Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Caragiale
Opera dramatică este divizată în acte, iar acestea, în scene. Un act este delimitat
de o ridicare și o lăsare de cortină. O scenă este delimitată de intrarea sau ieșirea
unuia sau a mai multor personaje.
1
2.Tema și viziunea asupra lumii.
Tema comediei „O scrisoare pierdută” o constituie satirizarea politicianismului.
Viziunea este foarte apropiată de „teoria formelor fără fond” enunțată de titu
Maiorescu. Criticul susținea că modernizarea României s-a produs, în secolul al XIX-
lea, prin împrumutul unor forme, al unor instituții din Europa occidentală, fără ca în
societatea românească să existe fondul necesar lor. În comedia lui I.L.Caragiale,
regimul constituțional apare ca o formă fără fond. Acest aspect iese în evidență
prin replicile din final ale lui Cațavencu („Iată binefacerile unui sistem
constituțional.”) și ale lui Pristanda („Curat constituțional ! Muzica !”)
Alți critici (de exemplu, Mihai Ralea) văd, în opera comică a lui Caragiale, o lume
inofensivă, în care cel mai grav lucru este de a nu putea merge la cafenea (ca în
schița „Telegrame”). N.Steinhardt afirmă că Zoe Trahanache întruchipează una
dintre cele mai înalte virtuți creștine, iertarea; ea îl iartă pe Cațavencu, deși s-ar fi
putut răzbuna pe el pentru răul pe care i-l făcuse.
1
3.Construcția subiectului; structura compozițională.
Subiectul comediei este structurat în patru acte. Acțiunea este situată „în capitala
unui județ de munte, în zilele noastre”, adică în 1883.
Acțiunea actului al doilea se petrece tot în casa lui Tipătescu, în seara aceleeași
zile. Farfuridi și Brânzovenescu îl acuză pe Tipătescu de trădare, suspectându-l că
vrea să-l susțină pe Cațavencu. La ordinul lui Tipătescu, Pristanda l-a arestat pe
Cațavencu și i-a făcut percheziție la domiciliu, fără a găsi însă scrisoarea. Zoe îl
convinge pe Tipătescu să negocieze cu Cațavencu, dar acesta respinge toate
ofertele prefectului, dorind numai mandatul de deputat. Temându-se de scandal,
Zoe îi convinge pe Trahanache și pe Tipătescu să-l susțină pe Cațavencu, dar actul
se încheie cu o lovitură de teatru: sosește de la București o telegramă, care impune
alegerea ca deputat a necunoscutului Agamemnon Dandanache.
1
Acțiunea actului al patrulea se petrece în ziua alegerilor, în grădina lui trahanache.
Zoe este îngrijorată de dispariția lui Cațavencu după încăierarea de la întrunire.
Sosește Dandanache, care dezvăluie faptul că a obținut candidatura tot în urma
unui șantaj cu o scrisoare de amor. Apare Cațavencu și mărturisește că a pierdut
scrisoarea, pe care o ascunsese în căptușeala pălăriei. O găsise tot Cetățeanul
Turmentat, care i-o restituie lui Zoe. Aceasta îl iartă pe Cațavencu și îi promite
susținere la următoarele alegeri, cu condiția să conducă manifestația și să
prezideze banchetul în onoarea rivalului său. Dandanache este ales deputat.
Comedia se încheie cu o împăcare generală.
1
comică se amplifică prin repetare. Dincolo de această situație comică centrală, care
dă și titlul piesei, mai apar situații comice la nivelul unor scene, precum întâmplarea
lui Pristanda, care spiona casa lui Cațavencu, apariția neașteptată a Cetățeanului
Turmentat, încăierarea de la întrunirea electorală.
Ticurile verbale sunt niște cuvinte sau expresii stereotipe, repetate indiferent de
împrejurare. Acestea evidențiază automatismul din gândirea personajelor. De
exemplu, Pristanda își aprobă superiorii prin cuvântul „curat”, ajungând la nonsensul
„curat murdar”. Farfuridi repetă, în orice context, cuvântul „fix”. Prin enunțul
stereotip „Aveți puțintică răbdare”, Trahanache își manifestă calmul în orice
situație și dă aparența unui om moale, care însă este deosebit de abil. Cetățeanul
Turmentat repetă întrebarea care îl preocupă: „Eu cu cine votez ?” Aceste
automatisme ilustrează concepția lui Bergson, după care comicul rezultă din
suprapunerea mecanicului peste viu, adică din faptul că că o ființă umană se
comportă ca un automat.
1
apariția personajului, sufixul „-che” fiind un sufix diminutival de origine greacă. Tot
grecesc este și prenumele Agamemnon. Aici comicul rezultă din alăturarea dintre
numele Dandanache și prenumele unui erou antic, ca și din diminutivarea pronumelui
sub forma Agamiță. Pristanda este un nume ce provine de la denumirea unui dans
popular, care se joacă tot pe loc, la comanda unui conducător, deci polițaiul joacă
după cum îi cântă superiorii.
