Enigma Otiliei

de G. Călinescu
1. Încadrarea romanului într-o formulă estetică

Romanul „Enigma Otiliei” este un roman realist, interbelic (publicat in anul 1938) scris după
metoda balzaciană. Această metoda presupune pe lângă trăsăturile realiste precum obiectivitatea,
veridicitatea și verosimilitatea, o preocupare deosebită pentru crearea de tipologii și tehnica detaliului
semnificativ.

Prin tipologiile de personaje, romanul realist „Enigma Otiliei” creează o imagine fidelă,
verosimilă, a societății burgheze bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Majoritatea
personajelor din roman ilustrează tipuri caracterologice specifice acestei lumi, fiind personaje care
evoluează în virtutea unei singure trăsături dominante, care nu se schimbă de-a lungul operei. De
exemplu, Costache Giurgiuveanu reprezintă tipul avarului, Aglae Tulea este „baba absolută”, Aurica este
fata bătrână, Titi - retardatul, Simion Tulea reprezintă tipul senilului, Stanică Rațiu - tipul arivistului.
Personaje precum Felix, Otilia și Pascalopol care evoluează și surprind prin acțiunile lor, nu pot fi
încadrate în tipologii.

O altă caracteristică a romanului realist balzacian este tehnica detaliului semnificativ. Aceasta
este folosită atât în portretizarea personajelor în cazul cărora un detaliu de portret fixează identitatea în
ansamblul operei, cât și în descrierea cadrului exterior în care se desfășoară acțiunea. De exemplu,
descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu de la începutul romanului, cu detaliile arhitecturale pe care le
observă Felix este definitorie pentru profilul personajului: tâmplăria scorojită, curtea năpădită de
buruieni, scara interioară care scârțâie, imitațiile ornamentale, aspectul învechit și prăfuit subliniază
avariția bătrânului. În acest mediu, camera Otiliei, dezordonată, dar plină de lux, vorbește despre
profilul și preocupările fetei. Moșia lui Pascalopol, descrisă detaliat în episodul vizitei pe care i-o fac Felix
și Otilia, casa moșierului vorbesc despre bunul gust, finețea și aristocrația personajului.

