INTRODUCERE

Comedia „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale a fost citită mai întâi într-o ședință a Societății literare
„Junimea” din Iași, iar premiera a avut loc la 13 noiembrie 1884 pe scena Teatrului Național din București,
bucurându-se de un mare succes.

Inspirată dintr-o farsă electorală ce a avut loc în anul 1883, „O scrisoare pierdută” este o comedie despre
moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului.

ÎNCADRARE CURENT

Opera se încadrează în realism prin tipuri umane, fapte verosimile și plasarea acțiunii în timp și spațiu.

Astfel, o primă trăsătură a realismului este prezentarea realității vieții politice românești, în contextul
alegerilor electorale pentru Camera Deputaților. Autorul prezintă prin coordonatele spațio-temporale folosite un
aspect esențial al vieții politice românești, sugerând caracterul general valabil( în orice timp și spațiu) al
modului de desfășurare al campaniei electorale, bazată pe corupție și șantaj „În capitala unui județ de munte, în
zilele noastre”. O altă realitate a vieții alegerilor, fiind dominat de dezorientare, ilustrat în text prin adjectivul
„turmentat”. Imaginea este ilustrată prin repetarea obsesivă a interogației „Eu cu cine votez?”.

O altă trăsătură care justifică încadrarea operei în realism este caracterul tipologic al personajelor. Ion Luca
Caragiale este considerat unul dintre cei mai mari creatori de tipologii din literatura română, în această operă
îndreptându-și atenția mai ales spre Zaharia Trahanache, reprezentând tipologia încornoratului sau a vicleanului.
Acesta este considerat un personaj „enigmă” datorită comportamentului său în fața adulterului Zoei. Deși pare
naiv, el doar se preface deoarece comedia naivității constituie un beneficiu pentru el. Bineînțeles, în opera „O
scrisoare pierdută” există și alte tipologii, precum cea a junelui prim, reprezentată de Tipătescu, cea a femeii
adulterine, reprezentată de Zoe, cea a slugarnicului, reprezentată de Pristanda și cea a demagogului, reprezentată
de Cațavencu și Dandanache.

TEMĂ

Comedia dezvoltă ideea principală, și anume degradarea vieții politice și a familiei, care se particularizează
prin surprinderea unei bătălii electorale în care domină complotul, corupția și șantajul.

O primă scenă reprezentativă pentru temă este Scena IV din primul act, în care este surprinsă, printr-un
comic savuros, degradarea moravurilor sociale și familiale. Zaharia Trahanache, președintele partidului de
guvernământ, filiala județului X, vine acasă la Tipătescu și îl informează că Nae Cațavencu afirmă că deține o
scrisoare de amor a lui Tipătescu către Zoe, pe care o va publica dacă nu îi este susținută candidatura.
Convingerea lui Trahanache că scrisoarea este o plastografie evidențiază naivitatea reală sau mimată a
personajului. Lui Trahanache pare să îi facă plăcere reproducerea scrisorii lui Tipătescu pentru a-i vedea
reacțiile, în timp ce îi spune să se calmeze, încercând să îl convingă că nu crede nimic „Îmi scoate o scrisorică ...
ghici a cui și către cine? (...) A ta către nevastă mea!”, „Ei Fănică să vezi imitație de scrisoare! Să zici și tu că e
a ta, dar să jur, nu altceva!”.
 O altă secvență relevantă pentru tema comediei este și scena finală a actului IV, când toți se împacă.
Împăcarea adusă de stingerea conflictelor oferă o imagine elocventă a scenei și a vieții politice a momentului.
Rămas fără instrumentul de șantaj, Cațavencu se umilește în fața lui Zoe și acceptă să conducă festivitatea în
cinstea omului ales. Cațavencu își reface relațiile cu Trahanache: „Venerabile neica Zaharia! În împrejurări ca
acestea, micile pasiuni trebuie să dispară”. Apoi Cațavencu îl lingușește pe Tipătescu și își justifică acțiunile
anterioare prin dragostea pentru țară: „Pentru că toți ne iubim țara, toți suntem români!... mai mult sau mai puțin
onești!”. Secvența se încheie cu un nou discurs demagogic a lui Cațavencu, discurs care evidențiază lipsa de
calități intelectuale și oratorice ale politicianului român: „După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani,
iată visul nostru realizat!”.

ELEMENTE DE STRUCTURĂ

Un prim element de structură relevant pentru desfășurarea textului este conflictul dramatic principal.
Conflictul este unul exterior și constă în confruntarea pentru puterea politică a două forțe opuse: una condusă de
Cațavencu și „intelectualii independenți” din redacția ziarului „Răcnetul Carpaților” și cealaltă susținută de
Zaharia Trahanache și prefectul Tipătescu. În momentul în care acest conflict politic devine violent din cauza
degenerării discuției dintre Cațavencu și Tipătescu, Zoe temperează situația conflictuală și, cu calm aparent, îi
promite lui Cațavencu mandatul de deputat în schimbul scrisorii „eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi
dai scrisoarea”. Acestui conflict i se adaugă două conflicte secundare, care, prin utilizarea tehnicii „bulgărelui
de zăpadă” sporesc tensiunea dramatică. Acestea sunt reprezentate de aparițiile succesive ale cetățeanului
turmentat, care pierde și recuperează scrisoarea și prezența lui Farfuridi și Brânzovenescu, cei doi hotărânndu-se
să trimită o scrisoare la București.

Un alt element de compoziție semnificativ este prezența mai multor tipuri de comic. Comicul de situație este
reprezentat de amânări, încurcături, acțiunea este supusă hazardului, fiind cultivate răsturnările de situație.
Unitatea piesei este asigurată de intrările în scenă ale cetățeanului turmentat. Cațavencu i-o fură și îl șantajează
pe Trahanache. Tipătescu îl arestează și caută scrisoarea, însă nu o găsește. Din acest motiv, Zoe îl eliberează și
îi promite susținerea. De la București se cere alegerea lui Agamemnon Dandanache. La adunarea de numire,
Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea. Cetățeanul turmentat o găsește și i-o restituie Zoei. Comicul de limbaj
denotă incultura personajelor și se realizează prin pronunții incorecte („bampir”, „soțietate”, „prințipuri”),
truisme „un popor care nu merge înainte stă pe loc”, cacofonii „care va să zică că”, nonsensuri „doișpe trecute
fix”, ticuri verbale „curat murdar”, „famelie mare”, „renumerație mică”.

Comicul de nume a fost analizat de criticul Garabet Irăileanu în studiul „Numele proprii în opera lui
Caragiale”. Numele reflectă trăsături de caracter. Astfel, Nae Cațavencu este tipul politicianului demagog,
numele provenind fie de la „cațaveică”, o haină cu două fețe, fie de la „cață”, reprezentând o persoană care
spune multe aberații. Zaharia Trahanache este tipul omului ușor de manipulat, credulul, căci „trahana” înseamnă
o cocă moale, iar „zahărul” sugerează firea pasivă, învechită, a acestuia. Agamemnon Dandanache este
personajul încrezut al cărui nume este inspirat din „Iliada lui Homer”, „dandanaua” însemnând încurcătură,
boacănă.

CONCLUZIE

În concluzie, „O scrisoare pierdută” este o comedie complexă și rafinată, fiind concepută ca satiră
vehementă la adresa unei clasa politice, dramaturgul cuprinzând în opera sa cele mai variate aspecte ale
societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.