1
reprezintă, la nivelul capitalei județului de munte, un grup e orientare radicală, opus
liniei oficiale, pe care o reprezintă, la nivel local, Tipătescu și Trahanache. Aceștia
îl susțineau inițial pe Farfuridi, dar se văd siliți să-l sprijine pe Cațavencu.
Cațavencu este ambițios, vrând să joace un rol important „în orașul ăsta de
gogomani, und eu sunt cel dintâi dintre fruntașii politici”. Pentru a-și satisface
ambiția, el este gata să comită, fără niciun scrupul, cele mai josnice fapte: fură
scrisoarea, șantajează, falsifică o poliță pentru a încasa în mod ilegal o sumă
importantă de la societate. El își maschează însă aceste acțiuni sub aparența
preocupării patriotice pentru interesul general. În discursul de la întrunirea
electorală, se preface că nu-și poate stăpâni plânsul de emoție când se gândește la
„țărișoara” lui.
Lipsa de caracter a personajului reiese și din faptul că este arogant atunci când se
simte stăpân pe situație, când are scrisoarea în posesia lui, dar laș, umil, atunci când
o pierde. Pentru a se salva, el acceptă condițiile puse de Zoe și anume: de a conduce
manifestația și a prezida banchetul în cinstea rivalului său, Dandanache.
1
6.Relațiile dintre două personaje: Cațavencu și Zoe.
Zoe este mai tânăra soție a lui Zaharia Trahanache, „stâlp al politicii din județ”. Ea
este iubita lui Ștefan Tipătescu, prefectul județului, colaboratorul politic și
prietenul soțului ei. Dintr-o replică a lui Trahanache, reiese că Zoe a insistat cel mai
mult pentru ca Tipătescu să nu plece la București și să-și continue cariera în
capitala județului de munte.
1
Deși, ca femeie de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Zoe nu are oficial niciun rol
politic, totuși ea influențează, în mare măsură, politica din județ, prin intermediul
soțului și al amantului ei: „Te aleg eu și cu bărbatul meu”, îi spune Zoe lui Cațavencu,
deși ea, ca femeie, nu avea drept de vot. Importanța influenței sale reiese și din
replica lui Farfuridi: „Coana Zoițica, conu Zaharia, noi și-ai noștri”.
Cațavencu își dă seama, din momentul în care vede scrisoarea în mâna Cetățeanului
Turmentat că, acționând asupra lui Zoe, el poate pun e în mișcare forțe
hotărâtoare, care să-i asigure mandatul de deputat. Furând scrisoarea de la
Cetățeanul Turmentat, pe care îl îmbată, Cațavencu amenință cu publicarea ei dacă
nu este proclamat candidat al partidului de guvernământ în alegerile de deputați.
Temătoare de scandal, Zoe este prima care cedează presiunilor lui Cațavencu și
care se luptă să-i convingă pe Trahanache și pe Tipătescu să cedeze. Plângând, ea îi
spune prefectului că dacă luptă împotriva lui Cațavencu înseamnă că luptă împotriva
ei.
Ea condamnă acțiunea lui Tipătescu de a ordona arestarea lui Cațavencu și îi cere lui
Pristanda să-l scoată pe acesta din arest și să i-l aducă pentru a negocia cu el
restituirea scrisorii. Cațavencu este bucuros de această inițiativă și o consideră pe
Zoe „mai cuminte” decât toți și este convins că va primi din mâna ei mandatul de
deputat. Când însă, în locul ei, îl găsește pe Tipătescu, Cațavencu spune aparte: „O
preferam pe ea”, întrucât știe că are mai multe șanse de a o influența pe Zoe.
1
După dispariția lui Cațavencu în urma încăierării de la întrunire, Zoe trăiește cu
teama că acesta ar putea să publice scrisoarea din ascunzătoarea unde se află și să
o compromită pe doamna Trahanache în fața opiniei publice provinciale, de bârfa
căreaia ea se teme cel mai mult.
Are loc, în ultimul act, răsturnarea de situație. Cațavencu i se înfățișează umil lui
Zoe, cerându-i iertare și mărturisindu-i că a pierdut scrisoarea pe care o ascunsese
în căptușeala pălăriei. El știe că soarta lui depinde întru totul de Zoe, pentru că el
nu mai poate să o șantajeze, în schimb Trahanache posedă o poliță plastografiată de
el, cu care poate să-l trimită la închisoare. Din arogant cum era, când se simțea
stăpân pe situație, Cațavencu, din lașitate, este acum umil. Îl salvează apariția
Cetățeanului Turmentat, care aduce scrisoarea găsită a doua oară. Fericită că a
fost salvată, Zoe este generoasă și îl iartă pe Cațavencu: „Ești un om rău.
Aidovedit-o. Eu sunt o femeie bună, o să ți-o dovedesc: te iert”, iar Cațavencu
exclamă: „Madame Trahanache, ești un înger !”
Nicolae Steinhardt considera că Zoe este întruchiparea unei mari virtuți creștine:
iertarea.
1
În opinia mea, relația dintre cele două personaje este construită de Caragiale cu
deosebită artă și cu o excepțională pătrundere psihologică. Această relație, strâns
legată de evoluția conflictului comic, reflectă sugestiv atât moravurile epocii, cât și
tipologii umane care aparțin comicului de caracter.