2. Temă și viziune asupra lumii (2 secvențe commentate)

Tema romanului ”Enigma Otiliei” este viața burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea,
incluzând aici trei mari teme: moștenirea, paternitatea (teme de factură balzaciană) și iubirea
- Problematica moștenirii reprezintă nucleul central al romanului. Întregul conflict social are la bază lupta
pentru moștenirea lui Costache Giurgiuveanu. Banii bătrânului sunt râvniți în primul rând de sora sa,
Aglae Tulea, dar și de ginerele acestuia, Stănică Rațiu, care,în final, îi și fură bătrânului legătura cu bani,
provocându-i moartea. În familia lui Aglae, apare, de asemenea, problema moștenirii, când vine vorba
despre zestrea Olimpiei, pe care aceasta, împreună cu Stănică, o revendică, dar care întârzie să le intre
în posesie, pretextul final al lui Simion Tulea, tatăl Olimpiei, fiind acela că Olimpia nici nu ar fi fiica lui. În
chestiunea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, Aglae o percepe pe Otilia, fiica vitregă a bătrânului, ca
pe o amenințare, de aceea se și împotrivește adopției acesteia. In finalul operei, averea imobiliară a
bătrânului va ajunge în posesia surorii lui, singura moștenitoare legală a bunurilor bătrânului. Despre
banii furați de Stănică, nu va afla nimeni, căci, deși toată lumea bănuia că îi are, nimeni nu știa câți bani
strânsese bătrânul și unde îi ascunsese.
- Tema paternității marchează relațiile dintre protagoniștii operei. Inițial, romanul fusese numit de
Călinescu ”Părinții Otiliei”, căci problematica majoră în ceea ce o privește pe orfana Otilia este relația cu
tatăl ei vitreg. Deși o iubește ca pe propria lui fiică, bătrânul avar întârzie formalitățile pentru adopția
legală a Otiliei, pe de o parte din frica specifică avarului de a stabili astfel de raporturi sociale, pe de altă
parte din teama față de presiunea exercitată de sora sa, Aglae, care se împotrivește adopției din dorința
de a fi ea singura moștenitoare a averii bătrânului. Deși bătrânul are datoria morală de a-i asigura
viitorul Otiliei, căci se folosise de averea mamei acesteia pentru afacerile lui imobiliare, în final, după
moartea bătrânului, Otilia va fi dată afară din casă de Aglae.
De asemenea, Pascalopol are pentru Otilia sentimente paterne. El își asumă rolul de protector al fetei,
insistă pe lângă Costache să o adopte, iar când vede că adopția nu este posibilă din cauza conflictelor, îl
convinge pe bătrân să-i deschidă fetei un cont, unde să-i pună 3000000 de lei, dar bătrânul amână să-i
dea banii. Pentru a-l determina, Pascalopol deschide el însuși contul cu suma de 100000 de lei, dar în
final bătrânul îi va da, în locul celor 300000 promiși, doar 100000, cu mare greutate. Până la final,
Pascalopol își va asuma rolul de protector al Otiliei, iar după moartea bătrânului, cei doi pleacă la Paris,
unde se și căsătoresc. Căsătoria cu Otilia pare tot o modalitate de ”salvare” socială a fetei rămase
singure și fără niciun sprijin după moartea bătrânului. În fața lui Felix, Pascalopol recunoaște că nu a stat
să distingă ”între ceea ce este patern și ceea ce este viril” în dragostea lui pentru Otilia.
- Tema iubirii aduce în prim-plan protagoniștii Felix și Otilia. Iubirea dintre cei doi evoluează pe fundalul
conflictelor sociale din casa Giurgiuveanu și reprezintă contextul maturizării lui Felix. Deși cei doi se
iubesc și își fac promisiuni de credință și dragoste, relația lor este marcată de triunghiul amoros care îl
include și pe Pascalopol. Felix este gelos pe apropierea dintre Otilia și moșier și nu înțelege legătura
celor doi, cerându-i Otiliei să-i interzică lui Pascalopol să o mai viziteze. Deși suferă, Pascalopol acceptă
interdicția, dar când i se ivește ocazia, îi explică elegant lui Felix natura relației lui cu Otilia, pe care o
cunoaște de mică și pe care s-a obișnuit să o răsfețe cu daruri scumpe fără să-i ceară nimic în schimb.
Entuziasmul tineresc al lui Felix îl determină să îi ceară Otiliei să se căsătorească, dar aceasta nu îl ia în
serios și, deși îl iubește, refuză din două motive: căsnicia ar fi pentru ea o îngrădire inutilă a libertății, iar
pentru Felix o piedică în calea realizării lui profesionale. Sub acest pretext, fata îl și părăsește, plecând cu
Pascalopol la Paris și lăsându-i lui Felix un bilet în care îi explică motivul: dragostea lor ar fi împiedicat
realizarea carierei la care visa Felix.

Episodul inițial care prezintă sosirea lui Felix în casa lui Costache Giurgiuveanu este
semnificativă pentru temă deoarece marchează statutul personajelor, relația dintre ele, precum
și viziunea autorului asupra burgheziei bucureștene reprezentate aici de familia lui Costache
Giurgiuveanu. Ajuns în casa unchiului său, Felix este întâmpinat cu replica bătrânului: „Nu-nu-
nu știu... nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc...”. Cuvintele unchiului trădează avariția personajului
care va marca destinele orfanilor Felix și Otilia. O prezență luminoasă în această secvență este
cea a Otiliei, a cărei apariție impresionează pe tânărul Felix atât prin frumusețea chipului („un
cap prelung și tânăr de fată, încărcat cu bucle”), cât mai ales prin atitudinea veselă, deschisă cu
care îl primește pe Felix, făcându-i intrarea în casă și prezentându-l rudelor (familia Tulea)
adunate la jocul de table. Tot aici, pentru prima dată Felix observă contrariat relația dintre Otilia
și Pascalopol și de asemenea se subliniază conflictul social prin atitudinea ostilă a lui Aglae
Tulea, care, la vederea tânărului îl întreabă pe fratele ei daca face azil de orfani. Replica lui
Aglae trădează sentimentele ei față de Otilia și obsesia pentru moștenirea bătrânului pe care o
simte amenințată de prezența Otiliei.

