ENIGMA OTILIEI de George Calinescu

-TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME IN ROMANUL

OBIECTIV CLASICIZANT-

Aparut in anul 1938, romanul “Enigma Otiliei” este o creatie

realista cu elemente moderniste, intrucat actiunea se caracterizeaza prin
amploare si prin prezenta unui conflict complex, ce pune in actiune un
numar mare de personaje.
Realismul operei este dat de tema dezvoltata, de structura inchisa,
de specificul constructiei personajelor, precum si de viziunea dindarat,
ce presupune un narator obiectiv, detasat. Totusi, prin abordarea
mediului citadin, prin validarea unor tehnici precum
pluriperspectivismul sau contrapunctul, opera capata trasaturi ale
modernismului.
Tema este complexa, caci pe de o parte romanul urmareste formarea
unui caracter, caci tanarul Felix Sima, inainte de a face o cariera
stralucita in medicina parcurge criza erotica specifica varstei. Pe de alta
parte, romanul prezinta o fresca a societatii burgheze de la inceputul
secolului 20, societate pentru care banul devine resortul ce genereaza
lupta pentru mostenire. O tema secundara este cea a iubirii, urmarita atat
la nivel juvenil (Felix – Otilia), cat si din punct de vedere patern
(Pascalopol – Otilia). Tema mostenirii dezvaluie balzacianismul operei.
Titlul pune in lumina personajul feminin complex caracterizat, ale
carei actiuni bulverseaza radical pe tanarul Felix Sima.
Compozitia romanului sintetizeaza realismul operei, intrucat se
remarca organizarea in 20 de capitole structurate pe 2 planuri narative.
Un plan urmareste istoricul mostenirii batranului avar Costache
Giurgiuveanu a carui avere este vanata de clanul Tulea, si pare
periclitata de intentia de a o infia pe Otilia, intentie pe care batranul o
amana de teama Aglaei. Desi o iubeste sincer pe Otilia, mos Costache o
supune unor privatiuni si o lasa descoperita in fata familiei surorii lui,
caci Stanica Ratiu, tipul parvenitului, reuseste sa smulga averea
batranului, provocandu-i moartea. Apoi, avocatul fara procese isi
paraseste sotia, pe Olimpia, casatorindu-se cu Georgeta, o tanara de
moravuri usoare, ce ii va permite patrunderea in anumite cercuri cu
influenta.
Cel de-al doilea plan narativ urmareste destinul tanarului Felix
Sima, ce soseste in casa tutorelui sau Costache Giurgiuveanu, pentru a
urma studiile la medicina. Acesta se indragosteste de Otilia, insa fata
intelege ca i-ar putea impiedica evolutia in plan professional, si dupa
moartea lui mos Costache, ii lasa tanarului libertatea de a deveni un
medic stralucit si pleaca, alegand sa se casatoreasca cu Pascalopol, care-i
ofera protectie si stabilitate economica. In epilog, Pascalopol si
dezvaluie lui Felix ca Otilia il iubise sincer, si ca i-a redat acesteia
libertatea de a-si trai cei mai frumosi ani. Eroina se casatoreste cu un
conte exotic, iar chipul ei, desi frumos, capata un aer de platitudine,
pierzandu-si enigma tineretii.
Relatia incipit – final capata valoare simbolica, intrucat se
caracterizeaza prin simetrie. Astfel, incipitul fixeaza intr-o maniera
realista cronotopul prin descrierea minutioasa a strazii Antim din
perspectiva tanarului Felix Sima, personaj reflector, ce patrunde intr-un
mediu total necunoscut, pe care-l analizeaza in detaliu: “intr-o seara de
la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele 10, un tanar de vreo
18 ani, imbracat in uniforma de licean intra in strada Antim”. Din
perspectiva lui Felix se contureaza si imaginea decrepita a casei lui
Costache Giurgiuveanu, a carei descriere culmineaza cu chipul
proprietarului: “un omulet subtire si putin incovoiat care zambea cu cei
doi dinti, clipind rar si moale, intocmai ca bufnitele suparate de o lumina
brusca”. Replica acestuia “Nu, nu, nu stiu, nu sta nimeni aici” capata
caracter oracular, caci in epilog casa ajunge intr-adevar in paragina, iar
