INTRODUCERE

Romanul „Enigma Otiliei” a fost publicată în anul 1938, la sfârșitul perioadei interbelice, scriitorul optând pentru
romanul obiectiv și metoda balzaciană, dar depășind programul estetic, prin recursul la elemente de modernitate.

ÎNCADRARE CURENT

Opera literară „Enigma Otiliei” este un roman, deoarece are o acțiune amplă, desfășurată pe mai multe planuri, cu un
conflict complex și cu numeroase personaje. Romanul se încadrează în realism, deoarece prezintă particularități specifice
acestuia.

O primă trăsătură a curentului literar este reprezentată de universul operei, ce reușește să creeze cu fidelitate iluzia
vieții. Romanul surprinde societatea românească la începutul secolului XX. Aceasta este prezentată detaliat, surprinzând
arhitectura specifică „Nicio casă nu era prea înaltă și aproape niciuna nu avea cat superior”, respectiv ferestrele „de la o
înălțime absurdă” sunt redate cu o acuratețe unică, iar preocupările oamenilor: căsătorie, carieră, îmbogățirea prin orice
mijloace construiesc imaginea verosimilă a unei societăți în care obiectivele principale sunt obținerea banilor și
îmbunătățirea statutului social. În această lume, Felix Sima trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie înaintea
carierei.

O altă trăsătură a realismului este tipologia personajelor, fiecare fiind reprezentativ pentru o trăsătură morală sau
socială. Astfel, Costache Giurgiuveanu reprezintă avarul umanizat de sentimentele sale față de Otilia, iar aceasta
reprezintă enigmaticul, misterul eternului feminin. Aglae Tulea este „baba absolută fără cusur în rău”, alături de Stănică
Rațiu care întruchipează arivistul, demagogul și parvenitul. Simion și Aurica Tulea reprezintă omul senil, respectiv fata
bătrână, pe când Titi este simbolul tânărului cu grave probleme mintale, preocupările sale fiind copiatul textelor și
legănatul. Tipologia ambițiosului, a adolescentului orfan, capabil de a iubi și hotărât să își facă o carieră „Am de gând să
mă specializez, să devin un nume” este reprezentată de Felix.

TEMA

Tema centrală a operei este moștenirea, dar aceasta se îmbină și cu alte teme precum parvenirea, paternitatea și iubirea.
Opera, urmărind istoria moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, dezvoltă o temă de factură balzaciană, cea a familiei dintr-o
societate burgheză, în care pozițiile sociale se stabileau după avere.

O primă secvență relevantă pentru aceasta o reprezintă venirea lui Felix în casa Giurgiuveanu și contactul cu cele două
familii. El asistă la jocul de table, o scenă de familie, după ce își cunoaște unchiul și pe verișoara sa, Otilia. Prezența lui
Pascalopol, moșier înaintat în vârstă și bogat, ce o iubește pe Otilia atât patern, cât și viril, alături de Aglae, ce remarcă în
mod caustic faptul că „N-am știut că faci azil de orfani”, din cauza faptului că se teme de pierderea averii în favoarea celor
doi tineri, încadrează acțiunea într-o atmosferă neprimitoare ce prefigurează atât două planuri narative, cât și conflictul
principal.

O altă scenă semnificativă pentru tema romanului este instalarea familiei Tulea în casa lui Moș Costache, sub pretextul
îngrijirii bătrânului, atunci când află că acesta a suferit un atac de cord. Aglae se remarcă, fiind preocupată exclusiv de
siguranța bunurilor materiale ale bătrânului „Treceți toți dincolo, să nu fure vreunul ceva!” . În mod paradoxal, cei care
atentează la bunurile lui Costache sunt chiar membrii clanului Tulea : Stănică desface vinurile, mănâncă delicatesele și
verifică dulapurile. Indiferența manifestată față de suferința bătrânului accentuează materialismul dus la extrem al
personajelor „Toți se așezară pe ce găsiră ca niște musafiri, uitând aproape de tot de Moș Costache”.
ELEMENTE DE STRUCTURĂ

Incipitul reprezintă un element unic al operei ce construiește un cadru verosimil pentru desfășurarea acțiunii. Prin
indicii spațio-temporali se configurează un topos real, veridic „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte
de orele zece”, respectiv „Intra pe strada Antim”. Intrarea în universul operei se face concentric, prin mișcări succesive,
surprinzând un spațiu și un orizont existențial tot mai îngust. Strada Antim este descrisă minuțios, prin detalierea
aspectului caselor, naratorul surprinzând un efort de a lăsa impresia de eleganță și un bun gust „o caricatură în moloz a
unei străzi italice”. Exteriorul casei lui Costache Giurgiuveanu, prezentat în detalii semnificative, sugerând lipsa calității
materialelor și a gustului estetic, respectiv aspectul neîngrijit și degradat al clădirii, precum și amestecul haotic de stiluri
trădează snobismul și zgârcenia proprietarului.

Un alt element de structură semnificativ pentru text est acțiunea, care este construită pe două planuri narative: unul
care urmărește destinul lui Felix Sima și altul ce se centrează pe lupta pentru moștenirea lui Costache Giurgiuveanu.
Aglae vede în Otilia o posibilă rivală în lupta pentru obținerea averii fratelui ei și, pentru că fata nu fusese trecută pe
numele lui Giurgiuveanu, caută cu tot dinadinsul să o îndepărteze, strecurându-i adesea câte o aluzie bătrânului. În
momentul în care Costache suferă atacul, clanul Tulea pune stăpânire pe casă, ca nu cumva Otilia să înstrăineze lucruri
sau să îi aubtilizeze banii. Profitând de slăbiciunea Otiliei față de Pascalopol, Stănică Rațiu își pune în aplicare planul de a
rămâne singur cu bătrânul după ce, cu câteva zile înainte, îl spionase ca să vadă unde își ascunse banii. În acest context,
Stănică fură banii, fapt ce determină moartea lui Costache.

Celălalt plan urmărește destinul lui Felix Sima, mai ales iubirea acestuia față de Otilia. Văzând în aceasta feminitatea
absolută, Felix își dorește să fie alături de ea, însă ea, fire capricioasă, este atrasă atât de tânărul student, cât și de maturul
Pascalopol. Comportamentul fetei îl intrigă pe Felix încă din prima clipă, acesta fiind surprins mereu când Otilia îl alege
pe moșier. Protagonistul se dedică, ulterior, studiului, devenind un medic celebru și intră, prin intermediul soției, într-un
cerc foarte influent. Reacția acestuia la vederea fotografiei Otiliei, pe care nu o recunoaște inițial, demonstrează
conștientizarea de către Felix a faptului că aceasta a avut dreptate spunându-i „noi nu trăim decât 5-6 ani”

CONCLUZIE

În concluzie, „Enigma Otiliei” este un roman fundamental al literaturii române, situat între tradiție și inovație, o
veritabilă sinteză estetică, o izbândă a prozei românești interbelice.