O altă secvență reprezentativă pentru tema operei este secvența finală a intâlnirii dintre
Felix și Pascalopol. După mai mulți ani de la despărțirea de Otilia, Felix se întâlnește cu
Pascalopol în tren în drum spre Constanța. Bătrânul moșier îi arată o fotografie cu o femeie în
care Felix nu reușește să recunoască chipul Otiliei de altădată. Acum Pascalopol îi spune pe
scurt care au fost evenimentele de după plecarea Otiliei, contextul în care s-a despărțit de Otilia
și îi mărturisește tânărului că pentru el aceasta a fost „o fată delicioasă, dar ciudată [...] o
enigmă ”. Întâlnirea îi oferă lui Felix, prilejul de a medita la destinul enigmatic al poveștii de
iubire cu Otilia, și îl determină să se întoarcă în Strada Antim, unde casa părăsită a lui Costache
Giurgiuveanu îi amintește de momentul trecut și dureros al experienței de iubire, ca și de
replica bătrânului „Aici nu stă nimeni”.

3. Elemente de structura si compoziție

1.Structura
Romanul este structurat in 20 de capitole fără titluri. Din punct de vedere compozitional
acțiunea se desfășoară pe două planuri narative: un plan urmărește conflictele din casa lui
Costache Giurgiuveanu, incluzând aici și povestea de iubire dintre Felix și Otilia, ca locatari ai
casei bătrânului, iar celălalt plan urmărește în ansamblu viața burgheziei bucureștene de la
începutul sec. al XX-lea cu figuri exponențiale, tipologice precum Stănică Rațiu, Pascalopol,
Georgeta.
2.Acțiunea
Acțiunea operei se defășoară între repere spațio-temporale clar delimitate, conform
esteticii realiste. Astfel, sosirea lui Felix în București are loc ”într-o seară de la inceputul lui iulie
1909, cu puțin înainte de orele 10”. De asemenea sunt precizate denumiri de străzi sau repere
cunoscute ale Bucureștiului modern: Str. Antim, Str. Sfinții Apostoli, Calea Victoriei. În plus în
finalul romanului apare ca reper temporal Primul Război Mondial, fapt din care se poate deduce
că între momentul relatat în incipitul operei și inâlnirea dintre Felix și Pascalopol din tren, de la
sfârșitul romanului au trecut peste 10 ani. Spațiul citadin în care se desfășoară acțiunea
romanului face din opera lui George Călinescu un roman modern interbelic deoarece autorul
este preocupat de viața citadină a capitalei de început de secol XX.
3.Conflictul
Conflictul operei evoluează pe cele două planuri narative: într-un plan se situează lupta
pentru moștenirea lui Costache Giurgiuveanu, aici acțiunea se desfășoară preponderent în casa
bătrânuluiu. Aglae Tulea, sora lui Costache, întreține o stare de tensiune în familie opunându-se
adopției Otiliei. De cealaltă parte, orfanii Felix și Otilia nu opun niciun fel de rezistență,
dimpotrivă Otilia îi cere bătrânului să înceteze demersurile pentru adopție. La nivelul
conflictului exterior, cel legat de moștenirea bătrânului, Otilia va rămâne la final fără niciun fel
de sprijin deoarece banii lui Costache Giurgiuveanu sunt furati de Stănică, iar imobilele ajung în
propritatea surorii Aglae Tulea.
În acest context și într-un alt plan al operei evoluează povestea de iubire dintre Felix ți Otilia,
evidiențiindu-se un puternic conflict interior care, în final, îl va maturiza pe Felix. Din acest
punct de vedere, opera ”Enigma Otiliei” poate fi considerată un bildungsroman (roman al
formării). Conflictul interior se declanșează încă de la sosirea tânărului în strada Antim: inițial,
Felix este nedumerit de primirea făcută de unchiul Costache, fapt ce îi sporește timiditatea și
nesiguranța la intrarea în casa bătrânului. Sub protecția Otiliei, el pătrunde într-o lume străină
în care este primit cu ostilitate de Aglae Tulea și rămâne contrariat de relația neobișnuită dintre
Otilia și Pascalopol. În această lume degradată de moravuri, este firesc ca atenția inocentului
Felix să se oprească asupra Otiliei, o figură luminoasă, care îl tratează cu afecțiune de la început.
Conflictul interior al personajului este marcat de triunghiul amoros pe care îl realizează cu
Otilia și Pascalopol: Felix devine gelos din cauza atenției pe care tânăra i-o acordă moșierului,
pentru că nu înțelege natura relației dintre cei doi. În același timp, idealist, este entuziasmat de
perspectiva unei căsătorii cu Otilia, pe care fata, însă, o respinge, având o altă perspectivă
asupra viitorului. În relația de iubire dintre cei doi, Otilia va alege, în final, datorită
temperamentului complicat, să se căsătorească cu Pascalopol, provocând astfel suferința lui
Felix, dar și maturizarea lui. Devenirea personajului și rezolvarea conflictului interior sunt
evidențiate în final când, privind fotografia Otiliei, el nu numai că nu o recunoaște pe fata de
care a fost îndrăgostit, dar observă cu detașare transformarea ei într-o femeie banală, lipsită de
atributele care l-au fascinat în adolescență.