Felix, strabatand strada Antim intr-o duminica si contempland imaginea
dezolanta a casei, are impresia ca vede chipul lui mos Costache,
rasunandu-i in urechi replica din trecut: “aici nu sta nimeni”. Astfel, se
zugraveste un spatiu inchis, din care personajele nu pot evada.
 Conflictele sunt complexe. Se remarca inca din incipit o scena
semnificativa ce pune in lumina relatiile dintre cele doua familii
inrudite, Giurgiuveanu, respectiv Tulea. Jocul de carti din casa lui Mos
Costache creioneaza o parte din “vitrina” maniacilor, intrucat
sintetizeaza rautatea Aglaei, sugestiva fiind replica “n-am stiut ca faci
azil de orfani”. De asemenea, secventa are rol in evidentierea intentiilor
Aglaei cu privire la averea fratelui. Din categoria maniacilor sunt
conturati Simion, ce broda si scruta din cand in cand pe Felix, si Aurelia,
a carei obsesie era maritisul. Intrusii par sa fie Pascalopol si Otilia, ce
demonstreaza afectiune fata de Felix.
Pe langa conflictul succesoral generat de atitudinea Aglaei, in
roman se observa un alt conflict intretinut de dorinta lui Stanica Ratiu de
a obtine averea batranului, conflict ce va destrama iremediabil clanul
Tulea. Se remarca totodata un conflict de factura erotica prin triunghiul
conjugal Felix – Otilia – Pascalopol, tanarul medicinist simtind gelozie
pe batranul rentier, traire ce se amplifica atunci cand Otilia il paraseste
pentru a pleca la Paris cu Pascalopol. O scena semnificativa in acest sens
este aceea in care Felix, debusolat de decizia Otiliei, merge la
Pascalopol, hotarat sa afle adevarul, insa de acolo primeste informatia ca
batranul era la Paris. Cartea postala primita la doua saptamani de la
plecarea Otiliei il face sa inteleaga argumentele acesteia: “cine a fost in
stare de atata stapanire e capabil sa inteleaga si o dragoste nepotrivita
pentru marele lui viitor”.
Se remarca modernismul romanului, mai ales din modul in care este
construit personajul Otilia. Pluriperspectivismul este o tehnica ce
sintetizeaza complexitatea personajului feminin, aceasta avand un
comportament ce-l deruteaza complet pe tanarul Felix, trecand de la o
stare de alta cu o repeziciune uimitoare. Pentru Costache Giurgiuveanu
ea este “fe-fetita”, pentru Felix Otilia reprezinta un ideal, Pascalopol ii
intelege nevoia de libertate: “domnisoara Otilia este ca o pasare; inchisa
in colivie, moare”; Aglae o considera o orfana, o persoana cu moravuri
usoare: “fete ca ea pentru asta sunt, sa traiasca discret cu baietii de
familie buna”. Insasi Otilia isi prezinta firea indecisa prin secventa
“sufar cand sunt contrariata, nu stiu ce vreau”.
Mos Costache ilustreaza un personaj de factura balzaciana,
sintetizand tipologia avarului, caracterizat direct printr-un portret
grotesc: “buzele-i galbene de la prea mult fumat”, “dintii ca niste aschii
de os”. Comportamentul sau dezvaluie indirect mentalitatea avarului,
evidentiind teama acestuia ca cei din jur sa nu-i fure averea, atitudinea
suspicioasa si strategia de tergiversare in darea unor raspunsuri. Listele
false de cheltuieli demonstreaza lipsa unor scrupule. Cu toate acestea,
batranul este prezentat cu o oarecare simpatie de catre narator, dragostea
fata de Otilia innobilandu-l.
In concluzie, consider ca in romanul “Enigma Otiliei” fuzioneaza
elemente ale traditiei (tipologia personajelor, veridicitatea, obiectivitatea
narativa) cu elemente ce tin de romanul modern (universul citadin,
conturarea tipologiei intelectualului, prezenta personajului reflector,
pluriperspectivismul). Astfel, opera dezvolta o imagine obiectiva a
societatii bucurestene burgheze in care dorinta de inavutire trece de
barierele bunelor moravuri, impingand omul catre degradare. De aceea,
in desenul epic al operei se vor manifesta doua forte: centripeta
(Costache Giurgiuveanu si clanul Tulea), si centrifuga (Felix, Otilia,
Pascalopol).