de nume sugerează
servilismul, Pristanda este numele unui dans popular, care se joacă după comanda unui
conducător, așa cum și Pristanda fuge într-o parte și în alta pentru a executa ordinele
șefilor.
El este servil, dar profită după tot ceea ce face, ghidându-se după vorbele soției
sale “pupă-l în bot și papă tot că sătulul nu crede la ăl flămând”. El se autocaracterizează
ca fiind “scrofulos” la datorie, își slujește stăpânii, pe Trahanache, Tipătescu și Zoe,
mergând chiar până la încălcarea legii, astfel îl arestează pe Cațavencu din ordinul lui
Tipătescu. În Zoe vede adevărata stăpână știe că aceasta are mare influență asupra
celorlalți. Cu toate acestea, el ar fi oricând în stare să-i trădeze, este lingușitor pe lângă
Cațavencu, având în vedere că acesta ar putea ajunge deputat, Pristanda îi spune că îi
citește ziarul “ca pe Evanghelie” și chiar se gândește, că ar putea fi “un strașnic perfect”.
Personajul este surprins în ipostaza de profitor, dar și de persoană după care se
profită. Cu toate că relația dintre el și Tipătescu este de stăpân-slugă, prefectul îi acceptă
unele mici furtișaguri deoarece are nevoie de serviciile acestuia. O scenă semnificativă
este cea a numărării steagurilor, sursă a comicului de situație. Polițaiul a primit bani pentru
a cumpăra 44 de steaguri în vederea împodobirii orașului pentru alegeri. El a cumpărat
doar “paișpe-cinșpe” dar ca să îi iasă la socoteală, în fața lui Tipătescu le numără de câte
doua ori și le adună greșit. Tot el este acela care îl anunță pe Tipătescu că Nae
Cațavencu se află în posesia unei scrisori, care îi poate asigura reușita în alegeri. Relația
de stăpân-slugă reiese din atitudinea servilă a lui Pristanda, dar și din limbaj “să trăiți”,
“sărut-mâna coane Fănică”. De altfel amândoi sunt imorali, dar fiecare acționează în
funcție de poziția socială și amândoi știu ceva unul despre celălalt.
O altă trăsătură a lui Pristanda este lipsa de cultură, el pronunță greșit unele
neologisme “bampir”, “scrufulos”, “remumerație”. Ticul său verbal îi evidențiază lipsa de
gândire și slugărnicia, el pare a fi un ecou al vorbelor lui Tipătescu: “curat ca un câine,
curat murdar”, sursă a comicului de limbaj.
În concluzie, Pristanda este un personaj de tip marionetă, specific comediei,
slugarnic față de șefi, dar un profitor care știe să-și atingă interesele, dar de pe urma
căruia profită și alții, autorul îl ironizează și nu îl satirizează încadrându-se în lista
personajelor mai modeste în pretenții.