4. Relația incipit-final
Între incipitul și finalul romanului se stabilește o relație de simetrie specifică prozei
realiste. Simetria se realizează prin două aspecte: pe de o parte este vorba despre prezența
personajului Felix în Str. Antim. În incipit tânărul Felix, aflat la vârsta de 18-19 ani ajunge în
strada Antim, venind de la Iași, pentru a fi găzduit în casa unchiului său, Costache Giurgiuveau
care îi devenise tutore, aici bătrânul îl întâmpină cu replica ”nu stă nimeni aici”. În final, Felix
aflat la vârsta maturități depline, ajuns medic celebru, revine nostalgic în Str. Antim, revede
casa lui Costache Giurgiuveanu și rememorează replica bătrânului ”nu stă nimeni aici” privind
casa și curtea părăsită. Așadar, pe de altă parte simetria este dată de apariția aceleiași replici în
incipitul și în finalul operei, replică ce simbolizează dezumanizarea personajelor care marchează
destinele celor doi orfani.
5. Titlul
Titlul operei a fost inițial ”Părinții Otiliei”, punând accentul pe tema paternității. Ulterior
el a fost schimbat la sugestia editorului în ”Enigma Otiliei” punându-se astfel accentul pe
conlictul interior al lui Felix, pe povestea de iubire dintre Felix și Otilia care îl marchează pe erou
și îi conturează destinul. Problema unei ”enigme” este pusă de Pascalopol care în final îi
mărturisește lui Felix că pentru el, Otilia a fost o enigmă. În acest context Felix recunoaște că
”nu numai Otilia era o enigmă ci și destinul însuși”.
Așadar, prin romanul ”Enigma Otiliei”, construit după modelul balzacian, G. Călinescu realizează
o frescă a societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea, iar conturarea tipologiilor de
personaje care alcătuiesc acest tablou evidențiază preocuparea autorului pentru redarea
verosimilă a imaginii unei lumi degradate de moravuri pe fundalul căreia evoluează destinele
tinerilor Felix și Otilia.